Kremlinul dă o interpretare nouă,
falsificată, a genezei celui de-Al Doilea Război Mondial
Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu,
Membru A.O.Ş.R. – Chişinău
06 Iunie 2021
„Victoria
este unul din principalele simboluri ale măreții și mândriei naționale”
(Viaceslav Nikonov)
Viaceslav
Nikonov (n. 1956) este istoric, dr.-hab., deputat în Duma de Stat, este președintele
Comitetului pentru Educație și Știință, cunoscut mai ales ca nepotul lui
Viaceslav Molotov. În 2020 Viaceslav Nikonov
a scos de sub tipar o carte nouă[1], prilejuită de împlinirea a 75 de
ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Volumul cuprinde o
Introducere, șapte capitole, Încheiere și trimiteri la sursele utilizate.
Deși
scurtă (p. 3-6), Introducerea înglobează principalele teze ale noii viziuni a
actualei conduceri a Rusiei asupra cauzelor ce au dus la declanșarea celui
de-al Doilea Război Mondial. Autorul a făcut referire la Rezoluția
Parlamentului european din 19 septembrie 2019 („Despre importanța păstrării
memoriei istorice pentru Europa”), în care U.R.S.S. a fost pusă alături de
Germania în declanșarea celei de-a doua mari conflagrații mondiale. Autorul
monografiei își exprimă dezacordul cu acest adevăr și continuă cu critici la
adresa președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski (al cărui bunel a luptat în
cadrul Armatei roșii împotriva trupelor germane) și care a declarat (V.
Zelenski) că U.R.S.S. s-a făcut responsabilă nu doar de declanșarea războiului,
ci și de Holocaust. Urmează Polonia: Viaceslav Nikonov a criticat-o pentru că a
cerut reparații de la Federația Rusă. Viaceslav Nikonov citează din Mesajul președintelui Federația
Rusă Vladimir Putin către Adunarea Federală din 15 ianuarie 2020, în care
liderul de la Kremlin a afirmat că rușii sunt obligați să apere adevărul despre
Victorie. Aici și în continuare noțiunea „victorie” este prezentată ca izbânda
doar a U.R.S.S. asupra Germaniei naziste. Autorul nu va aminti de efortul
colosal material și pierderile uriașe de vieți omenești ale altor popoare
implicate în război.
VN
se întreabă: de ce oficial se consideră că cel de-Al Doilea Război Mondial a
început la 1 septembrie 1939? De ce războiul de scurtă durată și fără mari
vărsări de sânge între Germania și Polonia a devenit război mondial?
Aici,
ca și pe celelalte pagini ale cărții, dl Viaceslav Nikonov trișează. Autorul „uită” că pe data de 3
septembrie 1939 Marea Britanie și Franța, dominioanele și coloniile acestor
mari imperii, au declarat susținere Poloniei, respectiv - război Germaniei
hitleriste. Dar cea mai importantă „pană de memorie” este „uitarea” de a
menționa că pe data de 17 septembrie 1939, în bună înțelegere cu Germania
nazistă, U.R.S.S. a invadat Polonia. Atunci când cele două puteri totalitare -
U.R.S.S. bolșevică și Germania nazistă - au atacat Polonia, iar statele
democrației occidentale au sărit în ajutorul victimei agresiunii, atunci a
început cel de-Al Doilea Război Mondial.
Viaceslav
Nikonov scrie că sunt istorici care
consideră că cel de-Al Doilea Război Mondial a început în 1931, odată cu
declanșarea ostilităților militare nipono-chineze. În China, remarcă autorul,
oficial se consideră că Al Doilea Război Mondial a început în 1937. În 1932,
continuă Viaceslav Nikonov, Japonia a cucerit 1,1 milioane km² din teritoriul
Chinei sau de 3,5 ori mai mult decât suprafața Poloniei. Sau poate numărul
victimelor războiului germano-polon din septembrie 1939 a fost foarte mare? –
continuă să se întrebe dl Viaceslav Nikonov. (Observați: din nou nici un cuvânt
despre invazia U.R.S.S., alături de Germania, asupra Poloniei). Tot el
răspunde: către 1 septembrie 1939 japonezii au ucis 20 de milioane de chinezi,
italienii - 500.000 de etiopieni, iar în Spania au murit 1,5 milioane de oameni
(este vorba de războiul civil din Spania, 1936-1939, în care s-a implicat activ
cu forțe armate și U.R.S.S. - n.a.).
Este
greu de stabilit de unde istoricul Viaceslav Nikonov a luat cifra de 20 de milioane de victime
decedate până la 1 septembrie 1939: chinezii afirmă că în războiul cu Japonia,
care a început în 1937 și s-a încheiat în septembrie 1945, au murit 35 de
milioane de oameni; istoricul american R. J. Rummel a stabilit că numărul
victimelor a fost de 10 216 000[2] pentru întregul război, 1937-1945. În
războiul italo-etiopian (1935-1936) au murit 280 000 de oameni (etiopieni)[3].
În războiul civil din Spania au murit între 50 000 – 200 000 de oameni[4].
Observăm că părțile implicate în războaie au făcut estimări, că cifrele
morților diferă de la o sursă la altă. Un cercetător științific este obligat să
utilizeze toate informațiile de care dispune. Sau Viaceslav Nikonov a utilizat cifre exagerat de mari pentru a
impresiona cititorii și a „demonstra” cum că victime ale diverselor războaie
locale au fost mai multe decât cele decedate după 1 septembrie 1939.
După
cele de mai sus, ușor, ca printre altele, istoricul Viaceslav Nikonov întreabă: da poate că războiul a fost catalogat
ca fiind mondial pentru că în el s-au implicat marile puteri? Tot el răspunde:
bineînțeles, nu. Asta pentru că, scrie Viaceslav Nikonov , către luna
septembrie 1939 U.R.S.S. lupta de mult timp cu Japonia și în Spania, iar S.U.A.
au avut în China un rol mult mai mare decât Franța și Marea Britanie în soarta
Poloniei, în 1939. Și - cireașa de pe tort - Viaceslav Nikonov afirmă cu tărie: „Războiul a devenit
veritabil mondial, cu implicarea tuturor marilor puteri, doar în 1941, atunci
când în marea bătălie s-au implicat Uniunea Sovietică și Statele Unite ale
Americii” (p. 5).
Confuzia
debitată de Viaceslav Nikonov este
evidentă: într-un caz implicarea marilor puteri, inclusiv a U.R.S.S. în
conflicte militare locale nu a dus la un război mondial, atunci, însă, cânt
U.R.S.S. a fost atacată de o coaliție de state în frunte cu Germania (22 iunie
1941), iată abia atunci războiul devine mondial. Pe ultima pagină a
Introducerii autorul se întreabă: de ce toată lumea consideră că cel de-al
Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939? Și tot el răspunde:
pentru că privilegiul de a considera războiul ca fiind mondial l-au avut marile
puteri coloniale europene - Marea Britanie și Franța; ele nu au numit războiul
mondial atâta timp, cât ele nu au fost implicate direct în conflagrație.
Viaceslav
Nikonov consideră că această
interpretare are un „puternic element rasist”, specific civilizației europene
de atunci, cum că într-o astfel de abordare este ușor de învinuit URSS de
declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Și aici autorul trișează
conștient: nimeni din istoricii onești nu a afirmat cum că U.R.S.S. a început
războiul. Ceea ce afirmăm, însă, cu tărie: URSS a favorizat (a susținut, a
instigat) agresiunea Germaniei naziste față de Polonia (1 septembrie 1939), iar
la 17 septembrie U.R.S.S. a intervenit cu forțele ei armate, ocupând
voievodatele de est ale Poloniei și lichidând, împreună cu Germania, Statul
Polonez[5].
Există
un alt punct de vedere, referitor la ziua începerii celui de-Aal Doilea Război Mondial,
mult mai convingător, dar pe care autorul îl „uită” cu bună știință. Este vorba
de 19 august 1939, ziua în care la Kremlin a avut loc o ședință a conducerii
U.R.S.S., la care dictatorul Iosif Stalin „i-a convins” pe camarazii săi de
stat și de partid să accepte propunerea lui Adolf Hitler privind semnarea
tratatului de neagresiune. Dar nu oricum, ci împărțind frățește Europa de est.
I. Stalin: „Noi trebuie să acceptăm propunerea germană și, cu politețe, să
trimitem înapoi misiunea anglo-franceză. Primul avantaj pe care-l vom obține va
fi distrugerea Poloniei până în apropiere de Varșovia, inclusiv Galiția
ucraineană”[6].
Peste
trei zile ministrul german de Externe I. von Ribbentrop a semnat alături de V.
Molotov (amintim: bunicul domnului autor) nu doar Tratatul de neagresiune
sovieto-german, ci și Protocolul adițional secret, autenticitatea căruia a fost
recunoscută de oamenii politici și istoricii ruși, și care stabilea: „În cazul
unor transformări teritoriale și politice ale teritoriilor aparținând Statului
Polonez, sferele de interes, atât ale Germaniei, cât și ale U.R.S.S., vor fi
delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev, Vistula și San. Problema dacă
în interesele ambelor părți ar fi de dorit menținerea unui Stat Polonez
independent și a modului în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate
fi soluționată definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În
orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea unor înțelegeri
prietenești”[7]. Astfel, prietenia (cârdășia) nazisto-bolșevică a aprins lumina
verde celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia fiind prima victimă a
Germaniei și a U.R.S.S.
De
regulă, după lectura acestei Introduceri provocatoare, ultra-părtinitoare și
subiective, cu multe greșeli factologice, am putea închide cartea. Ținând,
însă, cont de ponderea autorului monografiei în conducerea Federației Ruse, în
promovarea unei noi viziuni a Kremlinului față de cea mai sângeroasă
conflagrație mondială, ne vedem nevoiți să mai zăbovim asupra cărții, să
analizăm și să expunem cât mai succint celelalte idei, exprimate de Viaceslav
Nikonov.
Capitolul
întâi se întitulează „Decorațiile sistemului Versailles-Washington” (p. 7-43).
Autorul monografiei a analizat condițiile tratatelor semnate de Puterile învingătoare
în Primul Război Mondial cu statele învinse, împărțirile teritoriale și
dictatul impus Germaniei. În expunerea subiectului Viaceslav Nikonov a recurs
la opiniile oamenilor politici ai vremii (de ex., V. I. Lenin despre Antanta -
„tot atât de hrăpăreață ca și Germania”, p. 13), la istorici occidentali (de
ex., Paul Kennedy, care a analizat condițiile impuse Germaniei, p. 14-15), la
Vladimir Putin (cu referire la cauzele revanșismului german, p. 15). Autorul
critică deciziile Conferinței de pace de
la Paris și consideră că Puterile învingătoare au creat state independente -
Polonia, Finlanda, Letonia, Lituania și Estonia - pe pământurile fostului
Imperiu Rus fără a consulta opinia Moscovei.
Dl.
Viaceslav Nikonov probabil nu știe că la
baza creării noilor state în Europa a fost pus principiul naționalităților
(fiecare națiune să aibă statul ei), că imperiile multinaționale s-au destrămat
în urma pierderii războiului și a loviturii de stat bolșevice, iar în ceea ce
privește Finlanda este cazul să-i amintim domnului autor: după abdicare țarului
Nicolai al II-lea a dispărut baza legală a aflării Finlandei în componența
Rusiei, pe data de 6 decembrie 1917 Parlamentul Finlandei a proclamat Independența
de Stat, iar pe data de 18 decembrie același an Consiliul Comisarilor Poporului
(Guvernul sovietic) și frunte cu V. I. Lenin a recunoscut independența
Finlandei[8]. Deci, cel puțin în cazul Finlandei conducerea acestei țări a
ținut cont de opinia Moscovei.
Și
în acest capitol, Viaceslav Nikonov a
scris mult (și rău) despre Polonia: cum că ar fi fost „principalul beneficiar”
al [tratatului] de la Versailles (p. 18, cum, atunci, rămâne cu constituirea
Cehoslovaciei, cu recunoașterea României întregite etc.?), cum că în perioada
interbelică Polonia a fost „unul din cele mai agresive state ale Europei”[9].
Deci, autorul a încadrat Polonia în grupul statelor agresive, alături de
Germania nazistă, U.R.S.S. stalinistă, Italia lui Mussolini, dar nu cunoaștem careva
acțiuni agresive din partea Varșoviei în perioada anilor 1918-1939. Viaceslav
Nikonov consideră că ordinea impusă de
sistemul de tratate de la Versailles a fost „monstruoasă” (p. 20), că nimeni nu
a fost mulțumit de prevederile tratatelor semnate, și că [ordinea impusă]
conținea germenii unui viitor război.
Urmează
prezentarea situației din Extremul Orient. Autorul dezvăluie ampla implicare a
U.R.S.S. în afacerile interne ale Chinei (susținerea revoluționarilor chinezi
necomuniști, sprijinul acordat Partidului Comunist Chinez prin pregătirea
cadrelor militare și de partid etc.). Între altele aflăm că Chiang Kai-shek a
făcut studii în domeniul militar și la Moscova; tot la Moscova a făcut studii
și Deng Xiaoping (p. 28-29).
Autorul
revine la analiza situației din Europa, expune colaborarea germano-sovietică în
domeniile economic și militar din anii 1922-1933, examinează efectele negative
ale Marii depresii asupra statelor europene. Autorul enumeră tratatele de
neagresiune, semnate de U.R.S.S. cu un șir de state europene, cu excepția
României. Moscova, scrie Viaceslav Nikonov , nu a recunoscut anexarea
Basarabiei de către România în 1918, care - chipurile - „niciodată nu a
aparținut României” (p. 43). Autorul monografiei „uită” că în 1812 Rusia țaristă
a cotropit un teritoriu care aparținea Principatului Moldova, numit impropriu
„Basarabia”, și, probabil, nu știe că la 27 martie 1918 Basarabia s-a unit
benevol și nesilită de nimeni cu Patria-mamă România, fapt recunoscut de Marile
Puteri.
Capitolul
2 este întitulat „Războiul a început în Orient” (p. 44-68). VN afirmă cum că
„cel de-al Doilea Război Mondial a început în Extremul Orient, iar statul
agresor a fost Japonia” (p. 44). Autorul încearcă să demonstreze cum că Țara
Soarelui Răsare avea intenții să cucerească China și U.R.S.S. (p. 45-46) și
susține fără rezerve opinia istoricilor Jung Chang și Jon Halliday, care au
afirmat că la 18 septembrie 1931 a avut loc ofensiva trupelor japoneze în
Manciuria și Mongolia, astfel s-a declanșat cel de-Al Doilea Război Mondial în
Asia (p. 47). Autorul expune pe larg poziția lui I. Stalin și V. Molotov,
referitoare la evenimentele din Extremul Orient.
Capitolul
3 - „Germania mai presus de orice” (p. 69-120); autorul revine la expunerea
situației din Europa după accederea naziștilor la putere (1933). VN încearcă să
demonstreze cum că statele democrației occidentale doreau mai mult să găsească
o poziție comună cu Germania împotriva U.R.S.S. decât cu U.R.S.S. împotriva
Germaniei naziste. Pentru prima dată în literatura istorică (cel puțin
subsemnatul citesc pentru prima dată) Viaceslav Nikonov citează din cartea lui Adolf Hitler „Mein
Kampf”, introducând, astfel, „biblia nazismului” în circuitul științific (p.
73, 353).
Viaceslav
Nikonov a prezentat politica internă a
hitleriștilor (scoaterea Partidului Comunist German în afara legii etc.), a
expus relațiile politico-diplomatice din Europa de după 1933, a scris mult și
critic despre Polonia, folosind documentele Partidului Comunist Polonez de
atunci (de ex., după semnarea Tratatului de neagresiune germano-polonez din 26
ianuarie 1934, pe care sovieticii nu l-au văzut cu ochi buni, deoarece
considerau că Germania va angaja Polonia într-un viitor război cu U.R.S.S., nu
fără îndemnul Moscovei, liderii comuniști polonezi, au declarat: „Clica
conducătoare a Sanației s-a unit cu fascismul german, dușmanul de moarte al
Poloniei”, p. 85). Viaceslav Nikonov a
amintit de vizita ministrului de Externe polonez Józef Beck la Moscova (15 februarie
1934), a scris despre valul de acte teroriste inspirate de hitleriști (este
menționată și asasinarea primului ministru român I.G. Duca (30 decembrie 1933,
la Sinaia, p. 89), despre eforturile depuse de francezi în vederea constituirii
unui Pact răsăritean de securitate cu prezența U.R.S.S. În acest sens,
Viaceslav Nikonov amintește de vizita
lui P. Laval la Moscova (mai 1935), vizită cunoscută mai ales prin întrebarea
formulată de I. Stalin: „Vaticanul câte divizii are?” (p. 99). Între altele,
Viaceslav Nikonov consideră că I. Stalin și V. Molotov au fost „cei mai bine
informați oameni ai planetei” (p. 92).
Alte
subiecte, abordate în acest capitol de profesorul Viaceslav Nikonov:
învinuiește Marea Britanie pentru nerealizarea unei posibile alianțe
politico-militare între Franța, Italia, posibil, Polonia și U.R.S.S. cu scopul
stăvilirii Germaniei (p. 102), examinează activitatea Cominternului („unul din
puținele instrumente serioase ale politicii externe sovietice”, p. 107),
studiază războiul Italiei împotriva Etiopiei (curios: autorul scrie că Moscova
a refuzat vânzarea armelor Etiopiei din solidaritate cu Italia, țară agresoare;
mai mult decât atât: U.R.S.S. a oferit Italiei 40 % din necesitățile acestei
țări în petrol, p. 111), ocuparea de către Germania a Zonei demilitarizate
Renania, raporturile dintre Franța și URSS (p. 115).
Capitolul
4 - „Axa Berlin-Tokio-Roma în acțiune” (p. 121-156). Autorul scrie despre
apropierea Germaniei de Japonia pe baza anti-bolșevismului, citează din
opiniile lui V. M. Molotov referitoare la alianța între Germania și Japonia,
menționează despre aderarea Italiei la Pacul anticomintern (este prezentată
copios vizita contelui Galeazzo Ciano, ministrul italian de Externe în
Germania, octombrie 1936), sunt prezentate prevederile Pactului Anticomintern
(p. 126). La pagina 129, în subcapitolul „Bătălia pentru Spania”, profesorul și
omul politic V. Nikonov declară fără apel: „Cel de-al Doilea Război Mondial pe
continentul european a început în 1936, în Spania”. Viaceslav Nikonov îl citează pe I. von Ribbentrop care a
depistat implicarea nefastă a bolșevicilor, a Cominternului, supus Kremlinului,
în afacerile interne ale Spaniei, autorul își exprimă dezacordul cu spusele
ministrului german de Externe, în același timp recunoaște că după alegerile din
16 februarie 1936, guvernul Fontului Popular spaniol a fost format așa cum s-a
dictat de la Moscova (p. 130).
Autorul
scrie pe larg despre armamentul sovietic pus la dispoziția republicanilor,
despre „consultanții” militari sovietici, implicați în război (de fapt - în
lupta cu troțkiștii, a. p.) despre trimiterea în U.R.S.S., în toamna anului
1936, a rezervelor de aur ale Spaniei (510 tone aur, „motiv de multe
speculații”, scrie Viaceslav Nikonov , p. 138). În ultimul subcapitol Viaceslav
Nikonov a revenit la prezentarea evenimentelor
din Extremul Orient (războiul nipono-chinez).
Astfel,
Viaceslav Nikonov a prezentat mai amplu decât alți autori sovietici/ruși
implicarea URSS în războiul civil din Spania, a arătat amestecul sau
neamestecul altor state în acest conflict militar, dar, totuși, nu a reușit să
demonstreze că anume aici, în Spania, a început cel de-Al Doilea Război
Mondial.
Capitolul
5, „Pacificarea lui Hitler” (p. 157-212). Viaceslav Nikonov scrie despre planurile lui Hitler privind
crearea Uniunii statelor balcanice de luptă cu comunismul, plan dezvăluit în
discuția cu Gheorghe Brătianu (16 noiembrie 1936), despre frica generalizată a
Occidentului față de U.R.S.S., despre opinia cvasi-generală că un nou război
european este inevitabil. Viaceslav Nikonov citează din „Cursul scurt de
istorie a P.C. (b) al U.R.S.S.”, publicat în 1938, în care s-a afirmat cum că
cel de-Al Doilea Război Mondial imperialist deja s-a declanșat, cum că războiul
a început pe furiș, fără a fi declarat și că acest război este purtat de Germania,
Italia și Japonia, iar puterile „democratice” (așa a fost scris în Cursul
scurt, iar Viaceslav Nikonov citează fără a scoate ghilimelele, altfel spus,
Viaceslav Nikonov este de acord cu
viziunea autorilor Cursului scurt, p. 168). După care Viaceslav Nikonov expune Anschluss-ul Austriei cu Germania,
reacția Moscovei privind luarea unor măsuri de securitate colectivă în vederea
evitării unui nou război mondial (este citat M. Litvinov, ceea ce înseamnă că
cel de-Al Doilea Război Mondial nu începuse încă!).
Conferința
de la München este evidențiată într-un subcapitol aparte (p. 174 și urm.). Sunt
citate cuvintele președintelui Federației Ruse - V. Putin referitoare la opinia
unor personalități poloneze ale timpului cu privire la ruși, la evrei etc. Autorul
monografiei insistă asupra poziției U.R.S.S. de a veni în ajutorul
Cehoslovaciei și regretă că URSS nu avea frontieră comună cu țara respectivă.
Viaceslav Nikonov recunoaște: ca și
mulți alți lideri europeni, și conducătorii Cehoslovaciei au avut o frică mai
mare de bolșevism decât de nazism. Autorul expune subiectul legat de ocuparea
de către Germania a Regiunii Sudete, de lichidarea Statului Cehoslovac.
El
aduce critici dure la adresa conducerii Poloniei pentru că a ocupat Regiunea
Těšin (în poloneză - Zaolzie), o regiune disputată între Polonia și
Cehoslovacia. Autorul este convins că doar U.R.S.S. a fost corectă atunci când
Cehoslovacia a fost desființată ca stat. Din nou Viaceslav Nikonov îl citează pe V. Putin: „Putem afirma: anume
cârdășia de la München a fost momentul de cotitură în istorie, după care cel
de-al Doilea Război mondial a devenit inevitabil”, la care Viaceslav Nikonov
adaugă: „dacă, bineînțeles, nu considerăm că el deja începuse” (p. 190).
Autorul îl citează pe Putin, dar nu este de acord cu poziția liderului de la
Kremlin.
Capitolul
6 - „Speranța de a salva pacea” (p. 213-270). Autorul s-a referit la ocuparea
de către Germania nazistă a restului Cehiei, la poziția Poliniei în prima
jumătate a anului 1939, selectând cele mai negative opinii, expuse de diverși
istorici sau oameni politici (de ex., sunt aduse cuvintele istoricului american
William L. Shirer: „[Statul Polonez] era condus de un grup mic de colonei
necopți din punct de vedere politic, care a colaborat strâns cu Hitler până în
ultimul moment și care, asemenea unor hiene, împreună cu Germania, s-au
năpustit asupra Cehoslovaciei…”, p. 220; și altele de acest fel). Nu punem la
îndoială: conducerea Poloniei de atunci a avut, în anumite cazuri, un
comportament reprobabil, dar conduita polonezilor nu a fost mai blamabilă decât
cea a germanilor, italienilor și, mai ales a sovieticilor.
La
urma urmei, ocupând Regiunea Těšin (Zaolzie), populată cu cehi, polonezi,
evrei, alte grupuri etnice, cel puțin pentru o perioadă de timp, Polonia a
salvat acei oameni de teroarea nazistă. Oare nu este așa? Viaceslav Nikonov
scrie pe larg despre disponibilizarea lui Maxim Litvinov (evreu, căsătorit cu
englezoaica Ivy Low, adeptul unei alianțe între U.R.S.S. și Marea Britanie
împotriva Germaniei) și numirea lui Viaceslav Molotov, președintele Consiliului
Comisarilor Poporului (prim-ministru) și în funcția de Comisar al Poporului
pentru Afaceri Externe. Viaceslav Nikonov
consideră că prin aceste mișcări Kremlinul a dat un semnal clar
Berlinului că U.R.S.S. este gată să colaboreze cu Germania, iar la scurt timp
relațiile economice și în domeniul militar au fost revigorate.
În
continuare, mult și detaliat, Viaceslav Nikonov
scrie despre negocierile anglo-franco-sovietice privind crearea unei
„noi Antante”, despre lipsa dorinței statelor din estul Europei de a accepta
garanțiile de securitate ale U.R.S.S. (de ex., Polonia: „Ca și în trecut, scrie
Viaceslav Nikonov , Polonia a refuzat garanțiile de securitate, oferite de
URSS”, p. 250). Deși îl citează ceva mai sus pe mareșalul polonez Edward Rydz-Šmigły
(„cu germanii riscăm să ne pierdem libertatea, iar cu rușii ne vom pierde
sufletul”, p. 237), pare, totuși că Viaceslav Nikonov nu a înțeles sensul
acelor cuvinte. Este expus planul hitlerist de cucerire militară a Poloniei,
precum și evoluția relațiilor sovieto-germane, citându-l pe V. Molotov: „Vom
saluta orice îmbunătățire a relațiilor politice între cele două state” (29
iulie 1939, p. 261).
Ultimul
capitol este întitulat „Deznodământul” (p. 271-336). Este vorba de semnarea
Pactului Molotov-Ribbentrop, a Protocolului adițional secret ca parte
integrantă a Pactului, prezintă reacții și comentarii la acest eveniment, între
care și opinia președintelui Federației Ruse -
V. Putin: „U.R.S.S. a semnat Pactul cu Hitler pentru că « nu dorea să
lupte »” (p. 291). Și Viaceslav Nikonov
nu-l contrazice. Cum, atunci,
rămâne cu împărțirea Poloniei? Sau Hitler și Stalin considerau că vor împărți
Polonia pe cale pașnică, că Varșovia, apoi Occidentul nu vor riposta?
Ca
și pe alte pagini, și în acest capitol au fost formulate afirmații greșite. De
exemplu, cum că (în 1939-1941) Stalin a luat doar acele teritorii, care au fost
pierdute în anii războiului civil din Rusia (1917-1921). Cum rămâne, atunci, cu
nordul Bucovinei, Ținutul Herța, cu alte teritorii ce nu au aparținut niciodată
Rusiei, nici celei țariste, nici celei sovietice? Autorul conchide: „Polonia
și-a determinat soarta prin propria politică. Ea a preferat să fie semi-aliatul
Germaniei, care voia s-o distrugă; ea a ales (observați ce cuvânt! - n.a.) U.R.S.S.
ca principala ei adversară, care era capabilă și pregătită s-o salveze; și (a
luat - n.n.) parteneri de situație, Anglia și Franța, care nu puteau și nici
chiar nu aveau de gând s-o ajute” (p. 339).
În
Încheiere V. Nikonov sintetizează tezele expuse în monografie, afirmând, între
altele cum că învinuirile aduse U.R.S.S. în declanșarea celui de-Al Doilea
Război Mondial sunt neîntemeiate. Bineînțeles, - remarcă Viaceslav Nikonov -, Stalin nu a fost белый и пушистый (belîi i
pușistîi - alb și pufos - cuvinte folosite ironic care înseamnă bun, cinstit, cuviincios, nevinovat,
neimplicat - n.a.), „el nu a fost un pacifist și nu vedea o mare nenorocire în
conflictele dintre statele capitaliste…” (p. 341).
Așadar,
în cele de mai sus am încercat să prezentăm succint o abordare nouă a genezei
celui de-Al Doilea Război Mondial, în care autorul - unul din liderii politici
ai Rusiei de astăzi -, încearcă să acrediteze ideea cum că cel de-al Doilea
Război Mondial a început mul mai devreme de 1 septembrie 1939, că semnarea
Pactului Molotov-Ribbentrop a fost un episod obișnuit, iar cotropirea Poloniei
a fost determinată de Polonia însăși.
Monografia
nu are caracter științific; autorul nu abordează și alte puncte de vedere
asupra unui eveniment; nu aduse și alte date sau estimări privind victimele
războaielor locale etc. Cartea poartă un pronunțat caracter propagandistic, cu
scopul diminuării (poate chiar excluderii) responsabilității U.R.S.S. pentru
declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, justificării politicii
staliniste în perioada interbelică, învinuirii statelor democrației occidentale
în toate nenorocirile perioadei interbelice.
Este
imposibil să cuprinzi într-o recenzie de câteva pagini toate afirmațiile
eronate, schimonosite, tendențioase ale autorului. Mai potrivită ar fi
redactarea unui volum nou, întitulat „Anti-Nikonov. De la Primul la cel de-Al
Doilea Război Mondial. Adevăr și minciună”.
---------------------------------------
[1]
Viaceslav Nikonov, Bespamiatstvo. Kto naceal Vtoruiu Mirovuiu Voinu [Lipsa de
memorie. Cine a început cel de-Al Doilea Război Mondial], Moscova, Editura
Prosveșcenie, 2020, 383 p.
[2]
R. J. Rummel, China᾽s Bloody Century, în
http://www.hawaii.edu/powerkills/NOTE2.HTM - 14.05. 2021.
[3]
Al doilea război italo-etiopian, în
https://ro.wikipedia.org/wiki/Războiul_Civil_Spaniol#Urmări
- 14.05. 2021.
[4]
Războiul civil spaniol, în
https://ro.wikipedia.org/wiki/Războiul_Civil_Spaniol#Urmări
- 14 mai 2021). Aceiași sursă, în limba rusă, afirmă: au murit 320.000 adepți
ai republicanilor și 130.000 de franchiști, adică 450.000 de oameni. De unde
cifra de 1,5 milioane de victime, cum afirmă V. Nikonov?
[5]
Cartea dlui V. Nikonov este anti-poloneză de la început până la capăt.
Personal, dar și făcând trimitere la lucrările altor istorici, Nikonov
consideră că Polonia a fost „unul din cele mai agresive state din Europa” (l-a
citat pe V. Sipols).
[6]
Polonezii în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Culegere de documente,
Chișinău, Editura Cartdidact, 2004, p. 24.
[7]
Ibidem, p. 27.
[8]
Pe Internet este publicată, în facsimil,
Decizia Guvernului sovietic. Vezi: Declarația de Independență a
Finlandei, în
https://ro.wikipedia.org/wiki/Declarația_de_independență_a_Finlandei -15 mai
2021.
[9]
V. Nikonov face trimitere la o lucrare a istoricului sovietic de origine letonă Vilnis Sipols,
1923-2002.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu