Despre
memorie
Mihai Batog Bujenita
29
Iunie 2025
Se poate afirma că oricare dintre noi, chiar și acei
cu studii medii sau doar gimnaziale, poate defini memoria ca fiind acea
proprietate a creierului de a înregistra și stoca informațiile venite din
exterior, respectiv din mediul de refe-rință în care ființa își duce existența,
iar această definiție nici nu diferă esențial de cea didactică oferită de
dicționar: Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și
repro-ducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc... din
trecut. (DEX). Dar mult mai puțini dintre noi sunt cei care ar putea
spune ce parte a creierului este destinată acestui scop, problema fiind desigur
o preocupare a specia-liștilor în domeniu. Cu toate acestea, deși învățăm că în
creier există un centru al vorbirii, un altul al scrisului sau că de procesele
vitale precum respirația, coordonarea mișcărilor musculare, menținerea
echilibrului corporal ori susținerea funcțiilor cognitive se ocupă un complex
neuronal aparținând scoarței cerebrale, memoria pare a fi disipată în întregul
creier fără o zonă strict definită, iar acest fapt arată că funcția de bază a
memoriei este cel puțin la fel de importantă precum cele care asigură
supraviețuirea ființei în mediul ei de referință. Însă pentru a simplifica
analiza faptelor mă voi referi doar la ființa om și la evoluția acestuia din
momentul nașterii și până la sfârșitul vieții.
Este absolut logic să luăm în seamă existența și
dezvoltarea funcției de memorare încă din perioada prenatală și până în
momentul nașterii, atunci când fătul ajunge în contact cu primele elemente ale
noii sale vieți. Din acest moment în care putem crede că memoria este
funcțională, dar nu are înregistrate spre păstrare nici un fel de date din noul
mediu, ea își intră în atribuțiuni și începe să stocheze informații pe care le
va procesa în așa fel încât acestea să devină utile în procesul derulării vieții.
Sunt acele informații care vor transforma ființa într-un individ social
capabil, după un timp, să supraviețuiască folosindu-se de oportunitățile
oferite de mediul ambiant. Memoria este cea care stă la baza formării
individului și va contribui decisiv în proce-sul definirii ulterioare a omului
ca fiind instruit, cult, cu abilități profesionale mai ridicate sau mai scăzute
ori ca poziție în ierarhia socială.
Pare destul de dificil de crezut că așa stau
lucrurile, însă trebuie să ne gândim în primul rând că fără funcțiile memoriei
omul nu ar putea să învețe cuvintele chiar dacă le aude și le înțelege, nu ar
putea învăța niciodată să citească și nu ar fi capabil să evite primejdiile
încon-jurătoare fiindcă el nu le-ar înțelege ca atare lipsindu-i ceea ce
numim experiența de viață, adică saltul calitativ pe care îl face
după ce procesează informațiile adunate în memorie, le înțelege și le clasifică
după propriile-i priorități și necesități. În consecință, omul nu ar reuși să
se des-prindă niciodată de protecția parentală dacă memoria sa nu ar funcționa,
iar acest lucru înseam-nă în primul rând extincția speciei.
Interesant este și faptul că memoria înregistrează la
același nivel de accesibilitate nu numai informațiile venite din lumea
înconjurătoare, cele care par a fi definitorii pentru viață, ci și informațiile
venite dintr-o realitate virtuală, cea pe care o numim vis. Multe
dintre evenimen-tele asociate visului sunt la fel de prezente în memoria
funcțională precum cele din mediul înconjurător. Aceasta pare a fi o sursă de
nedumeriri fiindcă este normal să ne întrebăm la ce ne-ar folosi informațiile
stocate din această realitate dacă ea nu are impact direct asupra calității
vieții, adică nu influențează cu nimic traiul de zi cu zi. Sigur, nu am nici un
răspuns la o eventuală întrebare în acest sens, dar cum știu că în viață nimic
nu este întâmplător ori lipsit de logică, consider că vechii înțelepți aveau
dreptate când afirmau că visul este o altă formă de realitate și că unele
informații venite pe calea oniricului sunt cel puțin la fel de importante
precum cele pe care le primim în starea de veghe. Ar mai trebui să și înțelegem
aceste informații, dar știm că este foarte greu acest lucru, mai ales într-o
lume excesiv de arondată cartezianismului.
Este cunoscut și faptul că memoria mai are o latură,
ceva mai puțin cunoscută, pe care o numim memorie ancestrală, adică
cea în conformitate cu care trăirile și traumele strămoșilor pot fi transmise
genetic și ne influențează comportamentul. Concepția sugerează că experiențele
emoționale sau traumatice ale strămoșilor, nu doar ale genitorilor, ar putea
lăsa o amprentă asupra ADN-ului, amprentă care este ulterior transmisă
generațiilor viitoare, influențând astfel sănătatea și comportamentul
urmașilor. Cum exemplele care pot confirma cele enunțate nu lipsesc, unele
dintre ele validate experimental prin regresia hipnotică, devine credibil
faptul că există persoane care pot avea, mai mult sau mai puțin, reacții destul
de greu explicabile conform logicii noastre și iată, vedem astfel că memoria
mai are multe funcții destul de puțin cunoscute pentru mulți dintre noi.
Una dintre cele mai importante funcții ale memoriei
este fără îndoială cea de protector al sănătății psihice a individului. Știm că
în cazul unor traume grave posibilitatea de a rămâne sub influența nefastă a
evenimentelor este foarte mare, iar consecințele pot fi uneori ireversibile
contribuind la deteriorarea completă a unei vieți. Ei bine, în multe dintre
aceste cazuri, memoria, deși înregistrează evenimentul, impune și o barieră
completă sau parțială referitor la accesarea acestuia. Prin urmare individul
nu-și amintește nimic din ce i s-a întâmplat ori, în alte cazuri, amintirile
sunt mult estompate în așa fel încât trauma să nu devină o preocupare obsesivă
cu efecte nefaste în planul traiului zilnic. Sunt frecvente cazurile când un om
care trece printr-un accident grav să nu-și amintească nimic din cele
întâmplate ori mai târziu când este refăcut fizic și psihic să-și amintească
totul, dar într-o derulare specifică unei situații în care cel implicat pare
doar un spectator la respectivul accident. În acest caz este posibilă nu
ștergerea amintirii ci blocarea parțială sau totală a accesului la informație,
exact așa cum se întâmplă și în cazul unor boli degenerative care duc la
așa-numita pierdere a memoriei. De fapt este greu de admis că memoria suferă un
proces de ștergere totală a informațiilor mai ales că uneori amintirile par a
reveni și omul se poate considera, într-o oarecare măsură, reintegrat social.
În consecință, putem vorbi despre memorie ca una din
funcțiile vitale, iar calitățile ei definesc într-un mod sau altul individul
social. Nu știu dacă există metode de antrenare a memoriei deși este clar că
unii oameni au cu totul alți indici de performanță decât alții și nici nu știu
cum s-ar putea îmbunătăți memoria, dar sunt sigur că acest lucru este posibil
prin exercițiul zilnic al memorării, al observației responsabile a mediului
înconjurător, cel care ne oferă din plin motive pentru a extrage și reține
fapte, evenimente sau chiar simple cuvinte cu care să ne îmbogățim bagajul
cultural.
Este binecunoscut faptul că orice organ nefolosit
(creier, oase, muşchi, etc..) suferă un proces de atrofiere, se încarcă de
grăsime, se îmbolnăveşte, îşi pierde funcţia şi în final creează probleme
întregului organism. Așadar, o funcție a creierului atât de importantă pentru
viață precum memoria dacă nu este pusă în stare de lucru are, fără îndoială,
efecte grave asupra individului și, din păcate, uneori asta se întâmplă la
tinerețe fără vreo legătură cu efectele degenerative ale vârstelor înaintate.
Desigur toate acestea sunt relativ bine cunoscute,
însă consider că în prezent a apărut un nou factor de mare risc pentru
subiectul în discuție: externalizarea memorării cunoștințelor! Ne lăudăm cu
telefoane mobile care au mari performanțe și capacități de memorare
impresionante care ne ajută să accesăm oricând cam orice informație dorim. Nu
mai este nevoie să memorăm noi diferite date istorice ori repere geografice, nu
are rost să ții minte denumiri de plante sau de animale, nici nume de vedete
ale micilor sau marilor ecrane, de operații matematice nici nu se face să mai
vorbim, iar obsedanta tablă a înmulțirii poate fi considerată doar un coșmar
prin care au trecut înaintașii noștri. În principiu nu avem nevoie să memorăm
nimic deoarece o simplă apăsare pe tastele telefonului ne aduce informația sub
ochi. Încântătoare și de nerefuzat o asemenea ofertă! Dar oare ne punem
întrebarea cum am putea conversa cu un asemenea om care nu a memorat nimic în
viața lui, iar acum nu are, de exemplu, semnal pentru telefonul său
superperformant? Am putea constata cu surprindere că în fața noastră se află un
om al zilelor noastre, dar care posedă bagajul informațional al unui
pitecantrop, deși mi-e teamă că pitecan-tropul era mult mai bine informat
despre cele necesare supraviețuirii decât prezumptivul nostru interlocutor. Am
în vedere și faptul că folosirea excesivă a comunicării prin mesaje sintetice
transmise electronic, dar și nivelul extrem de scăzut de cunoaștere al limbii
induc de asemenea mari dificultăți conversaționale.
Admitem fără rezerve faptul că viața este o școală
continuuă și că avem nevoie de învă-țare în toate etapele ei, prin urmare mă
întreb sincer cât de pregătit pentru marele exercițiu al vieții este un om care
începând de la vârste mici, aproximativ 10-11 ani, a considerat că nu mai are
nevoie să memoreze nimic deoarece telefonul îi dă orice informație necesară.
Oare lipsa exercițiului memorării nu se va manifesta și în domeniul scrisului?
Și mai trebuie să luăm în considerare un aspect! Dacă
memoria nu are în stoc informații multiple cum oare ne putem dezvolta
capacitatea de analiză, sinteză și, implicit, decizie, unele dintre
caracteristicile fundamentale ale individului cu funcționalitate socială?
Există oare peri-colul ca în viitor comunitățile umane să fie formate din
indivizi care trebuie asistați precum viermii de mătase? Și cine ar fi cei care
ar putea face acest lucru? Roboții? Nu cred că ar dura prea mult timp deoarece
spre deosebire de amintiții viermi noi nu producem nimic dacă nu avem o bază
informațională stocată în memoria propriei ființe.
Consider deocamdată aceste neliniști ca fiind produsul
unei imaginații cu prea multă aplecare spre ficțional, dar sunt convins că vom
afla adevărul în curând.
Aranjament grafic – I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu