„Cuminţenia
de a refuza seducţia unei aventuri eroice”
Prof.
univ. dr. Stoica Lascu
29
Iunie 2025
La 28 iunie 1940, „am avut cuminţenia de a refuza
seducţia unei aventuri eroice” (Pamfil Șeicaru)
Sunt, astăzi, cunoscute - și bogat documentate -
evenimentele care au jalonat, într-un context internațional profund favorabil
marilor puteri, revizioniste, cele trei acte ale dramei sfârtecărilor
național-teritorale ale României în urmă cu 85 de ani - 28 iunie (dislocarea
Basarabiei și a nordului Bucovinei), 30 august (anexarea nord-vestului
Transilvaniei), 7 septembrie (cedarea sudului Dobrogei/Cadrilaterul). Readucem
în conștiința opiniei publice de azi - cunoscătoare a cadrului general și a
conținutului evenimentelor respective -, opiniunile, exprimate „la cald”, ale
marelui ziarist și patriot Pamfil Șeicaru (1894-1980).
Curajul de a examina sincer situaţia
„Fără nici o ezitare în alegerea termenilor, s-o
spunem precis: ne-am plecat forţei. Puteam rezista două-trei luni (Sic! -
subl.n.), dar la capătul celor mai eroice încordări ne-am fi găsit în situaţia
de a nu ne mai putea împrospăta forţele, în timp ce inamicul ar fi avut
mijloace de a-şi umple necontenit rândurile rănile. O socoteală simplă de aritmetică ni s-a
impus: rece, neîndurată... Şi am avut
cuminţenia de a refuza seducţia unei aventuri eroice; am preferat să dăm un
răspuns în care grija de a feri naţia de o risipă zadarnică de forţe, mai
adăuga şi o înţelegere mai cuprinzătoare a evenimentelor.
Este adevărat că, în ziua de 27 Iunie, am epuizat
ultimul retranşament al unei politici externe de ezitare pe linia
neutralităţii. Nu am avut din vreme curajul unei schimbări radicale în politica
noastră externă. Dela 15 Martie 1939, ne-am îndeplinit cu prisosinţă toate
angajamentele luate faţă de Germania prin acordul economic. Ceva mai mult: am
descoperit şi unele substanţiale avantaje ale unei colaborări economice, pe
urma căreia agricultura noastră era prima beneficiară. Este adevărat că, în
promptitudinea livrărilor de material de războiu, Germania a căutat să pună un
accent deosebit; dar nu mai puţin preţios pentru rezervele germane era zeloasa
noastră executare a obligaţiilor acordului.
Ne-am ferit însă tot timpul să depăşim linia unei stricte neutralităţi;
am evitat să facem cu curaj, cu hotărîre revizuirea politicii noastre externe.
Intenţiile erau sfioase; amânam necontenit, deşi dela Octombrie 1939 se putea
vedea limpede linia intereselor noastre, cu totul protivnice intereselor
«aliate».
Pe când Franţa şi Anglia aveau obsesia unei Germanii
fărâmiţate şi neputincioase la care - spre consolidarea lipsei totale de griji
în ceea ce priveşte o revanşă posibilă -, s’ar mai fi adăugat şi o alianţă cu
Rusia Sovietică, noi aveam interesul unei Germanii puternice, care să ţină
cumpănă massei slave. Aveam de ales - şi
astăzi ni se pune aceeaşi alternativă - între o politică alături de Germania
sau o politică alături de Rusia Sovietică.
Acestea sunt realităţile la care nu se poate răspunde elegiac (sau să
batem liric câmpii) ci precis, cu acea bărbăţie a înţelegerii şi a hotărîrii ce
defineşte o politică ce se reazimă pe legătura de permanenţă între trecut şi
viitor. Pe când judecata noastră asupra faptelor, asupra forţelor în luptă,
asupra perspectivelor de viitor, mergea ezitantă, evenimentele galopau,
îmbrâncindu-ne timidităţile. Or, în faţa
somaţiei ruseşti noi nu ne puteam rezima pe alianţele trecutului; tot ce aveam
ca sprijin erau doar garanţiile engleze, oferite cu generozitate şi fără nici o
greutate, deoarece ele n’au funcţionat niciodată, iar ţările cari au încercat
să le verifice au plătit scump încrederea lor.
Ne-am găsit izolaţi. Politica de neutralitate -
sprijinită doar pe „alianţa” balcanică - nu ne-a putut acoperi ca un scut de
protecţie. Nu am ştiut să interpretăm la timp sensul evenimentelor; adaptarea
noastră a fost mereu în întârziere - iar de la 10 mai mai ales, timpul a jucat
în defavoarea noastră.
Astăzi a început ocuparea Basarabiei de către trupele
ruseşti, ca şi a părţilor ukrainiene din Bucovina... Legitimarea drepturilor
noastre istorice, legitimarea drepturilor noastre etnice - totul apare zadarnic
în faţa covârşitorului argument al forţei. Ne-am înclinat - am tras concluziile
fireşti ale unui raport de evidentă inferioritate. Dar să nu uităm că hotarele sunt - în această
perioadă - în permanentă fluctuaţie: definitivarea lor va fi opera celui ce va
dicta noua aşezare în Europa.
Va funcţiona oare până la capăt acordul germano-rus?
Nu va socoti Rusia Sovietică oportună o îndrumare a politicii ei spre Anglia,
ca să compenseze creşterea de proporţii neaşteptate a Germaniei? Suntem într’o
fază de incertitudini... Ceea ce va trebui să reţinem este că, la 27 Iunie am
fost singuri. Izolarea noastră, lipsa de alianţe valabile, rezumă dramatic o
politică externă greşită. Va trebui să reparăm o întârziere - va trebui să
înţelegem odată linia intereselor noastre. Dacă am fi fost înţeleşi cu Germania
şi Italia dela 15 Mai - măcar dela intrarea Italiei în războiu - fără îndoială
că nu am fi fost în situaţia de azi.
Fiecare să înţeleagă că nu există decât o singură cale
de redresare: sinceritatea în judecarea trecutului spre a evita greşelile de
viitor, greşeli ce se soldează adesea în dezastre pentru Naţiune” („Curentul”,
30 iunie 1940).
Apel către români
„Până acum am dovedit că ştiu descifra sensul
evenimentelor, că pot identifica ce se ascunde adesea sub cele mai varii
aspecte. Asupra sufletului românesc apasă cea mai mare durere. De dincolo de
linia de demarcaţie, din ţinuturile ocupate - ne vin informaţii menite să
mobilizeze cea mai cumplită mânie răzbunătoare. Şi în Basarabia şi în Bucovina,
evreii şi-au lepădat masca. De ce am fi surprinşi? Ne puteam aştepta la această
mărturisire de abjecţie iudaică. Ceiace este mai grav, ceiace legitimează îngrijorările
mele şi explică acest apel, este atitudinea conştient provocatoare a evreilor
cari s’au grăbit, în Capitala ţării, să-şi manifeste voinţa de a deslănţui
represiunile spontane ale populației româneşti.
În dosul acestor neruşinări ale leprei galiţiene, eu
citesc o foarte savantă manevră de a provoca turburări interne, care, dată
fiind starea de spirit a populaţiei româneşti, ar putea lua proporţii grave.
Orice turburare internă înseamnă o slăbire a ţării. De aceia - orice s’ar
întâmpla - Românii să-şi păstreze calmul, refuzând să accepte provocările. În
lunile Iulie şi August să manifestăm un maxim de disciplină naţională, să nu ne
lăsăm expropriaţi din linia, din atitudinea impusă de împrejurări.
Linişte şi calm!... Autorităţile să-şi facă datoria cu
toată străşnicia! Nici o iniţiativă particulară, împotriva provocărilor
iudaice!
Să nu uităm că Anglia este în febra de spaimă a
ofensivei germane, aşteaptă o invazie germană, şi România este o centrală de
aprovizionare cu petrol a Germaniei.
Obiectivul este clar: distrugerea zonei
petrolifere. Prima lovitură preparată, a
fost greşită: nu am declarat războiu Rusiei - deci valea Prahovei nu a fost
distrusă de aviaţia inamică. O a doua - nu poate fi decât: tulburări interne şi
războiu civil. Pentru a zădărnici şi această lovitură, Românii să-şi păstreze
calmul, să evite orice provocare. Va începe în curând să joace timpul în
favoarea noastră.
Un cuvânt trebue rostit şi pentru evrei, pentru evreii
capabili să nu se congestioneze de aspectul tragicei strâmtorări de azi şi să
se gândească lucid la ziua de mâine. La acel «mâine» care se apropie cu
fulgerări de furtună... Să nu fie acel mâine al crâncenilor răfueli, să nu fie
acel mâine alscrâşnirilor de dinţi, al remuşcărilor văicărite!...
Cei cuminţi, să pună frâu celor nebuni, celor cu
judecata bestiilor provocătoare, fiindcă chiar acest neam al tuturor uitărilor,
al tuturor iertărilor, poate să-şi piardă într-o zi răbdătoarea lui fire. Şi
Izrael este în zodia rea a ispăşirilor. De aici necesitatea unei reacţiuni de
minimă prudenţă din rândurile evreilor.
Românii să-şi stăpânească mânia. Să aştepte. Timpul începe să vină şi în
favoarea noastră cu o singură condiţie: Cea mai severă disciplină naţională în
interior!... Nici măcar un gest. Răbdare şi linişte, pentru acel mâine care
vine, implacabil ca şi destinul” („Curentul”, 2 iulie 1940).
Naţia se încruntă
„Numai în furtuna adversităţilor se verifică valoarea
morală a unei Naţiuni. Se prea poate ca aparenţele noastre să ne dea un profil
mai puţin grav – câteodată de exuberanţe neserioase -, fizionomia unui popor
aplecat spre glumă, excesiv în veselie şi neluând nimic în tragic. Dar dincolo
de abundenţa zeflemelii, dincolo de aceste aparenţe amăgitoare, stărue, în
profunzimile sufletului românesc o rezervă de seriozitate, un înţeles mult mai
grav al vieţii. Nu suntem solemnii de tot momentul, şi nu dăm aer de mare
importanţă oricărui fleac; nu ne risipim seriozitatea pe nimicuri, şi în
zeflemisirea noastră este o mărturisire de sarcasm faţă de farsa solemnă, faţă
de comedia idealurilor în dosul cărora se ascund chipurile hidoase ale
intereselor ce nu cutează să se mărturisească. Dar Naţia este profund serioasă.
Ajunge să priveşti la răspântii chipurile întunecate,
să surprinzi în ochi umbrele gândurilor, să vezi fălcile încleştate spre a opri
ceea ce se răscoleşte în adâncurile sufletului... Ajunge să vezi o Naţie
schimbată dela o zi la alta, ca să-ţi dai seama ce superficială este această
exuberanţă, această veselie de toate zilele. Participă Naţia cu o dureroasă
intensitate la această tragedie politică. Şi nu este o participare de
bocitoare... Nu este o participare de văicăriţi; fiecare a meditat, s-a trudit
(cu mijloacele pe care le are ca informaţie să facă legăturile cauzale, să
stabilească de unde a pornit surparea.
Din senin nu vine nimic, fiecare nenorocire are un
început - fiecare catastrofă derivă dintr’o cauză, mai îndepărtată sau mai
apropiată. Dacă adesea am flecărit, ne-am lăsat ispitiţi de comentariile pe
care le puteam face oricărui svon, oricărei şoapte – dacă am fost uşurateci,
rezolvând totul cu o înjurătură sau cu o glumă –, astăzi Naţia are un accent de
gravitate menit să pună în gardă pe oricine s’ar mai gândi că putem continua să
fim în ritm de neseriozitate.
„Repet: Naţia a luat evenimentele pe rând – le-a
căutat o explicaţie, s’a trudit să le afle înlănţuirea cauzală, a cântărit
oameni, cuvinte, discursuri, fapte, şi a tras unele concluzii. Sunt concluzii
lapidar formulate, sunt concluzii echivalente cu drama pe care o trăim. Peste
aceste concluzii, să nu-şi închipue nimeni că se va mai putea trece, prin
ajustări ideologice, prin potriveli de persoane, prin acea metodă îndelung
practicată de a amăgi ideile, de a şmecheri situaţiile, de a înşela oamenii.
În privirile încruntate ale Românilor, să se citească
sentinţa de condamnare a oricărei farse, a oricărui şmecher al tuturor
adaptărilor. Şi nu este astăzi un singur Român care să nu-şi dea seama de
marea, de aspru, de imperioasa necesitate a cuminţeniei. Dar cu o unică, cu o
tot atât de imperioasă condiţie: să i se respecte cuminţenia, să nu se
considere cuminţenia drept acceptare bleagă. Tot ce a fost verificat - fiinţe,
idei, metode - ca provocătoare de catastrofe, să fie svârlit.
Naţia îşi vrea hainele date la etuvă. Este unicul
mijloc de a ne salva. Este unica formă în care putem regăsi echilibrul interior
al fiecăruia, redând Statului nostru acea soliditate, acea organizare
desăvârşită pe care evenimentele au dovedit că n’o avem încă.
Se pronunţă adesea cuvântul de fatalitate în
desvoltarea evenimentelor. În politică nu există fatalitate, ci concluzia
pedepsitoare a greşelilor săvârşite. Fiecare general care a comandat o armată
şi a pierdut bătăliaeste gata să prezinte toate explicaţiile, spre a dovedi de
ce trebuia să piardă bătălia, uitând însă că i se încredinţase comanda spre a
câştiga o victorie, nu spre a sfărâma armata într’o ruşinoasă înfrângere. Şi
începând de la cel mai umil grad, oricine poate oferi explicaţii; Naţia înregistrează
doar faptul mutilării ţării. De aici pornesc judecăţile - de aici pornesc acele
încruntări cumplite ale Naţiei. Şi nu-i bine să se dea alt sens tăcerii Naţiei.
În această tăcere este o rugăciune pentru cei de
dincolo, şi pentru ziua de mâine. Îşi are, această catastrofă, tragica ei
oportunitate: ne constrânge să ne regăsim profunzimile serioase ale sufletului,
să dăm la o parte tot ce este de suprafaţă - linia paraziţilor. În faţa acestui
suflet al Naţiei, şmecherii să se dea la o parte!
Şi repede!”... („Curentul”, 4 iulie 1940).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu