(Iubirea
de Izvorul sacru)
RESTITUIRI:
SUB
ZODIACUL MIORIȚEI
Sau
iubirea de izvorul sacru
Portret
Peste-un
fir de iarbă verde,
Și
un rai cu râuri multe,
Cerul
albătriu își prinde,
Zarea
sa din pânze scumpe!
Zâmbet
sfânt al libertății,
Ingrijind
o căprioară,
Vis
prea drag singurătății,
Unde
geniul coboară!
*
Portarii
Europei
Neamul
ăsta dur ca piatra,
Nu-l
mișcară nici vulcanii,
Nici
n-o să-i potoapă vatra
Veacurile
și dușmanii!
Știu
românii, și prea bine,
Din
istoria cea grea,
Ce-nsemna
vorba: ”vecine”,
Iar
nu ești din strada mea!”
EL,
Portarul Europei?
Ce
din Dunăre și Ron
Își
hrănea tulpina vieții,
Și
de Dac, dar și de Om?
EL
Portarul Europei?
Creanga
asta românească,
După-nțelepciunea
vorbei:
”E
născută să trăiască!”
Astfel
dragi europeni,
N-aveți
cum a striga-n lume,
Că
sunteți cumva mai demni,
Ca
Portarul ce își pune,
A
lui viață la strâmtoare,
Ca
să aibă lumea mare,
Zile
lungi de sărbătoare,
Nobilind
cu sumeție,
Pe
cutare sau cutare!
*
Doina
poeziei noastre!
Așezând
gândirea punte,
Iar
eu veșnic călător,
Cu
un deget pus la frunte,
M-am
lăsat furat de dor!
Peste
negura pustiei,
Pe-unde
dorul tainic trece,
Iar
icoana veșniciei
E-un
altar solemn și rece,
Am
văzut chipul Fecioarei,
Lăcrimând
cu ochi de sânge,
Părea
chipul căprioarei,
A
poeziei ce plânge!
Doina
poeziei noastre,
E
o fată de la munte,
Un
simbol, un basm de oaste,
Un
popor cu naltă frunte!
Dar
scrutând privirea minții,
Deslușii
a noastră Doină,
Ce
scrâșnea mușcând cu dinții,
Buza-i
vânătă și moină!
Indignat
de-a ei tristețe,
Din
condei făcu-i o armă,
Iar
din ochi săgeți mărețe,
Gura
goarnă de alarmă!
Și
zburlit ca fiara neagră,
Cu-a
ei coamă ridicată,
Vreau
să sfâșiu lumea-ntreagă
Pentru
zâmbetu-i cel cată!
Doar
a noastră Doină-i sfântă,
Precum
vatra-n care crește,
Al
ei glas spre ceruri cântă,
Și
iubire prevestește!
Atunci,
cum să fie tristă,
Doina
noastră românească?
O!
Carpatică artistă,
Dulce
gură - ardelenească!
Codrul
tău e rai de basme,
Cerul
cor de lumi senine,
Codrul
cu miori bârsane
Juvaeruri
pentru tine!
Doina
noastră-i Duhul însuși,
Ce-n
a neamului piept bate,
Norii-n
vânt suflarea ducă-și,
Însă
Doina ne e frate!
Când
ea-i tristă și noi suntem,
Limba
noastră-i melodie,
Glas
cântat cu doruri, sprinten,
Și
de Doina cea mlădie!
Prinsă-n
hora cea de zâne,
De-au
acest Pământ comoară,
Doina
ta, brave Române,
Niciodată
n-o să moară!
Lasă-i
zâmbetul pe buze,
Iar
pe trup a noastră ie,
Și-ai
să vezi cum între Muze,
E-o
regină, diafana - Poezie!
N-o
sili-n rochii streine,
Ci-n
conduri de Consânziene
Ea
se simte foarte bine,
Ochii
stele printre arcuite gene!
Doina
poeziei noastre,
E
o fată de la munte,
Un
simbol, un basm de oaste,
Un
popor cu naltă frunte!
Restituire:
01/07/2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu