miercuri, 12 februarie 2020

Marin Neacsu - Poporul lui Țuțea





Poporul lui Țuțea
Col. (r) Marin Neacsu
12 Februarie 2020


Legea bullyngului

În România s-a dat legea buliyngului care interzice: „acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale”.

Legea se referă la copii  și dorește să elimine persecutarea  unor copii mai defavorizați sau mai neajutorați, de către cei mai „activi”, mai potentați sau mai „ocrotiți”. Deci legea interzice copiilor să își mai bată joc unii de alții sau să se bruscheze unii pe alții. Legea încă nu prevede pedepse, că domnii parlamentari nu au știut ce pedepse să aplice, sau dacă pot să aplice pedepse, sau pur și simplu nu au vrut să se complice și au dat liber imaginației profesorilor care vor face și  cursuri de „recunoaștere a fenomenului”. Deci de aia nu puteau profesorii, învățătorii, educatorii să intervină până acuma în astfel de cazuri, pentru că nu aveau o lege care să interzică aceste fapte generatoare de traume și nu îi învățase nimeni să deosebească o palmă dată cu dușmănie de  una dată la mișto sau una dată la bâză. Dar de acuma  vor fi instruiți și vor ști toți.

Dar copiilor cine le explică, că de fapt ei sunt cei care provoacă și fac astfel de fapte? Să nu îmi spună cineva că ei până acuma aveau convingerea că au voie să își umilească colegii,că este chiar recomandat, pentru că nu exista nici o lege care să interzică. Și să nu îmi spună cineva că acuma, dacă există legea, care însă nu are nici un fel de sancțiuni, deci fără repercusiuni asupra făptașilor, aceștia, cei care se cam dedau la astfel de „plăceri”,  gata, se vor lăsa de sport. Asta s-o creadă cine vrea, eu nu cred, pentru că românul (și copilul românului e tot român)  nu respectă legile decât forțat. Ce,  scrie undeva ca nu ai voie să scuipi pe stradă?  Nu scrie, deci e voie nu? E frumos, e bine ? Nu e, cum nu e bine nici sa râzi de un coleg pentru că e mai… „pămpălău” dar unii o fac, așa cum scuipă, sau mănâncă semințe pe stradă.

O lege fără măsuri punitive, la noi la poporul despre care vorbea Țuțea după ce a ieșit din pușcărie, este ca o frecție la un picior de lemn. Dar oare parlamentarii noștri când au făcut legea aia, au introdus în ea și faptul că legea îi protejează și pe profesorii care sunt „îmbuynați” de proprii elevi? Pe ei cine îi protejează, că am văzut în media atâtea cazuri de profesori bătuți, înjurați umiliți de elevi, de mi s-a acrit. Deci s-a dat o lege inutilă, care doar se face că pune ordine, dar de fapt decât definește un aspect, o faptă, și atâta tot. Pentru asta nu era nevoie de o lege, era suficientă o definiție în dex, căci atât va rămâne din ea, definiția.



Animale cu drepturi

Și mai avem noi niște legi date de românii lui Țuțea. Avem o lege privind protecția animalelor, avem parcă și ceva asociații care se ocupă de drepturile animalelor maltratate și dacă cineva este pârât că își bate calul sau un câine de pripas, primește amendă, rămâne fără animal dacă e al lui, e scos din drepturile de posesor de animale de companie sălbatice,  sau domestice. Frații Cămătaru știu despre ce vorbesc (dar ei le îngrijau - n.r.). Deci împotriva celor care bat un câine se dau amenzi, se poate face pușcărie, sau muncă în folosul comunității, dar când un copil este bătut sau batjocorit, e treaba profesorilor, chiar dacă vorbim de copii de 16-18 ani care deja sunt suficient de responsabili ca să nu se mai poarte iresponsabil. Se dorește scăderea vârstei la care un minor poate să își ia carnet de conducere, numai pentru a putea să își facă de cap pe străzi copii baronilor dar nu se gândește nimeni că dacă la 16 ani un minor poate conduce, atunci poate să își asume și responsabilitatea pentru faptele sale și să răspundă penal. Și mai avem noi o vorbă: „înainte de a da într-un câine, vezi cine îl ține de lanț”



Femeia, eterna victimă

Și încă mai avem și  niște legi făcute de parlamentarii poporului lui Țuțea, la fel de idioate ca cei care le-au făcut. Una dintre ele spune că dacă cineva e bătut măr și există martori, probe, înregistrări, dovezi de netăgăduit, rapoarte medicale, care dovedesc fapta, dacă persoana bătută (înspăimântată,  sau poate chiar incapabilă fizic sau psihic să mai reacționeze normal sau este chiar constrânsă de agresor) nu face plângere, bătăușul scapă și poliția nu îl supără, că are drepturi și face plângere el. Asta se întâmplă, deși recent polițiștii, profitând de cazul Caracal, și-au tras dreptul de a intra peste tine în casă dacă au auzit ei sau vecinii un zgomot mai ciudat în casă care îi poate duce pe ei, cu mintea aia cât nuca și capul cât dovleacul, la ideea că se întâmplă o faptă antisocială și trebuie să salveze viața unei posibile victime. Aviz bătrânilor amatori de filme de groază, care nu au aparate auditive, puteți fi ridicați de pe fotoliu și duși la secție pentru că cineva a auzit țipete și împușcături la voi în casă. Și nu e o problemă că luați câteva după ceafă și o amendă că ați tulburat liniștea public și i-ați luat de la șeptică de pomană, dar au intervenit degeaba, dar mai pierdeți și filmul.

Cruduța, care nu este cunoscută pentru actele ei de binefacere, nici pentru că a vorbit cu Dumnezeu, ca Petrache Lupu, „și-a furat-o” cum scriu idioții lui Țuțea, de la prietenul, iubitul sau ce i-o fi animalul cu care stătea. Să fiu sincer nu mă dau în vânt după genul ăsta de celebrități, dimpotrivă îmi provoacă greață, și nu mint, chiar nu agreez acest gen de „vedete” dar indiferent cum își asigură ea existența, nu poți lovi în ea mai rău decât într-un câine. Că a ajuns să fie lovită e și vina ei, pentru că de dragul banilor se înhăitează cu astfel de animale, e ca și cum de dragul banilor ai intra într-o cușcă cu lei sau lupi nemâncați de o lună, sperând să ieși întreagă de acolo. Cine își asumă un asemenea risc, nu trebuie să se întrebe de ce sar lupii pe ea, dar  lupii sunt lupi, oamenii sunt oameni, nu pot face ce a făcut dobitocul ăla, care chiar dacă nu e român, animal tot este pentru că, așa cum spuneam, numai animalele sălbatice ar face așa ceva.

Și totuși, animalul scapă nepedepsit pentru că deși există apelul la 112, deși există o fișă medicală, fotografii, examen medical, Cruduța, poate de proastă, poate de frică, nu a depus plângere iar legea nu le dă dreptul oamenilor legii să intervină. Care lege? Legea idioților. Deci dacă bați un câine pe stradă și există înregistrare filmată sau martori, ești pedepsit chiar dacă câinele nu face plângere împotriva ta, dar dacă îți bați femeia, sau amanta, care depinde de banii tăi, dacă o stâlcești în bătaie  și fapta este vizibilă, legea te lasă liber pentru că nepoata lui Țuțea, de frică, sau de dragul banilor, sau pentru că are mâna în ghips, nu face plângere. Ăsta e poporul lui Țuțea. 

Dacă asta ar fi singura lege idioată, poate aș trece-o cu vederea dar e plin codul penal și legislația națională de prevederi idioate sau de interdicții, infracțiuni pentru care nu sunt prevăzute pedepse sau măsuri, ca să nu vorbesc de cei care au imunități prin lege. Parlamentarii, aleșii neamului, pot face orice, ei nu pot fi atinși de lege, pentru că legea o fac ei și o schimbă așa cum vor, când vor, dacă e nevoie și noaptea, ca strigoii.

Asta se întâmplă în țara poporului  lui Țuțea.


Aranjament grafic – I.M.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu