Europa
se înarmează...
„Dar răul fundamental de care sufere Republica
pare a rămînea dorul de «révanche» pe care îl are în inimă. Dorința de
răzbunare a prefăcut Republica Franceză într-un gigantic stat militar, cu un
buget al războiului și al marinei de aproape 1 miliard pe an, încît are 72 de
baterii de cîmp mai mult decît Germania.
Dar menirea unei republice ar fi să debordeze
chiar de pace și de bun trai, să aibe excedente bugetare, să plătească
datoriele statului, să scază dările, pentru a cîștiga majoritate imensă a
populației, pe lucrător, pe țăran, pe meseriaș?
La asemenea argumente dorul de răzbunare răspunde:
Franța a creat America de Nord, Grecia, Belgia și Italia și să nu poată
redobîndi Alsacia-Lorena? Și iarăși se aruncă miliardele în gura
militarismului, încît astfel opiniunea publică ezită a alege între dorința de
pace și cea de răzbunare. Himera alianței rusești aprinde și la zelul
războinic, deși această alianță șchiopătează din toate punctele de vedere. Cît
despre Rusia, unele indicații vor ajunge a determina starea în care se află.
Din banii ei de hîrtie se afirmă că a șasea parte ar fi bani falși, pentru că
funcționarii emit și cheltuiesc din nou biletele confiscate. Astfel, în
vîrtejul luptei de control, probitatea nu poate exista. Chiar Petru cel Mare,
cu energia lui extraordinară, n-a putut să-i puie capăt corupției
administrative, cum n-a putut cuceritorul Bizanțului, Mohamed II, cînd se
convinse de venalitatea unui cadiu, puse să-l execute și să-i tragă pielea
peste scaunul judecătoriei, pentru a-l preveni pe succesor. Totuși pașalele se
grămădeau după acest post și rămaseră, ca și mai înainte, tot venali.
Politica rusă seamănă c-o clădire care în orice parte
are alt aspect. Înăuntru patriarhală, în afară turburătoare, afirmînd iubirea
de pace și totuși grămădind trupe în apropierea frontierelor. În același timp
simulează a fi putere asiatică și durează căi ferate spre Samarkand, cu două
ramuri spre Persia și Afganistan, ca și cînd India i-ar fi ținta; ca și cînd nu
s-ar ști că Bizanțul rămîne visul ei de aur și Orientul Europei ținta în
acțiune.
Germania, de cînd e imperiu, adică de la începutul
noii sale existențe, de 18 ani, a contractat datorii de 1.150 milioane. Noul
împărat, ostaș din creștet pînă în talpă, e cu toate acestea inspirat de
dorința de a menține pacea, deși amiciția de astă primăvară cu vecinul de la
nord nu pare prea întemeiată. Cele trei corpuri de armată de la Vilna, Varșava
și Kiev, împreună cu cele două armate de rezervă de la Petersburg și Moscova,
seamănă prea mult cu o amenințare a Triplei Alianțe.
Se pare că în Anglia șeful partidului conservator,
Salisbury, și-ar fi propus să rezolve în sfârșit chestiunea agrară din Irlanda
avansînd fermierilor prețul de cumpărătură a pămîntului ce-l cultivă, pînă la
concurența de cinci mii de lire sterline. Cît despre încercările puterilor
continentale, Anglia, avîndu-și interesele angajate în Asia, desigur că nu se
va amesteca. De cînd Prusia a dat exemplul înarmării generale, toate țările au
imitat-o și s-au întrecut în această privință. Anglia însă nu voiește să
introducă serviciul obligatoriu pentru toți cînd înarmarea generală a devenit
prada militarismului; rămîne deci la sistemul ei vechi de angajament cu plată.
Parlamentul din Italia asemenea a voit o sumă de 126
milioane pentru chelutieli extraordinare de război, numai Parlamentul n-a găsit
încă resurse pentru a acoperi anuitățile unei asemenea datorii. Comisiunea
credea că ministrul de Finanțe ar putea realiza suma anuităților necesare, șase
milioane pe an, prin economii din alte paragrafe, însă acest expedient pare cu
neputință.
Astfel, în toate unghiurile continentului lumea e
neliniștită prin grija unui viitor încărcat de furtună și numai solicitudinea
dovedită de unii monarhi de a apăra și susține interesele păcii ne pot da
încredințarea că și în cursul anului viitor ne vom putea bucura de bunurile
ei”.
Acest text a fost publicat de Mihai
Eminescu în „Fântâna Blanduziei”, de Crăciunul anului 1888. El nu s-a mai putut
bucura de pacea în care spera, pentru că s-a stins din viață pe 15 iunie 1889.
Despre boala lui Eminescu s-au înnegrit tomuri întregi. Ideea cea mai
răspândită și rezistentă în timp este că „Eminescu a murit nebun”. Iată însă
acest articol de politică externă, mostră de cunoaștere și rațiune geopolitică
europeană, scris „la zi”, cu 6 luni înainte de moarte. Putea să scrie așa un
gazetar neaflat în toate mințile?
Cristian Tudor Popescu
https://republica.ro/europa-se-inarmeaza

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu