CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU”
PENTRU A TRECE MAI UȘOR
PESTE GREUTĂȚI, ÎN VIAȚĂ ESTE NEVOIE ȘI DE POEZIE
de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 08
februarie, membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la
Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, s-au întâlnit, la
Clubul „Femina”, la un eveniment editorial, o dublă lansarea de carte: POEME
HAIKU/ picuri de rouă - Șirul lui Fibonaci/ roiul de stele, Ed. Editgraph,
2020, autor Genovel-Florentin Frățilă și DESCNTECE DE MELLCTONIE (antologie de
poezie), Ed. BETTA, 2019, autor Marian Ilie.
Moderatorul
evenimentului Sorin Călin: „Bună ziua! Suntem la a treia lansare în cadrul
proiectului „Scriitori de azi”, inițiat de Centrul Cultural „Florica
Cristoforeanu”. Am renunțat la proiectul „Scriitori râmniceni”, pentru a trece
mai departe de orașul nostru. Proiectul își propune să trimită scriitori
râmniceni la târguri de carte, saloane literare, etc. Avem o sărbătorită azi,
Camelia Manuela Sava, o felicităm, chiar dacă ea și dna Bahna se află în
olimpiade. A fost MOȘTENIREA LUI MAMIN a dnei Valeria Manta Tăicuțu,
interesantă, foarte bine scrisă. A urmat dl Vasile Ghinea cu ÎNTRE ZBOR ȘI
LEVITAȚIE, dna Ciurumelea cu PSEUDONIM PENTRU LACRIMĂ și azi îl avem pe Genovel
cu POEME HAIKU. Ca și în cazul dlui Ghinea și în cazul lui Genovel am tras de
el și a reușit o antologie. Nu mai este nevoie de termene, ne sfătuim și decidem.
Mai sunt cărți care trebuie lansate: Viorel Dodan și pr. Ștefan Andrei. A ieșit
de sub tipar cartea dlui Plopeanu, a dnei Beldie și a dlui Tăicuțu. Mai trebuie
să lămuresc ceva: am mai primit materiale. Primim doar beletristică, pe lângă
elementul talent. Pe lângă Genovel, azi lansează Marian Ilie, care a lipsit o
vreme. Am încercat să duc grupul „Forțele De Muncă”, cu date, în Wikipedia. Am
descoperit un scriitor internațional la Râmnicu Sărat: Genovel-Florentin
Frățilă. O invit pe dna Tăicuțu să ne spună vorbească despre întâlnirea de
azi”.
Valeria
Manta Tăicuțu: „Ce vreau să vă spun este o disculpare. Nu sunt singura care
decide în acest sens al aparițiilor. Este adevărat ce spune Sorin Călin și
trebuie să-l sprijinim, pentru valorile care trebuie promovate. Cine să judece?
Pot să-mi exprim un punct de vedere cine scoate carte. Noi am scos la dl
Comăniță care poate participa la târgul de carte unde se pot vinde cărți. Am
fost la târgul de carte cu Adrian Munteanu, dar nu trebuie să plecăm cu mari
speranțe. Dacă volumul nu are cronici, este foarte greu dacă nu nu te cunoaște
nimeni. Ultimele pagini din Spații Culturale sunt cu cronicile din revistele
din țară. Tot legat de proiect, editurile mari au corector. Dacă intrați în
acest proiect suntem obligați să le corectăm. Nu stă nimeni să le corecteze. La
Moștenirea lui Mamin am dat cartea unei colege și mi-a găsit câteva litere și a
mai găsit și Sorin Călin câteva. Atunci când prof. Ion Constantinescu ne-a
băgat în literatura japoneză, m-am gândit, cu foarte mult scepticism, că ceea
ce citim nu este adevărat. Haiku-ul a fost tradus în limbile engleză și
franceză de unde traducătorii noștri au preluat și au tradus în limba română.
Pentru noi este un simplu exercițiu formal. Există un laconism al expresiei, dar
în haiku-ul japonez nu avem același sistem de referință. Este și încărcare
geo-politică. Pentru noi, estul lipsit de emoția japonezilor convinși că după
moarte se reînvie, suntem capabili să creăm poezie haiku de calitate și premiul
internațional de haiku este o dovadă de talent. Citesc poemul de la pagina 71:
„frunzișul mai rar - / luna amestecată/ cu gutuile”. Am ajuns la prietenul
nostru Marian Ilie, mi-aș dori să spun lucruri frumoase, dar am văzut-o acum un
sfert de oră. Îi mulțumesc că este alături de noi azi și îl așteptăm
întotdeauna cu drag”. Citesc poezia de la p. 76, Pe-ntinderi de coală: „Mă
scutur de tine – femeia/ ca parte a mea din scripturi/ mă scutur simțind că mă
furi/ când eu străjuiesc Heracleea// Zvârl zei bolovani peste mine/ rotunzi și
imenși – ca de zei/ mă scutur și ies de sub ei/ și-mi luneci pe umeri
ciorchine// Nu dau nimănui socoteală/ de mocnetul trupului meu/ țintit cu o
stâncă de-un zeu/ tronând pe întinderi de coală// Mă scutur de tine acolo/ cu
patimă fără istov/ sărac și-nsemnat precum Iov/ nebun și frumos ca Apollo”.
Sorin Călin:
„Chiar dacă apanajul este al editorului, am corectat de câteva ori materialul.
Pe a lui Genovel am citit-o de vreo trei ori. Avem nevoie de oameni valoroși și
ideea mea este că nu mergem să vindem cărțile, ci să le dăruim, să se vadă că
și aici se scrie bine. O invit acum pe dna prof. Chifu Ecaterina”.
Ecaterina
Chifu: Îmi face mare plăcere să prezint cartea d-lui Florentin-Genovel Frăţilă
de poeme haiku, căci ele pot crea un întreg univers în doar 17 silabe. „Un
haiku este o ecuaţie cuprinsă discret în vibraţia celor 17 silabe”, cum a scris
autorul pe cartea „Roiul de stele” dăruită mie, apărută în ediţie trilingvă, eu
fiind autoarea traducerii pro bono, în limba franceză. Este lăudabilă punerea în
valoare a acestor creaţii, prin finanţarea din fonduri culturale de către
Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, căci aceste mici poeme sunt la fel de
valoroase ca altele din cărţile deja finanţate. D-na profesoară Daniela Sorina
Ciurariu din Anglia, în prefaţa acestei cărţi, afirmă:„Un haiku fascinează şi
incintă totodată, el deschizând în sufletul cititorului un întreg univers de
interpretări, asociaţii şi conotaţii care sunt cu atât mai complexe, cu cât
poemul este mai simplu.” Dumneaei vorbeşte de receptarea acestei creaţii de
cititori/ ascultători, care trăiesc emoţia creatorului, intrând în empatie cu
el, deşi eul liric nu se face simţit. Creatorii de haiku adună în ei lumini,
culori, impresii, emoţii şi din universul interior fac poeme ce formează alte
universuri în sufletul lectorilor, sporind „corola de minuni a lumii”. Şi eu
sunt creatoare de poeme haiku, nepublicate în volum, dar apar pe YouTube, căci
poezia se oferă. Poetul ne poartă prin toate anotimpurile, pictând în cuvinte
puţine, fără ornamente stilistice. epitete, comparaţii, metafore. PRIMĂVARA:
„Calea Lactee/ petale de cireş/ ornează drumul” Frumuseţe în cer şi pe pământ,
linii ce converg şi creează un spaţiu mirific. Iată alt poem, o metaforă
concentrată: „Flori de liliac./ luna plină pluteşte/ peste miresme/” Aici
converg senzaţiile vizuale, kinestezice, olfactive pentru a crea un miracol:
spectacolul lunii pe cer, în nopţi de primăvară. Am găsit şi alte exemple
edificatoare: „soare în amurg/ pe câmp s-au aprins/ toate păpădiile”. Simţim
deja energia culorii galbene, vedem verdele crud al ierbii de aprilie, sub
măreţia cerului, aureolat de soarele la apus. Redau un poem care aduce un cumul
de senzaţii auditive, vizuale, olfactive, kinestezice: .„Bat clopotele/ prin
pâlcul de ghiocei/ zefirul serii”. Este imaginea oraşului nostru, la venirea
primăverii. Auzim muzica specifică doar lui: sunetele clopotelor bisericilor,
mai ales seara, când anunţă sărbătoarea şi simţim că trăim o „dulce pace”.
Clopotele intră în rezonanţă cu ceasul de la primărie, şi mulţi se închină
auzindu-l. Să fie de bun augur. Dragostea pentru copaci transpare în versurile:
„tei înfloriţi/ vântul şopteşte versuri/ de Eminescu”. Simţim parfumul teilor,
lumina lor, adierea vântului şi ne amintim cum a scris Eminescu: „Adormi-vom/
Troieni-va teiul floarea-i peste noi/”(„Povestea codrului”). Pe genunchii mei
şedea-vei,/ Vom fi singuri singurei,/ Iar în păr înfiorate/ Or să-ţi cadă flori
de tei”. „Adormind de armonia/ Codrului bătut de gânduri/ Flori de tei deasupra
noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri.”(Dorinţa”) Alt haiku: „stejar solitar/
largă îmbrăţişare/ a seninului” Este aici expresia iubirii dintre pământ şi
cer, este măreţie. Iar ne regăsim în versurile: „castani înfloriţi/ pe bulevard
se aprind/ candelabrele.” Ce frumoasă redare a luminii unor flori dragi nouă,
cele de castan. Candelabrele roz-albe ne fac să vedem şi frumuseţea cerului
senin de deasupra, căci spaţiul capătă alte dimensiuni. Sorbim atâta frumuseţe
în noi, o frumuseţe care uneori ne răneşte sufletul, ne face să ne simţim
singurătatea cosmică, precum în poemul: singurătate-/ discret, la fereastră/
bat razele lunii”. Prezenţa umană se face simţită în câteva poeme: „mălini
înfloriţi/ mama îşi aranjează/ părul pe tâmple.” E primăvară, noi energii ne
fac să fim altfel, să facem parte din peisaj, să dorim regenerarea. VARA: „teii
înfloriţi/ mult mai aproape pare/ roiul de stele”. Se simte iar un amestec de
culoari, de senzaţii olfactive, vizuale şi auditive. Planul terestru se uneşte
cu cel astral, formând macrocosmosul. Parcă „auzim „muzica sferelor”, vedem
stelele care nu sunt statice pe bolta cerească, ca într-o pictură, ci fremătă
asemenea roiului de albine. Cel mai mult m-au impresionat poemele mării:
„tainele mării/ fluxul aduce la ţărm/ cioburi de lună”. Parcă şi vedem imaginea
lunii în apa mişcătoare a mării, doar o potecă luminoasă până la ea,
fragmentată în mii de cioburi strălucitoare în mişcarea valurilor. Citez un alt
poem: „briza de seară/ buzele tale fierbinţi/ au gust de sare”. Acest poem ne
face să vedem apariţia unei Afrodite din mare, să ofere dragoste, dar purtând
gustul sărat al mării. Alt haiku: „valuri tot mai mari/ luna unduindu-se/ tot
mai haotic”, vedem mişcare şi lumină ce ne încântă sufletul. Adorăm marea şi
mai mult citind: „taina mareei/ năpădită de stele/ întreaga plajă” armonie şi
mister, frumuseţe extremă. Alt haiku interesant „cerbul însetat/ din iezerul
albastru/ sorbind norii” ne aduce pădurea cu toată splendoarea ei. Versurile
acestea sunt vibrante „mii de candele/ în picurii de rouă/ câte o lună”, parcă
vedem pajiştea albită de rouă cu străluciri de diamant, cu o lună în fiecare
picătură. Ce mult ne plac versurile: „tril de ciocârlii/ petalele macilor/ în
rezonanţă”. Este ca în poezia lui Charles Baudelaire Correspondances: „Les parfums,
les couleurs se répondent”/ „Parfumurile, colorile îşi răspund”, cea care a
fixat estetica simbolismului. Triumful soarelui pe întinderi de ape, în
frumoasă deltă apare în poemul: „apusul în Deltă-/ vâslaşul înfige/ vâsla în
soare”, Poemul ne aduce imaginea plenară a deltei scăldată de lumina solară.
TOAMNA: „arde pădurea/ toţi copacii s-au aprins/ de atâta toamnă” parcă şi
vedem Valea Prohovei toamna, când nu te saturi să priveşti munţii în flăcări.
Alt poem:„cade o frunză/ în oglinda lacului/ tremură o stea” Emoţionant,
durerea se simte, abia perceptibil, în căderea frunzei, în tremuratul stelei în
lac. Iată un peisaj nipon. „Ţipăt de cocori/ creasta muntelui Fuji/ ieşind din
nori”. Japonia are lumina ei specifică, dată de apele ce o înconjoară. Citind
acest haiku.„plaja pustie/ sunetul mării/ într-o scoică” suntem iar la malul
mării, dar peisajul este dezolant. Multe poeme au semnificaţii filosofice:
„clepsidră spartă/ în bătăia vântului/ timpul pierdut”. Pentru autor, creaţia
sa nu este un timp pierdut, ci unul regăsit ca la Marcel Proust care a scris
„În căutarea timpului pierdut”. IARNA: Anotimpurile se amestecă în alte poeme:
„ninge liniştit/ cireşul a înflorit/ încă o dată”; „ochi miraţi la geam/ oare
cine a glazurat cu alb/ toţi copacii” Ce frumos spus! Totul este frumuseţe şi
puritate. Iarnă râmniceană, cu specificul local, îşi face prezenţa în poemele:
„ger siberian/ şi luna şi stele/ cioburi de gheaţă” „viscol năpraznic/ cerul
s-a amestecat/ cu troienele”. Cartea are un penultim poem, ca o ecuaţie,
dovedind că totul este măsurabil în univers: „picuri de rouă/ şiruri lui
Fibonnacci / roiuri de stele.” Îl felicităm toţi pe autor pentru premiile
obţinute la concursuri internaţionale, pentru participarea sa la diferite
antologii, menţionate la final, pentru generozitatea sa, căci ne oferă
informaţii despre concursuri şi aşa am ajuns şi eu să iau premii în Japonia:
„Crizantema de argint” pentru hasiku, 2016, Crizantema imperială pentru romanul
„Paris, mon amour”, 2016 şi „Diplomă de excelenţă” pentru toate romanele
publicate, în 2017. Am făcut această confesiune, căci doresc să-mi fac mai bine
cunoscută creaţia şi în Râmnicu Sărat, ca să fiu altfel apreciată de toţi.
Genovel Frăţilă este scriitorul râmnicean cel mai citit pe reţeaua Amazon, şi-i
urăm mult succes în continuare.
Despre
Marian Ilie, am înțeles de ce se simte bine între poeți. Așa cum spune
Hippolyte Taine, promovează cele trei segmente: copilăria, maturitatea și
bătrânețea, să fie împlinit, sculptează în cuvinte figura iubitei, descântecele
ca rol în vindecarea iubirii. Lansarea şi-a sporit aura de frumuseţea prin
cântecele d-lui Manea Agheană, inteligent alese, în corelaţie directă cu
mesajele poemelor prezentate de d-l Genovel-Florentin Frăţilă şi de d-l Marian
Ilie. Invit iubitorii de carte la o altă lansare, sper tot în februarie, a
scrierii mele: „Cartea sufletului meu” dedicată d-lui Manea Agheană”.
Sorin Călin:
„Este prezent astăzi și dl primar al municipiului Râmnicu Sărat, dl Sorin
Cîrjan, pe care îl rog să ne adreseze câteva cuvinte”.
Sorin
Cîrjan: „Și astăzi sunt temperaturi pozitive, parcă și natura susține acest
eveniment editorial. Am aflat de la dna prof. Tăicuțu lecția de literatură
universală. Mă bucur că Marian Ilie a revenit între noi. Faptul că proiectul
merge mai departe mă bucur ca și partea a doua să aducă aceleași valori. Astăzi
cam atât, în speranța că veți rămâne o comunitate inimoasă.”
Sorin Călin:
„Învit pe dna prof. Violeta Vîlcu, managerul Centrului Cultural „Florica
Cristoforeanu” să ne adreseze câteva cuvinte”.
Violeta
Vîlcu: „Îmi cer scuze că nu am fost prezentă la cele două lansări. Dl primar a
spus un lucru și anume că „Scriitori de azi” trebuie să meargă mai departe, dar
nici să-i piardă pe cei care au fost la primul proiect susținut de dl Marafet
și dl Ghinea. Felicit pe cei doi autori de azi. Dl Genovel-Florentin Frățilă
își face treaba bine. Pe dl Marian Ilie nu l-am văzut de câțiva ani. Felicit pe
dna Tăicuțu și noua echipă!”
Sorin Călin:
„Dovadă că am trecut într-o nouă etapă. În revista SPAȚII CULTURALE au fost
promovați scriitorii valoroși. Încercăm să-i aducem în față pe cei care au
valoare”.
Violeta
Vîlcu: „În perioada 1996 – 2000 am fost parteneră cu Nina Beldie. Instituția
asta era ca după bombardament. În 2011 am avut sprijinul fostului primar și
actualului primar care au avut încredere în proiectele noastre culturale:
Școala populară de artă, Școala de creație, etc. Costă bani, probabil cu acești
bani s-ar fi putut asfalta nu știu câte străzi. Dacă noi avem unde să ne
întâlnim este sprijinul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, a actualului
primar și vă mulțumim!”
Sorin Călin:
„Avem un câștigător al Festivalului „Titel Constantinescu”, Dan Dinu.”
Dan Dinu:
„(Multum în parvo) Trebuie să încep/ să începem cu o mărturisire – am stat
puțin în cumpănă și am pornit azi spre Râmnic oarecum cu jumătate de suflet!
Exact la aceeași oră, în Buzău era anunțat un eveniment sub steaua lui Marin
Ifrim, un remember, de la care îmi place/ ne place să credem că nu vor lipsi
măcar aceia care îi datorează atâtea în carieră, aceia care s-au bucurat de
generozitatea, îndrumarea și girul său, cu care a împărtășit idei și vreun
pahar de vin. Grea alegere așadar, însă nu am avut mult de cumpănit, cum
spuneam, de cântărit și prețuit, fiindcă, dacă ne imaginam o balanță, în cele
două talere am fi așezat valori identice, egale, nu ar fi avut ce să încline
acul! Acolo, în acele tasuri invizibile, ar fi stat, și la Buzău și la Râmnic,
prieteni lui Marin! În zadar am fi introdus în ecuație elemente aleatorii, de
genul – unde s-a simțit mai acceptat, mai răsplătit moral, unde a fost mai
atacat, repudiat, că asta e soarta artistului în lumea iluzorie a cuvintelor
tipărite, dacă nu se aruncă în el și niscaiva pietre, tot de amici bineînțeles,
nu se cheamă că și-a lăsat apăsat amprenta. Pentru că și atacul la persoană,
deși autorul ar trebui judecat strict după operă, este tot un fel de
recunoaștere involuntară a valorii... Așa că am lăsat acolo câte o jumătate de
suflet, și îmi îngădui să vorbesc și în numele Roxelanei Radu, dna împreună-călătoriei
care ne-a adus azi, aici, și am descins în trufaș-culturala urbe râmniceană.
Și, cu legătură sau nu, cu poemele haiku ale lui Genovel-Florentin Frățilă, și
vă rugăm să hotărâți singuri dacă legătura există, îngăduiți să mai rămânem sub
tutela lui Marin și să relatez sumar un episod care mie mi-a limpezit căutarea
vocii auctoriale, atâta cât s-a confirmat ea prin ani. Eram în anii
adolescenței și ai cenaclului de la Viața Buzăului, și siluiam limba română,
cam la propriu spus, pentru că intrasem în siajul curentului textulist, cumva
la modă, cumva rebel și opozabil limbajului oficil de rumeguș. Doar că, în
dorința de a inventa, experimenta, suceam cuvintele și le goleam de miez,
aboleam narativul și/ sau poeticul, practic reduceam totul la tehnică pură. Și
trece Marin în vizită pe la mine și eu, năvalnic, să-i citesc textuări
sofisticate și el, ascultând senin pentru ca la final să decreteze: „-
extraordinar, îmi închipui o zi în care lumea va vorbi așa pe stradă!” Mă lăuda
cu atâta sarcasm amical, nedisimulat, pe față, dar vătuit, zâmbit, încât nu mă
puteam supăra, am primit dușul rece și-l amintesc acum, puțin șifonat, dar
recunoscător lui acolo, unde e, într-o lume poate mai bună. Care ar fi legătura
cu haiku-urile lui Genovel, cu scuze pentru introducerea cam lungă, sper
pardonabilă? Păi, de această dată fără pic de ironie, mie unul mi-ar plăcea la
nebunie să aud oamenii vorbindu-și așa cum scrie el, răspunzând la un salut
clasic – ce mai faci? – cu un haiku precum – „copacul tăiat, în cercuri
concentrice, timpul înlemnit!” Cam spune totul despre starea omului în anumite
zile, când e năpădit de amintiri... Ne pierdem adesea în ceața vorbelor, uităm
să ne mai împărtășim și din tăceri, ne ascultăm pe noi și nu prea îi mai auzim
pe ceilalți. Iată de cât de puțin e nevoie să strângi într-un haiku japonez
clasic definiția vieții – Viața mea toată: Frunze purtate de vânt, În prag de
toamnă... Deși este, în original, în sonurile aparte ale limbii nipone, de
aceeași lungime fonetică, o formă canonică de poetizare, haiku-ul a desființat
granițele geografice și de limbă, și-a lepădat nasturii uniformei cam strâmte
și a luat-o vioi prin lumea largă, poposind semeț în Râmnicul lui Genovel,
apreciat și premiat. S-a mai spus: haiku este arta de a sintetiza, a sublima, a
reduce la esențe! Seamănă cu efectul benefic al terapiei homeopate care
stimulează tendința naturală de vindecare a organismului, folosind cantități
foarte mici de medicamente, nontoxice. Și nu e puțin lucru... Amintește oarecum
și de acele tag-uri, uzitate online, cuvinte-cheie ce te ajută să decodezi din
prima mesajul unui text mai amplu. Sau, cum spuneau anticii, fiindcă tot la ei
revenim de fiecare dată – multum in parvo, cu spusa lui Pitagora: „nu spuneți
puțin în multe cuvinte, ci mult în puține cuvinte”. Iată un haiku postat de
Genovel pe Facebook, că unde altundeva să ne regăsim în lumea aceasta tot mai
largă și tot mai însingurată? – „Trepte spre neant, foștii locatari urcați,
demult la ceruri!” Era ilustrația la o fotografie realizată de poeta Gina
Zaharia, cu o balustradă rătăcită între copacii unei păduri descărnate, pustii,
și acele trepte care poate duceau altădată spre o prispă, spre un podeț, spre o
lume vie. Și cum o spune de simplu și de expresiv Genovel – trepte spre neant!
Poate umbra lui Marin se regăsește și în acest haiku despre cei plecați și
regretați... Cu siguranță, jumătatea de suflet cu care am pornit azi spre
Râmnic a știut că va găsi aici și unul dintre marii prieteni al lui Marin,
universalul scriitor Marian Ilie, despre ale cărui Mellactonii sunt alții mai
avizați să se pronunțe. Reproduc doar un scurt fragment dintr-un articol apărut
în revista literară de limbă română AGERO din Stuttgart, sub semnătura
reputatei publiciste de origine română, Maria Diana Popescu – „Înțelegând că
viciile societății nu mai pot fi tolerate, că e timpul să se renunțe la
stereotipii, poetul Marian Ilie își asumă curajul unui protest echilibrat,
abordarea cu sentiment patriotic a temelor politice, conferindu-i puterea și
sentimentul că poate schimba lucrurile în bine... Personalitate cu vocație
etică, fin și ironic analist ancorat în prezent, Marian Ilie devine
„politicianul” unor discursuri de forță”. Și vreau/ vrem să credem că e departe
acel neant, câtă vreme ne întâlnim la asemenea minuni de frumos și prietenie,
cum sunt evenimentele găzduite de trufaș-culturala urbe râmniceană.”
Sorin Călin:
„Îl invit pe dl Marian Ilie.”
Marian Ilie:
„Ce spunea dl Dinu este cronica la A DOUA SCRISOAREA III din revista „Agero”.
Vreți, nu vreți, sunt râmnicean. Gulianca, unde m-am născut, ținea de județul
Râmnicu Sărat. Aparțin Râmnicului, țin minte „Piața” văzută de la 5-6 ani. În
2007 mi-am lansat primul volum DREAPTĂ DRAGOSTEA MEA MELLACTONIA. O combinație
între două cuvinte latinești MEL și LAC. Pe Genovel îl cunosc de mult. Când s-a
scos prima serie a proiectului „Scriitori râmniceni” era în campanie pentru
primărie. Ca să scrii haiku trebuie să ai capacitatea de sinteză a japonezilor.
Nu multă lume scrie cu adevărat haiku. Sunt premiate haiku-urile lui, traduse
în engleză. Hai, să traduc haiku în turcă! Nu credeam că pot. Cred că a fost
capodopera mea. Vin cu mare plăcere la Râmnicu Sărat. Îmi pare rău că n-am
știut de evenimentul pentru Marin Ifrim de la Buzău. Am să citesc Descântec de
singurătate, p.130: „Îmi duc în spate fluierând singurătatea-apăsătoare/ Mă
șfichiuie în pori și-n gând lătratul câinilor de soare/ Asud la fiecare pas
prin searbăda realitate/ Dar eu povara nu mi-o las – n-aș da-o nici pentru
palate/ E sarica în care-mi duc tot ce-am iubit trecând decenii/ Și ce-am aflat
umblând năuc pe unde m-au purtat vedenii/ Ce-am scris pe coală sau ecran și tot
ce am citit în stele/ Ce-am învățat în lung de ani din toate facerile mele/ Din
întâmplările din jur și freamătul de frunză verde...// Vai trup mai mult decât
matur cine va fi să te dezmierde/ În volburarea de idei în care te-nveliră
iele/ Și te deșiri pe urma ei Aleasa visurilor mele/ Te regăsesc acum trecut
prin focul flacăra și spuza/ Din arderea de Cosmos brut ce îmi ținti și-mi arse
buza/ În așteptarea fără zor a-mbrățișărilor vernale/ Cum timpul trece incolor
prin os și seva cărnii tale/ Vai trup de lut în freamăt viu la adierele
celeste/ Cât m-am zbătut să te descriu pe mii de file de poveste//Ca plăsmuire
din bucăți de mit încoronând istorii/ Descarcerate-n jumătăți la care martori
sunt cocorii/ Mă uit pierdut la zborul lor când pleacă și când vin în stoluri/
Împresurat de-același dor de-Aleasa mea-n diverse roluri/ cu mine partener
hoinar prin codri de luciditate/ doi caloieni din lut primar cu sufletele
conturate// De duhul ce le-a dat fior de la chiar Facerea în sine/ Și-a așezat
pe fruntea lor două simboluri anodine/ Ce se atrag și se resping în dorul de
îngemănare/ Făclii ce ard și nu se sting – reflexe focului din soare...// O trup
al meu cu ce descânt să-ți vindec trecerea lumește/ De rănile de pe pământ și
dorul ce te răscolește/ Când Ea plutește-n preajmă și oricât aș vrea n-o pot
abate/ N-am alt decât a te-amăgi cu-Aleasa mea/ S i n g u r ă t a t e”. Cu voia
dvs. mai citesc Aveam eu o prințesă, p. 91: „În țara asta toate-s nelumești/
iubirile par trepte către moarte -/ aveam eu o iubită-n București/ ce mă dorea
și mă voia departe// M-ademenea cu șoapte și tăceri/ Îngenuncheam și se umplea
de mine/ ne cățăram în vârf de palmier/ strigând la Dumnezeu că ne e bine//
Venea o vrăjitoare pe un nor/ mi-o descânta și-o preschimba-ntr-o gaie/ din
vârf de palmier pleca în zbor/ și mă lăsa acolo în văpaie// sigurătății pradă –
doar o zi/ că noaptea iar îmi trimitea ispita/ mă amăgea din nou cu șoapte și/
îngenuncheam și-mi inundam iubita/ cu suflet minte trup – dumnezeire/ ce nu se
dă oricărui muritor -/ mă strecuram trufaș în a sa fire/ și ne-nnălțam dar iar
pleca în zbor...// Prințesa mea de jad din București/ am dus-o și-n cetatea mea
natală/ i-am arvunit vapoare și calești/ și-am decretat în urbe zi de gală// Am
dus-o-n baltă și tocmit-am pești/ să-i descrețească fruntea princiară/ i-am
scris poeme și i-am spus povești/ și-așa m-am amăgit o-ntreagă vară/ Că ne tot
ridicam până la cer/ și iar ne dădea roată vrăjitoarea/ ea dispărea eu rămâneam
să sper/ că-mpreuna-vom Muntele cu Marea...// Ehei, mi-am zis, voi duce-o-n
Ararat/ pe urmele Corabiei lui Noe/ am s-o îmbrac în pietre de agat/ și am s-o
scald în seve de aloe// Am să-i descânt de draci cu smirnă crudă/ și-n plete am
să-i pun cununi de spini/ voi duce-o-n Capadoccia s-audă/ cum Dumnezeu îi
mustră pe creștini...// Prințesa mea de jad din București/ pe care Dumnezeu
mi-a hărăzit-o/ oricât m-alungi și-oricât m-ademenești/ eu mă supun și te sărut
iubit-o!” Vă mulțumesc!”
Sorin Călin:
„Luna trecută un concetățean a scos o carte în Italia, Ștefan Mocanu. Îl salut
și pe Genovel.”
Genovel-Florentin
Frățilă: „Pentru că poimâine se decernează OSCARUL să-i mulțumesc mamei mele.
Lângă ea sunt prietenii care au venit din București. Cartea nu e scoasă
special, este o antologie. Sunt titlurile celor trei trei cărți scoase cu
sprijinul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”. Ce lucrez eu la primărie?
Sunt „subprimarul”, cu biroul sub primar. Cuvântul înainte la cartea mea este
foarte distins, valoros, semnat prof. Daniela Sorina Ciurariu, următorul
Corneliu Traian Atanasiu, pe urmă Vasile Ghinea care mă ceartă că nu vin la
ședințele Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, dl prof. Traian Cristea, și poetul
de mov, Marian Ilie. În rest, o să vedeți că haiku-urile nu sunt noi. Vă
mulțumesc că ați venit, că sunteți lângă mine”.
Sorin Călin:
„O invit pe dna Done”.
Mioara Done:
„Nu fac parte din lumea dvs., dar mă simt bine în ea. Am simțit emoție,
vibrație. Am emoție. Am venit la prietenul Genovel. Dacă la celelalte lansări
înțelegeam, la Genovel, ing. Frățilă, chiar i se potrivește acest joc de 17
silabe. Ca să înțeleg, noroc de un interviu. Sunt mândră că avem printre noi un
laureat al poeziei nipone. Și-a definit acest gen ca o inginerie lirică.
Genovel a definit poezia japoneză intuitivă, simplă, scrisă din inimă și de
aceea poate deschide inimile celor care simt cu inima. Promit c-am să-mi pun
inima la încercare și la următorul volum să cunosc, să descifrez mai mult decât
azi! Să-l prețuim și să fim mândri de Genovel! Felicitări!”
Sorin Călin:
„Înainte de a încheia să-l rugăm pe dl Manea Agheană să ne trateze cu muzică.”
Manea
Agheană: „Felicit pe cei doi autori care ne-au adunat azi, aici. O să vă cânt
despre bucurie, flori, iubire. Fostul primar Radu Bătăturescu, stabilit la
Grenoble, scrie poezele, de el inventate și atribuite lui ”
Genovel-Florentin
Frățilă: „Invit pe mama mea, aici prezentă.”
Mama lui
Genovel-Florentin Frățilă: „Eu știam că Genovel este deștept (Genovel: „și
frumos”), dar nu mi-am închipuit că ajunge la asemenea performanțe. Eu m-am
convins că el nu lasă să treacă viața, ci trăiește el viața, chiar dacă este
sub primar. Cele rele să se spele! Pace sufletească, bucurii și multe
împliniri.”
Sorin Călin:
„Vă rog să poftiți la autografe!”
Sursa: Marian Ilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu