ALIANTA FAMILIILOR - POVESTEA REINTOARCERII UNUI ATEU LA DUMNEZEU

 

JASON HILL, POVESTEA REINTOARCERII UNUI ATEU LA DUMNEZEU

Iunie 19, 2025

 

Jason Hill, povestea reîntoarcerii unui ateu la Dumnezeu

La o generație de la lansarea Noului Ateism, ateii încep să se reîntoarcă încet către Dumnezeu. Un exemplu recent este Jason Hill, ateu furibund și promotor al elgibismului, care tocmai și-a publicat jurnalul reîntoarcerii lui la Dumnezeu după o viață de mai bine de 20 de ani în pustiul ateismului și elgibitismului. Cartea este intitulată, sugestiv, Letters to God from a Former Atheist / Scrisori adresate lui Dumnezeu din partea unui fost ateu. [Link: https://www.christianpost.com/.../the-moral-bankruptcy-of...]

Noul Ateism

Începutul Noului Mileniu a coincis cu relansarea ateismului în contextul zilelor noastre prin cei patru mari – dar și influenți, autori atei care au încercat să convingă lumea – asemenea multor altora înainte de ei, că Dumnezeu nu există, religia asuprește, religia este opiu pentru oameni și este depășită în era post-modernă și hiper-tehnologizată în care trăim. În particular, patru scriitori atei s-au dovedit a fi mai vocali și influenți, britanicul Richard Dawkins (care în ultimii ani se reorientează către Biserica Aglicană); britanicul Christopher Hitchens (decedat de cancer); americanul Sam Harris; și americanul Daniel Dennett (azi decedat). Cei patru, mult urmăriți la vremea aceea, erau numiți, sugestiv, „The Four Horsemen of Atheism / Cei patru călăreți ai ateismului”.

Au fost ani în care milioane de oameni au fost convinși de acești autori că „Dumnezeu e mort”, cum afirma Nietzsche. Au fost ani când intelectualii își afirmau sau validau statutul repetând că au citit scrierilor celor patru atei, și citind în propriile cărți și eseuri, pasaje și idei preluate din scrierilor ateilor.

Viata lui Jason Hill

Jason Hill a fost unul dintre intelectualii influențați și formați de cei patru atei. Istoria vieții lui e interesantă, pe alocuri tristă, și bine să fie cunoscută. Născut și crescut într-o familie catolică relativ înstărită din Jamaica, Hill a emigrat în Statele Unite în 1985, la 20 de ani. America l-a fermecat, dar mai ales studiile universitate pe care a avut șansa să le facă în universități prestigioase americane. A fost fermecat și ademenit de educația care îi fusese pusă la dispoziție, și, în același timp, de stilul de viață elgibitist din campusurile universitare.

Obținea diplome peste diplome, era inteligent, se simțea în controlul vieții și stăpân pe ea. Era convins că își va putea trasa viitorul de unul singur, un viitor în care va deveni o persoană influentă, puternică, va cuceri campusurile universitare cu inteligența și învățăturile lui, și va călători în toată lumea fermecând generația tânără cu povestea vieții lui de succes.

Succesul inițial a fost, scrie el, „intoxicating / intoxicabil”. Credința în Dumnezeu nu era compatibilă cu „rațiunea”, așa cum învățase de la autorii atei de la începutul Noului Mileniu.

Inebriat de propriul succes și prestigiul poziției de profesor universitar, și-a trăit viața în iluzia unui succes imaginar. După zeci de ani de viață himerică a început să-și dea seama că viața lui de fapt era goala. Că era nefericit. Că viața lui era un vid imens, fără sens și direcție.

Treptat a intrat într-o depresie cruntă, singurătate, izolare. Depresia devenise atât de cruntă încât migrenele au devenit un eveniment zilnic. Se străduia să transmită că e fericit și împlinit, dar în interior devenise o epavă. Îl pândea gândul suicidului. Începuse să citească cărți despre moarte, suicid, proceduri disponibile pentru curmarea vieții.

Influenta bunicii

Într-o zi, cu mai bine de 20 de ani în urmă, Hill a simțit o mișcare în conștiința lui în timp ce se îndrepta spre auditoriul universitar unde preda un curs de logică. Instantaneu și-a amintit de bunica lui, Ivy Polack, care l-a învățat să se roage în pruncie. De fapt, cartea lui este dedicată bunicii care, scrie el, „taught me how to pray / m-a învățat cum să mă rog”. L-a pătruns neliniștea. A încercat să se roage chiar în acele momente, să aibă un dialog cu Dumnezeu, dar nu putea. Tăcere.  Prelegerea a făcut-o repede, fiind în grabă să se întoarcă în birou. Ajuns în birou a izbucnit în lacrimi. Fără să se poată opri. S-a prăbușit pe genunchi. A strigat către Dumnezeu spunând că nu știe cum să se roage. Că a uitat ce l-a învățat bunica. Au fost momente în care a auzit un foșnet în conștiință, spunându-i, „if you cannor pray, write me letters / dacă nu poți să te rogi, scrie-mi scrisori”.

Dacă la rugăciune Hill nu se pricepea, se pricepea la scris. Publicase deja câteva cărți. A început să scrie scrisori lui Dumnezeu acum 22 de ani, iar cartea tocmai publicată conține 160 de pagini de scrisori. Scrisorile sunt fascinante și reflectă evoluția, asemenea Fiului Risipitor, morală și de conștiință a lui Hill. Reîntoarcerea lui acasă, la Dumnezeu, acolo unde s-a aflat în anii prunciei. Scrisorile denotă și evenimente din viața lui Hill și a familiei lui pe parcursul celor 22 de ani, nu puține dintre ele tragice, care l-au ajutat să se întoarcă acasă.  Au fost însă și momente de ezitare și oboseală în reîntoarcerea lui Hill acasă. La vârsta de 17 de ani a fost molestat sexual de un bărbat în Jamaica. Lucru curios, bărbatul respectiv era profesor la liceul lui Hill, dar și prieten al familiei lui.

„Nu am rezistat” scrie Hill. Ajuns în America 3 ani mai târziu, Hill a rămas victimă a imoralității sexuale. Până când Dumnezeu a început să lucreze la viața lui. Au fost ani în care, scrie Hill, „my soul felt incomplete ... I cried out to God, and deep in my heart / sufletul meu se simțea neîmplinit ... Am strigat către Dumnezeu și în adâncul sufletului meu”. După ani de singurătate spirituală și scrisori adresate lui Dumnezeu, Hill a pășit iarăși în biserică, în Vinerea Mare din 2019. Cuvântul lui Dumnezeu l-a pătruns adânc, izbucnind într-un plânset interminabil. S-a reîntors la Paște în aceeași biserică, ascultând mesajul simplu al pastorului, dar care l-a zguduit.

Pastorul spunea, simplu, că mormântul lui Budha e gol. La fel mormântul lui Mahomed, dar „the tomb of Christ is empty, for He has risen / Mormântul lui Hristos e gol, pentru ca a înviat”. „God is alive / Dumnezeu este viu”, a exclamat Hill în sufletul lui. Un strigăt asemănător strigătului Fiului Risipitor.

Aproape de moarte

In perioada anilor de reîntoarcere, Hill a trecut și prin încercări personale care l-au apropiat de Dumnezeu pe care, scrie el, „I have insulted and despised / l-am insultat și disprețuit”. Ajuns în spital, era în pragul morții. Auzea medicii strâng către el „dl Hill, respirați, faceți un efort să rămâneți în viață”, în timp ce medicii vorbeau între ei „we are going to lose him / se pare că îl vom pierde”, adică va muri. Curios, scrie Hill, în acele momente critice nu a intrat în panica. Și-a dat seama că viața e în mâna lui Dumnezeu, un fir care se poate rupe oricând. Tulburările emoționale, însă, nu au încetat.

Gândul morții continua să-l domine din când în când. Scrie Hill: „in the ensuing years I lapsed into a deep suicidal depression ... I steadfastly pursued a morbid and romantic fascination with death / în anii următori am căzut într-o depresie suicidă .. am urmărit cu perseverență o fascinație morbidă și romantică cu moartea”. În final, Dumnezeu a biruit. „To live is a decision / a trăi este o decizie” scrie Hill.

Semințele derapajelor proprii sunt atribuite de Hill absenței tatălui lui din familie. Tatăl era plecat deseori de acasă. O lua razna. Rănile lui Hill sunt exprimate plastic: „he left us when we were so young and I was so desperate for the love of a father / tata ne-a părăsit când eram mici și eram atât de disperat după dragostea unui tată”. „Ne-a părăsit când foamea mea emoțională și psihologică mă amenința cu moartea”. Tatăl lui s-a sinucis. Medicii spuneau că era schizofrenic.

Evenimente de familie

În scrisorile adresate lui Dumnezeu, Hill comentează și asupra unor evenimente din viața familiei lui. În timp ce el se desfăta în viața de „succes” din America, mama lui din Jamaica murea de cancer de sân. Hill s-a dus să o vadă. Spre surprinderea lui, mama lui nu era tocmai impresionată de realizările fiului ei și insista să știe mai bine care era relația lui cu Dumnezeu.

Bunica fusese și ea paralizată, bolind ani la rând într-un pat, neputând vorbi. Hill a trecut și pe la ea, neputând însă să vorbească cu ea, dar amintindu-și că bunica l-a învățat să se roage. O îndeletnicire din cele mai prețioase, scrie Hill. Remarca el, „they don’t make women like our grandmothers anymore. They are a dying breed / nu se mai nasc în zilele noastre femei de calibrul bunicilor noastre. Ele sunt o specie pe moarte”. Hill ere surprins că nici chiar în momentele de paralizie bunica lui nu intra în panică. Nu dispera.

Îl întreaba pe Dumneze „how is it Lord, that in her suffering, this woman, once so virbant and filled with life, still manages to affirm You and Your life in her refusal to succumb to dispair? / Cum se întâmplă, Doamne, că în suferința ei, femeia asta – odată atât de vibrantă și plină de viață, încă poate să te afirme în viața ei, refuzând să cedeze disperării?” L-au captivat ochii bunicii, care erau limpezi și liniștiți și prin care ea vorbea, abilitatea ei de a vorbi fizic fiind paralizată. Bunica a făcut o impresie deosebită asupra lui Hill, mai târziu dedicând din timpul lui să viziteze oamenii bătrâni în azile, unde le vorbește despre Dumnezeu.

Printre altele, Hill explică și cum și-a redobândit credința în Dumnezeu. A fost un efort al voinței, al perseverenței, prin citirea Cuvântului, meditare și scriind scrisori către Dumnezeu. Ca să crezi, scrie el, trebuie să ai voință. Voința lui a fost să își sacrifice propriile ambiții și să accepte autoritatea absolută a lui Dumnezeu în viața lui, o viață de supunere, dar o viață a libertății.

Prietenii și colegii de breaslă l-au abandonat pe Hill în timp ce el își căuta drumul înapoi spre Dumnezeu. Pierderile au meritat, scrie el, culminând scrisorile cu afirmația de final „All My Love, Your son, Jason / Cu toată dragostea mea, Fiul tău, Jason”.

Recomandam cu entuziasm cartea. Recenzia noastra redă doar o mică parte din simțămintele și călătoria unică a lui Hill, la început departe de Dumnezeu, și apoi înapoi.

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

 

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro