Dragostea nicicând
nu-mbătrânește
~*~
Ca timpul care veșnicește,
Nici dragostea NU-MBĂTRÂNEȘTE,
E simț și flacără ce-i vie
Și-așa va fi până-n vecie,
Neofilită, ca o floare,
Și de putere dădătoare.
Cum ai iubit la tinerețe,
Îmi poți iubi la bătrânețe,
E-aceași dragoste fierbinte
Adevărată și cuminte,
Ce niciodată, nu te minte.
Tu, lasă-mi-o să te-nfioare,
Să-ți facă ziua sărbătoare,
Să fii ca-n timpul tinereții,
Să uiți de vremea bătrâneții
Și gustă iar, vâltoarea vieții.
*
Și-așa, cu gându-ntors în timp,
Să te alinte în răstimp,
Înflăcărări de amintiri
Din neuitatele iubiri,
Cu bucurii și fericiri.
*
Iar tu, c-o lacrimă curată
Ce-o tăinuiești sub a ta pleoapă,
Îmi răsplătește vremea care
Mi te-a ținut îmbrățișare,
O scurtă clipă, de visare.
Mircea Dorin Istrate
***
Divinul picurat de Dumnezeu
Lângă malul cel cu trestii, ce foșnesc în
legănare,
O bărcuță-nsingurată, e și ea în tremurare,
Că păzește-n faptul seri, ca luminile la
sfinți,
O codană și un tânăr, visători și-ndrăgostiți,
Ce-s ascunși în păpurișuri, ca-ntr-un cuib de
rai ceresc,
Cum îmi sunt la ceea vreme, tinerii ce se
iubesc.
Vie seara, vie noaptea vie toată veșnicia,
Tot acol’ să mi-i găsească, facă-și dar
ucenicia,
Uite totul, uite lumea, uite vremea
pământească,
Și ca flacără-n văpaie, arză-n ce-a
dumneeiască,
Până s-or topi ca ceara lumânări-n lăcrimare,
Și atuncea iar să-nceapă, la a dorului chemare.
*
Că așa e tinerețea, când înmuguresc iubiri,
Mi te-aprinzi ca focul sacru, să te ardă în
pieiri
Și-ntr-o clipă uiți de lume și te lași în
legănarea
Lui Morfeu, cu a lui vise, ce te duce pe cărarea,
Îndulcitelor clipite ce te-ademenesc mereu,
Și te-nvăluie-n divinul, picurat pe... heleșteu.
Mircea Dorin Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu