marți, 17 iunie 2025

Ioan Miclau - Amintiri dragi

 



Mulțumiri distinsului domn Ioan Miclău – director al Bibliotecii „Mihai Eminescu” din Cringilla – Australia

de Ligya DIACONESCU

IOAN MICLĂU (n. 1940), DIRECTOR al BIBLIOTECII „MIHAI EMINESCU” din CRINGILLA, AUSTRALIA

Scriitor român din Australia. Poet, dramaturg, jurnalist, autor de memorialistică literară, promotor cultural de seamă. Fondator de grupări literare în ţara de la Antipozi. Cărţi reprezentative: Poezii alese (vol. I, II), Teatru, Fiica Zeiţei Vesta, nuvelistică. Ioan Miclau s-a distins drept principalul animator al grupării scriitorilor români de la Antipozi , având o acţiune cetăţenească uimitor de tenace şi de echilibrată. Fondator al Bibliotecii „Mihai Eminescu”, din Cringilla/Australia, ridicată şi înzestrată cu efortul său generos şi neprecupeţit, Ioan Miclău a dat un exemplu de acţiune românească printre străini, şi a devenit un model, ce va trebui luat în seamă, întotdeauna, când se vor aminti faptele mari. Şi pentru aceasta, scriitorul a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Patrimoniului Românesc, decernat de revistele ARP – Artur Silvestri, în 2006.

Onor, distinsului om de cultură IOAN MICLĂU ,

DIRECTOR al BIBLIOTECII „MIHAI EMINESCU” din CRINGILLA, AUSTRALIA

Mulțumesc, distinse domnule Ioan Miclău, pentru felicitare și vă asigur de înalta mea prețuire!

Cu credința că Bunul Dumnezeu va îngădui să realizăm înmulțirea talanților scriitoricești, dar și în domeniul picturii, muzicii, teatrului, sculpturii etc., vă asigur că ne vom strădui prin ceea ce facem să fim mai aproape de românii din întreaga lume și în mod deosebit al celor din Australia dar și să promovăm valorile culturale.

Cu deosebită considerație și apreciere,

Ligya Diaconescu,
Director general al Revistei internaționale STARPRESS
10 noiembrie 2020

 












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu