IOAN MICLĂU-GEPIANU - MELODII DIN UNIVERS

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU: MELODII DIN UNIVERS

 

 

Melodii din Univers

 

Line sunete eterne,

Melodii din Univers,

Vin duios și melancolic,

Iar auzu-mi fin le cerne

Așezându-le pe vers.

 

Freamăte viori de vânt

Cu suspine-n loc de graiuri,

Par chemari ale iubirii

Unor depărtate raiuri,

Cu grădini ca pe Pământ.

 

Lui Ikarus i-am dat gândul,

Și chemat-am pe Orfeu,

Acel Trac, zeul cântării,

Taina s-o dezlege-i cer,

Taina ce o poartă cântul…!

 

Prin stejari înalte lire

Ce-ntind corzile de ramuri,

Lăsând frunzele să sune

A Naturii idealuri;

Zeul răspundea subțire:

 

Vrei tu dar, urmaș nevrednic,

Să vezi ce ochiul nu vede,

Ce urechea nu-nțelege?

-Geamăn codrului te prinde

Și alege-ți-l de sfetnic.

 

-Ce e-n jurul tău e-n toate,

Cu același plin în spațiu,

De vibrări se mișcă piatra,

Crapă-n melodii și-n luciu

Al Creației dulci șoapte.

 

Dar în toate stă cel Sfânt,

Duh al vieții unduioase,

Iar întunecimea-i somnul,

Unei nopți orgolioase

Pe Pământul nostru strâmt.

 

Line sunete eterne,

Melodii din Univers

Vin duios și melancolic,

Iar auzul le discerne,

Așezându-le pe vers.

 

*

 

 

 

Zorii zilei

 

Zorii zilei când desfiră

Haina nopții ferecate,

Mierlele-n desiș se miră,

Șuierând prin vreji uscate.

 

Însă aste vreji și ramuri

Ce-n noapte par dezgolite,

Rând pe rând s-or face daruri

Cu arginturi poleite.

 

Cînd a soarelui vii raze

Ce străbat prin neguri sure,

Reflecata-va-n mii de raze

Roua-ntinsă pe pădure!

 

*

 

 

 

Lacrima

 

E lacrima rod al simțirii

E sângele alb al iubirii.

Izvorul în creier îl are -

Știa-i asta, tu suflete oare

 

Știai că ea cade ca focul

Și-n inima mare își sapă doar locul,

Cum sapă lumina în aștrii,

Secătuind o lumină din ochii albaștri?

 

Dar e și rod al simțirii ferice,

În inima mare lumini să ridice,

Tot lacrima vine cu izul ei bun;

Depinde ce-n creier oamenii-și pun !

 

*

 

 

 

Am găsit o floare rară

 

Am găsit o floare rară

Și am pus-o la fereastră,

Fie iarnă, fie vară,

Nu-i chip să se ofilească

 

Am găsit-o sus pe munte

Și-am adus-o prin câmpie,

Unde peste râu, o punte,

Las-miorile să vie.

Și-am luat floarea cu mine -

Tot la farmece mă-mbie,

Dintr-o Țară mult prea dragă.

Ce mi-e dragă mie!

 

~*~

IOAN MICLAU-GEPIANU