Scrisoare pastorală
Foaie
periodică, gratuită a
Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXV(2025), nr. 542(16 –31 Mai)
Dragii mei enoriași!
Mănăstirile şi robia. Într-o
emisiune televizată, interactivă, cineva a întrebat dacă învăţătura creştină
acceptă robia şi dacă nu, cum se face că mănăstirile noastre au practicat
robia mai multe secole.
Desigur, întrebarea telespectatorului parcă era
desprinsă dintr-o carte de materialism istoric şi dialectic, când, pentru a
susţine aşa-numita ,,luptă de clasă” puteai răstălmăci lucrurile aşa cum vreai,
mai ales că cei denigraţi nu aveau cum să răspundă, neavând acces la mijloacele
de informare mass-media. Pentru că astfel de întrebări pot bântui şi pe unii
dintre cititorii ,,Scrisorii pastorale”, ne facem o datorie de conştiinţă să
includem în paginile ei câteva precizări pe această temă.
În primul rând, precizăm că învăţătura creştină nu
admite robia şi exploatarea omului de către om. Ea socoteşte că toţi oamenii
sunt fraţi între ei, fii ai aceluiaşi Părinte, Dumnezeu! Creştinismul s-a
adresat tuturor categoriilor sociale, de la sclavi până la împăraţi, fără deosebire. Era o adevărată
revoluţie în gândirea antichităţii, când sclavii nici nu erau consideraţi
oameni, ci obiecte însufleţite, iar stăpânii de sclavi aveau drept de viaţă şi
de moarte asupra lor. Aşadar, când a apărut robia în evul mediu, Biserica nu a
admis-o, dar nu putea nici s-o elimine din societate, fiind o problemă
politico-socială, iar Biserica îşi avea atribuţiile ei în cadrul fiecărui stat
bine delimitate.
Mănăstirile din Principatele Române au avut
proprietăţi în evul mediu, mai precis până în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, când averile mănăstireşti au fost secularizate (confiscate) de
Alexandru Ioan Cuza. Averile mănăstireşti proveneau din cumpărări şi donaţii. Unele dintre mânăstiri aparţineau de
episcopiile sau mitropoliile din Principate, dar altele erau închinate, adică
erau subordonate altor mânăstiri de la Muntele Athos, Locurile Sfinte din
Palestina sau altor mânăstiri din Imperiul Otoman. Tot venitul acestor mânăstiri ieşea din ţară şi
mergea la mănăstirile cărora le fuseseră închinate de către voievozi, domnitori
şi boieri români. Pe moşiile tuturor acestor mânăstiri se practica acelaşi
sistem de învoieli agricole, care erau legale la acea vreme şi erau practicate
de către toţi proprietarii de pământ. O parte din lucrătorii de pământ mănăstiresc
erau călugării din mănăstirile respective; altă parte o formau moşnenii(în Ţara
Românească) sau răzeşii(în Moldova), adică acei oameni liberi din satele
noastre, care aveau pământul lor propriu, dar luau anumite suprafeţe de teren
din moşiile mănăstireşti sau ale altor mari proprietari, pe care le munceau în
dijmă; altă parte din lucrători o formau pălmaşii sau clăcaşii, adică acei
locuitori ai satelor, care nu aveau pământ propriu, ci munceau ,,în dijmă” pe
moşia boierească sau mănăstirească. Uneori aceşti pălmaşi veneau din alte
localităţi, căutând condiţii cât mai
avantajoase de muncă şi atunci se putea întâmpla ca să primească o bucată de
teren, să fie ajutaţi să-şi facă o casă şi astfel se formau sate noi, ori
mahalale noi în unele sate. În satul Bârda se poate observa şi azi
asemenea categorii între locuitori.
Astfel, mahalalele Muceşti, Memeşi, Roleşti şi Lucheşti erau mahalale de
moşneni, iar Linia Cocoanei şi Dealul Corbului erau mahalale adăugate în timp
satului, fiind formate din venetici, deveniţi clăcaşi pe moşia boierească. Se
poate observa aceasta şi după numele de familie. În mahalalele de moşneni
numele de familie venea de la un strămoş
unic(Mucioniu, Mema, Rolea, Luca) şi majoritatea familiilor din acele mahalale
aveau acelaşi nume de familie. În mahalalele de clăcaşi sau pălmaşi numele de
familie sunt foarte împestriţate, ceea ce dovedeşte faptul că au venit din
diferite locuri şi s-au aşezat acolo. Pe moşiile mănăstireşti şi boiereşti mai
era o categorie de lucrători, aceea a
robilor. Robii nu erau alţii decât ţiganii nomazi, care veneau tocmai
din îndepărtata Indie, ca să-şi caute norocul. Ei nu aveau decât o căruţă şi
unul sau doi cai. Asta în situaţiile cele mai bune. Aceşti ţigani apelau la
marii proprietari, inclusiv la mânăstiri, să-i primească la curte şi să le dea
cele necesare, fiindcă nu aveau nici o posibilitate de supravieţuire. Atunci
intervenea înţelegerea sau contractul verbal între părţi. Ţiganii sau robii îşi
luau angajamentul să presteze anumite munci la curte sau pe moşie, iar
proprietarul, respectiv mănăstirea să le asigure adăpost, hrană, căldură,
îmbrăcăminte şi, probabil, ceva bani. Unii dintre robii ţigani practicau
anumite meserii, precum fierăria, prelucrarea metalelor(aramă, aur, argint),
îngrijirea animalelor. Alţii erau adevăraţi artişti într-ale muzicii. Robii
erau de trei feluri: domneşti, boiereşti şi mănăstireşti. Când se vindea, ori
când se dăruia o moşie, în actul de vânzare-cumpărare erau menţionate şi
sălaşele(familiile) de ţigani-robi, care însoţeau moşia.
Au existat
proprietari care au dat libertate robilor ţigani, fiind influenţaţi de
ideile revoluţionare europene. Amintim
aici pe poetul Vasile Alecsandri, care a eliberat pe ţiganii de pe moşia sa de
la Mirceşti. Mare bucurie a fost atunci. Trei zile au sărbătorit ţiganii de
bucurie. Au plecat de la curtea boierească, dar, după o săptămână s-au întors
lihniţi, cu coada între picioare şi l-au implorat pe Vasile Alecsandri: ,,-Boierule,
primeşte-ne înapoi, că murim de foame!”
Le dăduse libertatea, dar nu le dăduse şi baza
materială, ca să poată supravieţui. Robia aceasta a fost desfiinţată oficial sub
influenţa ideilor revoluţionare de la 1848.
Aşadar, mănăstirile au aplicat aceleaşi metode,
care erau folosite şi legalizate în Principate la vremea respectivă. Nu văd ce rău făceau mănăstirile că acordau
loc de muncă şi asigurau cele necesare traiului unor familii de oameni nomazi,
care n-aveau nici un dumnezeu. Ai noştri care emigrează azi şi colindă toată
lumea, dar mai ales ţările europene, sunt fericiţi când găsesc de lucru la
particulari sau la diverse firme. Negociază condiţiile de muncă şi de
retribuţie şi trec la treabă.
Altă Mărie cu aceeaşi pălărie!
*
Sfinte Moaşte şi cadavre. Cu câteva zile înainte am văzut toţi la
televizor, la ştiri, cum s-au descoperit într-un sat oarecare osemintele
neputrezite ale unui om, care murise cu 28 de ani în urmă. Trupul se stafidise
în aşa fel, încât rămăsese doar pielea lipită pe oase. Un localnic purta
scheletul pe umăr prin cimitir, parcă ar fi purtat un sac cu tărâţe. Am auzit
cu acel prilej unele păreri ale localnicilor,
cum că acele oseminte ar fi moaşte. Despre Sfintele Moaşte v-am mai
scris în numere mai vechi ale ,,Scrisorii pastorale”, dar, pentru a nu rămâne
nimeni derutat, îmi fac datoria şi revin, pe scurt, asupra principalelor
aspecte.
Aşadar, Sfintele Moaşte sunt acele oseminte
neputrezite ale unor sfinţi. Pentru ca nişte oseminte să fie declarate Sfinte Moaşte, ele trebuie să
îndeplinească trei condiţii:
1.
Să fie neputrezite;
2.
Să emane un miros foarte plăcut, parfumat;
3.
Să facă minuni prin atingerea de ele(vindecări de boli, învieri din morţi
etc.).
Numai Sfântul Sinod este în măsură să
aprecieze dacă astfel de oseminte sunt sau nu Sfinte Moaşte. Dacă sunt
acceptate astfel, li se fac slujbe speciale, apoi sunt luate părticele din ele
şi date bisericilor. Acele părticele de Sfinte Moaşte sunt cusute în Sfântul
Antimis al fiecărei biserici şi pe ele se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Fără
Sfântul Antimis cu Sfintele Moaşte în el
nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie nici în biserică; cu el şi cu Sfintele
Moaşte se poate săvârşi Sfânta Liturghie oriunde, inclusiv pe câmp.
În cazul prezentat la
televizor, nici vorbă nu putea fi de Sfinte Moaşte. Nu era suficient să fie
neputrezite. Celelalte condiţii nu erau îndeplinite şi, ca atare, era vorba de
un simplu trup al unui defunct oarecare. Faptul că nu putrezise, putea să aibă drept cauză uscăciunea
terenului, lipsa de umiditate.
*
Doina. Ne apropiem de luna iunie, luna în care
Poetul fără pereche al neamului românesc a plecat pe alte tărâmuri. Comemorarea
lui o începem cu această superbă poezie, intitulată Doină. Această poezie a fost
compusă de poet spre a fi citită la inaugurarea statuii lui Ștefan cel Mare din
fosta Curte Domnească de la Iași din ziua de 5 iunie 1883. Erau de față atunci
membrii ai Curții Regale a României, toată elita culturală a țării și peste 150 mii
de participanți din Moldova, Basarabia și Bucovina. Eminescu venea de la
București, unde era angajat al ziarului ,,Timpul”. Această primă variantă a
stârnit multe controverse. De-a lungul timpului
a apărut în mai multe publicații, mereu cenzurată, mereu ciopârțită. Au fost vremuri când a fost și interzisă, scoasă
din toate publicațiile. Redăm prima variantă, necenzurată și neciopârțită:
*
Preţul unei mese. Părintele Ilie Izverceanu de la Cernavârv
era cunoscut în toate satele din partea muntelui. Înalt, chipeş, pus mereu pe
şotii, găsea oricând câte un cuvânt de încurajare sau câte o glumă, care-l
făcea pe interlocutor să-şi uite supărarea. Uneori biciuia cu vorba lui
ironică, alteori mângâia părinteşte, dar, oricum, era o plăcere să discuţi cu
dânsul. O întâmplare de prin 1939-1940 îi marcase adânc tot restul vieţii. Într-o zi a venit în
sat o ceată de legionari, care au adunat sătenii din Cernavârf la şcoală şi
le-au ţinut o cuvântare, în care şi-au expus planurile lor de viitor, încercând
să atragă pe cât mai mulţi la partidul lor. Din Cernavârf doar doi săteni
trecuseră la legionari. După ce s-a terminat şedinţa, fiind şi seara, legionarii
au întrebat unde ar putea să servească ceva de-ale gurii. Toţi au fost de
părere că singurul potrivit pentru a fi gazdă este părintele Izverceanu. L-au trimis pe un oarecare
Mărăscu să-l anunţe. Părintele s-a învoit. La poarta lui bătuse oricine trecuse
prin sat şi oricând aflase găzduire şi masă şi băutură. I-a servit pe legionari
cu ce-a avut la repezeală, le-a dat băutură din belşug şi aceştia au plecat
după vreo câteva ore chiuind şi pocnind din pistoale.
Prin 1950, au venit în
Cernavârf şi comuniştii cu caravana, să le arate localnicilor filme sovietice,
în care se preamărea munca în colhozuri şi sovhozuri. Fiindcă n-au avut alt loc
mai potrivit, au venit tot la părintele Izverceanu şi au dat film în curtea
lui, iar ecran a fost chiar peretele casei părintelui. După film, le-a dat şi
comuniştilor masă şi aceştia s-au dus veseli şi mulţumiţi.
Iată că, prin 1960, la
poarta părintelui Ilie Izverceanu
au bătut securiştii. Aceştia n-au vrut
să mănânce şi nici să bea. L-au ridicat pur şi simplu, l-au aruncat în maşina
neagră şi pe-aici ţi-e drumul. L-au ţinut câteva luni în anchetă şi în proces,
acuzându-l de politică legionară. Argumentul cel mai greu împotriva sa era
tocmai masa pe care o dăduse legionarilor. A fost condamnat pentru aceasta la
18 ani muncă silnică. Pedeapsa a ispăşit-o la închisoarea de la Aiud. A
efectuat doar şapte ani, până când, într-o seară, au fost puşi în careu în
curtea închisorii. Directorul li s-a adresat cu ,,-Fraţilor!” lucru neauzit
acolo până atunci. Toţi au rămas tăcuţi, ca de piatră. Directorul a continuat:
,,-Fraţilor! Bucuraţi-vă!”
Tăcere de mormânt.
Nimănui nu-i ardea de glumă. Îl priveau pe director neîncrezători, se priveau
unii pe alţii.
,,-Fraţilor, mâine
dimineaţă la ora opt toţi veţi pleca acasă!” Iarăşi tăcere. Atunci directorul a
mai spus:
,,- Dacă cineva vrea să
mai rămână, poate să rămână în continuare
aici!”
Abia atunci şi-au dat
seama că e adevărat şi au explodat cu toţii în chiote de bucurie.
Când s-a întors în sat
după şapte ani de închisoare la Aiud, era de nerecunoscut. Îmbătrânise cu mai
bine de douăzeci de ani. Mulţi nici nu l-au mai cunoscut. Masa dată
legionarilor în acea seară a fost cea mai scumpă masă din viaţa lui!
*
Cuvinte duhovnicești. Redăm mai jos un înțelept cuvânt al regretatului Arhiepiscop al
Maramureșului și Sătmarului Iustinian Chira:
,,Dumnezeu a pregătit o lume în
care copiii să se poată simți bine, dar asta depinde de noi, de cei maturi.
Depinde de noi cum se simt. Ce facem în familie, în lume, ca acești copii să nu
se simtă într-un mediu ostil? „Nu-i întărâtați la mânie pe fiii voștri” (Efes.
6, 4) însemnează: nu-i decepționați, nu-i smintiți, nu-i tulburați, nu le
stricați sufletele prin faptele voastre, prin vorbele voastre, prin gândurile
voastre. Stați de vorbă mai mult cu copiii voștri. Priviți-i mai atent. Ascultați suspinul ce-l scot uneori, copiii, și
în somn. Fiți mai înțelegători față de ei. Acordați-le mai multă grijă. Căutați
să înțelegeți mai adânc viața lor. Priviți mai des și mai profund în ochii lor.
Uitați-vă la fața lor, care nu e întotdeauna senină. Coborâți mai adânc în viața
lor, în sufletul lor, în inima lor. Să nu vă închipuiți că v-ați făcut datoria
dacă le-ați asigurat hrana și haina. Gândiți-vă că fiii voștri nu au numai
stomac și trup. Aduceți-vă aminte că fiii voștri au și inimă, și suflet”.
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații,
astfel: Doamna Elisabeta Leferenz(Nürnberg):
245 lei;
Domnul Mănescu Alexandru(București): 200 lei; Doamna Filip Cornelia(Tr. Severin), Domnul Sârbu Marian(Tr. Severin), Familia Caragea(Tr. Severin): câte 100 lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs.
a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 541, în
,,Observatorul”, Toronto(Canada), 1
iun. 2025, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); în ,,Moara lui Gelu”, mai 2026, Baia Mare, ediție on-line (https://moaraluigelu.blogspot.com);
în ,,Armonii Culturale”, 2 iun. 2025,
ediție on-line (https://armoniiculturale.ro);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare, 3 iun. 2025, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
*
Parohia noastră a publicat cartea regretatului
profesor C. C. Popian de la fostul
seminar teologic de la Mănăstirea Bistrița – Vâlcea, Poezii(692 pag.). Ne-a pus la dispoziție manuscrisul nepotul
autorului, Părintele Dragu Cătălin, preot romano-catolic de la Roma și fost
coleg al subsemnatului la Seminarul Teologic de la Craiova. Am avut bucuria
anul trecut(2024), să public una dintre cărțile Profesorului Constantin C. Popian,
România în flăcări (Bârda, Editura
,,Cuget Românesc”, 2023, 368 pag.). Era o culegere de articole selectate din
presa germană și traduse în limba română privind frontul german din România din
vremea Primului Război Mondial. Le selectase din ziarele germane în vreme ce el
era prizonier în Germania! O bună parte dintre poeziile din prezentul volum sunt
originale, dar alături de acestea sunt multe traduse din marii poeți germani,
tocmai în timpul prizonieratului. Să mai adăugăm piesele de teatru, scrierile
în proză; să mai adăugăm regimul de lagăr în care era ținut! Când alții se
chinuiau să supraviețuiască unor condiții grele de existență, Profesorul
Constantin Popian citea și traducea de zor, știut sau neștiut, convins fiind de
misiunea lui de om de cultură!
Scrie masiv după eliberarea din prizonierat,
desfășurând totodată o lucrare practică de răspândire a culturii în mase.
Fiecare amănunt al acestei activități ne duce cu gândul la programul de mare
anvergură, pe care-l deschisese în cultura română ministrul Spiru Haret,
sămănătorismul. Profesorul Constantin C. Popian era ferm convins că prin
ridicarea nivelului intelectual al maselor se contribuie la propășirea neamului
în contextul cultural internațional. Sămănătorismul a fost curentul excepțional
pentru vremea respectivă și de el ar fi atâta nevoie și azi! Rezultatul a fost
cel scontat de ministrul amintit. Niciodată poporul român nu a dat tuturor
domeniilor științei și culturii atâtea personalități de anvergură
internațională ca în perioada interbelică. Profesorul Constantin C. Popian a
fost printre ,,grădinarii” de frunte, care și-au adus din plin contribuția la
pregătirea și lansarea acestei pleiade de intelectuali români.
Nu sunt critic literar ca să emit judecăți de
valoare asupra poeziilor lui Constantin C. Popian. Sunt însă un ,,consumator”
de poezie românească. Dovadă seria de volume Coloana Infinitului, în care am conspectat aproape tot ce s-a scris
în cultura română, - proză, poezie, teatru, presă -, dintru începuturi până în perioada
interbelică. Aceasta mă îndreptățește într-un fel să afirm, fără teama de a greși,
că poezia lui Constantin C. Popian are
valori literare incontestabile. Ea dovedește nu numai un talent robust, o
stăpânire deplină a limbii literare, dar și o conștiință profund patriotică. Popian
nu scria de dragul scrisului. Fiecare poezie, piesă de teatru, fiecare creație
a sa, avea menirea de a deveni punte între inimi, îndreptar de conștiințe,
șlefuitor de convingeri. Scrisul lui Popian era un scris cu tendință bine conturată, iar autorul
era convins că și prin creațiile sale artistice, prin activitatea artistică
desfășurată în rândul maselor, devine un adevărat apostol al neamului.
Profesorul Popian a scris mult, dar a publicat
puțin. Este și aceasta o dovadă că scria pentru necesitățile imediate ale
activității sale didactice și culturale, ci nu făcea bravadă din asta!
Lucrarea de față este un corpus al creației poetice
a Profesorului Constantin C. Popian. Nepotul său a așezat materialul în ordine
cronologică, atât cât i-a fost posibil, atât cât piesele respective au fost
datate. Părintele Cătălin Dragu a introdus aici și unele fragmente din piese de
teatru, ba chiar și câteva bucăți de proză, care i s-au părut dumnealui că sunt
poetice și că trebuie introduse. Nu-i contestăm opinia, deși....!
Avem bucuria de a scoate încă o dată în prim plan
personalitatea unui intelectual de elită din perioada interbelică. O facem nu
cu vorbe, ci cu creații ale sale impresionante prin robustețea intelectuală,
prin talentul incontestabil și prin mesajul politico-social pe care-l transmit
și azi cu aceeași intensitate. O facem cu bucuria de a repune în atenția
publicului de azi o personalitate a învățământului românesc în general și a
celui teologic în special din perioada interbelică. Este o perioadă de adevărată
efervescență culturală, iar Profesorul Constantin C. Popian este printre
inițiatorii și lucrătorii acestui fenomen istoric fără precedent, pe care-l
putem numi, fără teama de a greși, renaștere națională.
Nepotul autorului cumpără tot tirajul.
*
Excursii. Parohia noastră
organizează pe 5 iunie o excursie pe
următorul traseu: Bârda-Malovăț - Tr.
Severin - Mănăstirea Vodița – Orșova
(Mănăstirile ,,Sf. Ana” și Mraconia), Valea Dunării – Mănăstirea Nera –
Moldova Nouă – Oravița – Mănăstirea Călugăra – Munții Banatului – Bozovici –
Mănăstirea Putna – Cascada Bilgăr – Orșova – Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Excursia
costă 80 lei/persoană. Așteptăm
înscrieri.
*
În ziua de vineri, 13 iunie,
organizăm o excursie-pelerinaj la
Mănăstirea Godeanu jud. Mehedinți. Acolo se va oficia Sf. Liturghie de
către Preasfințitul Episcop Nicodim și alți ierarhi din țară și din
străinătate(Ungaria și R. Moldova). După slujbă se va oferi masa de prânz
tuturor participanților. Parohia Malovăț suportă cheltuielile de deplasare.
Așadar, cine vrea să meargă, nu are de plătit nimic pentru transport.
*
În ziua de vineri, 25 Iulie, parohia
noastră organizează o excursie – pelerinaj la Mănăstirea ,,Sf. Ana” de la Orșova, cu prilejul hramului(Sf. Ana).
Parohia Malovăț suportă cheltuielile de deplasare. Așadar, cine vrea să meargă,
nu are de plătit nimic pentru transport.
*
În ziua de joi, 21 August,
parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț – Bârda – Tg. Jiu – Mănăstirea
Bistrița – Mănăstirea Horezu- Rm. Vâlcea – Mănăstirea Curtea de Argeș –
Mănăstirea..........- Craiova – Tr. Severin – Bârda. Costul este de 80 lei/persoană.
*
Zâmbete. ☺ ,,- Doctore, am început să uit! Ce să fac?” ,,– Datorii!” ☺ ,,- Domnule Doctor, pot să mănânc cârnați?”
,,– Nu, cârnații sunt prea grei!” ,,–
Nu-i problemă! Îi țin cu mâinile amândouă!” ☺ Baba Cloanța către
Ileana Cosânzeana: ,,- E
u
sunt tu din viitor!” ☺
Polițistul:
,,- De ce nu aveți permisul de conducere la dvs.?” ,,- Păi, e la dvs. de luna
trecută! Să nu-mi spuneți că l-ați pierdut!” ☺,,- Doamnă farmacistă, aveți ceva împotriva tusei?” ,,- Nu, puteți tuși
cât vreți!” ☺ Un bătrân este un tânăr care a avut noroc!
*
Licitație. În ziua
de duminică, 1 iunie, ora 11, în
incinta bisericii de la Bârda, va avea loc licitația publică pentru anul 2025 a
următoarelor terenuri ale bisericii: curtea bisericii, cimitirul din Bârda,
Dealul Corbului, Bucium, Govăra; în ziua de duminică, 8 iunie, ora 11, în incinta bisericii de la Malovăț, va avea loc
licitația publică pentru anul 2025 a următoarelor terenuri ale bisericii:
curtea bisericii din Malovăț, cimitirul
din Malovăț, Ogașul Barbului.
*
Înmormântări.
În ziua de 22 Mai am oficiat înmormântarea lui Mema Constantin(83 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!
*
Anunț. Cineva are purcei de vânzare. Cei interesați pot lua
informații de la preot.
*
Program. În cursul lunii Iunie avem următorul program de
slujbe: 1 Iunie(Bârda); 7 Iun(Bârda-Malovăț);
8 Iun.( Pomeniri la Bârda, la ora 7;
slujbă la Malovăț); 9 Iun.(Malovăț-Bârda);
14 Iun.(Malovăț-Bârda); 15 Iun.(Bârda); 21 Iun.(Bârda-Malovăț); 22
Iun.(Malovăț); 24 Iun. (pomeniri la Bârda, la ora 7; slujbă la Malovăț); 28 Iun.(Bârda-Malovăț); 29 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la
Malovăț, la ora 1 Pomeniri la Bârda, la ora 7; slujbă la Malovăț 2). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu