Pe-o aripă de fluture
~*~
Oamenii dorm şi, uneori, îşi împart pulsul gândurilor,
zbuciumul, temerile, confuziile, pierderile,
ecoul cuvintelor, miezul trăirilor,
potirul din inimi şi vise,
roua de lacrimi şi zâmbete,
Multe îşi împărtăşesc,
despre culoarea
apusului de soare când pleacă,
despre toate lucrurile
care te-omoară
şi care te ţin de viaţă,
speranţa de speranţă.
Unde ne sunt paşii când creştem?
În căutarea regatului nostru
împingem limitele, dărâmăm zidurile.
Am lăsat uşa deschisă, poate te-ai întors
la toate lucrurile care-ţi lipseau,
la paginile vieţii colorate,
la locurile pe care
nu le-ar păstra memoria în ea,
la locurile de care
ni se lipesc amintirile.
Inimile noastre respiră intens lava iubirii.
În această seară, o inimă secată exilează fluturii
din geografia luminii.
Tristeţea mistuitoare îţi atârnă în ochi,
mai frumoasă ca pictura
unui copil cu un fundal în ruine,
pentru că durerea e frumoasă
când se citește-n priviri.
Liniștea asta e o fisură,
ca un om ce se întoarce mut,
iar tu continui
să respiri miresmele singurătăţii.
Ochiul tău e o puşcă de vânătoare.
Cine ţi-a spus
că inima mea e o pasăre!?
De tine nu te poţi lepăda,
nu o poţi alunga,
chiar dacă ai mai făcut-o.
Nu mai trimite nimănui
tristeţea ta.
Printre cutele timpului
apare un nod care te blochează.
Şarpele îşi muşcă coada la nesfârşit.
Eşti viu, niciodată nu ai murit.
Durerea diformă nu are margini,
nu se desprinde,
îşi ia, doar, o pauză,
un timp de odihnă.
Învaţă să trăieşti cu demonii ei, fără să te aperi.
Îmbrăţişează copacul nostru tainic.
Viaţa te cheamă. Iartă şi mergi mai departe.
E timpul să dansezi cu frenezie,
ca şi cum ai smulge
o bucată de bucurie din buzunarul sorţii.
Schimbă muzica asta lentă
cu un cântec vioi, alert, plin de viaţă!
Prin fiecare celulă,
prin fiecare por să-ţi pătrundă.
Noaptea cu întinderea ei ne luminează şi surâde.
Stelele sunt ochii îngerilor
care-l păzesc pe iubit.
Ştiu că nu vreau să-ţi mai spun nimic.
Las, doar, un bilet: “Te
iubesc!”.
Poetul spune o poezie celor ce nu aud,
ca un pictor
care îşi arată pânzele orbilor,
în timp ce poezia cere
să-şi înalţe lumina, zborul şi cântul.
~*~
14 iulie 2019
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu