Acum 80 de ani! Drama României! Rapt
şi umilinţă! (7)
Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru
Duţu
02 Septembrie 2020
2 septembrie 1940. Reacţia
autorităţilor şi a românilor obişnuiţi!
Sculându-se
cu greutate, regele Carol al II-lea trezeşte pe Duduia „cu flori şi cu un dar
de farfurii de argint, singurul lucru mai de soi” pe care l-a putut găsi „în
aceste vremuri grele”.
Informat că
„în rândurile oştirii şi-a făcut drumul părerea că ţara nu trebuia să se supună
arbitrajului de la Viena şi că încă azi o rezistenţă ar fi posibilă”,
prim-ministrul român, Ion Gigurtu, se adresează generalului Constantin
Nicolescu, ministrul Apărării Naţionale: „Vreau să cred că acest spirit nu este
generalizat. Înţeleg foarte bine durerea armatei şi revolta sufletească ce o
poate stăpâni când este împiedicată să lupte pentru a-şi apăra ţara”. După alte
câteva fraze cu un evident conţinut demagogic, prim-ministrul cere să facă un
efort ca ,,întreaga armată să înţeleagă că în aceste momente menţinerea
disciplinei este datoria cea mai mare, orice greşeală poate nărui de azi pe
mâine totul şi întreaga noastră fiinţă de stat, să se procedeze cu ,,cea mai
mare severitate la cea mai mică abatere, severitate care trebuie să fie cu atât
mai tare cu cât gradul e mai mare”.
Ascultători,
generalul Constantin Nicolescu şi Gheorghe Mihail adresează imediat armatei
Ordinul circular nr. 17 835/B prin care se ordona comandanţilor de mari unităţi
să ia ,,cele mai severe măsuri pentru supravegherea oricăror manifestări
individuale sau colective, care, sub pretextul patriotismului, ar putea duce la
minarea coeziunii unităţilor sau la acte de indisciplină, aplicând la nevoie
sancţiunile prevăzute de regulamente”.
Ignorând
pasivitatea autorităţilor, populaţia românească a Ardealului continuă să-şi
exprime durerea. În majoritatea oraşelor revolta românilor continuă. La Cluj are loc o altă manifestaţie
impresionantă. La Sebeş vin ţăranii din
Petreşti, Lancrăm, Pianul de Jos. Oratorii relevă „jalea şi revolta sufletească
care cuprinsese pe fiecare ardelean pentru nedreptatea ciuntirii Transilvaniei
româneşti”. La Albă Iulia, participanţii se adună în Piaţa Mihai Viteazul, cer
arme şi declară: ,,Vom muri cu toţii, dar nu vom da ţara cotropitorilor”.
La Braşov,
mulţimea scandează în Piaţa Libertăţii: „Trăiască Ardealul!”, ,,Nu respectăm
arbitrajul de la Viena!”, „Nimeni nu ne poate cere ceea ce nu ne-a dat!” şi
cântă pe versurile lui Andrei Mureşanu: „Murim mai bine-n luptă, cu glorie
deplină, Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost'pământ”.
Populaţia
Aradului „este mâhnită şi greu încercată”, constată comandantul Gărzii
Partidului Naţiunii din judeţ. Biroul Statistic Militar Cluj informează că în
Ardeal „deznădejdea este generală”, iar garanţiile germano-italiene sunt
privite cu „scepticcism”.
Locuitorii
din Ilfov încep „să nu mai aibă încredere în armată. Pun în sarcina Armatei că
nu este în stare să apere integritatea ţării. Se întreabă fiecare: Armata este
concentrată, este mobilizată, toţi soldaţii sunt plecaţi la graniţă să apere
ţara şi cu toate acesatea, fără luptă, Ţara Românească se micşorează din ce în
ce”.
În „Tribuna”
se apreciază că dictatul de la Viena „a dezlănţuit furtuna de împotrivire a
unui neam care a avut o mie de ani dreptate, dar nu şi-a putut-o dobândi până
nu a cucerit-o prin luptă”
În
„Universul”, Ion Lugoşianu scrie: „Nu ne vine să credem că este cu putinţă!
Ardealul rupt în două; Ungaria vecină cu Moldova; noua frontieră la 22 km de
Braşov; Maramureşul voievozilor descălecători de ţară, Clujul, podoaba tânără a
culturii noastre, Năsăudul grănicerilor, miile de sate curta româneşti, una din
cele mai vrednice şi viteze ţărănimi ale neamului nostru, de mâine înainte,
dincolo d eun hotar străin! Nu ne vine să credem!”.
Discursul
rostit la radio de Mihail Manoilescu este considerat de Martha Bibescu ca fiind
„emfatic” şi „fals” şi se întreabă: „Ce va mai rămâne din ţara asta?”. După ce
constată: „Deocamdată este un trunchi schilodit” îşi exprimă speranţa în
redresare: „Să credem în bulbul din care va răsări stânjenelul”.
Să credem!
https://www.art-emis.ro/istorie/acum-80-de-ani-drama-romaniei-rapt-si-umilinta-7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu