Vasilica Grigoraș – Hoțul meu drag
~*~
Mi-ai furat la-nceput o privire,
apoi mi-ai inundat irișii cu lumina
ta.
Priveam amândoi în aceeași direcție
și vedeam un curcubeu năbunatic,
care se apropia grăbit de noi
întinzându-se la picioarele noastre.
Mi-ai furat o atingere, o strângere,
o mângâiere și o sărutare de mână.
Luminile curcubeului m-au orbit
și fără nicio prezență de spirit
m-am adâncit în brațele tale
simțindu-mă mult ocrotită.
Mi-ai furat un zâmbet mirat și
întrebător,
apoi sărutul buzelor înfierbântate,
petale de maci în lanul trăirii
îmbelșugate de seninul clipei.
Mi-ai furat inima și trupul
și ca un ostaș viteaz, bine înarmat
m-ai convins să nu opun rezistență,
ba mai mult, să cedez necondiționat
și supusă te-am ajutat să mă
cucerești
și să-ți construiești în mine bun
locaș.
Te-ai jucat cu mine, m-am jucat cu
tine,
astfel am intrat împreună într-un
dans miraculos,
legănându-ne pe firul de borangic al
iubirii
împletite strașnic cu dibăcie
deplină.
Mi-ai vindecat suspinul, apoi
plânsul,
mi-ai alungat îndoiala și griul
taciturn,
care mă locuiau de mai mult timp
și mi-ai deschis inima ferecată
cu lacătul unor vremuri apuse.
Mi-ai zburat prudența de a suferi,
mi-ai dat aripi să visez aievea
și să zbor precum zmeul copilăriei
peste marea învolburată și munții
înalți
din lumea în care trăim.
Dar, să știi că nu ești un hoț
desăvârșit,
pentru că eu, cu bună știință
ți-am deschis ușa atunci când îmi
căutai
ochii, mâna, brațele, gura, inima,
deoarece știam că doar astfel,
eu și tu vom deveni un singur HOȚ,
iscusit și însetat de iubire.
~*~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu