Comemorare 30 ION IANCU
LEFTER,
menționat în două cărți
ale anului 2019
„Ion Iancu Lefter este una din
vocile autentice și îndelung lucrate ale poeziei noastre contemporane.
Prelucrând
metafora și ritmul mioritic, face proba unui veritabil meșteșug poetic, dublat
de-o curată și adâncă simțire.”( Gheorghe Tomozei, în „Cinci poeți”, „Flacăra!,
nr.15, București, 15.04.1983.)
Numele poetului și publicistului Ion
Iancu Lefter apare în două cărți tipărite în anul 2019.
Este vorba
de „Scriitori vasluieni”, carte apărută sub semnătura profesorului doctor
Theodor Codreanu, la Editura „TRITONIC”- București și de „Școala literară de la
Huși” a lui Petru Ioan, personalitate de primă mărime a logicii românești
contemporane, fost decan al Facultății de Filozofie din cadrul Universității
„Al.I.Cuza Iași, tipărită la Editura „Ștefan Lupașcu”, Iași.
Eminescologul Theodor Codreanu prezintă,
mai întâi, principalele date biografice ale lui Ion Iancu Lefter. S-a născut la
28.09.1940, la Gura-Albești, județul Vaslui și s-a stins din viață la
01.03.1990, la Vaslui.
După
studiile primare și gimnaziale în comuna Albești, absolvă liceul „Mihail
Kogălniceanu” din Vaslui, apoi Institutul pedagogic de doi ani din Bârlad și în
anul 1971 devine licențiat în Filologie la Institutul Pedagogic de 3 ani,
București. Trece prin mai multe slujbe: profesor la Școala Generală nr.3 din
Vaslui, redactor la ziarul „Satul socialist (Bacău) și la „Vremea nouă!
(Vaslui).
A colaborat
la diverse publicații, între care: „Flacăra Iașului”, „Gazeta literară”,
„Contemporanul”, „Luceafărul” și altele.
După 1989,
împreună cu Paul Munteanu și Ion Parfene, pune bazele revistei de militantism
național și pro-basarabean, „Gazeta de Est”.Tot aici găsim mențiunea că, „Ion
Iancu Lefter a fost o figură incomodă pentru oficialitățile vechiului regim” și
că „ascundea o energie țărănească moștenită de la strămoși, rafinată pe
strunele lirei, faptul ajutându-l să-și păstreze o puritate a ființei pe care
Revoluția din Decembrie 1989 ar fi trebuit s-o asimileze nevoilor acestui popor
urgisit de soartă.”
Theodor
Codreanu nu uită să facă precizarea că debutul editorial a fost norocos și a
venit destul de devreme, în 1969, cu volumul „Sărut”, apărut la „Editura
Tineretului” din București, în colecția „Luceafărul”, carte întâmpinată cu o
semnalare elogioasă.
Înainte de
debutul editorial, având în față câteva poezii ale tinerilor poeți: Ion
Murgeanu și Ion Iancu Lefter, George Călinescu, în articolul „Poezie”, la
rubrica Cronica optimistului”, din revista „Contemporanul”, din 16.02.1962.
scria: „Ar fi o eroare când suntem în fața unei explozii de frumusețe
geometrică și sonoră ca un joc de ape, să nu salutăm, lepădând orice prudență,
pe noul poet. Fervent, cultivând fraza psalmodică de tip pionieresc whitmanian,
Ion Iancu Lefter e o pădure de vise cu crengile mai încâlcite din cauza, vorba
colegului său (n.b.Ion Murgeanu) furtunii de elanuri constructive care trece
prin ea. Amândoi merită un „bine-ai venit”.
Apoi, a
trebuit să treacă 13 ani până la următorul volum „Starea de duminică”, apărut
la Editura „Junimea”, Iași,1982.
Anul 1985 îi aduce lui Ion Iancu Lefter
un premiu național, pentru o carte dedicată copiilor, „Coroana de spice”,
apărută la Editura „Ion Creangă” - București. Au apărut apoi, volumele de
poezii: „Săgetarea cerbului”, Editura „Cartea românească”, București, 1988 și
„Gloria ierbii”, Editura „Albatros”, București, 1989.
Petru Ioan
amintește în lucrarea sa și volumele postume: „Apoteoza lacrimei”, Vaslui,
1997, „Cele mai frumoase poezii”, Editura „Timpul!, Iași, 2000, „Spre
Golgohta”, Editura „ART-PRESS”, Timișoara 2005, „Învierea a doua”, Editura
„PIM”, Iași, 2014.
Din cartea profesorului Theodor Codreanu mai
aflăm că în data de 31,03.1990, într-un articol din „Vocea Hușului”, domnia sa
scria: „Opera lui I.I.Lefter însă, este departe de a fi cunoscută la
adevăratele ei dimensiuni, Ion Iancu Lefter fiind, cu siguranță, un scriitor de
sertar. Theodor Codreanu și Ioan Petru, amintesc, în încheierea, prezentărilor
făcute poetului vasluian, de Premiul
special, și Diploma „Societății Literar Artistice - Uzdin”ce, i-au fost
acordate post-mortem, la Festivalul Internațional de Poezie „Drumuri de spice”,
Uzdin, fosta Iugoslavie, iulie 2000. Amintesc că-n același an, (2000), I.I.
Lefter a devenit membru post-mortem al „Societății Scriitorilor Bucovineni”.
Teodor
Codreanu nu se îndoia „că, doamna Elvira Lefter își va dedica restul vieții
recuperării, în posteritate, a unei personalități literare pentru care
vremurile au fost vitrege.”
Doamna
profesoară Elvira Lefter s-a înscris demult pe linia aceasta, tipărind, pe cont
propriu, una dintre cărțile postume și alte șase cu sprijinul .C.J.C.P.C.T.
Vaslui.
„Odihnă-n
nadir”, cea de a opta carte postumă a lui I.I.Lefter, apărută, zilele acestea,
cu implicarea și sprijinul financiar al Centrului Județean de Cultură-Vaslui,
la Editura „PIM”, Iași, va fi lansată în 28.02.2020., ora 14.00. la Biblioteca
Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, cu prilejul Comemorării a 30 de
ani de la plecarea poetului în eternitate.
Profesor Dumitru Apostolache
Sursa: Prof. Valentina Lupu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu