„Testamentul lui Filderman”
Wilhelm Fildeman
01 Iunie 2021
Declarație
oficială, sub jurămînt, dată de Wilhelm Filderman în procesul desfășurat în
Elveția avându-i ca inculpați pe tinerii români, membri ai P.N.Ț., aflați în
exil, care au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna
(14-16 februarie 1955). De maxim interes este mărturia pe care o depune
Filderman cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu.
„Subsemnatul
Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost
președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și
președinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York,
S.U.A., Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar următoarele:
În
opinia mea, actul de violență al celor cinci tineri refugiați români care au luat
cu asalt Legația comunistă de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul
disperării în care întregul popor român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației
străine și a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forța. În calitate
de reprezentant al cetățenilor români de religie mozaică, am fost în situația
excepțională care mi-a permis să urmăresc îndeaproape evenimentele care au dus
la actuala situație din România. Și, întrucât eu consider că aici trebuie
căutată sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la Berna, va
trebui să-mi dirijez atenția asupra acestor evenimente.
Pentru
a scoate în evidență diferența dintre situația de dinainte și de după
instalarea comuniștilor la putere, de către Armatele Sovietice, voi aminti doar
câteva fapte.
A
fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat
nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru
că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt
mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile
teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale
acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la
propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă
a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a
luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această
organizație, și să restabilească ordinea în țară.
În perioada
dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul
Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor
expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația
românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii
în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am
fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în
momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.
Mareșalul
Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure
împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple:
-
Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult
de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de
teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.
-
Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare
tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată
conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menționez
acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în
măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de
moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară
dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare
să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.
Asemenea
situație poate fi înțeleasă, cu ușurință, într-o țară aflată sub ocupație
militară de Soviete - cum e și astăzi România (anul declarației, 1955 - n.r.) -
administrată de o echipă de comuniști, cei mai mulți aserviți ordinelor
Kremlinului.
În
ansamblul său, populația românească a suferit și suferă cele mai îngrozitoare
opresiuni sub regimul comunisto-sovietic. Ea a fost lipsită de orice drepturi
și libertăți. I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost
expropriată, fără compensare, proprietatea imobiliară. Prin așa zise reforme
monetare, a fost supusă regimurilor de confiscări periodice, dându-i-se
iluzoriu speranța de reconstituire, cât de cât, a independenței materiale,
necesare unei vieți omenești scăpate de sclavie. Regimul comunist a distrus mai
ales profesiunile liberale, privând zeci de mii de oameni de dreptul de a-și
exercita meseria, fiind astfel reduși la mizerie și la degradare.
Am
fost martor tuturor acestor tragedii. Am fost martor persecuțiilor politice
dirijate de la centru împotriva oamenilor politici democrați, am fost martor
întemnițărilor fără judecată și a judecăților fără justiție.
Omnipotența
și ubicuitatea poliției secrete și a informatorilor au făcut din teroare
trăsătura permanentă a existenței zilnice a românilor. Cât despre extorcarea
sub amenințări, șantaj și pușcărie, evreii au constituit subiect special al
atenției din partea comuniștilor. Orice devenea motiv ca evreii să fie furați,
jefuiți, prădați până la ultimele lor bunuri. Persecuția împotriva evreilor s-a
manifestat prin multiple obstacole ce li s-au ridicat celor care voiau să
emigreze în Israel și prin rușinoasa exploatare căreia i-au devenit obiect”[1].
-------------------------------------------
[1]
Vezi și Apelul profesorului Ion Coja către președintele Academiei Române Eugen
Simion Jurnalul lui Wilhelm Filderman Jurnalul lui Wilhelm Filderman profesorii
Ion Coja și Ion Aurel Pop
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu