Neputința satanei
Cu toții
cunoaștem marele război pe care satana îl duce împotriva omului.
Are însă
satana putere? Poate să facă rău omului? Și când poate? Spune Apostolul Pavel:
„În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile
cele arzătoare ale vicleanului”1. De ce însă Dumnezeu îngăduie ca satana să
ispitească pe om?
Sfântul
Maxim spune că cinci sunt pricinile pentru care Dumnezeu îngăduie să fim
războiți de demoni:
Prima cauză
este ca să distingem virtutea de răutate, războind și războiți fiind.
A doua, ca
să dobândim virtutea cu război și cu osteneală, ca să o păstrăm sigură și
statornică.
A treia, ca
să nu ne trufim, când vom spori în virtute, ci să rămânem smeriți.
A patra, ca
să urâm cu desăvârșire răutatea, după ce o vei gusta.
A cincea, ca
să nu uităm neputința noastră, nici puterea lui Dumnezeu Care ne-a ajutat să
ajungem pe nepătimire.
Însă atunci
când ne sprijinim pe puterea Domnului, care este puterea celui viclean?
Spuneau
despre Avva Iosif din Panefo că atunci când se afla în ultimele sale clipe,
înconjurat fiind de stareții pustiei, și-a aruncat privirea într-un ungher.
Acolo l-a văzut pe diavolul stând și de aceea l-a strigat pe ucenicul său,
zicându-i: „Adu toiagul! Căci acesta a prins curaj, crezând că am îmbătrânit și
nu mai pot asupra lui”. Iar când a apucat toiagul, stareții l-au văzut pe
diavolul ca un câine sărind afară și făcându-se nevăzut.
Marele
Antonie spunea: „Ascultați ce mi s-a întâmplat. Odată cineva a bătut în ușa
chiliei mele. Am ieșit și am deschis. Atunci am văzut înaintea mea un uriaș.
– Cine ești?
l-am întrebat.
– Eu sunt
satana.
– Și ce
cauți aici?
– De ce mă
învinuiesc pe nedrept monahii și toți ceilalți creștini? De ce mă blesteamă în
fiecare ceas?
– Dar tu de
ce îi ispitești?
– Nu îi
ispitesc eu, ei singuri se tulbură. Eu deja am fost slăbit. Nu au citit ceea ce
spune în Scriptură: „Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-ai
sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet”? Nu mai am loc, nu mai am săgeată,
nici cetate. Peste tot se găsesc creștini, iar pustia s-a umplut de monahi. De
aceea, să se disprețuiască pe ei înșiși și să nu mă mai blesteme pe nedrept.
Atunci eu,
care ascultam uimit cuvintele diavolului, m-am minunat de harul lui Hristos și
i-am spus:
–
Întotdeauna grăiești minciuna. Acum însă ai spus adevărul, fără să vrei. Căci
Hristos, după venirea Sa în lume, te-a slăbit și te-a despuiat, după care te-a
alungat.
De îndată ce
a auzit diavolul Numele lui Hristos, care îl arde cu totul, s-a făcut nevăzut.
De vreme ce
diavolul însuși mărturisește aceasta – spune Marele Antonie – că nimic nu poate
izbuti, datori suntem să disprețuim cu desăvârșire, pe el și pe demonii săi.
Acesta este
răspunsul și în epoca noastră pentru toți cei care aleargă pentru a-și rezolva
problemele la vrăjitoare, la medium-uri, la vizionari, la ghicitori și, în general,
la cei care predau sufletul diavolului, care îi batjocorește. Numai atunci când
îngăduie Dumnezeu – așa cum a fost cu Iov – poate diavolul să face numai ce-i
este îngăduit.
1Efes 6:16
FOAMEA SI SETEA - Sfantul Ioan din Kronstadt
„Cautati mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33).
Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. Daca
simti foame sau sete si vrei sa manânci sau sa bei, adu-ti aminte de foamea si
de setea sufletului (lui îi este sete de adevar, de sfintenie, de mântuire
întru Iisus Hristos). Daca nu-l saturi, sufletul poate sa moara de foame, rapus
de patimi, istovit, chinuit. Ogoindu-ti foamea trupeasca, nu uita sa ogoiesti,
cu atât mai vârtos si întâi de toate, foamea sufletului, prin vorbire cu
Dumnezeu, prin pocainta de greseli, cu inima curata, prin citirea istorisirilor
si învataturilor din Evanghelie si mai ales prin împartasirea cu Dumnezeiestile
Taine ale Trupului si Sângelui Domnului.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258.
Rugăciune către Maica Domnului
Cum Te vom
numi pe Tine, Fecioară, Ceea ce pe robii
Tăi cei cuprinşi de mâhnire îi ridici la lumina izbăvirii şi picuri în suflete
untdelemnul milostivirii spre înecarea durerilor celor de multe feluri? Nu ne
părăsi în ceasul necazurilor şi mai cu seamă când norii grei ai deznădăjduirii
se ivesc pe bolta inimii noastre. Cu ale Tale stăruitoare rugăciuni dobândeşte
iertare păcatelor noastre şi ne întăreşte pe piatra credinţei. Primeşte din
nevrednicele noastre mâini flori de cuvinte mulţumitoare şi ne împărtăşeşte de
mireasma pocăinţei celei mântuitoare.
Ca Una Ce
eşti Bucuria creştinilor, cercetează şi sufletul meu cel cuprins de lanţurile
întristării şi îl călăuzeşte către izvorul dumnezeieştii liniştiri. Adapă-l din
apa pocăinţei şi îl curăţă de toată răutatea, ca să aducă roade de fapte bună
şi să se izbăvească de focul cel veşnic.
Bucuria
celor necăjiţi eşti cu adevărat, căci numai Tu iei în mâinile Tale de Maică
durerile noastre şi ai putere a ridica din adâncul deznădăjduirii pe cei ce te
cinstesc pe Tine.
Mărire
purtării Tale de grijă! Mărire milostivirii Tale Preacurată, prin care scoţi pe
toţi din adâncurile cele mai de jos ale păcatului şi îi povăţuieşti la calea
mântuirii. Nu ne părăsi nici pe noi până în sfârşit, ci în ceasul înfricoşător
al morţii să ne fii Sprijinitoare, solindu-ne iertare şi mântuire de la
Hristos, ca să Te cinstim pe Tine cu mulţumire în veci, strigând: Bucură-Te,
Maica Luminii Celei neapuse, Pământul roditor de mântuire, Oglinda
înţelepţilor, Bucuria celor smeriţi, Binecuvântarea rugătorilor!
Sursa: STANCIULESCU ALEXANDRU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu