sâmbătă, 29 februarie 2020

CATALIN AFRASINEI - vis cu Confucius - george anca in memoriam




vis cu Confucius
george anca in memoriam
CATALIN AFRASINEI 



~*~


se aliniaseră gândurile pe două rânduri

într-unul se adunau anotimpurile

precum Verbul

deasupra curcubeului confucius

cobora din ideograme -n translarea înțelepciunii & a eticii

ai mei stăteau printr-o  cameră

singurateci & uneori împreună

ne vom întoarce din moarte -

vei fi fiind   martor de departe

la o palidă transalare a racordării  visului

dintre undele gamma și dovezile contestabile ale cia -*ului

despre existența și inexistența extratereștrilor

te afli într-o anume predispoziție

contemplând de pe dealul cel mai înalt dintre nouă dealuri

cândva munți

completă  confucius

pe toți ai mei

în cor nedeslușit

de muguri neplesniți din ramură

discutam în absența luminii  primordiale

eu &nici confucius nefiind  în stare a o desluși din miturile chinei antice

felul în care apare trăieste& moare omul

nu știm nimic despre îmblânzirea și domesticirea ierbivorelor

de când a –nceput omul a le  paște îmblânzindu-se pe sine însuși

ce se află dincolo de ultimul sat din istorie

dincolo de  moravuri

o mână mi se așternu  pe gură

ca și cum  altcineva ar fi trebuit să continue

dialogul  lansat cu viteza rachetei pe care vladimir

ne-a dăruit-o de crăciunul sovietic  cu 33000km/h –n

era noastră

& nu a lor am răspuns oțărît

poalele  lungi ale dealurilor se-ntindeau

până-n olimp himalaya tibet

până-nspre gheișele nedezbrăcate de-mpărați

-n sine  nutrind la mine

cum să le determin să-și trăiască viața cu demnitate imperială

bătând lutul cu picioarele copilăriei

confucius îmi arătă locurile

mai multe

genius loci

& o narațiune a lui soljenițân de la harvard

aici va fi o biserică o monastire

aici voi fi și eu și tu& toți

înainte de croncănitul corbului va veni și putin

să te aperi

apropie-te de  aterizarea condorului

nu foarte aproape de ultima bătaie de aripă

nu foarte aproape

am privit felul în care condorul își strânge aripile

după coborârea din cerul fără stele

el era ultima stea neagră a păstorilor din anzi

cel care a ucis lumea mai mult decât toți

nu se află în cărți

în dicționare ale crimei

(a scris cineva un dicționar al crimelor?)

cel care a ucis mai mult decât

mao hitler mussolini stalin

pe toți oamenii

pe toți oamenii

pe toți oamenii

tu

știi

de

la

mine

cântecul morții  învie

la ora 6 am începe primăvara pe chicerea  tabor pe vârfurile din groenlanda

pe lună  jupiter

investește  pe jupiter

petrece cât mai mult timp cu jupiter

despre felul în care  vânturile solare

d-aci

guvernează cosmosul atât de mercantil

nasa are vagi informații secrete

(despre  felul în care câțiva

apoi sute mii miliarde și sute de miliarde de inamici ai tăi

ai Adevărului –Cuvântul-de-pe -Cruce

încearcă să te ucidă și

TU ÎI VEI IERTA RECITÂND  PSALMUL 118 )

pe firul de iarbă pășește umil desculț

ca și cum ai contempla printre  culori tablouri

printre culori

ar fi spus

hokusai

nebun după desen

nebun după  Dumnezeu

& iarăși pe asfaltul neterminat asfaltat până la jumătate de cjvaslui

pe jumătate abia respirând neținând cont

cândva dinozaurii pe acolo au păscut dinozaurii

&  se vor reîntoarce neîndoielnic   (eu am o fotografie încălecat

pe  un fildeș  de dinozaur

din vremea-n care țăranii albăstrii precum zombii

ultimii țărani din toate lumile

de dinainte de IMPACT

cu asteroidul {20}29

studiem numerologia & tu ai priceput cum a-nceput criza  din 29

nazismul holocaustul

MILIARDUL DE VICTIME AL COMUNI-

comuna franceză începând din cel mai GENIAL oraș al lumii

din toate satele iubitoare

declarându-și  adevăratul patriotism

legau știuleții de coceni-porumbii-48mii de tone/ha

foarte verzi undeva  prin iulie

să dea bine la sosirea inopinată îndelung pregătită de prin zăpezi

a tovarășului nicolae ceaușescu a tovarășei elena ceaușescu

-atunci

nu i-am dăruit flori garoafe roșii în plastic translucid

-altădată i-am dăruit garoafe albe prin februarie 1983

a – tovarășului maurer și a tuturor celorlalți tovarăși

pentru a da bine la planul socialist

indreptându-ne victorios spre viitorul de aur al omenirii

din protocoale

nimic nou sub soare

la protocoale am rămas cu&la textele burgheze ale rabinilor de pe nasdaq

va începe lumea

nu și nu  se va sfârși decât

CUM ȘTIU EU

r. crowe întotdeauna dă bine pentru australia

dle  ben my friend îndoliat geniala  coloana sonoră  din filmele lui

îndoliază  ființa plăpândă a mamei în dureri pe câmpuri

ucisă precum ucis a fost  a ucis  george anca

cum i-a murit soția & n-a fost de băgat în seamă

printre iceberguri umberto eco  din lipsa de motivație a juriului premiului nobel

& co-n cimitirul din praga

eu pot adresa mai multe întrebări decât are planeta copaci de plantat

pentru a nu se dezrădacina pământul  plângând cu lacrimi de sânge

înroșită stea  izvorâtă din genele tale

pentru mai multe răspunsuri decât mi se pot dicta

eu nu prea cred că a trecut vremea dictatorilor

de-abia începe

ok)  forța ciclonului în desfășurarea gândirii e forța unei națiuni

a mai murit cineva eram foarte aproape

& n-am putut interveni dinspre acea stea picatată de salvador dali

căreia i se spune  spune coronavirus

eticpoliticsociologicfilosoficodali

adică eu pe unde voi fi fost mii de ani

a mai adăugat confucius peste china nu se face seară

soarele e la zenit  orbitor diluând  universul



~*~

Iubite Dle Ben
va trimit acest poem, modest omagiu pentru Dl Anca, << OM de Sacrificiu>>.
L-am trimis si la NY Times, sa vad dacă-l vor publica. Il voi mai trimite si-n Suedia si-n Marea Britanie.

Indoliat, cătălin



Sub aripa MAESTRULUI





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu