MERGEM
ÎN INDIA
Colocviile
de Marți – Rodica Anca – Alexandra Maria Citirigă – George Anca – Ben Todică –
Lili Hanganu – Jorj Maria – Lora Levițchi – Liliana Popa
COLOCVIILE
DE MARȚI
Piața
Valter Mărăcineanu 1-3, IDEAL.ro
25
februarie 2020, 5 pm
Anul
XI nr. 2 (116)
Tema: EMINESCU
POST MODERN
Mioara
și Viniciu Moroianu
interpretează
Sonata
pentru vioară și pian de Felix Mendelssohn-Bartholdy
Intervenții:
Beatrice
Marinescu: Restaurare
George
Anca: Eminescu în India
Mircea
Coloșenco: Marian Popa versus scriitor postmodern
Cristian
Moțiu: Teatralitatea lui Puși Dinulescu
Vasile
Menzel: E primăvară în ianuarie
Streche
Nicolae Florentin: Eliade în conștiința alterității
Viorel
Speteanu: Proclamația dela Padeș, 23 ianuarie 1821
Teatru
de poezie :
Liliana Popa, Gabriela Tănase,
Bianca Michi Nema, Adelina Fleva, Elena Armenescu, Antoaneta
Bagdasarian, Doina Boriceanu, Agache Catinca, Vasile Menzel, Cristian Moțiu,
Daniel Vorona, Corneliu Zeana, Luca Nicolae, Vladimir Udrescu, Adrian
Bucurescu, Victor Homescu, Dragoș Vișan, Alexandru Leu, Ioan Rațiu
Lansare
de carte
Alexandru
Surdu, Cristian Radu Nema: București, capitala eroilor patriei, 1916-1919, Integral, 1919
Nicolae
Grigore Mărășanu: Comedia Valahă, trei volume, Editura Istros 2018
Dimitrie
Grama: Marea secretă, Conta, 2019
Corneliu
Zeana: Trezirea dragonului, Editura
Europeana, 2019
Ecaterina
Petrescu Botoncea: Anunnaki, Eikon 2019
Romeo
Săndulescu: Aproape sau cât mai departe, Editura Mușetinii
Ioan
Rațiu: Misiunea întâmplării, Fast editing 2019
Cristian
Gabriel Moraru: Scriitorii timpului meu, Ecreator 2019
Coordonator:
Dr. George Anca
Rodica
Anca și Alexandra-Maria Citirigă
MERGEM
ÎN INDIA
17
X 1976
mergem
în India
mergem
în India
hai
în India
ești
și mamă
Pe
un copil l-a lovit o ușă și-i curge sânge și l-a luat salvarea și l-a dus de la
spital și l-a băgat în pământ. Așa a pățit, să știi. O să pățești și tu ca el.
Pământ și un băiat.
O
să mă indiez
o
să ne indiem
o
să mă Indie
hei
hei hei
nu
suntem noi ăia
să
ne rătă
cim
cim
cim
ba
da ba nu ba da
ba
nu ba da ba nu
a
(aa)
un
elefant
aa
(doi elefanți)
avem
sfanți
25
(duminică) oct. 76
Ce
este viața? Unui copil. Viața unui copil ce este? Riginală. Vrei să spui
originală? Originală. De unde știi? De la mama și de la tata. Ei sunt
originali? Riginali.
6
nov 76
paturile
noastre sunt avioane
intră
în apă și zboară
zboară
zboară zboară
uite-așa
era
da
nu mai e
așa
era
da
nu mai e
cutia
de chibrituri
14
XI 76 B
Mâine
vă duceți, lapte luați puțin, pâine multă, și plecați. Vine o fetiță și mă
roagă să-i dau pâine multă, frișcă puțină, să n-o doară gâtul, că pe urmă face
infecție – dacă vine și se duce salvarea, că zice că e sănătos și să plece mama
la Cluj și pe el (ea) să-l ia bucătarul în salvare și să plece.
30
dec 76 București
La
grădiniță m-a bătut un băiat și m-a bătut și o fetiță. Și m-a luat și de păr
una, și m-a descălțat, mi-a luat ciorapii, mi-a luat chiloții, pantalonii, și
părul mi l-a tăiat și mi-a luat și din carne și i-am spus: - te spun la
tovarășa dacă—mi mai iei din păr, și am spus-o. M-a descălțat, m-a ciorăpit
de-aicea și m-a dezbrăcat în pielea goală, când erai tu ocupat, te băgai în
bufetul de la mama de la servici, și era mare bufet acolo și te-ai băgat de
prima dată. Și după ce te-ai băgat tu acolo, a venit un bau-bau și te-a
dezbrăcat tot ca pe mine și ți-a tăiat părul. Dacă n-ai fost cuminte? De ce-ai
deschis dulapul la pisici?
Un
copil a fugit singur pe stradă și l-a prins un om și l-a băgat în groapă acuma.
Și a mai prins și o fată și un băiat și i-a băgat în groapă, acolo unde săpa.
2
ianuarie 1977
În
ultimele zile, am stat de vorbă oarecum serios. O dată te-am și repezit. Ai pus
buza, așteptându-mă, m-am apropiat și ți-am surâs. Și tu mi-ai răspuns. Fără
ranchiună. Poate fiind de acord că nu trebuie într-adevăr să ieși despuiată pe
ușă, iarna.
Replicile
nu prea le mai țin minte, deși poate m-aș abține. I-ai spus mamei, în baie,
deconspirativ, dar-ar Dumnezeu să mergem în India.
Tată,
mâine să-mi cumperi o pisică. O pisică de-adevăratelea. Părul lor îți intră-n
gură. Îți cumpăr o pisică în India. Da, dar în India nu e de-adevăratelea.
23
I 1977
la
castelul Babilon
veni
un galben de tron
de
mână cu-un vermillon
și
cu un sitron craidon
baby
baby baby don
se
sui pe parapet
și
un modern violet
baby
baby baby zet
facem
cu toți cale-ntoarsă
c-a
venit o umbră arsă
baby
baby baby varsă
poți
să stai aici un an
dragul
meu alb de titan
baby
baby pe maidan
și
ne sare peste gard
din
China verde smaragd
baby
baby Babadag
Babadag
Bagdad by Bagd
Din
cauza dragostei tale pentru culori – spui că mama te va învăța să pictezi -, am
construit împreună castelul Babilon. La temelie, galben, apoi gri, albastru și
roșu, înconjurându-l cu toate trei rânduri de culori. Am rimat aiurea 2-3
tuburi, după ce una dintre voi a tras un pârț, poate negrul de ivoriu.
De
dimineață, mi-ai spus două-trei povești. A fost odată un băiețel care, mi se
pare, a plecat de acasă. A fost o fetiță, și-ai încălecat pe o lingură scurtă,
să trăiască cine-ascultă. O poveste cu pușcăria.
Aseară
doreai să te faci milițian, ca să-i bagi pe cei ce nu-s cuminți la pușcărie.
Unde e pușcăria? Lângă fântână.
(Când
s-a dus iepurele la leu, să-l mănânce, și, trecând pe lângă fântână, și-a văzut
chipul în apă, l-a păcălit pe leu că un dușman puternic, cu cetate, îl
amenință. Și leul paraleul, prins, când s-a văzut în oglindă, a crezut că e
dușmanul și a scos un răget, întărit de noul dușman, aruncându-se furios în
fântână).
De
la grădiniță, povestești mai des isprăvile lui Furnică. Îmi spui să-l scriu și
pe Mircea. Îl mai am și pe Sava și pe toți copiii îi am în grupă. Am văzut o
fetiță cu rochiță ca puloverul tău. Asta e, tată, ce să-i fac? Am și eu un
cățel și-l mai iau și pe bebe, ceva, o jucărie și mă duc acasă.
Joci
și teatru. Suflet bun, de l-ai păstra. Ești altfel decât în pruncie. Parcă ai
ști și poți ce nimeni nu mai știe și nu mai poate. Mă ții pe picioare fără
orice Indie și slujbă. Ești mai presus de întâmplările grele. Spune, ce să
scriu?
Mai
am și pe Cenușă și pe Sava. Sava e băiat și ocupă toate locurile. Ocupă locul
meu, al lui altu, lu altu, lu altu și eu nu mai am unde să stau. Mă și bate.
Scrie toți copiii, că eu nu-i știu pe toți. Unu cu rochiță, unu cu șorț, unu
cu. A venit unu și a zis că nu se duce cu șorț la grădiniță, că se duce cu
uniformă la școală.
Zicem
așa, ba că nu știu ce, ba ne ducem la tata, ba ne pisicim. Mă, vorbim prostii.
(Am căzut din tren, a căzut și ursul). Uite, Sava a înjurat, a zis căcat,
prostii d-astea. Și eu am spus că-l bate tovarășa. Și l-a bătut. M-am mutat pe
alt scaun.
Uite,
copiii mei se duc cu trenul. Nu mai ai niciun chip, și aia e. Alo, știi ceva,
uite, copiii de la grădiniță m-au bătut. Și dup-aia, i-am bătut și eu. Și dup-aia,
nu m-au mai bătut.
Alo,
pa, te-am pupat. Ai pus telefonu-n furcă? Da. Bine. Alo? În ce gară ai ajuns?
În Gara de Nord. Cine e pe-acolo? Vasile, alb, are căciulă. Vii și tu cu el?
Îți aduc căciulă, și să vii. Acum vino. Pe unde s-o iau, e șantier, pe strada
Unirii e noroi. Alo, nu nimeresc drumul. Hai că vin eu să-ți arăt.
Nu-l
văd pe Vasile. Păi a plecat până ai venit tu. Mi-a dat peste căciulă (se dă jos
din tren și mi-o potrivește), mi-a pus căciula la loc. Bine. Îți pun un polovăr
gros să mergi. Am ajuns în gară. Scoate polovărul, că aici este cald. Vii cu
trenul? Stai puțin, hai să te-mbrac, acum că este și frig, dar nu este așa prea
frig, dar este cam frig. Îmi pun și eu căciula (albă). Îți pun și p-asta,
dacă-ncape. Parcă ești un pitic. Mă duc acasă.
Ai
ajuns. Acum te dezbrac. Nu, mă, tot suntem la Gara de Nord, să mai stăm și noi
puțin, că nu plecăm așa cum vrem noi, că sunt niște milițieni pe drum și nu ne
lasă să ne plimbăm de colo până colo. Tată, haide scrie c-am venit. Și cu mine
se rupe scaunul, că sunt prea grea, ia ridică-mă-n brațe, aoleu, ce greu ești.
24
II 77
De
ce scrii fișa? Ca să nu car toate cărțile. Păi să nu cari toate cărțile, că te
bate mama. Ie-te, n-are pe cine bate? Te bat și eu. Mai sunteți multe? Te bate
și tata. Să-l bat? Da. I-am dat pentru Platagea și plânge. Dacă-l las, te ia la
poceală. Pe cine-am bătut? Pe tata lu Nana.
27
I 1977
Ai
pictat, de trei zile, cu acuarele, în stil liber. Mă tem pentru ele, să nu le
rupi. Îmi oferi numai câte o jumătate de foaie. Ai văzut puțin din Copelia și
acum dansezi prin casă. Privești patinatorii și spui că ar semăna cu Blândul
Ben. Îi dai mamei (care refuză) o bomboană ca o casă. Toate desenele astea sunt
frumoase, dar dacă Nana e urâtă sunt și ele urâte. Ai scris o rețetă pentru
mamaia și grădinarii iscusiți. Mi-a zis creionul ăsta să scriu puțin cu el.
Ți-am dat pixul – ai văzut ce balerini sunt? Mi-ai promis că după ce pleacă d.
Stoica mă lași să pictez. Ceartă cu mama. Nu mai plânge, că chem pe Speroni
Sperone din Geosone,
Luni
21 II 1977
M-am
întors de la spital. M-ai strigat din fereastră. Am stat de vorbă, te-ai
culcat, te-ai trezit și ne-am jucat cu țoabele. Am inventat jocul Pe un băiat
îl cheamă Petrică. Pe o fată o cheamă Gina – pe un tătic îl cheamă Girimia – Pe un băiat îl cheamă Combino. - Pe un
combino îl cheamă Nelu. - Ai zis tot aia.
Dacă
ești cuminte, îți fac niște desene foarte frumoase. Dar mi se pare că ești
cuminte! Dar copiii mei nu fac nimic, dar taie. Copiii mei totdeauna făceau
așa, le dădeam de lucru și tăiau. Copiii mei nu făceau nimic, nimic, dar tocmai
tăiau (ca) niște puncte pe care le pun eu la niște desene, altceva, mai
importantă, că vreau eu să fac niște desene. Că eu nu le tai de tot.
Ție,
mamă, îți fac cel mai miștocin desen și pe urmă îți mai fac unul albastru, nu
negru. Uite, lui mamaia ce i-am făcut, vezi ce-i fac? Tocmai de-aia-i fac.
Copiii mei dacă nu fac nimica, ce să le fac, nu taie nimic, dar tai eu și
fructe, tocmai de-aia se țin după curul meu, nu mă lasă să fac treabă. Uite că
ți-am făcut două acolo, mamă, mamă, ce frumoase sunt.
Stai
să scriu poanta asta. Ce poantă, mă? Mai zic, oi. Ce? Știi ce zici? Iepure. Mai
vorbește ceva ca mama, eu să răspund, hai că abia aștept, că-mi place. Nu-l mai
face pe tata să râdă. Păi nu-l fac să râdă. Mai vorbește chestia cu mama și eu
să zic da.
Știi
ce? Hai să facem un spital pentru copii și pentru oameni mari. Facem o pădure,
dar cum să facem noi pădurea, dacă nu le-aduc pe-alea vechi? Câți ani ai? Știi
ce, mamă, nu mai vrei să răspund câți ani am? Câți zici. Stai, cum te cheamă?
Alexandra Maria Anca. Unde locuiești?
Strada Izvorul Crișului, apartamentul 57. Vrei să dăm la ora exactă
telefon, da, ca să văd cât e ceasul. Nu mai râde așa că-ți ies mațele din tine,
eu râd dar n-am coastele rupte, tu le ai. Mamă, credeam că mâțișorul e biscuit.
Pisicule, până fumez țigara asta și pe urmă mă culc. Hai la culcare.
Mai
ții minte decul? Ce dec? Ghiocul de care te speriai când erai mică. Mai spune.
Ți-era frică, și când nu erai cuminte ți-l arătam.
Vezi
că vine școala și chiar de-acum e cazul să învățăm măcar niște poezioare
franțuzești. Păi, hai să învățăm acum, pe scurt.
Dacă
nu te culci, mi se rupe operația de supărare, plec la spital, dacă te culci, se
vindecă. Stai, că mă îmbrac.Te mai doare? Te-ai vindecat? Ce, mamă, pleacă în
papuci? N-ai văzut că i-am dus papucii la spital?
22
II 1977
Mamă,
ai ciocnit ouăle, cioc în cioc, să le spargem și să le punem la fiert? Cireșica
mică învață mult la școală, și la servici nu învață și m-am ciocnit și cu ea.
apropie-te
de fereastră
prinde
un băiat
pune-l
să cânte
cel
mult un cuvânt
neștiut
de mama
de
tatăl său
de
mama
de
tatăl tău
de
tine
de
el
de
nimeni
11
martie 1977
A
fost odată ca niciodată, demult, când se scria... Am zis-o p-aia. Altceva.
Iepurașul
s-a dus să aleagă floricele. Și deodată găsise floricele. El și-a luat
floricelele-ndată, dar
vine
ploaia, iepuraș
ce
să mă fac eu
merge
el amărât
fără
ceva-n mână
fără
nici unbrelă
fără
nimic
Tot
p-asta ți-o spun, că nu e gata, că eu n-am făcut-o scurtă. Hai să ne-mbrăcăm.
Hai că mă-mbrac. Păi ce, mă, ai scris repede și eu nu am terminat povestea. Și
a zis iepurașul că se duce să se-mbrace. Că e frig dezbrăcat. Că mai vine, dar
mai stă un pic să mai scrie. Și după aceea, iepurașul o să se ducă la mămica
lui, care era iepuroaica. Un iepuraș rău, rău, și n-a câștigat.
14
III 77
Ce-ai
desenat? Am desenat o ra... un tren. Cine e în tren? Ăla cu două burți (B). Și
mai cine? Și atâta. Singur? Singur. Uite, are și o linie, pe din afară. Și
trebuia să fac și un cerc. Asta e mâzgăleală? Nu. Altceva ce mai faci? Eu nu
vreau să povestesc. De ce? Nu, eu vreau să desenez cu pixul tău. Pixul meu e
ocupat. Da, e ocupat, nu ești tu bine la cap, ocupat pe pisici, pe moaș-ta pe
gheață. Ce părere ai despre mămica ta? O minge adevărată. E mămica ta? Da.
Roșie? Nu. Este de alte culori: o bluză, e roșie, și niște pantaloni albaștri
mai închiși și o d-asta, mânecă, cu maro, cu d-asta de mai multe culori. Ce mai
e? Nu mai e nici nimic de capul ei. N-are d-ăsta. Cherestea? Cherestea. Ți-a
făcut ceva? Zice să nu fumezi toate țigările. Tu te-ai lăsat de fumat? Da. De
ce? De banc și de cotoi bătrân. De cotoi bătrân și de altceva? Și era să ne
pice și casa, să cadă peste păpuși și să le omoare, mamma mia, doamne ferește
să spargă și geamurile, să vină gazele și să murim una peste alta, cu operația,
cu tot ce avem, și așa ne mai cunoaștem și noi ce-avem.
15
III 77
Florina,
să vii pe la mine, că golim dulapurile, le dăm mai încolo și, dacă vine
cutremurul, iar golim dulapul și dăm cutiile mai încolo.
19
III 77
Tu
erai împăratul. Mama era împăratul. Mamaia era împăratul. Eu eram împăratul.
Toți eram împăratul. Toate lucrurile erau împăratul.
26
aprilie 1977
Acum
se ia luminalul? Da. Două? Una. Două. Tata știe mai bine. Nu, mă tată, două.
Două. De ce să le iau, mă, știu eu mai bine că după masă nu se iau două. Să te
spun la doctoriță. Acum mă trombonești.
5
mai 1977
Dă—mi
dosarul și ia tu sacul. Acum tu ești Nana și eu sunt tata..
Geta
și copiii vor pleca în Balta Albă. Să mergem și noi în baltă. Nu, că nu știm
unde se duc. Și asta e, am pierdut
trenul. Să prindem trenul. E un tren de vorbă, uite cum îmi scapă din gură.
E
un serial cu Shirley Temple și tu ești prea mică să-l guști. E al doilea pe
care-l văd. Sâmbăta trecută, un copil fără părinți, de la orfelinat, intră în
compania unor actori, care au neplăceri cu proprietăreasa hotelului, o
domnișoară bătrână, bogată și rea – chiar cu fratele ei, bun, urât și cu
chelie. Ce frumos dansa fetița, pe toți îi încânta și făcea să aibă haz un club
de moși, altfel, aiuriți. În fine, ajung la proces: bătrâna, cu trupa.
Ce
zici că apare ca martor și prietena noastră? Și judecătorului îi vine o idee, o
idee neobișnuită, cum nu i-a mai venit altui judecător: să dea cei învinuiți o
reprezentație. Imediat, ziarele – și eu sunt ziarist – scriu despre
nemaipomenita întâmplare. Dar e adevărat. Toată lumea se distrează de minune.
Adică și judecătorul, mai pe furiș. Ba, până la urmă și uricioasa de domnișoară
bătrână
și, gata, în loc să-i dea afară, îi angajează cu bani mai mulți decât oferise
un spectator.
Azi,
o domnișoară ca un soldățoi cuminte, dar sosit din India, apare la o școală
pentru copii de părinți bogați, împreună cu tatăl ei, căpitanul Crow. Peste-o
oră, el va pleca în război – așa a și început filmul, cu șiruri de soldați cu
căști defilând, dar filmul, eu o știam, este tot al unei fetițe ce ne va umple
inimile de emoție. Iar o domnișoară bătrână, tot acră, groaznic: directoarea
școlii. Rangul și banii căpitanului o conving să-i dea fetiței cea mai luxoasă
cameră, fereastră în fereastră cu camera unui lord aiurit, servit de Randas,
indian cu turban și cu papagali – ce plăcere.
N-o
mai lungesc, vedem o școală particulară de fete – și eu sunt profesor – din
Anglia războiului cu burii, la 1899, parcă
- pote greșesc dinadins, și chiar pe mica actriță, adică marea, cea mai
mare actriță-copil, dacă am scris-o incorect înseamnă că a fost să fie, pentru
a-ți aminti și de cea mai bună prietenă a fetei căpitanului (o fi un poem de
Pușkin cu titlul ăsta): Backy, nume etern al poveștilor englezești, de ți-a
inventat și mama alte povești cu un nume asemănător și mie nu mi le povestiți
niciodată.
Măcar
să fie ca-n filmul ăsta, că lucrurile merg prost în război, pe lista morților
apare și tatăl lui Sarah. Ea e mutată într-o cameră neîncălzită, trimisă să
muncească și să mănânce la bucătărie, la fel ca Backy. Ea se supune, le face
focul la închipuitele de pensionare ale domnișoarei Minchin, mai ales că are un
gând, simte că tatăl ei n-a murit. Nu e extraordinar?
Cum
sosesc răniți, ea se dă peste cap să ajungă la spital, să-i vadă. Le și cântă.
La început, dansează, să-i înveselească, deși era tristă și avea și ea nevoie
de bucurie. Vecinul ei, Randas, cel cu papagalii, când dormea, îi împodobește
camera ca-n frații Grimm.
Aș
face o piesă cu doi frați. Piese mici cu nume mari. Să joci și tu un rol, ca
Sarah. Să-ți dea și ție un indian papagali, iar eu să mă aflu, orice s-ar
întâmpla, așa cum simți tu. Căci, adevărat, căpitanul – ce căpitan, că nu mai
știa nici cum îl cheamă, zicea doar Sara! Sarah! Ai înțeles, trăia, era rănit,
bandajat la cap, ca Apollinaire.
Pann
Polin, nici Peter Pan, nici pan Apollinnaire. Place la toată lumea. Acolo se va
juca și piesele mele. Deci aceea e patria mea. Un Will, puțin chel, cam
alcoolic, pictor ce se dedică deodată teatrului, se închipuie și se pictează, o
clipă, Shakespeare, dar își reia, pe o cale nouă, a sa, povestea adevărată a
unor munci și zile.
Da,
căpitanul trăia. Domnișoara bătrână, directoarea, văzând frumusețea de cameră,
cum o împodobise indianul, chemase poliția, care ajunge și-n spital. Într-un
scaun pe roate, un tată spune într-una numele fiicei lui, ea îl aude, el o
recunoaște, filmul se sfârșește ca un basm american, nu de Grimm.
Tu
ai apărut la Heidi. Pictezi cu acuarele pe drăguțul ăla pentru care te-o fi
îmbrâncit Dan. Aurelia Diaconu te-a pictat goală, cântând la pian, copie după o
ilustrată poștală. Timpul trece în iunie. Mama și cu mine împlinim 11 ani de
căsnicie, tu 4 ani de viață. Să nu-ți închipui că viața e prea frumoasă și pe
urmă să-ți pară foarte urâtă. Să nu ne distrăm cu povestea unor bani puțini și
a multor pirați ai bucuriilor. Mama asta ar vrea să ne mutăm, pentru că nu mai
rezistăm cu plătitul ratelor.
28
mai 1977
Am
o bubă dulce, care se suge.
Aseară
te-ai izbit cu capul de tocul ușii și n-ai dormit bine. Am descopeir pe
Martinel cel mare, fără un picior – unde i-o fi? S-a dat peste cap și s-a făcut
bila asta. Și bila nu se poate da iar peste cap și să se facă din nou piciorul
ursului. Nu. Mai jocă-te și cu mama. Jocule, unde e mamaia? La spital (azi e
săptămâna de când, la spital, murise).
6
iunie 77
Trebuie
să mă îmbrac. Să mă fâstâcesc. Să mă îmbrac cu pereții. Sunt o statuie.
13
iunie
Diseară
o să vină Dragoș, Alda, Ozana și Mălin, iar de sus, Carmen și Diana. Odeta și
Ivona au promis că vin și ele.
14
iunie 1977
Pe
la 6 seara, au venit, duminică, musafiri. Îi așteptai afară. Nu te interesa
nici tort, nici nimic, ci doar când vin, nu mai vin, dacă mai vin. Și s-au
înființat, în afară de Alda, care plecase la o altă amică de-a ei – școlărițele
astea. Dragoș era drăgăstos – până mai târziu, când a pus în funcțiune o
mitralieră cu baterii. Ozana și Mălin s-au jucat primii, parcă în camera ta, cu
tine, după ce Mălin a tras, fericit, la mașina de tricotat o bandă albă,
repede, repede, și eu i-am oferit, în alb, o diplomă Brâncuși, adusă de anul
trecut, pentru el, când mă brâncușeam ca și cum fără mine se dărâma coloana
(dar acum?). Carmen a sosit nu numai cu Diana, încruntată, dar și cu o blondă
de seama ei, timidă și prietenă cu ea. Odeta si cu Ivona s-au făcut mari
de-acum. Odeta se duce în America, două luni, într-o tabără de muzică, așa că
am prelucrat-o cum să se poarte, că e româncă, de 16 ani, așa și pe dincolo.
Deci
mama a desfăcut tortul, a înfipt și a aprins lumânările. Se înserase. Părinții
stăteam în picioare, copiii așezați, și tu, foarte serioasă și emoționată,
te-ai pus pe suflat și, dup-aia, pe tonul dat de maestra Măslinuță (Odeta),
ți-am cântat un Mulți ani trăiască! Păcat, consumasem tot filmul meu, plus unul
al lui Costică Luca. Dar, chiar fără poză, momentul acela așteptat întrecuse
închipuirea noastră și ne vedeam purtați într-o lume a ta, feerică și bună.
Pe
la miezul nopții am spart distracția (cu ness, fără alcool). Eu am mai lucrat
puțin, de mi-am încheiat comunicarea. Ieri, când era cu adevărat ziua ta, am
întârziat până noaptea târziu în oraș, și tu adormisei mâțâită, de era mama
amărâtă, dar azi ești veselă. E vorba să mergi cu mama la Sighișoara.
5
iulie 1977
Nu
ți-am mai scris demult. Aseară, am trecut pe la Curtea Veche (voiai să cobori
în Palatul Domnesc) cu tataia Nase. Apoi am trecut pe la Constantin Mateescu,
de te-ai jucat cu fata lui, Anca. Acum povestești atâtea și eu nu le mai țin
minte.
Sâmbătă,
mergând împreună la cumpărături, ne-am tocmit cu niște băieți de-a V-a pentru
un cățel și l-am adus acasă pe 5 lei. Ne-am jucat toată seara cu Azorică – așa
l-ai botezat – dar el nu era nici de casă, nici de rasă. Așa că, a doua zi,
duminică (tu te dusesei cu mama la serbare, unde ai recitat o poezie despre
partid și ai jucat și un rol de ciupercuță), l-am dus și l-am abandonat,
spunându-ți că l-am dus la mama lui (la biserică, în curte, unde-l și născuse).
Îmi amintești, din când în când, că dacă nu-l cerea mama lui îl țineam noi.
31
iulie 1977
Azi
am fost cu Gheorghiță, vărul tău, și cu taică-său la grădina zoologică. Ați
mers călare pe ponei și v-ați jucat cu zimbrul. Ați stat la taclale cu leul.
Spui la fiecare poeziile potrivite (un elefant se legăna, trei iezi
cucuieți...). V-ați amuzat de broaștele țetoase și de bietele veverițe. Ai
întârziat la găini.
30
august 1977, Sfânta Alexandra
Duminică,
voi pleca în India. Vei veni cu mama. Rămânem aceiași, și un pic de indieni. Mă
închin. Acum mergem la Odetta – tu vii cu mama de la Vivi și Georgică, eu vă
voi întâlni acolo, la deșteapta asta de artistă, care se întoarce de la
Detroit, din America, unde a cântat în tabără două luni.
6
septembrie 1977
Duminică,
am petrecut împreună, amândoi, în Parcul Libertății, prin teatru (dar era
închis, iar tu voiai să spui o poezie, Partidul, pe scenă – nu te-am contrazis,
dar n-am ajuns la Arenele Romane), o oră pe lac, în barcă, de ne-am amuzat
privind o mireasă și un ginere, strigând ecoul pe sub podul mare, apoi în
Mausoleul eroilor – tocmai se schimba garda, iar tu începusei să defilezi ca
soldații. Am mai strâns ceva castane (încă nu s-au copt și nu mai pică din
copac), am mâncat câte-o sarailie, am trecut pe la Odetta și Yvona, de-ai mai
făcut rost de ceva gumă, și am ajuns și acasă.
Ieri,
ca să te primească la grădiniță, am făcut de două ori drumul până la
policlinică, după aviz epidemiologic. Deși începusei să obosesști, erai veselă
și spuneai că îți pare bine că nu te primește la grădiniță.
Ți-am
spus, aseară, o poveste despre elefant și urs, mai ales ăia mititei din
plastic: s-au lăudat că au fost totdeauna mari, cei mai mari, niciodată mici;
n-au fost cuminți și uite că au ajuns mititei, în timp ce deșteptul de cerb a
tot crescut, pe încetul, și a rămas mare, cum îl vedem ca un măgar porintre oi.
Așa că, poate ca niciodată în ultimul an, pe la 9 seara dormeai – ba dormea și
mama și m-am culcat și eu.
Mama
s-a întors la serviciu, tu la grădiniță, eu aștept să plec în India, unde o să
vă aștept în grădină. Se lasă greu și indienii cu viza.
Mă
lupt să mă las de fumat, după ce abia mă reapucasem. A cincea zi, am fumat însă
o Kent, a șasea o Snagov, și azi, până acum, o Carpați. M-a apucat o somnolență
de-am adormit la 12 și jumătate – am pus ceasul să mă sune la 13, am vorbit cu
doamna Popescu – nimic -, iar m-am culcat, am pus ceasul să sune la 14, am
visat că mă sună o femeie cu nume necunoscut care mă anința că apăruse viza, nu
prea mă bucuram – o sun pe d-na Popescu – nicio viză.
7
septmbrie 1977
Pentru
unii, Ungaretti e Unga, pentru alții, Neagu. Suchianu i-a zis lui Vianu, când
s-a întors din India, să-și schimbe numele în Rabinrahat Tudore.
8
septembrie1977 Sfântă Mărie Mică
Sfeștanie
casă,
fă-ți
adăpostul
gândurilor
sub
umbletul norilor
pe
moalele șerpilor
te
ridică
odată
cu Sfânta Mărie Mică
fiilor
fi-le
ușă
de zile
mamei
of
de
curățat cartof
fâsâit
de bombă
la
Arlechin și Colombă
iar
nouă
viață
nouă
că
și noi
în
sutănoi
la
un loc
facem
poc
și
ne bem
apă
cu gem
șampanie
de
sfeștanie
că
tot o să ne trezească
prispa
a mai bătrânească
Mă
gândesc la o dodie de fumată.
vorbă
te vorbești
te
fumezi Mărășești
India
se apropie, dar rămâne ea și departe, noroc cu șahul de ieri. Mi-a plăcut de
Șora, dar și mai mult de Anca, fata lui Mateescu – ar fi vrut să te vadă. Azi
am avut program oficial, am conversat cu Malița, cu adjuncții doamnei Gâdea, cu
Râpeanu și cu mine. Pe alții nu-i mai scriu, că abia cu ei am stat de vorbă –
câte sute de ore de tălălăilă s-or fi făcut, de muncit când să mai muncesc eu
și cu ce și de unde chef, că bani nici de autobuz n-aveam și mergeam pe
operație? De n-om fi noi ăi mai săraci, noroc că nici ăi mai bogați.
E
sfânta ta Maria Mică
îmi
pare viața ta timpul
îmi
pare bine nici nu te învăț
să
mergi sau să stai
cum
nici nu știu dacă ne oprirăm
vreodată
la un fluierat de sârmă
peste
șanțul cu greieri
e,
seara din umbră pe coaste
încet-încet
îngroapă țărâna
cu
bunătate și sânge
Fecioara
Maria
cea
născătoare de dumnezeu
precum
ți se pare
Am
petrecut în continuarea lui 8 septembrie la Gabi Văcăreanu, unde toate se
lăudau că sunt sărbătorite și tu erai singurul copil și tot Marie. Când am
intrat eu – tu, martoră – am anunțat că am scris o poezie cam anti-sfeștanie –
și în capul mesei, observam în sfârșit, se afla preotul apucoman care și-a
schimbat predica, politizând-o, ca și șeful sărbătoritelor, cu sărut-mâna,
părinte, la început și la fine.
Poezia
cu îmi pare viața ta timpul îmi pare bine nu a fost gustată – cu atât mai
concludent -, iar ce-am tot tălălăit, în rigori premeditate poate de toți, nu
mai transcriu (poate tu nici nu vei citi caietul începutului tău de viață?)
Mâine
voi fuma. În India, sper să mă las. Tu vei pleca la grădiniță cu mama. Ea a
văzut un păianjen pe tavan: ce veste mare!
În
lipsa șerifului, aseară i-am vizitat pe Popești. Veniseră la ei o mamă cu fata
ei care a picat la facultate, să le ghicească Geta, dar asta le-a tras clapa,
după ce promisese de două-trei zile, și n-a apărut toată noaptea acasă (motiv
să-i frec și eu mamei ridichea, în revanșă, că prea-mi scosese ochii că nu
mi-am stăpânit nici limba, nici pofta de băutură la Gabi, că ea cică m-a
testat, de-aia a tras de mine să vin atunci – eu, cu două cepe mâncate, ca să
scap; ea, gata, mă vedea acolo vizavi, în India).
12
septembrie 1977
Eu
sunt cu poezia, mama e cu pictura. Și eu sunt cu pictura. Dar am pictat
împreună. Încă nu ne gândim la Dumnezeu, cu pensula în mână, ne privim pe noi
și, prin culori, grădini (când ajunsesem la cer, i-ai cerut mamei albastru).
Avusesem discuții despre viața noastră
în India și fusesei de acord să te înțelegi în englezește la grădinița
de acolo, dar nici românește să nu uiți, când ne-om întoarce acasă. Bătusem
câmpii despre banane și maimuțe.
Am
trecut întâmplător pe la editura Ion Creangă și m-am interesat de Aventurile
lui Sârbiță, pe care le scrisesem pentru tine. Madame redactor tot îi trăgea că
publică numai ce este pentru copii, nu prefăcut (ca pentru ei), dar nu citise
aventurile. Ca să vezi și tu cum nu se publică lucrurile bune.
Na-ți-o că-mi dete telefon un necunocut, cum că
doresc eu să merg în India? Nu e dorința mea, am fost de acord. Vrea să-mi dea
pentru un prieten al lui un plic. Cine? E un secretar de-acolo. D-stră știți
dacă am voie să duc așa ceva. Tocmai aștept viza de la indieni, se cam câcâie.
Adică să se facă presiuni la ambasada Indiei? Nu știu. Când și unde sunt eu
mâine? Umblu, aș putea veni la externe. Nu, că și el umblă. Pe la trei cred că
mă întorc acasă. Bun, o să mă sune acasă, după trei. Zice că-l cheamă
Comănescu.
Mama
a visat că era cu mine și cu S.G. Și aceasta din urmă îmi spunea că întârzierea
e din cauza mea. Mama i-a răspuns că acasă nu întârzii.
14
septembrie 1977
Bogdan
(Bratu) merge mâine în clasa întâi. Te-am înscris ieri la franceză. Vorbești
cel mai mult, din grupa ta, și bați copiii, spune educatoarea. I-ai povestit
lui Georgică (Cepoi) la telefon: în grupa mijlocie trei se mai stă și cuminte.
Acum țipi la mama și întindeți rufele – tot ca să nu te culci. Ai dezertat (ca
de obicei, până am mai făcut eu scandal) iar sus, la Cireșici. Dragoș (Iuga) se
duce și el la școalî mâine, cred că la germană (treaba lor).
Sunt
cât pe aci să încerc un vers – dar el nu e aici, ca și tine, până la urmă s-o
duce să se culce. I-ai pus pe Bebiță și pe Chiț în cea mai intimă parte a
bibliotecii, unde țin, în afară de scrisorile de la Eliade și cărți de-ale
mele, colecția picturilor tale. Mama că, vezi, poate o iei pe coajă, iar tu
interesată, Eu? Gigel, de la Stolniceni, a intrat în liceul de mecanici auto,
îmi telefonă adineauri.
mai
bine am juca șah
în
loc să construim
prea
multe fundații
am
pândi regina și
ne-am
preface
că
am uitat de rege
până
la o adică
ni
s-ar lămuri plictisul
la
prima inspirație
să
schimbăm tot
ce
ne iese în cale
cu
o poveste necunoscută
chiar
dacă e aia
cu
leul paraleul
1
octombrie 1977
Nu-s
în India nici până acum – zice că nu-mi dau indienii viză, încă. Și m-am întors
la facultate. Mergem împreună diminețile la grădiniță. Acum vreo câteva zile,
te-ai trezit plângând și, somnoroasă, m-ai căutat la baie, unde mă bărbieream.
Mai pe urmă ziceai că ai visat urât. Pe-Ăl cu Gheare? Da. Să știi, eu sunt Ăl
cu Gheare, uite, și tu ești Cu Gheare, nu? Și Douăzeciul, tot noi. E, da, un
cățel mare tot e, foarte mare, noaptea, la ușă. A, îi dau una și-l fac
blok-out.
Cine
are gura mai mare, eu sau mama? Mama. Mama, astă-seară, specula că tu înțelegi
prin gură mare pe cel care are dreptate, nu pe cel cu scandalul; oricum, eu am
făcut gălăgie și mi-ai acordat mie premiul de gură mare – care va să zică, am
și dreptate.
Aseară,
mama a fost cu tine la doctorița Murguleț, care i-a spus că o să avem multă
vreme nevoie de ea și ți-a mărit doza zilnică de luminalete de la 3 la 5. Ne-a
apucat un fel de panică, doar ești atât de firească, veselă și robustă,
inventivă și la locul tău, plină de tandrețe, bun-simț și cuviință, nu te
avânți băiețește, nici nu plângi de nimicuri, nu dormi rău, mănânci bine, te
aperi și ești îndatoritoare, cucerești și te lași sedusă, inventezi după firea
celor ce te iubesc, nu răspunzi la agresiuni, îmi iei în serios dojenile puse
în poveste chiar dacă te-am pedepsit și treci peste ele, mă întrebi uneori
subtil, de ce-ți cer voie să dau un telefon, or s-o iubesc pe mama, când știu
că o să-mi dai voie, ești de acord să facem engleză și franceză, iar vorbe
italiene ne-am spus la moment, știi pictură, improvizezi sunete și sintagme,
rime și versuri, iei parte la marea modă a smeelor de hârtie lansată de băieții
școlari, participi la viața celor apropiați sau dragi, chiar de șocul acestei
diagnosticări de aseară, respingătoare și de tine respinsă, pari în cunoștință
de cauză și sugerezi o distanță ce ne face să sperăm în norocul vieții noastre,
puternic și sănătos peste încercări.
Doar
m-ai întărit și pe mine când, ferindu-mă de mângâierile tale, pentru ca nu
cumva să atingi eczema de pe barba mea, mi-ai dat, cu detașarea ta, un fel de
indiferență pentru toată povestea aia, și am tratat-o, pe lângă multele alifii,
antibiotice și sterilizante, cu umor sau calm. Ce fleac, însă, pe lângă
povestea și îngrijorarea de la tine, iar tu, la fel, luminoasă, ne porți în
timp, cu seninătate și forță, într-un destin preștiut, deasupra vorbelor
oricărui tartor sau medic – chiar, de ce n-ai stăpâni tu însăți taina traseelor
din frumosul tău creier?
În
acest timp, cu mama, tocmai mă apucasem de citit Traite du desespoir
(Gallimard, 1949) înnodând firul vechii atracții către...
Joi
6 octombrie 1977
Draga
mea, pe cât de nefericit – fără a fi notat – am fost din cauza madamei
Murguleț, pe care nici tu nu poți s-o suferi, pe atât de încrezător am devenit
după ce profesorul Crețanu a spus că nu ai nimic din punct de vedere neurologic
(ai fost cu mama marți la el și la d-nele Roșianu și Bratu). Altă viață, așa.
În loc să-ți crească doza la 5, ți-au scăzut-o la 2.
Dimineațile
mergem împreună la grădi. Ne merg gurile ca la alții. Vom găsi noi și singuri
teste, ba vom mai oferi și altora.
Cu
India, așteptăm, nu ne dau ei viză (au arestat-o, pentru o zi, și pe Indira
Gandhi, dar nu știi cine era și cât de renumită fata lui Nehru – toți
comentează față de mine asemenea povești).
Joi
7 octombrie
Am
trecut pe la redacție la Domnița. Mi-a făcut plăcere când mi-a povestit că a
citit o scrisoare pe care i-am trimis-o lui Vasile de la Roma, când era mama
însărcinată cu tine, și ea zicea că e foarte frumos ce scriu – și când te
gândești că deșteapta de mama și și eu nu ne conversam deloc pe tema asta,
fiindcă ea nici nu deschidea discuția, iar eu ce știam, am venit în țară cu păpușele multe – Azumba era
negresă și cu părul creț, Angelica era Blondă și așa mai departe, de te-ai
jucat vreun an cu ele.
Unde
sunt stelele? S-au dus la grădinița lor.
11
octombrie 1977
Sâmbăta
trecută, am plecat la Târgoviște, să mă las de fumat din nou (n-am fumat de o
săptămână) și mi-era dor de voi. Mâine mergem la Țăndărică, dacă n-o fi prea
urât afară.
Te-ai
tăiat zilele trecute, mama te-a pansat, iar arătându-mi: ia uite cum doarme
sângele, au, să nu se trezească și să zică, ia să ies eu afară.
Citesc
reviste englezești și franțuzești – ne mai și jucăm. Iar se aude că mergem în
India. La Târgoviște, am văzut Vandana – puținii spectatori, tineri, ce mai
plângeau, pe întrecute.
Să
ne luăm bicicletele și să ne plimbăm. Nu că mergi prea repede și eu rămân în
urmă și nu mai știu unde să te găsesc, te pierd. O iei tu înainte. Te aștept.
Duminică
28 oct. 79 B
S-au
dus doi ani. Din India, ai început să ai caietele tale (ți-am continuat și eu
jurnalul, din care am publicat Nana in the Himalyas, preluat și de Comuniunea
românească). Cu un an de școală acolo, iar în clasa I aici, cu expoziție de
pictură acolo, cu un om este la doctor, de aseară (mama e la Alba-Iulia, ne
descurcăm așa și așa).
Am
intrat în alte griji, ceva mai pedagogice. Te-ai îndrăgostit a doua oară (?)
Doza de două luminalete probabil se va opri. Nici ochelarii trecuți pe la ochi
de un Bernescu nu-ți vor rezista.
Acum
doi ani, pe vremea asta, vă duceam dorul din Delhi, iar voi vă preparați să
veniți acolo. Comentezi, nu între noi, anii ăștia, ți-ai spart și capul când să
răspunzi cuiva cum era în India. Când erai mică, aveam, împreună, o idee mai
clară despre Dumnezeu. Vom pleca din nou în India, vei ajunge o vedantină.
Totuși, cea mai bună prietenă a ta e Măriuca, împreună dați idee de ce-o să
fiți cândva, temperamental.
George
Anca
FIRMA
INTERNAŢIONALĂ. Corina, stresată de traducerea statistică la care tot lucrează,
pare a-l auzi, confesându-se, pe bărbosul fabulos pictat de Cumpăna, peste care
se suprapune capul lui V.G.Paleolog, dacă nu al lui Brâncuşi.
BĂTRÂNUL
(DIN TABLOU)
Am
istovit studiile. Am fost eliminat din toate şcolile din ţară. Am plecat atunci
în lume şi mi-am schimbat destinul.
CORINA:
mai ştim şi pe alţii.
BĂTRÂNUL
(continuare)
Singur
Brâncuşi poate să angajeze arta în cel de-al treilea ev. Picasso e mort, s-a
isprăvit cu el.
CORINA
o sună pe VIRGINICA, aşa cum fac amândouă, mai des fata, de mai multe ori pe
zi.
CORINA
Mamă,
ţie-ţi mai place Picasso?
VIRGINICA
Nu
mă omor după el.
CORINA
Da'
Brâncuşi?
VIRGINICA
Brâncuşi
citea din Milarepa.
13.
INT. TEATRUL FENOMEN. Iată cam ce citea Brâncuşi:
MILA
Cu
trupul de acum nu voi dobândi doctrina, mă duc să mă omor.
GNOPA
Dacă
mori înainte de vreme, comiţi crima de a ucide un zeu. De aceea sinuciderea e o
atât de grea crimă.
MARPA
Cu
toate că acel ce-a minţit odată este bănuit de minciună şi mai apoi, trec peste
această regulă comună. Te numesc Mila-Trofeu-de-Diamant. Fiul meu, ai fost din
primul ceas un discipol capabil de instrucţie. În noaptea venirii tale aici, un
vis mi-a arătat că tu erai destinat servirii doctrinei lui Buddha. Soţia,
într-un vis asemănător şi încă mai grăitor, zări o fată tânără, păzitoare
într-un templu, şi zeii pontifi ai religiei”.
Milarepa
intră în meditaţie, în prezenţa maestrului – zi şi noapte, cu o lampă deasupra
capului. Marpa trece sufletul fiului său – Dharma-dode – mort, în cadavrul unei
porumbiţe care zboară în India. Visează un stâlp cu un vultur zburându-i
deasupra.
Îşi
face un pat peste oasele mamei şi, netulburat de corp, de cuvânt şi de gândire,
cade în contemplaţie.
MILAREPA
Nu
ştiu decât să meditez şi nu voi face nimic altceva. Acolo unde nu găseşti nimic
în plină zi, încearcă să găseşti ceva în toiul nopţii. Acest corp greu de
obţinut, uşor de distrus. Oamenii mă văd zburând în aer.
14.
INT. FIRMA.
BĂTRÂNUL
(continuare)
Himera,
Eva, Regele Regilor. Adam e mai bătrân, Eva e
mai bătrână. decât Adam. Adam-ul
a vrut să devină stăpân, că el îl avea scos în afară. Ea s-a redus, săraca. Dar
îşi ia revanşa. Ai văzut-o pe Eva, ce frumoasă e, cum calcă înainte?
CORINA
(către Virginica, la telefon)
Eva
e mai bătrână ca Adam?
VIRGINICA
Tot
pe-acolo.
CORINA
Ca
tine cu tata.
BĂTRÂNUL
(continuare)
Nevastă-mea
credea că vom pierde războiul din 1914, că nemţii vor câştiga. S-a întâmplat
numai un singur lucru – generalul, şef de armată, a pierdut noţiunea timpului
dedându-se, 36 de ore, la vânat de cerbi într-un parc naţional. Iar Galiani
(corsican), observând că s-a creat un fel de hău între armate, a aruncat
300.000 de oameni în acest gol care desfăcea armata. Armatele germane n-au avansat,
iar la Marna s-a schimbat soarta războiului.
CORINA
(către Virginica, la telefon)
Am
pierdut noţiunea timpului. Tataia în ce război a fost?
VIRGINICA
În
al doilea.
BĂTRÂNUL
(continuare)
Aşa
s-a schimbat şi soarta mea, septembrie 1914. M-am dus voluntar în armata
franceză. Bine că nu m-am prezentat să-mi iau haine - pentru că unii mi-au
lăsat impresia că pot ajunge la un potou de trădător. Mulţi voluntari isprăveau
la potou. Aşa că am înţeles istoria lumii. Războiul care trebuia să fie blitz a
devenit război de poziţii, să ne batem în noroiul tranşeelor.
15.
INT. FIRMA. N-ar strica un CEAI. La fapte, în compania Bătrânului POVESTITOR
hermeneut. Se pot preumbla oricând şeful secund, american, care s-a întâlnit cu
Madelaine Albright, aici în oraş, şeful nr. 1, olandez, homosexual, neamţul
român cu istoria din portretele de pe bancnote, afişată la el în birou, dar şi
itinerată prin firmă. Care trece, e întrebat: Tea?
BĂTRÂNUL
(continuare)
Revoluţia
din '917 a fost făcută cu material de război românesc. Au jefuit depozitele
noastre de arme. Noi am fost înarmaţi de franţuji, au venit să ne reorganizeze,
am făcut parte din misiunea militară română. Ruşii umblau cu balalaica. N-am
pus piciorul în Rusia. Numai în Murmansk. N-am făcut decât să beau ceai. Stam
în bordeie îngheţate. Dacă trecea câinele cu coada în sus, băţ, nu ne ridicam
de la ceai, dacă era lăsată coada, atunci ne aventuram. Ruşii doar au venit cu
balalaici şi se plimbau, mâine-i batem.
16.
INT. FIRMA. Pe uşă intră un bărbat elegant, semănând cu ION ŢIRIAC. Corina se
ridică şi-l salută, DA, sună la şef, americanul îşi face apariţia şi-l preia.
BĂTRÂNUL
(continuare)
Altceva
e a trăi şi altceva e a crea. Acum nu facem decât să creăm. Fiecare moment al
vieţii ne e o creaţie. Se petrec minuni în fiecare zi, pentru orişice om
sensibil la neprevăzut (l'imprevu). A mai mare minune e aia a lui Joyce. Minune
a fost cu vipera cornută, Brâncuşi trebuia să-i fie victimă dacă nu i-ar fi
determinat atenţia câinele, se deştepta meduzat, lăsa să-i scape pietroiul din
mână.
17.
INT. FIRMA. CORINA se duce după apă, udă florile, începând cu cele de sub
tablou. Chiar, unde vrea să ajungă?
BĂTRÂNUL
(continuare)
La
ce vreau eu să ajung? Să conştientizez dodia.Ce mă obsedează cel mai mult, ce
i-a apărut lui Daniel pe zid la ospăţul lui Sardanapal. Când oi putea să
înţelegi rolul Dodonei, atunci o să-ţi dai seama cum noi putem să facem saltul
ăsta nemaipomenit în inconştient. În fond, ce este, mă, ce se cade să cauţi
este sinea. Tâmpitu' de neamţ, ein siech, sinea, restul e fenomenul, dă-l
dracu'. Îmi închipui că voi reuşi, uite atâta, cât e într-o unghie, din
conştient în inconştient. Adică să-l validez, mă, dă-l dracu'. A valida
inconştientul este extraordinar. N-a făcut-o Joyce.
CORINA
(la telefon, către Vizante)
Tată,
dodia e sinea?
VIZANTE
Depinde.
BĂTRÂNUL
(continuare)
Dodia
mumă e bătrână. Poţi să te duci cu ea la sciţi. Cea mai nouă dodie, aceste
cuvinte magice, care au apărut pe zid. Nabucodonosor. Şi ce i-a apărut şi lui
bietu' Kant când a văzut sinea, ein siech. Ce e mai mare decât sinea noastră?
Ben
Todică
A
FI, DE CE SUNT ?
Când
am deschis ochii în Iezer am auzit un sunet uriaș,
m-am
urcat pe coșerul cu porumb ca să văd de unde vine;
era
un acoperiș ruginiu
în
zare cu o cruce în vârf
și
am zis Uaaaaa!
în
fundulețul gol
din
scutece.
Satisfăcut
am privit de sus ca să cobor și mi s-a făcut frică.
Toată
ograda cu porci, găini și rațe
cu
tot cu casă, grajd și boi
era
într-un mare balon de cer albastru
și
mama cu joarda.
Mi-am
fript coițele-n pirostie,
am
început să plâng și m-am cățărat pe sub acoperiș,
plonjând
înăuntru
peste
știuleții de porumb roșii auriu
până
a venit mămuța
și
m-a luat
să
nu mă mânce porcii.
A fost prima mea Aventură și Dar pe pământ. De aici
Dumnezeu nu m-a mai lăsat singur și de-atunci se joacă mereu cu mine.
Cutreieram dealurile Ciudanoviței prin poienele cu fân înalt în bătaia soarelui
amurgului îmbrațișat de miresme, clopot de capre și miei și sunetul gâzelor,
tril de păsărele și foșnet de șarpe sau viperă cu corn a Caraș-Severinului fără
frică de nimic, doar emoționat de frumusețea lumii și energia vocilor naturii,
pluteam. Eram liber și iubit de viață. Ah! Ce înseamnă să poți gusta din
mireasma florilor și tremurul vântului, strălucirea razelor luminii care se
ascundeau încet după deal și apoi ajuns târziu acasă să iei o mamă de bătaie că
nu ți-ai făcut temele pentru mâine și că ai rupt pantalonii prin spinii pădurii
umblând după afine și fragi. Ce contează? Așa îmi descărcam fericirea prin
plâns. Era ca un paratrăsnet prin care se scurgeau fulgerele în pământ.
Dumnezeu îmi proteja sufletul.
Să fiu cuminte însemna să mă joc prin jurul blocului
cu Aurel, eram cu sora sa în clasă, pe care o chema Doinița cea frumoasă și
silitoare, dar încrezută și mândră. Era
prea serioasă să ne bage pe noi în seamă care ne chinuiam pe ascuns în
bucătărie să-i despletim mamei sale plasa de nailon ca să ne împletim noi rombulețe
pentru chei. Cu această ocazie mi-am crestat degetul mic de la mâna stângă și
am ajuns acasă plângând. Am mai plâns noi și când ne-am întors odată plini de
păduchi dintr-un grajd de cai de pe lângă casa lui Mihuț și mamele noastre au
strigat una la alta „păduchioaso”, crezând că ne-am dat păduchii unul altuia
din tezaurul familiei. Ani mulți am făcut năzbâtii împreună până când într-o
bună zi, tatăl lui care era milițian a primit ordin să ne aresteze; Doamne
ferește! Glumesc, a fost transferat de la Ciudanovița la Oradea și a trebuit să
plece. Asta însemna și despărțirea noastră și automat pierderea unui prieten de
joacă. Noi, familia mea eram mai săraci, dormeam în paturi de fier, iar ei mai sus în societate, în mobile de lemn, însă
asta nu ne-a oprit să împărțim bucuriile copilăriei până în momentul plecării
când vecinul de deasupra, un șarlatan descurcăreț care ura miliția m-a pus,
văzându-mă că plâng după Aurel, când urcau lucrurile în camioane gata să plece,
m-a pus să strig dupa el „bozgore trozgore” și să alerg după el, și să-l lovesc
cu un pumn în spate. Acesta a fost momentul când mi-am pierdut inocența,
onoarea și demnitatea în fața Domnului, acest lucru m-a șocat atunci și cu
mulți ani mai târziu l-am înțeles. Am terminat o prietenie de ani de zile sub
imboldul unui pervers om bătrân care a râs în sinea lui de noi doi copii
nevinovați, și-a bătut joc. Iuda și-a băgat coada în imaculatul suflet.
Din acest moment nu am mai trăit acel sentiment de
primă libertate. Restul vieții au fost pentru mine variațiuni și interpretări
la libertate, concepte care mă opreau din gândirea firească, mă transformau în
mașină și toate experiențele mele din copilărie nu se mai potriveau cu noua
lume și definițiile ei pentru succes și
fericire în care am ajuns să trăiesc. Am
descoperit că specia umană se omoară dintotdeauna. Când îi aud pe oameni că ei
luptă pentru ea, că ei o caută, că ei se refugiază ici și colo ca s-o trăiască,
mi se face milă. Libertatea nu se poate măsura fizic și nici material ci doar
spiritual. Trăim în concepte și manipulăm valoarea cuvintelor după plăcerea
manipulatorilor. Toate aceste calități: loialitate, credință, onoare, curaj,
patriotism, demnitate, datorie, jurământ etc. sunt convenții ale orânduirilor
și chiar a indivizilor dar nu și a familiilor și părinților noștri a căror
valori și interpretare diferă de sistem. Comuniștii nu credeau în Dumnezeu,
însă seara părinții ne puneau în genunchi pe marginea patului să ne rugăm
înainte de culcare. Ziua la școala foloseam limbajul de lemn care nu ne afecta
în credință și am descoperit dintr-o dată cât de săracă și nesigură e limba
prin care comunicam și cât de perverși și perverse sunt capriciile oamenilor.
În timp ce românii își strigau nefericirea când l-au dat jos pe Ceaușescu, eu
am trăit un sentiment de milă. Odată cu progresul civilizației cu noile
artificializări crește și trauma împletirii limbii divine cu cea fabricată din
topor prin necesitatea funcționării și participării la nivel, la standardul
impus. Limba părintească are puteri magice, vindecătoare. Copilul de cum se
naște și intră în societate e luat la plămădit. I se rupe inima de creier și e
transformat în robot.
Ne sunt vândute tot felul de concepte noi ale
fericirii. Tu crezi că libertatea înseamnă a avea tot ce-ți dorește sufletul?
Păi ți le dau pe toate și atunci când le ai, te sinucizi „poate”… sau vei fi
dezamăgit și te vei apuca de „improvizații”, ieși din norme. Uiți să mai fii,
uiți cine ești, nu știi că poți fi tu însuți și ce ar trebui să fii. Ești
sclavul ȘMECHERULUI, JIGODIEI. Ai devenit produsul lui.
Libertatea nu o găsești în altă parte decât în tine.
Depinde ce dorești să afli de la ea. Nu în altă țară sau pe altă planetă ci în
tine se află, în locul unde te ești. Dumnezeu te-a lăsat în locul potrivit ca
să-ți trăiești libertatea CU CARE TE-AI NĂSCUT. E în fața ta. Depinde ce vrei
să afli despre tine sau vrei doar păpică, Kent și Whiskey.
Celelalte, Curajul și Onoarea pe care le-am învățat
în România Comunistă și filmele anilor ’50-’70 Hollywoodiene sunt diferite de
Curajul și Onoarea de azi. Eu am simțit că îmi apăr țara și am curaj să mă
sacrific pentru ea pe când în armata americană „să zicem”, ducându-mă peste alte
națiuni, făcând prăpăd nu cred că are aceeași interpretare. Să intru în casa
altcuiva și să-i omor părinții ca să le fur plapuma nu ar fi o onoare și să
accept apoi și o medalie pentru asta. Acesta e motivul pentru care majoritatea
soldaților americani se întorc de pe front turmentați, disturbați, smintiți la
minte, pentru că noțiunile, conceptele moralei umane de acasă nu se potrivesc
cu cele la care sunt supuși și expuși pe front să le practice.
Experiența vieții „a fi” este destinată să te înalțe
spiritual, nu să înlănțuie material și fizic. Aceasta e concluzia mea și nu o
impun nimănui. Pusnic trebuia să mă fac!
Răspunsul îl cauți și îl descoperi singur, în direct, fără mijlocitor și
apoi îl împărtășești cu aproapele tău. Mulți au fugit din Blocul Comunist
pentru a-și căuta libertatea de a avea „zic ei”, pentru un Kent și-un Whiskey,
eu nu. Am fost curios să aflu ca: în „coșarul cu porumb”, la ce nivel de
civilizație a ajuns omenirea din Vest. Să văd de ce e capabilă specia umană.
Această obsesie a dus nicăieri. În tot acest timp i-am descoperit slăbiciunile
și păcatele dar și frumusețile generate din rezultate. Pe acei “eroi” și
“martiri” ce mergeți prin Silicon Valey sau NASA și LE FACETI PUBLICITATE la
intoarcere, acasă: ‘VEZI TU DOAMNE CE BINE O DUC EI, acolo!’, de ii puneți pe
drumuri pe mulți să o ia razna, să plece din țară. Vă rog nu-i uitați pe cei
din pușcăriile vestului sau pe cei care nu sau realizat și dorm pe drumuri că
și ei sunt parte din tablou. Vă duc la vorba lui Tudor Gheorghe: ‘Construiți pe
ce aveți, nu demolați!’ Veți fi mai împliniți! Nu i-am înțeles pe conducătorii
de azi… și nu am aflat adevărul. Această mărturie și trăire este experiența
înfrângerii mele pe pământ. Am crezut cu usurinta si naivitate. Fiecare are
dreptul la simțiri, alegeri, greșeli și chiar păcate! Dar și la dar.
Bucurați-vă! Si urmariti adevarul.
Doamne, iartă-mă că mi-am irosit „talanții” și nu am
înțeles nimic!
Lili
Hanganu
Doamne, ce bine că ai dat omului somnul. Starea de
somn, după veghe. Au fost ani de nesomn, de insomnii, până-mi sfârția neuronul
fâțâit, lovind cu axonul în țeastă. Și, ce credeați? Că era precum ghiocelul ce
iese din zăpadă? Vestitorul primăverii? Ei, aș! Noaptea minții, cum ar spune un
jurnalist bun de gură.
Oboseala aia atroce, când cari bolovani în spate și
ai uitat cum să-i dai jos. Și nici nu-ți mai pasă, dacă te lasă și picioarele
și tot harnașamentul. Important era doar să mergi înainte, tot înainte. Să-ți
faci datoria. Singurătatea aia lucie, fără sentimente, fără presentimente, fără
așteptări, fără tandrețe.
Unei femei sau unui bărbat, deja maturi și trecuți
prin viață, eventual, prin școala vieții, că tot se vehiculează această
expresie pe aici, nu-i lipsesc momentele de socializare, de intimitate, cât
momentele de tandrețe. De liniște tandră... gesturile acelea mărunte, cuvintele
acelea abia șoptite... Privirile acelea galeșe, limpăielile acelea jucăușe...
Să
ne revedem cu bine.
Noapte
bună, copii!
*
Întâmplător
sau nu,
mentalitatea de estici, cramponați în metehne vechi,
combinată cu lipsa deschiderii, a ideii că, o lume întreagă există în afara
vizierei, duc la destul de multe situații comic-amare.
Să explic, pe scurt. Ca absolventă de universitate,
sunt profesor; ca meserie: muzeograf, ca specializare: expert numismat. Printre
alte instituții, am lucrat un timp și la Monetăria Statului.
Tot aici, pe Fb, v-am povestit despre întâlnirea cu
domnul acela, care a venit cu mașina de serviciu, ca să mă ia de acasă, mașină
care s-a dovedit a fi un dric. Omul era contabil și conducea dricul, de
nevoie... O chestie din asta. Am uitat amănuntele.
Altă situație amuzantă, de fapt de mai multe ori mi
s-a întâmplat, astfel încât nici nu mai spuneam cu ce mă ocup sau unde aveam al
doilea serviciu, pentru că brusc lumea intră la idei. Te etichetează, înainte
de a te cunoaște. ZZZdrang! Pe scurt: dacă auzeau că sunt expert numismat și al
doilea serviciu e la monetărie, eram catalogată ca damă de companie!
Odată chiar îmi amintesc că am avut replică:
-
Nu, nu fac sex pe bani! Compartimentez totul.
-
Adică?
-
Adică fac sex de plăcere și lucrez banii cu pasiune!
Ce
puteam să-i mai spun la o cafea? Că, dacă îți faci meseria cu pasiune, e o
bucurie!
Cam
asta e cu judecarea greșită a unor oameni necunoscuți și a unor situații de
viață...
În
fine. Îmi dau seama că trebe prelucrat textul, să fie mai suculent. Însă mă cam
încearcă gastrita și eu o țin în frâu...
*
-
Cu ce-ai rămas?
-
Cu un copil, un motan și-o gastrită.
-
Hă?
-
Dap. Tu?
-
Cu-o durere de cap.
-
De ce?
-
Habar n-am! Doctorii nu știu de unde vine. M-au întors pe toate fețele...
-
Câte fețe ai?...
-
Touche! Am una și bună.
-
Ești sigur?
-
Ce directă ești!
-
Și nu mi-ai cunoscut încă dreapta!
-
Te lăudai că ești stângace!
-
Păi, dreapta ta, e stânga mea.
-
... ne oglimdim unul în altul...
-
Mă lași!...
-
:
Zâmbeau amândoi. Soarele, păsările și aburii de
cafea. Lumina aceea blândă, cu soarele la apus. Nu aveau nevoie de cuvinte.
Tăcerea, tandrețea tăcerii de care uitaseră...
Să taci împreună cu cineva, alături de... Prea multe
vorbe se rostogolesc în tot locul... Cuvintele au ajuns vorbe. Valoarea lor e
stabilită de o piață fluctuantă, superfluă, anapoda. Tăcerea are gust, are
aromă. Vă mai amintiți când ați - doar - tăcut împreună cu cineva, alături
de... ultima oară?
Noapte bună, copii!
Jorj
Maria
lupta
nu este semnificativă
trebuie
să-mi distrug tautologia
să
lupt pe viață și pe moarte
cu
aglomerarea meta-fizică fără egal
să
profanez gena egoistă pur omenească
o
reminiscență acută de seducție a morții
lașitatea
mea este proiecția mea
este
salvarea mea inconștientă
senzația
intensă fără mine
fără
nimic
numai
reversul multiplicabil de inanitate
uzufructul
unui personaj aidoma mie.
Lora
Levitchi
UNELTELE
LUMINII
Alege
o femeie, ce-ti va servi adevărul,
Căci
ești bărbatul ce-si dorește să trăiască
neinrobit
de haul,
Aratat
de prapastia posibilității nemarginite,
Primavara
lumii-i incapsulata in mladitele verzi
inmugurite.
Seva
adevărului, este măduva oaselor ei,
Taria
sângelui ei, este puterea cuvântului ei,
Prin
adevăr, 7 miliarde de oameni devin
prelungirea
lui Dumnezeu,
Se
vor vindeca secole, de conflict și război.
Passo
doble-ul universal va fi facut doar intre
tine
si cei,
Ce
s-au trezit si-au aruncat in tarana, hainele de-
ateu.
Un
astfel de adevăr este înfășurat, in constiinte
divine,
Ce-au
cultivat compasiune si iubire,
La
poarta lui iti vei lasa al tau propriul adevar
damnat,
Cand
vei simti bataia ei de aripi, pulsand
cu
patima
in tine.
a
este un mister, sinusoid mergand,
Prin
amintirile tale; o stii din vieti anterioare,
Ea
a fost umbra, din spatele norilor tai,
Jocul
de lumini din spatele frunzelor copacilor
tai,
Ea
este cea ce te-a ferit de intuneric ori jaratecul
din
soare,
Pericolul
din mintea-ti a disipat,
Facandu-te
sa vezi si lucruri din viata de apoi.
Femeia
care îți servește adevărul
S-a
intrupat in pasare phoenix
Ea
se ridică, din Matricea Pamantului,
Timp
cu timp, modelandu-ti gandul,
Bataie
cu bataie de aripa, infruntand urgia semenului,
De
fiecare dată mai impunatoare decât înainte
Te-a
metamorfozat in sosia perfecta a sufletului
ei.
Aripile
ei sunt o mângâiere,
Pe
inima ta unsa de oameni cu fiere,
Pentru
vulnerabilitatea ta
Un
dram de credinta ti se cere
vointa,
intunericului, de a nu ceda;
Ea
este focul, de care tu ai nevoie,
De
a te regenera, spre construirea:
Unui
Om- Cosmic Nou,
Ingerii
te inconjoara in scut compact,
Asezand
Uneltele Luminii la ale tale picioare, in
tacere.
Liliana
Popa
La
concurs de idei
De
joi nu mai cumpăr iluzii.
le
vând pe ale altora.
Farsorii
printre
lumini și umbre
făuresc
într-o clipă
decoruri
murmurate sau furate.
Inventează
trepte,
ţesături
subterane, încâlcite,
lumi
rostogolite,â
aruncând
în același dans ludic
respiraţii
false,
iluzii
țipătoare,
călcând
peste brândușele de primăvară.
Mai-mai
să-mi rupă magica pânză
Ce
singură s-a țesut
Între
degetele statuii din parc.
De
atunci copacii mei au devenit
albi,
apoi verzi și roșii
albaștri,
galbeni sau infraroșii
în
funcție de starea mea.
Săgețile
arcului redundant
vor
cădea în lac
şi
nu le va mai găsi nimeni .
Pentru
că o să decupez scenografia
şi
o să reinventez regia
spațiului.
Pentru
că eu iubesc culorile adevărate
așa
cum numai natura știe să le inventeze
şi
să le picteze.
Dar
nu în sufletul oricui.
George
Anca
coclaure
copite
citeşti
o carte proastă
iei
luna de nevastă
citeşti
o carte bună
mănânci
ridichi de lună
ieşi
din pădure deasă
îţi
faci nirvana casă
născutului
durere
prin
lucruri efemere
absenţă
pură nenă-
scut
întru nici o genă
buddha
Comenius ci
tit
Salman cu etruscii
nepăcătos
la stos if
Maria
ieslea Iosif
cum
aş dormi şi Pirus
nu
mi-ar poci papirus
cu
mamă fără mamă
icoana
doar mă cheamă
cu
logos etos patos
pornit-am
către Athos
faut
rompre cet enfer(me-
ment)
dam pe nici un vierme
Anastasia
patri-
ciana
de shivrartri
nu
dormi de ura celui
de
partea cui răzbelu-i
plictis
declară mate-
matician
Ipate
veghera
şi acesta
mi-e
martoră Precesta
încă
un mort pe inimi
să
nu ţi-l mai discrimini
etniile
sfâşie
şi
vântul pe câmpie
concilii
vegetale
sunatelor
portale
rar
metafizici zorii
infarctului
de glorii
cerneala
mă înşeală
cu
iapa minerală
ideile
poema
ţi-ar
mai şopti poema
l-a
înţeles şi pielea
pe
Nicolae Velea
cu
capul în zăpadă
murind
din Iliadă
în
scrumul Eliade
nescormonitul
vad e
în
dodii mai vorbească
şi
peştele din broască
arată-mi
criminalii
pe
Mara şi pe Kali
în
ţara asta joacă
pe
craiul orice moacă
acest
oraş se surpă
cu
lumea pe o purpă
cu
purpura galantă
ce
n-aş fi dat-o plantă
play
boys întârziaţi’s
citesc
angelus pacis
că
unde-s doctoranzii
broscoii
goelanzii
la
mormoloci la moară
prin
râşniţele sfoară
deci
alungatul vine
ca
să-l alungi mai bine
i-ar
place să şi moară
la
mormoloci la moară
nimic
de-aici din ţară
n-ar
fi de nas pe-afară
cum
să te vadă neamţul
că
te-nghiţi Bizanţul
smuls
laur osul măduv
orfanului
de văduv
pe
Buddha nu-l ucide
în
zilele umide
râu
peste râu sintagmă
vulcanul
fără magmă
prin
sate colbuite
sărută
damf de vite
misterizează
insul
insula
dinadinsul
senecte
onomastici
crăpi
crucile de zvastici
în
dragoste şi drastici
sărit
un pom azi gardă
grădină
şi nu zgardă
o
lene japoneză
insecta
pe faleză
ai
mai cânta balada
aproape
teravada
cum
cine nu iubeşte
pe
Buddha creştineşte
lingvistic
românescul
fărâmă
arabescul
doctrine
şi religii
doar
aţa mămăligii
te-nsingură
natura
de
tot te-ai da la dura
era
mai sociabil
pământu-ne
arabil
vom
mai citi ziare
cu
tuşul în cătare
ne-am
părăsit altarul
cristosul
şi tâlharul
n-aş
căuta părinţii
paragina
fiinţii
misterele
tăiate
paralizii
fătate
creionul
şi hârtia
sicriul
veşnicia
pui
verzi în crengi bătrâne
cu
sângele de zâne
amiază
bucovină
învie-ne
la cină
pe
mâine dimineaţă
în
obosită ceaţă
ţi-ar
fi iubita dragă
şi
sluga la dârloagă
vei
învia Cristoase
cu
zilele frumoase
când
răstignita ploaie
de
cruce se îndoaie
s-or
bate-n cartiere
trei
grindini congenere
mormintele
cu funtă
roşită
pentru nuntă
vândută
tescovina
din
toamna cu pricina
ţestoasa
rozmarina
de
dulce insulina
mutat
din film în frescă-i
eidosul
de-l plescăi
părelnicii
magnolii
pe
prispele de holii
pe
regele cu fete
îl
cântă un sticlete
mai
roşii şi mai spânii
împăturesc
stăpânii
batjocura
de turbă
o
primăvară furbă
vitalitate
spaime
de
dincolo de basme
crestată
scara sacră
cu
pieptul supt în lacră
nici
mort nici o scofală
cu
veşnic burta goală
natura
încreştină
hindusă
rădăcină
teroarea
trântei tentei
drepţi
sublocotenentei
doreaţi
de ţuică şi voi
a
Şiva turui-voi
creştin
hindus budh poza
ne-o
oglindi mimoza
eşti
supărat o superi
nu
eşti nimic ienuperi
cosaşii
pscuiască
din
mormoloci o broască
din
cozi ei să concrească
băltoacă
românească
spre
berze să stropească
ediţii
rourască
ne-om
povesti o glumă
cu
umbra peste humă
te
tai în săbii vide
cu
blândă pe omide
te-ai
plictisit de rele
prea
crime între ele
te
alinai în urmă
ori
singur zen ori turmă
visa
o bunătate
şi
te trezeai pe coate
dacă-ţi
trăieşte ţara
dacă
apucă vara
de
Vede-ntrebi religii
într-una
a quadrigii
Gertrude
pe copertă
vrea
Plata o ofertă
istorii
itihasa
învie-se
terasa
Vezuvii
teravade
tichia
pe alcade
până
să mori Cristoase
natura
înviase
nainte
ţi-o trimis-ai
creştinii
hinzii isai
un
Shakespeare Eminescu
la
rigă boierescu’
morminte
de-nviere
comune
frigidere
simbol
croit din zare
în
sufletul cu sare
ne-am
preumblat rămasul
pe
sub coroană ceasul
mi
se părea oraşul
cu
mamă ciobănaşul
cei
îmbrăcaţi de pază
cum
se invidiază
opusă
mângâiere
de
sine viu messere
cât
am gătit mănâncă
o
hrană mai adâncă
trist
Crist şi mama tristă
Cristina
mai există
oceanele
despartă
uscat
de marea moartă
cum
zilele prozodii
ni
le vorbeam în dodii
ca
lui Brâncuşi în paseri
postsinergetici
laseri
prăda-te-vom
de clime
preasfânt
Ierusalime
prin
secete de sânge
în
trupuri a te frânge
nu
te certa în stadii
aproape
de samadhi
abia
neadorminda
cânta
Gitagovinda
Oceanul
Indian şi
coafura
avalanşei
bătrânul
trântor aur
îmi
cere pe centaur
bun
de nimic nimicul
subţire
borangicul
namthar
kabun nainte
de
nostradamic dinte
mereu
se-ntorc pe gheare
sicrie
de fanfare
am
regretat tăierea
bărbatul
şi muierea
schizofrenia
păcii
nonviolenţa
crăcii
la
apă insolaţii
lansaţi-ne
soldaţii
lin
fetele trăgace
vibrând
în carapace
mai
bărbătească lipsa
din
gnoza de-a eclipsa
dedus
crepuscul mumei
cât
zacerea anume-i
eşti
viaţă ori eşti moarte
fiinţă
mai departe
înfăşuri
aer fumul
înalţă-se
în cumul
schit
spart pe după scaun
apocaliptic
faun
repetitiv
nimicul
bunica
şi bunicul
ai
observat conserve
în
astrele minerve
o
pasăre ne fie
noroi
copilărie
o
broască tiranie
şi
mormolocii vrie
ce-a
înverzit în ţară
şi
zeii înfioară
le
cânţi din os rahitic
şi
poatmodern şi scitic
în
lună câte-n stele-n
ţi-voi
scrie Mary Ellen
n-ai
dumnezeu n-ai rege
cuţite
nici bricege
când
nu te taie cutra
îţi
împrumută mutra
te-ar
întrerupe ludic
juma
de lună budhic
juma
romanul scotu-l
pe
unde-aştaptă scotul
fotografia
cură
în
val de ştersătură
ţăran
venise-n ţară
din
mamă venustară
boier
de viţă lună
cum
numai se cunună
pe
când îşi face partea
voievodală
moartea
ne-n
Napoli trei Ischii
oceanul
peste whiskey
când
moartea la fereastră
pe
lacră nealbastră
ce
voluptate tandră
petala
de mixandră
învăţul
deodarul
copilul
de-a hotarul
buddhism
în somn chinezii
Bercenilor
amiezii
bătăi
de kaliyuga
de-a
ştiuca şi păstruga
hora
de rău ne joacă
pe
copcă samotracă
nu
dai nu iei te sparge
cadâna
din catarge
din
plopii puf pe ornic
copii
or creşte dornic
n-ar
recunoaşte spiţa
mătuşa
Joimăriţa
întorci
pe mătăhuze
femeile
lehuze
metalele
torporii
zburate
de prigorii
te
unduie înaltul
pigmentului
cobaltul
fobiile
pitoace
botezuri
de-a pitace
trei-patru
peisaje
tu
mai dansează paje
examenul
ca popii
cu
bonzii Caliopei
te-amuză
rostogolul
nestors
cu protocolul
crai
funerar în piatră
sanscritizat
la şatră
căldurile
de-ndată
s-au
înserat în fată
intrarea
pe familii
topitelor
familii
roman
buddhist emine
scian
Sicilii sine
sigiliu
zâna zurui
nebunul
în conturu-i
Pomârla
secol salbă
împământare
albă
cum
dormi să te inspire
câmpiile
asire
n-ai
cărţi la ursitoare
furate
de furare
murite
de murire
azure
coviltire
păscută
slavă oaia
curtează
ghionoaia
te
smulge tot duşmanul
cu
viaţa şi cu anul
îmi
pare timpul rimă
de
naştere şi crimă
cu
nunta mai tăiată
potnţă
niciodată
mai
va la tinereţe
o
ceartă feţe-feţe
respinge
omul omul
de-a
fratele cu pomul
la
club octogenarii
îşi
moleşiră parii
n-o
să mai moară dacă
se
naşte-n ţară dacă
semn
c-ai murit vii lumii
şi
eşti doar moartea mumii
restart
pe lungi arcane
scurtatelor
catane
iar
sărbători în dodii
adiţiunea
nod i-i
îţi
râzi sonoritatea
a
ronţăi dreptatea
ruină
muzicală
acorduri
după gală
sărată
amintire
de
sânge-n cimitire
mecanicul
cadână
o
să-ţi mai taie-o mână
cu
limba îmbătată
pe
creierul salată
descrii
din cancer luna
de-a
sfera şi cununa
ne-am
mai certa la zece
gloria
lumii trece
emfaza
de înconjur
cu
dragostea mai n-o-njur
din
singure ai grijă
îţi
scriu pe câte-o schijă
ce-ai
ănceput reved
c-a
întrebat de Vede
ţi-a
scris buddha zici Rushdie
prin
ierburile puştii
o
viaţă vers şi varsă
păunul
rufa stoarsă
s-o
mai înece malul
sanscrit
şi papagalul
nimicul
rugăciunii
lui
Buddha Sakyamuni
aşa
şi colonelul
kshatryia-i
face felul
incinerat
la apă
comună
nici o groapă
visat
oricâtor rele
omorul
nu se spele
i
se părea de boală
în
paradis vestală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu