duminică, 23 februarie 2020

Maria Diana Popescu - Acest comando de execuţie din subordinea preşedintelui




Acest comando de execuţie din subordinea preşedintelui

Maria Diana Popescu

23 Februarie 2020



Daniel Dăianu face declaraţi de presă şocante! Alegaţii lipsite de logică, instigare la austeritate şi spaimă pentru români. Dăianu zice că ne împuşcăm singuri în picior dacă mărim pensiile cu 40%. Tovarăşe Dăianu, dumneata stai drepţi (în faţa cui), dar judeci strîmb! Orban ne-a împuşcat încă  prima săptămînă din ianuarie, cînd s-a grăbit să achite americanilor o plată nejustificată, în avans, pentru achiziţionarea sistemelor Patriot şi a celor 5 avioane third hand din Portugalia, la care S.U.A. ia comision uriaş. Orban ne-a împuşcat prin desfiinţarea O.U.G. 114, care a scutit multinaţionalele şi băncile străine de impozitare? Prin îndatorările uriaşe şi închiderea magazinelor de produse tradiţionale, nu cumva a mitraliat producţia autohtonă şi a pus la zid producătorii români, care îşi aşteaptă falimentul.

Românii vor ferme şi terenuri agricole întreţinute de ei, nu controlate de companiile multinaţionale, care ne vînd produse otrăvite la suprapreţ. Exportam roşii, carne, fasole, fructe, grîu şi importam suc de roşii, salam, conserve cu fasole, gem, aluat congelat. Acest comando de execuţie din subordinea preşedintelui, numit meu Guvernul Orban, susţinut de personajele din serviciile de acasă şi din străinătate, a permis amestecul S.U.A. în treburile Justiţiei, desemnînd un lup paznic la oi,  un reprezentant corupt, să se ocupe de corupţie, spălare de bani şi crimă organizată în România şi Bulgaria; a împiedicat construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Orban s-a declarat scîrbit de colaborarea cu chinezii, iar Europa Liberă, post finanţat de Congresului S.U.A. (înfiinţat de C.I.A.) a reacţionat la fel: „parteneriatul cu China General Nuclear Power Corporation nu se va finaliza”.

Acest comando de execuţie a încălcat Art. 34 din Constituţie, care garantează sănătatea cetăţenilor, a  mitraliat „Sănătatea”, deschizînd porţile spitalelor şi clinicilor private să se adape din bugetul, şi aşa, extrem de mic al sănătăţii. Astfel, instituţiile medicale româneşti vor fi preluate de companii străine şi vor deveni spitale comerciale, cu tarabe la vedere. Bolnavii vor fi nevoiţi să suporte costuri uriaşe şi lipsa accesului la sănătate pentru cea mai mare parte a românilor. Acest comando de execuţie a îndatorat România pe termen lung la bănci străine şi au readus F.M.I. în ţară. Se pare că, Epoca decapantei  Koveşi, a abuzurilor în justiţie, a cătuşelor neprobate şi a dosarelor false, a reintrat în forţă, odată ce KWI a tras al doilea „glonţ de aur”. Cînd Iohannis a pus a doua oară mîna pe mandat, m-am întrebat cine va vîna şi cine va fi vînat? Pe cine va vîna şi cine îl va vîna? Am trăit dictatura lui Petrov Băsescu şi-am văzut cît vînat a adunat şi cîtă povară a apus pe spinarea cetăţenilor. Iohannis l-a surclasat, ştiind de unde-i vine apa la moară. Iohannis şi Guvernul Orban nu sînt interesaţi de independenţa justiţiei! Sînt interesaţi ca, prin peroraţii pe această temă, să aibă acces la sforile de manipulare a justiţiei, fapt demonstrat cu profesionalism de patru instituţii de profil: Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Asociaţia Procurorilor din România. Iohannis spunea că etapa protocoalelor s-a încheiat de mult  şi că va veghea să nu mai revină, nici intrarea cu bocancii a unor partide în justiţie! Zice preşedintele că nu i-au plăcut protocoalele, încheiate şi semnate în mandatul său de către Eduard Hellvig şi Augustin Lazăr. Cine-l crede? Cine i-a numit pe cei doi? Bocancii i-au plăcut, în mod sigur! Şi totuşi, D.N.A. a dat rateu în condamnarea unui ierarh al Bisericii Ortodoxe! ÎPS Teodosie a fost achitat definitiv de I.C.C.J., spre marea dezamăgire a celor care voiau să arunce B.O.R. în oprobriul public, să lovească în Biserica Neamului Românesc.

Acest comando de execuţie este al preşedintelui, nimeni altul decît reprezentantul unei generaţii de orfani culturali, care îşi trăieşte cu candoare alienarea, sub stăpînirea oarbă a ideologiilor, impuse de intersecţiile puterilor occidentale. Nu vă pierdeţi timpul încercînd să-l corectaţi! Butiile goale fac mai mult zgomot! Acest chiriaş vremelnic al Cotroceniului ne oboseşte şi ne deranjează cu atitudinea agresivă! Asta i s-a ordonat şi doar atîta ştie să facă! De aici denotă provincialismul său, de la care i se trag complexele de inferioritate, mascate în complexe de superioritate, dar şi mărginirea şi infatuarea tîmpă a unor susţinători de-ai săi. Sîntem de mămăligă! Nici Dumnezeu nu ne mai poate salva de tatăl minciunilor din România. De acest gargaragiu bun doar în fotografii: mălai mare, minte scurtă, Jalnic, dar a depăşit limita de jos a impertinenţei. Nu mai merită investit în el înţelegere şi răbdare. Un fanariot cu coada pe sus, care se dă patriot doar cînd se filmează! Abuz după abuz, ultimul, incalificabil, de altfel, fiind renumirea lui Orban. Ori n-are habar de art 103 din Constituţie, ori vorbim de parşivenia caracteristică. Vrea să dizolve Parlamentul doar din aroganţă. Un premier demis nu mai poate fi desemnat din nou. E vorba despre lipsa de corectitudine instituţională.

Cum se poate ca Iohannis să dorească reînscăunarea unui mincinos, prefăcut, incompetent, ca Orban care, în 2017 spunea cu gura lui, citez: „trebuie interzise ordonanţele de urgenţă, hotărîrile de guvern şi de miniştri”, iar el a fabricat 25 într-o singură şedinţă de guvern… noapte pe coate sau pe genunchi… Iohannis trebuie să se rezume la a fi un notar, care să semneze numirile propuse de majoritate. Guvernul Orban2 e o victorie de tipul „una mie, una ţie”. Cît de idiot să fii să nu pricepi că Orban e actul doi din comedia Iohannis? Deocamdată, avem o învîrteală savantă în jurul cozii. Nu că Iohannis ar fi vreun savant, Doamne fereşte! E un maşinist umil dar fidel executant al sistemului. Avem aici de-a face cu securitatea bătrînă şi cu securitatea tînără, înşurubate în structurile statului, cu toată încărcătura. În opt ani am consumat nouă guverne! Ceea ce înseamnă că nimic statornic nu s-a pus pe picioare. În problema pensiilor, Iohannis şi penele fac nişte frecţii mediatice unui picior de lemn.

Cum îi rabdă pămîntul şi cetăţenii pe papagalii ăştia? Nişte panarame! Ministrul de finanţe împrumută într-o nebunie, sănătatea s-ar putea să nu ne mai aparţină, elitele medicale sînt puse la zid dacă se opun sistemului şi sînt executate fizic şi moral. Să nu uităm că acest incompetent - respins profesional chiar de către Guvernatorul B.N.R. - a afirmat fără sfială: „Eu cred că ar trebui să terminăm cu această propagandă, adică Sănătatea şi Învăţământul - prioritatea zero în România. [...] E momentul ca România să-şi pună prioritatea zero sectorul privat”. Sînt de-a dreptul desfiinţate! Se ştie, principalul scop al spitalului privat este să facă profit! Cum românii trăiesc în sărăcie, nu-şi vor permite tratament la privat, vor muri cu zile, aşa că n-ar trebui uitate versurile lui Vasile Militaru: „Din acelaşi lemn se face, și icoană și măciucă”.

Sarsailă i-a pus în gînd lui Iohannis să-şi croiască o măciucă, pe care o altoieşte pe spinarea bietului popor român. Este evident că liberalii vor să-şi umple pungile golite în anii de opoziţie; parlamentarii (de toate culorile) vor să-şi încheie mandatul, ca să înhaţe pensia specială. Pentru imagine, însă, şi unii şi ceilalţi lasă impresia ca duc lupte politice acerbe. Fereastra de timp deschisă noii puteri liberale trebuie închisă rapid. Ca să nu lase pe butuci România se impun măsuri urgente şi hotărîte de salubrizare a dregătoriilor politice şi unificarea opoziţiei, în vederea alcătuirii unei majorităţi care să permită impunerea unui amplu program de reforme. Fiindcă în ţară, altfel decît în afară, opoziţia cam şomează.


Cît timp antiromânii vor fi la putere şi vor sabota legea, marea corupţie va continua să înflorească. De asemenea, se impune  controlul psihiatric de la Cotroceni la Victoria, şi-apoi, cei necorespunzători, izolare la puşcărie sau sanatoriu, inclusiv pentru slugoaiele din C.C.R., uzitarii Protocolului din 2016 (declarat neconstituţional), încheiat de Eduard Hellvig şi Augustin Lazăr protocol semnat în mandatul lui Iohannis, care se prefăcea că veghează. Protocoalele au însemnat şi încă mai înseamnă gloanţe trase în inima statului de drept, în inima Justiţiei şi a cetăţeanului român.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu