A. P. Cehov

A. P. Cehov

S-a născut pe 29 ianuarie 1860, a trait doar patruzeci și patru de ani, jumătate din viaţă a fost bolnav de tuberculoză, boală care l-a măcinat și l-a omorât, a lăsat o moștenire literară genială iar intre timp:

• a construit din banii lui patru școli, o clopotniţă, o staţie de pompieri, un drum pentru ţăranii din satul Lopasnya.

• i-a pus lui Petru I un monument în orașul său natal Taganrog, lucrarea a fost executată în Franţa și adusă în Rusia prin portul Marsiliei

• a fondat o bibliotecă publică, a donat peste doua mii de cărţi și timp de paisprezece ani a trimis cu regularitate titluri noi.

• In timp ce locuia la Melihovo, an de an, medic fiind, primea peste doua mii de bolnavi în fiecare vară. Fiecărui bolnav îi asigura tratamentul gratuit.

• In calitate de medic, fără asistenţi sau personal auxiliar, a deservit 25 de sate timp de mai mulţi ani.

• De bună voie s-a dus pe insula Sahalin și singur a făcut recensământul populaţiei, a publicat cartea "Insula Sahalin" o monografie a vieții oamenilor de pe insulă demonstrând cu argumente statistice dezastrul la care erau condamnaţi locuitorii de către guvernarea ţaristă.

• A ajutat peste cinci mii de oameni cu bani. Corespondența lui personală conţine scrisorile de mulţumire a acestor oameni.

• In satul devastat de secetă, Melihovo, a sădit șapte sute de vișini, iar câmpurile abandonate le-a plantat cu brazi, pini, și molizi. In Crimea, cea arsă de secetă, a sădit chiparoși, duzi, liliac și... vișini.

• Una din ultimele însemnări din jurnalul său: Atunci când regele Solomon a cerut înţelepciune de la Dumnezeu a comis o mare greșeală.

Salutări, Антон Павлович.

Sursa: Marian Ilie

Despre tâmpirea unei generații de adolescenți. Sau despre Noul Tineret Cretinizat

Am scris deseori despre problema îndobitocirii și alienării generației de puștani, generației intre 15 și 25 de ani . Am luat înjurături foarte delicioase și acuzații dintre cele mai colocviale. Aia e!

Prin prisma meseriei mele, am avut de-a face cu mulți tineri, am lucrat cu ei și lucrez în continuare. Nu sunt profesor, dar nici nu ai nevoie de acest lucru. Am tras o concluzie amară: acești tineri sunt, în marea lor majoritate, handicapați funcțional. Repet procentajul: în marea lor majoritate!

De curând am citit cartea profesorului J.T. Gatto (”Cum suntem imbecilizați”) și ceea ce am buchisit din acea lucrare îmi confirmă spusele: tinerii de azi sunt tot mai destructurați psihic, tot mai incapabili să înțeleagă pe ce lume trăiesc, tot mai singuri și viitoare oi perfecte.

Tot pe acest subiect, aș vrea să redau spusele profesorului Mihai Vladimir Topan, conferențiar universitar la ASE: ” De pe băncile școlilor ies tineri îndopați cu ”mate”, fizică și ”info” care nu (mai) înțeleg natura oamenilor din jur, descurcându-se cu greu în situații mergând de la simpla conversație, trecând prin relaționări instituționale și culminând cu viața personală, căsătorie sau relații cu propriii părinți sau copii. M-am dumirit brusc, sec la postura în care mă aflu: aceea de a face educație cu studenți care nu citesc nimic, nu vor să discute nimic și nu-i interesează nimic. Mă confrunt cu imposibilitatea studenților (mare majoritate) de a emite măcar ideile principale și simple din materiale” . Ok, ce se mai poate adăuga?

Mă văd exact în aceeași situație, aceea de a nu putea dialoga cu mulți dintre ei. Pur și simplu mesajul nu le poate perfora blindajul imposibilității de a înțelege, de a reuși să perceapă semantica unui cuvânt sau simbolistica lui. Sunt incapabili să proceseze informația. Vedem cum părinții sunt disperați, fiind puși în postura de a dialoga cu niște ființe goale de conținut, care nu mai pot rezona cu familia, rupți de realitate și vârâți în virtual. De aici și până la conflict e doar o chestiune de timp. Ce mă uimește, pe drept vorbind, e impasibilitatea părinților în a recunoaște că au o problemă cu plozii, că-i scapă din mâini și că nu mai pot dialoga cu ei. Mă uimește crearea copilului tâmpit exact de către părinți, prin punerea la dispoziția copilului a tot ce lui îi debitează prin minte, de la jocuri video la tablete și telefoane smart. Ce e mai hazliu, între ghilimele, e că acei părinți la un moment dat își dau seama de eroare începând să priveze astfel pe copii de aceste electronice. Dar marea problemă este următoare: e prea târziu! Și ei nu conștientizează asta! Nu se mai poate face nimic, iar dacă se intervine cu forța, copilul va reacționa cum știe el mai bine: se va revolta. Iar această revoltă se traduce așa: ura față de părinte; fuga de acasă; droguri; alcool; prostituție. Așadar, părinții încercând să repare un rău pe care l-au făcut în prima tinerețe a copilului, fac un rău cu mult mai amplificat, până aproape de distrugerea copilului.

Văd tineri care-și înjură părinții fără nici o reținere: dă-i naibii de distruși, de vechituri cu două picioare!

Dar mă bucură să văd și tineri frumoși, ce-i drept tot mai puțini. Îi văd, de exemplu, în taberele ASCOR. Tineri cu care poți dialoga, care au un reper în viață, studenți care se preocupă de ceea ce fac, cu ochi limpezi și profunzi. Dar nu numai în ASCOR! Dar repet, ei sunt tot mai puțini, într-o mare minoritate. Restul de tineri, cu deosebită durere o spun, sunt tot mai alienați, mai tâmpiți și mai degenerați. E generația Mall-ului, a poșetelor și a modei în general. E generația de ”cum să arăt mai bine la exterior”, a selfiului în baie și a semidezbracatului. Generația trupului dezgolit. Generația blugilor rupți în genunchi, a copierii. O generație copy paste!

Dar nici cu cei de peste 30 nu mi-e rușine, ca să pun o cireașă pe colivă.

Autor: Iulian Ciornei

Sursa: Iulian Ciornei Blog