înariparea
sufletului
~*~
mă
întorsesem în satul descompus
în
felii ale binelui și ale imaginarului
aproape
nu mai pășea nimeni
pe
ulița aceea
care
să vorbească despre mituri
cu
elocința lui
anaximenes
aveam
nevoie să curgi prin mine
ca
apa
la
ruperea ei
de
femeie
ca
aerul
când
te sufoci
de
prea mult suflet
lasă-
te în mâna mea
ca
fierul
încingându-te
ca focul pogorât
de
rusalii
tu
cea
mai perfectă și cea mai stângace
dacă
zeilor li se poate reproșa sublimul
pasul
tău
pasul
meu
iubește-mă
de patru ori pe zi
fă
dragoste cu mine
te
voi înaripa și vei avea cireșe pe sâni
podoabe
ale verii și ale dragostei sfinte
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu