FRUNZELE
COPACILOR
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Ale cui sunt frunzele copacilor? Ale lui Dumnezeu. Ale
cui sunt gândurile bune care îti vin în minte? Ale lui Dumnezeu. Cine a dat
copacilor, pomilor, însusirea de a se forma si creste în ei o parte lemnoasa,
de a se forma si dezvolta în ei frunze, flori si roade? Dumnezeu le-a dat-o.
Cine te-a înzestrat cu darul gândirii si al vorbirii? Dumnezeu. Folosesc oare
arborii si pomii însusirile pe care le au de la Dumnezeu spre dauna lor? Nu.
Foloseste oare omul însusirile si puterile ce i-au fost date de Dumnezeu spre
dauna lui? Da, foloseste. Abuzeaza de minte, cea data de la Dumnezeu pentru
cunoasterea lui Dumnezeu si a adevarurilor Sale, abuzeaza de inima, creata de
Dumnezeu pentru a iubi pe Dumnezeu si pe aproapele, pentru a simti comunicarea
cu Dumnezeu; abuzeaza, în sfârsit, de liberul arbitru, care i-a fost dat omului
pentru continua sa desavârsire si pentru a cultiva virtutile.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 80-81.
PESCUITUL
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Pescuitul semnifica pescuirea sufletelor omenesti
pentru Împaratia lui Dumnezeu. „Veniti dupa Mine, si va voi face pescari de
oameni” (Matei 4, 19) – a fagaduit Domnul pescarilor.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne,
traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 65.
DE
CE NE ESTE GREU SĂ IERTĂM
SF.
LUCA AL CRIMEEI
„Iartă-mă, fratele meu!”
Domnul ne-a poruncit să iertăm aproapelui greșelile
față de noi, dacă vrem să primim iertare de la Dumnezeu. De asemenea, Domnul
Iisus Hristos ne-a învățat să ne rugăm lui Dumnezeu prin cuvintele următoare:
„Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”
(Mt. 6:12). Așadar, iertați-i pe toți cei care sunt vinovați față de voi, care
v-au făcut să suferiți, care v-au rănit orgoliul.
Dar oamenilor, de multe ori, le este greu să ierte. Cu
câtă greutate se răsucește limba ca să spună niște cuvinte atât de simple:
„Iartă-mă, fratele meu!”, de parcă o leagă cineva! De legat i-o leagă chiar
diavolul, și de asta ne e atât de greu să spunem cuvintele acestea simple.
Harul iertării
Dar fiecare om care a biruit măcar o dată piedica
aceasta, care a spus pentru prima dată: „Iartă-mă”, simte cum se schimbă fără
întârziere inima sa, simte în ea îndată o bucurie lină. A iertat, iar Domnul
i-a dat bucurie și pace în suflet. A doua oară este deja mult mai ușor să
spună: „Iartă-mă”, iar a treia oară foarte ușor. Și omul se învață să ceară
iertare cu ușurință și repede, și i se duce apăsarea de pe inimă, și nu mai
zace pe ea piatra dușmăniei. Iar în locul urii în inima lui se sălășluiește sfânta
dragoste.
Pentru monahi, cuvântul „iartă-mă” e cel mai însemnat,
cea mai mare obligație. Bătrânii duhovnicești, cărora li se încredințau monahii
spre a-i călăuzi în viața duhovnicească, îi învățau în primul rând să răspundă
cu acest cuvânt la orice mustrare li s-ar fi făcut, făcând totodată o
plecăciune adâncă celui care i-ar fi mustrat.
(Aflați mai multe învățături de folos
sufletesc, precum și alte articole de dezbatere duhovnicească, în ultimul Număr
al Revistei Atitudini Nr. 91)
CARE
ESTE CEA MAI MARE PUTERE PE CARE O DĂ IISUS APOSTOLILOR?
- Sf.
Nicolae Velimirovici -
Cine poate ierta păcatele?
Ca unor prieteni ai Săi și fii ai lui Dumnezeu, Iisus
le dă ucenicilor Săi putere și stăpânire care se află doar în puterea lui
Dumnezeu, zicând: „pe bolnavi vindecați... dracii scoateți” (Mt. 10:8). Acea
putere și stăpânire este răspândită de la Apostoli la Sfânta Biserică a lui
Hristos.
Cum se face că Dumnezeu dă atâta putere și stăpânire
unor mărunte zidiri omenești? El a adat ucenicilor Săi ceva și mai mult, și
anume iertarea păcatelor. Că oamenii pot săvârși minuni, asta știau și
fariseii, și cărturarii evrei. Dar ca cineva, afară de Dumnezeu să poată ierta
păcatele, asta nici nu știau, și nici nu voiau să știe.
„Acesta grăiește hule? Cine poate ierta păcatele, fără
numai Unul Dumnezeu? (Mc. 2:7). Nebăgând de seamă aceste spuse ale unor
neștiutori, Domnul a dat stăpânire dumnezeiască prietenilor Săi. „Cărora veți
ierta păcatele, se vor ierta lor” (Ioan 20:23). Ca și când un domnitor ar da
dregătorilor săi dreptul de a ridica osândire la moarte..
Un dar mai mare decât facerea de minuni. Cea mai mare
putere
Nicicând de la zidirea lumii, nu s-a auzit ori s-a
întâmplat ca Dumnezeu să dea oamenilor stăpânirea Sa de a ierta păcatele.
Acesta este un dar mai mare decât facerea de minuni. Iar dacă a dăruit ceea ce
este mai mare, cum să nu dăruiască ceva mai mic? Le-a dat pe amândouă. În
canonul Sfinților Apostoli, pe 30 iunie, se citește: „Vă este dat harul
vindecărilor și iertării păcatelor”. Le-a dat tot.
Le-a dat tot: „Și orice veți cere în numele Meu, aceea
voi face”. „Și toate, ori câte veți cere în rugăciune, crezând, veți lua”.
„Cereți și vi se va da vouă”. Acestea nu sunt cuvintele unui om de neîncredere,
nici nu sunt făgăduințele unui muritor, pe care moartea într-o clipă îl ia și
îi zădărnicește făgăduințele. Acestea sunt cuvintele Celui mai de încredere,
făgăduințele Celui fără de moarte, veșnic Viu.
Pavel, vasul alegerii, cel plin de putere dumnezeiască
Lui Dumnezeu i-a fost plăcut, zice preaslăvitul Pavel,
„ca să descopere pe Fiul Său întru mine” (Gal. 1:16). Și a înțeles aceasta și
cu grijă a urmărit cum Hristos Se sălășluiește întru el până când, în cele din
urmă, a putut glăsui: „De acum Hristos viază întru mine” (Gal. 2:20).
Pavel! Om mărunțel și încovoiat, cu chelie și socotit
la vorbă, îmbrăcat simplu și hrănit prost, cu vederea slabă și neîngrijit - sub
același înveliș înșelător se ascundea un mic dumnezeu și fiu al lui Dumnezeu,
împărat și preot. Mii și mii au urmat după el, milioane și milioane, care după
cele de dinafară erau cei din urmă, dar, după cele lăuntrice, primii între
oameni.
Lumina aceasta nu era vrednică de ei, după cuvintele
aceluiași Pavel. Ei sunt biruitorii sinelui și lumii, care acum strălucesc ca
sorii în Împărăția Cerurilor și cântă cu îngerii în jurul Dumnezeului slavei,
Mielul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.
(Extras din cartea „Sfântul Nicolae
Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei, Capete”, Editura Predania)
BOGATI
SI SARACI
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Dupa cum în lumea în care traim aflam bogati si
saraci, tot asa si în ordinea spirituala exista saraci si bogati. Saracii cer
de la bogati si de la cei cu dare de mâna ajutor si nu se pot lipsi de el; în
ordinea spirituala, saracii ar trebui sa vina si sa ceara ajutor celor bogati
sufleteste. Noi suntem cei saraci cu sufletul, sfintii sunt cei bogati, care
înca din aceasta viata au stralucit prin credinta si prin evlavie. La dânsii
trebuie sa alergam noi, saracii, sa le cerem sa se roage pentru noi, sa ne ajute
sa devenim curati ca pruncii, sa ne învete întelepciunea duhovniceasca, sa
putem învinge pacatul, sa-L iubim pe Dumnezeu si pe aproapele. Rugati-va pentru
mine, Sfintilor, oameni ai lui Dumnezeu, proorocilor, apostolilor, ierarhilor,
mucenicilor, cuviosilor, dreptilor si toti Sfintii, ca sa ma fac asemenea voua!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 225
CLIPA
SI VESNICIA
-
Compozitorul Arvo Part -
Timpul si atemporalul sunt legate. Clipa si vesnicia
se lupta în noi. De aici izvorasc toate contradictiile noastre, încapatânarea,
îngustimea mintii noastre, credinta si osteneala noastra.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 63.
CUM
SĂ AVEM BUCURIE?
-
ARHIM. VARNAVA IANGOS -
Sufletul și bucuria
Atunci când sufletul nu are bucurie, este plin de
toxicitate sufocantă și nu poate trăi viața Duhului. Din fericire, sufletul nu
este făcut să trăiască într-o atmosferă poluată, ci în eterul curat al cerului,
unde împărățește harul lui Dumnezeu. Bucuria este exact acea atmosferă în care
sufletul poate să crească, să înflorească și să ajungă la Dumnezeu.
Bucuria este îngrășământul sufletului, care ajută
sămânța să crească, cuvântul pe care Hristos îl seamănă în inima noastră.
Discordiile, neînțelegerile, împrăștierile, dezbinările, tulburările
relațiilor, părerile, teoriile, patimile noastre și „ego”- ul, ne fură această
bucurie. Dumnezeu nu poate intra într-o inimă morocănoasă, pentru că El Însuși
este plinătatea „a toată bucuria și pacea” (Romani 15:13).
Bucuria este criteriul, termometrul duhovniciei
noastre. Bucuria nu este rezultatul absenței necazurilor, ci este o
caracteristică a unui suflet sănătos, care se neagă pe sine, care iubește pe
Dumnezeu, rămâne netulburat și nu leagă starea sa sufletească de evenimente.
De ce nu mai avem bucurie?
Astăzi, oamenii sunt atât de obișnuiți cu micimea,
minciuna și păcatul! Sunt surprinși când văd pe cineva fericit, li se pare de
neconceput și au dreptate. Cât poate înțelege cineva, care nu a gustat
niciodată mierea, atunci când vorbești despre dulceața mierii? Cât poate
înțelege cineva, care nu a gustat niciodată bucuria și pacea harului, atunci
când îi vorbești despre dulceața și bucuria relației cu Hristos?
„Soarta” și „zestrea” creștinului este bucuria. Omul
lui Dumnezeu știe să tragă bucurie din toate și din orice, chiar și din
osândiri, nedreptăți, întristări, eșecuri. Cel ce este dispus să se pocăiască,
să se zdrobească și să se smerească înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, cel
care nu se teme să-și mărturisească greșelile și eșecurile sale, va trăi o
bucurie nespusă și o stare continuă de recunoștință și de mulțumire pentru
Dumnezeu, o sărbătoare nesfârșită. Dar fără simțul prezenței lui Dumnezeu, nu
poate exista nicio bucurie, nicio dulceață, nicio desfătare adevărată.
Cum dobândim bucuria?
Bucuria ființială este o lucrare duhovnicească, care
se dezvoltă în comuniune cu Dumnezeu și cu creația și presupune prezența
virtuților bunătății și a iubirii. Omul morocănos nu poate fi fericit pentru că
nu are capacitatea de a relaționa.
El se autopedepsește prin singurătatea și
intransigența sa. Izolarea îl face incapabil să guste bucuria. Fără o relație
cu Dumnezeu - izvorul bucuriei, de unde va putea să-și tragă bucuria? Adevărata
bucurie nu depinde de evenimente exterioare, este rodul relației noastre
iubitoare cu Dumnezeu, este rodul locuirii Duhului Sfânt în inima noastră.
(Extras din careta „Fericirile- Răspunsul
dat lumii”, de Arhim. Varnava Iangos)
CAUTAREA
FERICIRII
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Ce nu nascocesc si ce nu întreprind oamenii pentru a
fi fericiti? Tulbura fara încetare toate stihiile lumii, si fericirea tot nu li
se arata, sau este totdeauna doar pe tarâmul închipuirilor lor. Care este
pricina? Faptul ca nu o cauta acolo unde trebuie, ca o cauta foarte departe.
Cuvântul cel vesnic al Adevarului ne-a vestit: „Împaratia lui Dumnezeu
înlauntrul vostru este (Luca 17, 21); cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu
si dreptatea Lui, si toate celelalte se vor adauga voua”.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 79.
N
U N T A
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Nunta este simbol al nuntii celei duhovnicesti,
cununia sufletului cu Hristos, prin dragostea sufletului catre El. Mireasa a
lui Hristos sunt sufletele credinciosilor. Biserica cea nepatata este, de
asemenea, Mireasa a Lui. Astfel, sufletul care nu se încununeaza cu dragostea
lui Hristos se cununa cu patimile cele pamântesti si cu demonii. Vaduva
simbolizeaza propriul suflet plin de întristare, despartit de Hristos – Mirele
Cel Ceresc –, si lipsirea de dragostea Lui.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 66.
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
HARTA
CALAUZITOARE
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Închipuie-ti ca pe o harta este înfatisata întinderea
cea mare a pamântului, si cerceteaza fara împatimire lucrurile care îl umplu:
cât de nimicnice ti se vor parea fata de vrednicia sufletului omenesc, înaltat
prin iubirea de oameni dumnezeiasca pâna la treapta desavârsirii celei întocmai
cu Îngerii. Din aceasta vei vedea ca orice lucru este nespus de ieftin fata de
înalta noblete a sufletului crestinesc.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 60
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
CE
HARISME TREBUIE SĂ DOBÂNDIM
-
GHERONDA MAXIM -
Trei Reguli
Sunt trei lucruri care sunt extrem de necesare pentru
ca omul să poată intra în procesul duhovnicesc de curățire, luminare și
îndumnezeire. Primul presupune cunoașterea voii lui Dumnezeu. Unde putem afla
voia lui Dumnezeu? O găsim în Scripturi. Și pentru că nu avem capacitatea să
tâlcuim Scripturile, așa cum făceau Părinții, care erau plini de Duh Sfânt,
este necesar un povățuitor.
Al doilea este rugăciunea. Rugăciunea trebuie să fie
un rezultat al cunoașterii de sine, să știm ce suntem.
Al treilea lucru este cunoașterea de sine. Ca să ne
cunoaștem pe noi înșine, cine suntem ca oameni, avem nevoie de smerenie.
Smerenia, zice Avva Isaac Sirul, este adevărata cunoaștere despre sine.
Adevăratele harisme
Citirea Scripturilor, împreună cu ascultarea, sunt
două instrumente care ne aduc rugăciunea. Și apoi, rugăciunea naște în adâncul
sufletului nostru temelia iubirii. Iar aceasta nimicește patimile noastre, zice
Sf. Macarie și ne dăruiește o bucurie nesfârșită. Dragostea ne ajută să răbdăm
greutățile din afară, să ne vedem pe noi înșine mai prejos decât ceilalți și
să-i iubim pe toți semenii noștri, după cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul.
Acestea sunt harismele pe care trebuie să le dobândim
cu toții. Și dacă insistă cineva în acest mod de viață, poate dobândi darul
înainte-vederii, prin care poate să vadă esența lucrurilor, poate să vadă în
suflete, în făpturi... O ultimă harismă ce izvorăște din dragoste, este „a
putea intra în cunoașterea lui Dumnezeu”.
Harul din încercări
Părintele nostru duhovnicesc a dobândit Rugăciunea în
închisoare...
Da, da. Ei au trăit o experiență inedită. Suferința te
poate conduce grabnic la Rugăciune, te ferește de laudele oamenilor, pentru că
în necazuri ești prigonit. Mulți părinți ai Bisericii L-au aflat pe Dumnezeu în
încercări. Chiar dacă nu au avut învățătura clasică a Rugăciunii, dar pentru că
au avut setea după Domnul și necazurile i-au umplut de har, au primit și
Rugăciunea. În principiu, să știți, harul este atras prin smerenie. Ascultarea,
supunerea este un exercițiu, mucenicia este altă nevoință, dar amândouă ne
conduc spre smerenie. Sau prin una, sau prin cealaltă, omul devine cu ușurință
vas al smereniei.
În viața duhovnicească, însă, este nevoie de
povățuire, de oameni încercați. Vechiul Testament spune: „Vai de neamul care
este condus de un tânăr!”. Un tânăr nu poate îndruma decât dacă a devenit vas
al Harului, așa cum îl avem pe Timotei, ucenicul apropiat al Sf. Ap. Pavel.
( Revista Atitudini Nr. 90)
COPIII
GALAGIOSI
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Vedeti ca copiii lasati singuri zburda de colo-colo si
provoaca un adevarat vacarm. Retalmaciti: ce se ridica în sufletul nostru când
este parasit de frica de Dumnezeu si când atentia nu mai este atintita spre El!
Sfantul Teofan Zavoratul, Ce este viata duhovniceasca
si cum sa te apropii de ea?, traducere de Elena Dulgheru, Ed. Anastasia,
Bucuresti, 1997, p. 206
CANDELA
LAUNTRICA
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Pentru ospatul Tau de nunta, Stapâne, îmbraca-ma cu
strai vrednic, pe care sa-l gateasca în mine, înca de aici, harul Tau.
Învredniceste-ma sa aprind atunci si candela, pe care sa mi-o daruiasca
îndurarile Tale.
Si asa, cu bucurie voi iesi ca sa Te întâmpin,
preaslavindu-Te si binecuvântându-Te cu nadejdea de a fi partas Dreptilor si
Sfintilor care din veac bine au placut înaintea Ta.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 56
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu