De
la „Neamul creștin” la Noul Sybaris
Prof.
univ. dr. Ilie Bădescu, Membru corespondent al Academiei Române
06
Martie 2024
Războiul
nevăzut, cumplit, împotriva femeilor și a pruncilor
Toate câte sunt ni se descoperă în trei planuri sau
niveluri de inteligibilitate: ca fiind create de Dumnezeu, rânduite de Dumnezeu
și îngăduite de Dumnezeu. În toate câte există sunt puse calități și cantități.
Relația dintre cele două se evidențiază prin ceea ce denumim măsură. Există în
toate o dreaptă măsură.
Teoria care face legătura dintre dimensiunea
cantitativă a bogăției și dimensiunea calitativă, spirituală, a dinamicii
capitalului a fost pe deplin formulată de către sociologul creștin Max Weber.
El a subliniat rolul „etosului” creștin în ascensiunea noii clase capitaliste
din arealul creștinismului nordic și a explicat funcția civilizatoare a
capitalului economic prin factorul apartenenței la etosul creștin al familiilor
capitaliștilor nordici. Aceștia s-au remarcat prin știința dreptei măsuri,
adică prin capacitatea de a-și controla ispita lăcomiei în numele înțelepciunii
comunitare, a „împărtășirii// împărțirii benevole// a bogăției”. Apartenența la
neamul creștin a făcut din acești capitaliști persoane ascetice, un fel de
burghezie „călugărită”, fiindcă în locul lăcomiei și al plăcerilor lumești ei
au pus asceza și curăția vieții, au alungat luxul și consumul înlocuindu-le cu
viața slujitoare întru slăvirea lui Dumnezeu (ad majorem Dei gloriam).și pentru
binele semenilor.
Rudenia creștină (apartenența la „neamul creștin”),
așa de scumpă capitaliștilor nordici, a făcut cu putință geneza capitalismului
modern, civilizator, înlocuirea orânduirilor opresive cu un capitalism al
bunăstării. Calitatea familiilor și stocul acestora la scara unei societăți
reprezintă, iată, o specie de capital social pe care-l distingem prin conceptul
de capital genealogic. „Economiile datorează enorm acestei specii de capital.
Max Weber l-a considerat, repet, chiar factorul decisiv al genezei noului tip
de capitalism istoric pe care l-a denumit «capitalism modern», găsindu-i
filiația nu în factorul material ci în etica creștină. Cartea lui are, cum se
știe, chiar acest titlu: «etica protestantă și spiritul capitalismului». Prin
urmare, spiritul capitalismului modern a izvorât din etica creștină a
capitaliștilor nordici, devenind nucleul decisiv al însăși civilizației
moderne”[1]1. Când acest etos se subțiază ori se stinge în familia bogaților,
aceștia devin răii popoarelor și ai planetei, lacomii și corupții societăților
spre rușinea speciei omenești însăși. În genere, pentru ca o familie și neamul
din care face parte (genealogia) să își poată asuma un rol propagator trebuie
ca familia respectivă să-și treacă stirpea (prin naștere de prunci) peste pragul
critic al ciclului marital, adică să se înmulțească la vârsta fertilității
sale, a chemării sale la progenie.
Trebuie adăugat, iată, și sensul celălalt, încorporat
în noțiunea de capital genealogic, cel care ne avertizează asupra puterii de
propagare în timp și spațiu a unei familii, adică puterea fertilității și deci
numărul de progenituri. Și această putere (formă de bogăție relațională) a fost
supusă strategiilor distructive tocmai printr-o noologie degradată, atestată de
legitimarea avorturilor, invitarea la dezmăț și, deci, la regimurile de
pornocrație promovate mai ales prin social media postmodernă. Desigur că
această operațiune nu se limitează la România, ci cuprinde toată Europa,
însoțește întregul ciclu postmodern al istoriei europene.
Oricare ar fi strategia aceasta în diversele regiuni,
ținta finală este aceeași: slăbirea genealogică, anihilarea sau diminuarea
puterii de propagare genealogică a familiilor într-un stat, la scara unui popor
sau chiar a unei civilizații. Fenomenul este binecunoscut din Sf. Scriptură a
Vechiului Testament prin episodul tentativei Faraonului de a anihila ființa de
neam a poporului lui Israel prin suprimarea noilor născuți de latură masculină.
A zădărnicit Dumnezeu tenebrosul plan, pe care-l
urzise Faraon ca să curme linia de propagare a neamului acelui popor, pe care-l
alesese Dumnezeu să-I devină mărturisitor în veac al Învățăturilor Sale. Acelui
popor i-a ieșit în cale Faraon cu viclenia nimicirii, a înjunghierii de neam
prin stârpire. Și este de cea mai vrednică aducere aminte că locul pe care l-a
ales Faraon pentru asaltul cel mare asupra acelui popor a fost familia cea
mică, roditoare de prunci și purtătoare de nume. Precum și spune Scriptura:
„atunci Faraon a poruncit la tot poporul său și a zis: "Tot copilul de
parte bărbătească, ce se va naște Evreilor, să-l aruncați în Nil, iar fetele să
le lăsați să trăiască toate!” (Ieșirea, 1,22).
Ca să se stingă neamul evreilor, asta era urzeala
vicleană a faraonului, și partea femeiască să fie dată unor stăpâni, nu unor
soți, cum este în firea dintâi, zidită de Dumnezeu din iubire pentru om. Însă
Dumnezeu, în tainica Sa înțelepciune iubitoare și milostivă , i-a dăruit omului
nunta, ca cea mai puternică armă pentru prevenirea stârpirii, cu toate că
miliardele de miri și mirese nici nu știu la ce taină și război sunt chemați să
participe.
Ceea ce se întâmplă azi cu instituția prostituției în
care sunt atrase ori împinse fetele Răsăritului, prin ticăloasa viclenie a
promisiunilor unei vieți noi în mediul unui Occident așa de înșelător, este o
ilustrare pentru resurecția planului vechiului Faraon.
Reînvie, iată planul acela satanic prin care noul
Faraon transformă partea femeiască a popoarelor răsăritene în pradă oferită
unor stăpâni, deviindu-le astfel de la menirea lor divină, aceea de a deveni
soții și mame nu roabe ale dezmățului unei lumi masculine degenerate, acasă,
dar mai ales departe de casă, pe piața mondială a prostituției. Aceasta a atins
dimensiuni uriașe: sunt 42 milioane prostituate pe piețele lumii deopotrivă în
Europa, S.U.A., East-Asia, Middle East (în aceste regiuni lipsesc date sistematice)[2].2
Prostituția s-a mondializat, a devenit una dintre afacerile tenebroase în care
sunt implicate rețele înspăimântătoar
Toate acestea fac parte dintr-un război nevăzut,
cumplit, împotriva femeilor și a pruncilor.
Devierea feminității de la menirea ei, aceea de a
deveni mamă, primind, în schimb, să consimtă la uciderea pruncilor din pântece
ori la oprirea zămislirii (prin anticoncepționale), este expresia la vedere a
acestui teribil război nevăzut. Statele înțelepte înțeleg faptul elementar că
protejarea ființei de neam și deci a capitalului genealogic al popoarelor peste
care guvernează implică obligatoriu ocrotirea familiei zămislitoare, a femeii
(deopotrivă fiică și mamă) și a copilului (a celui deja născut și a celui doar
zămislit, pe cale de a veni pe lume). Societățile tradiționale aveau noțiunea
de putere genealogică și cunoșteau însemnătatea feminității, a regimului
femeii, în comunitate.
Războiul troian este un război la vedere pentru
restaurarea statutului feminității, fiindcă Elena, cea pentru care s-a
dezlănțuit războiul troian, devenise mai degrabă roaba soțului ei, a lui
Menelau, și mai puțin soție. Pe de altă parte, Grecia tradițională a lui Ahile
și Ulysse, n-ar fi admis în ruptul capului ca cineva să „fure” o femeie: aceea
fusese luată fără consimțământ, și acesta nici n-ar fi avut cum să fie acordat
căci ea era deja soție, adică „dată” unui bărbat. Întreaga epopee homerică este
dedicată temei ocrotirii feminității și înțelesului cosmogonic al soției,
fiindcă marele Homer propune răspuns la chestiunea feminității prin cealaltă
femeie, Penelopa, care știe să contracareze viclenia masculină și își păstrează
castitatea, demnitatea și casa, adică tocmai cele trei trăsături ale
capitalului genealogic, aflat în responsabilitatea femeii: calitatea de soție,
cea de mamă și cea de gospodină (slujitoare a gospodăriei sale).
Acestea sunt apărate de Penelopa în cadrul celuilalt
război, în oglindă la cel troian, al bărbaților, și anume războiul feminității,
care-o arată pe uimitoarea Penelopă, drept eroină în lupta pentru apărarea
capitalului genealogic (indicat prin atribute ca cel de casnică, adică de
stăpână slujitoare a casei, de soție, de împlinitoare a menirii bărbatului, și
de mamă, de împlinitoare a menirii familiei, a cuplului marital).
Aceste bunuri sunt apărate de Penelopa, adică de
femeie și când ea nu le mai apără, acel popor este deja înfrânt.
Protecția femeii, așadar, nu înseamnă ocrotirea prin
lege a dreptului la pornografie, la dezmăț și la pruncucidere, cum susțin
astăzi grupurile neo-marxiste-ultraliberale.
Prunc-uciderea este prezentată, ticălos de viclean, de
către noul Faraon, cu palate în Occidentul postmodern, ca un drept al omului,
legitimat prin așa numita filozofie „pro-choice” (pro-alegere, sic!), care de
fapt legalizează dreptul de a ucide prunci nevinovați, tocmai zămisliți prin
darul divin al progeniei, al nașterii de fii și fiice. Toate aceste noi
viclenii faraonice ale unei postmodernități degenerate, rupte de Dumnezeu și de
viață, conduc la diminuarea capitalului genealogic prin toate tehnicile reducerii
numărului de copii la o femeie fertilă, respectiv la un cuplu conjugal. Cu
această latură intrăm direct într-un capitol special și anume în studiul
progeniei la scara popoarelor (progenia și deci ecogenia națională) ori a
continentelor (progenia și ecogenia civilizațională), studiu care ne permite să
ierarhizăm popoarele, continentele etc. în funcție de indicele de progenie
(asimilabil, în principiu ratei fertilității totale, la scara unei comunități,
un sat, un oraș, o regiune, un popor, un continent sau toată planeta).
La amenințarea
declinului progeniei se adaugă fenomenul mondial al dezțărării, adică al
exodului masiv de populații, de regulă contingente tinere, dinspre Est spre
Vest și dinspre Sud spre Nord. În unele cazuri, precum România, de exemplu,
procentul dezțăraților atinge praguri de maximă alarmă. Aceștia sunt acei
migranți care decid să nu se mai întoarcă. Românii plecați în lume, în total,
ating circa 20% din populația României. Dintre aceștia circa o treime aleg emigrația
definitivă, adică dezțărarea. În următoarea relatare, sub titlul „Desțărarea și
uitarea de neam” vom face o analiză fugară asupra tipologiei „dezțăratului”.
- Va urma -
Aranjament grafic - I.M., adaptare după portret de
Ovidiu Iovănel
----------------------------------------------
[1] Bădescu, I. Duhul satului. Țăranii și
cele patru monarhate, Editura Mica Valahie, București, 2022. Materialul
publicat prin amabilitatea revistei activeNews face parte din volumul IV al
seriei de volume editate sub titlul generic, „Creație și ruină” la Editura Mica
Valahie, București, 2022-2024 (Vol I A doua distrugere, Teoria fenomenelor
substructale, vol II, Duhul satului.Țăranii și cele patru monarhate, vol III,
Economia și lumea. De unde vine declinul și vol IV, Copilul și omenirea. Iarna
demografică planetară. Declinul mondial al progeniei)
[2] În arii precum Asia Centrală, Orientul
Apropiat și Africa, lipsesc datele, desi acestea se grupează în categoria
sex-turismului de top: cf. Gus Lubin (17 January 2012). "There Are 42
Million Prostitutes In The World, And Here's Where They Live". Business
Insider. Retrieved 14 December 2015.
[3]
https://www.activenews.ro/opinii/Acad.-Ilie-Badescu-De-la-Neamul-crestin-la-Noul-Sybaris.-Razboiul-nevazut-cumplit-impotriva-femeilor-si-a-pruncilor-187305
- 4 februarie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu