Brancusi vazut de una dintre femeile
pe care le-a iubit: Peggy Guggenheim
(fragment din cartea
“Confesiunile unei dependente de arta”)
“De ani de
zile voiam sa cumpar un bronz de-ale lui Brancusi dar nu imi permisesem. Acum
parea ca a sosit momentul pentru aceasta mare achizitie. Am petrecut luni de
zile apropiindu-ma tot mai mult de Brancusi, inainte ca aceasta vanzare sa se
produca efectiv. Il cunosteam de 17 ani dar nici nu visasem sa ajung in
asemenea complicatii cu el. Era foarte dificil sa discuti despre pret cu
Brancusi, iar daca aveai cumva curajul sa faci asta, trebuia sa te astepti
sa-ti ceara o suma monstruoasa. Eram constienta de asta si speram ca marea
noastra prietenie sa usureze lucrurile. Dar, in ciuda acestor lucruri, am ajuns
sa ne certam groaznic cand el mi-a cerut patru mii de dolari pentru “Pasarea in
spatiu”.
Atelierul
lui Brancusi se gasea intr-o fundatura. Era un spatiu imens, plin cu
sculpturile lui enorme, si arata ca un cimitir, numai ca sculpturile erau mult
prea mari ca sa stea pe morminte.
Langa
aceasta incapere mare era una mica, cea in care lucra efectiv. Peretii erau
acoperiti cu toate instrumentele imaginabile necesare muncii lui. In mijloc se
afla un cuptor in care isi incalzea instrumentele si topea bronzul. In acelasi
cuptor gatea si mese delicioase, arzandu-le intentionat doar ca sa se prefaca
apoi ca fusese o greseala.
Manca la o
tejghea si servea bauturi minunate, preparate cu grija. Intre aceasta incapere
mica si cea mare, care in timpul iernii devenea de nefolosit din pricina ca era
teribil de friguroasa, exista o mica firida in care Brancusi punea muzica
orientala la un gramofon facut chiar de el. La etaj se gasea dormitorul lui,
ceva foarte modest. Intreaga locuinta, inclusiv dormitorul, era acoperita de
pulbere alba de la sculpturi.
Brancusi era
un barbat micut si extraordinar, cu barba si ochii intunecati si patrunzatori.
Pe jumatate taran istet, pe jumatate zeu. Te simteai foarte fericita alaturi de
el, dar din pacate a devenit prea posesiv cu mine si voia sa-i dedic tot
timpul. Imi spunea Peghita si mi-a zis ca-i placea sa faca lungi calatorii in
care inainte luase cu el si fete frumoase. Acum voia sa ma duca pe mine, dar eu
nu am vrut.
Ii placea,
de asemenea, sa mearga in hoteluri foarte elegante din Franta si sa soseasca
imbracat ca un taran, iar apoi sa comande cele mai scumpe lucruri posibile.
Fusese in India, ca sa-l viziteze pe Maharajahul din Indore, in a carui gradina
amplasase trei “Pasari in spatiu”, una in marmura alba, alta in marmura neagra
si alta in bronz. Se intorsese de asemenea si in Romania, tara lui, unde
guvernul ii ceruse sa construiasca monumente publice. Era foarte mandru de asta.
Brancusi isi
slefuia toate sculpturile de mana. Cred ca de asta erau atat de frumoase.
Aceasta “Pasare in spatiu” avea sa-i dea de lucru timp de mai multe saptamani.
La momentul la care a terminat-o, nemtii erau langa Paris, iar eu m-am dus si
am adus-o cu mica mea masina, ca sa o impachetez si sa o expediez la timp. Pe
fata lui Brancusi curgeau lacrimile. Am fost sincer miscata. N-am aflat
niciodata de ce era atat de tulburat, dar am presupus ca era din cauza ca se
despartea de pasarea lui preferata.”
„Am șlefuit materia pentru a afla linia
continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva
nevăzut mi-a dat peste mâini. - Constantin Brâncuși”
Sursa: Emil Simpetru
“SARUTUL este piatra fundamentala a unei mari opere moderne”
„SĂRUTUL prezintă doi îndrăgostiţi într-o strânsă îmbrăţişare. Vedem doar partea de sus a trupurilor lor; ei sunt goi, dar nu ostentativ. Trunchiul bărbatului este o masă nediferenţiată; pieptul femeii, cuprins în forma bărbatului este uşor profilat şi doar sugerează plinătatea în planul în care se află. Mai izbitor decât prezența trupurilor este faptul că cei doi îndrăgostiţi sunt ochi în ochi, fixaţi într-o scrutare nesfârşită, în timp ce buzele li se unesc.
Fiecare element din imaginea compactă este tematic şi citirea acestei lucrări are loc treptat, pe măsută ce observăm că părul bărbatului este drept în timp ce al femeii este ondulat; părul lui merge spre tâmple, despărţit printr-o cărare, iar al ei e lăsat pe spate; braţele femeii sunt deasupra, cele ale bărbatului dedesubt; degetele ei, curbate spre interior, presează uşor capul bărbatului de al ei; mâinile lui, mai drepte, mai rigide, susţin trupul ei; umerii bărbatului sunt mai largi decât cei ai femeii; mâinile ei, cuprinzând masa mai redusă a capului partenerului ei, sunt înlănţuite, îndreptate în sus, în timp ce mâinile bărbatului cuprind torsul femeii într-o împreunare uşoară. Aceste diferențe sunt variaţii formale într-un desen simetric, dar există în ele elemente de distincţie a sexului opus al celor doi parteneri. Forma şi sensul sunt aici la fel de unite, aşa cum sunt uniţi protagoniştii înşişi. Aceştia sunt legaţi nu numai prin orizontalele vizibile ale braţelor înlănţuite, ci şi prin orizontalele tainice, implicite în privirea ochilor, unirea buzelor, apăsarea sânilor: acest bărbat şi această femeie sunt uniţi din afară spre înlăuntru.
Şi, mai jos, ceea ce rămâne este continuitatea masei de piatră.”
Sidney Geist
Brâncuşi / Sărutul
Editura MERIDIANE
Bucureşti, 1982
http://www.romaniamagnifica.ro
Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
ArtSmart - Ziua Brâncuși. 19 februarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu