Război
și pace”
Col.
(r) Marin Neacsu
10
Martie 2024
Cine a scris povestea aia cu război și pace? Parcă un rus, Tolstoi. Dacă ar fi știut câte
controverse va stârni sintagma asta, s-ar fi lăsat de scris. Destinul
familiilor Bolkonski și Rostov are toate șansele să se regăsească în toată
Europa zilelor noastre. Certurile și opiniile diferite privind calea de urmat a
europenilor, dacă trebuie să aleagă războiul sau să caute pacea, se acutizează,
țări altădată prietene au astăzi contradicții
care țin nu de dorința cetățenilor lor, care oricum nu sunt întrebați ce vor ci
de atitudinea conducătorilor lor, de interesele sau sforile care îi dirijează.
Cehii și slovacii, altă dată formând un singur stat apoi împărțiți în două,
acuma sunt pe cale de a deveni dușmani din cauza diferenței de opinii privind
conflictul din Ucraina. Cehii au anunțat că anulează ședințele comune ale
guvernelor ceh și slovac din cauza refuzului Slovaciei de a se subordona
intereselor altora. Cehii vor război, slovacii vor pace.
Ciudat este că ar fi trebuit să fie invers, dacă tinem
cont de faptul că cehii sunt mai „aproape de Moscova iar slovacii mai aproape
de Berlin, dar dacă luăm în calcul primul arbitraj de la Viena din noiembrie
1939 prin care sudul Slovaciei și
Rutenia erau date, cu aprobarea Berlinului, Ungariei, dar și invazia din '68 și șenilele tancurilor
rusești pe străzile din Praga, totul are alte conotații. Raportându-ne însă
strict la situația de azi, atitudinea Slovaciei este în disonanță nu doar cu
politica foștilor frați ci și cu a cvasi-Europei mânată, dirijată împinsă sau
sacrificată pe altarul intereselor euro-atlantice ca să nu spun ale S.U.A.
Este greu de înțeles cum aproape un întreg continent
își vinde liniștea, economia, resursele, viața cetățenilor pentru a face pe
plac unor lideri care sunt departe de lumea dezlănțuită și conflictele pe care
ei înșiși le generează întrețin și mențin știindu-se feriți de pârjol.
Bineînțeles cei care vor suferi cel mai mult sunt cei neîntrebați, pentru că ei
vor pieri pe câmpurile de luptă, ei vor face curbe de sacrificiu, ei vor
sărăci, vor muri de foame, boli, împușcați sau arși, ei sunt carnea de tun. Cu
toate astea, războaiele le decid și pornesc nu militarii, cum susțin unii, ci
politicienii și marii producători și dealeri de armament și tehnică militară,
ca și cei care dețin resursele care sunt necesare războiului și populației.
Paradoxal, toate aceste conflicte sunt pornite în numele „democrației” și
„grijii față de drepturile omului” de rând, printre altele, dreptul la viață,
care este cucerit prin război. Cât de dobitoci am ajuns încât să nu vedem că
dreptul la viață ne este luat în numele dreptului la viață? Se pare că
suficient de dobitoci, de vreme ce acceptăm războiul ca soluție, iar această ruptură logică a fost asigurată
de politica de îndobitocire care s-a instaurat în rândul maselor populare,
aproape pe nesimțite dar bine dirijat.
Un alt paradox îl constituie „scopul conflictelor”,
sau mai bine spus promisiunea că lumea va arăta altfel post-conflict, vor veni
„oamenii buni”, constructorii, firmele
„de bine” ale marilor conglomerate financiare, ale „aleșilor”, O.N.G. urile finanțate și dirijate de aceiași
oameni care finanțează războaiele și „pandemiile”, și tranformă Iadul în „Rai”,
deșertul în oaze, cimitirele în parcuri de distracții, apa în vin și bălegarul
în parfum. Peste tot va domni veselia, oamenii vor trăi în armonie, vor avea
toți case, vor avea toți de lucru în firmele de „reconstrucție”, va exista o
singură lege pentru toți, care va fi dacă nu respectată, măcar impusă, Dar
pentru a ajunge aici trebuie să distrugem pacea, armonia, casele, pe care le
avem acuma, fiindcă „nimic nu se face fără sacrificiu”.
E adevărat, mai sunt unii care cred și încearcă să ne
convingă că nu va fi așa, că reconstrucția nu se va face, că banii se vor duce
în buzunarele acelorași oameni care ne împing astăzi la război, că acuma
cumpărăm tunuri de la ei, iar apoi ei ne vor da „tunuri” gratis, că lumea va
rămâne așa cum este și acuma, adică cei care ne trimit azi la război vor sta
tot în palate, vile, buncăre, iar pălmașii vor rămâne tot pălmași, cum spunea
și Brâncuși: „când am plecat de aici v-am lăsat săraci și proști, când am revenit v-am găsit și mai săraci și și mai
proști!”.
Ei ne invită să ne uităm Kosovo, care de asemenea a
fost teatru de război, întreținut de aceiași „prieteni” care acuma ne îndeamnă
să ne avântăm în conflictul din Ucraina cu cățel și purcel, că ne vând ei
armament și muniție dacă noi nu avem, aceiași prieteni care au promis
albanezilor din Kosovo, după conflict, autostrăzi bechteliene și le-au dat
multe statui și botezat străzile cu nume de import care mai de care mai all
bright, adică luminoase și lacurile cu
nume de rață. Generalii care au condus bombardamente și acțiuni de luptă, acuma
investesc în „energia” minieră Kosovară, chiar dacă nu cu același succes, dar
treaba merge rentabil, evident pentru ei, nu pentru populație.
Eu personal nu cred în aceste „răutăți” scornite de
„dușmanul de clasă”, pentru că știu că și noi avem proiecte de autostrăzi
făcute de firme strategice și știu că le și plătim niște bani pentru că noi „nu
am știut” ce vrem și e numai vina noastră că nu s-au finalizat.
Dar motivul pentru care cred eu că totul este o
propagandă de prost gust, este Afganistanul. Pentru cine știe cum arăta
Afganistanul, Kabulul în mod special în timpul conflictului, cum a fost lăsat
după plecarea „aureliană” a „armatelor prietene” din zonă, o simplă fotografie
va face cât o mie de cuvinte. Privind, nu poți să nu te minunezi și să nu
mulțumești celor care au fost pe acolo. Doar așa realizezi ce înseamnă
„binefacerile războiului” și că dacă nu ar fi dat pe acolo gardienii
democrației mondiale, bieții afgani ar fi locuit tot în amărâtele lor de
corturi sau colibe de piatră acoperite cu mărăcini sau flori de mac. Nu mai
vorbesc despre faptul că armata afgană, a talibanilor, are acuma dotări la care
armata română nici nu visează, după atâția ani de „parteneriat”. Dacă nu ar fi fost intervenția binefăcătoare
a occidentului, afganiii nu ar fi avut Humvee, elicoptere, rachete, avioane…,
iar bieții talibani ar fi luptat tot cu săbii, Naganuri, și ar fi jucat în
continuare hochei pe nisip, cu blănuri
de oaie.
Privind cum arată Kabul astăzi, nu pot să nu admit că
fără intervenția americană, ar fi rămas un biet cătun bătut de furtuni de
nisip, așa că eu cred în promisiunile partenerului strategic și nu înțeleg de
ce se opun slovacii războiului. Este adevărat, nu firmele americane care
reconstruiesc Kosovo s-au ocupat de Kabul, nici nu ar fi murit mii de oameni
nevinovați, femei, bătrîni, copii, cum se întâmplă acuma în Gaza, dar asta nici nu mai contează, e un detaliu
minor. N’est ce pas ?
P.S. Să nu creadă cineva că s-a terminat cu Kosovo.
Nuuuuu, acolo se coace ceva, pentru că lumea trebuie să fie ocupată, să aibă
cât mai multe motive de îngrijorare, dacă o lași în pace, începe să își/îți
pună întrebări incomode și nu e bine. Așa că,
cu cât mai multe focare de conflict cu atât mai bine pentru industria de
armament și „economia mondială.”
Bibliografie web:
-
https://www.libertatea.ro/stiri/cehia-arde-puntea-de-legatura-cu-slovacia-premierului-prorus-robert-fico-pe-fondul-dezacordurilor-privind-razboiul-din-ucraina-4821104
-
https://www.aktual24.ro/baza-bagram-americanii-au-lasat-in-urma-35-milioane-de-obiecte-mii-de-masini-fara-chei-sute-de-vehicule-blindate-afganii-sunt-suparati-ca-nu-au-fost-anuntati/
-
https://www.tripadvisor.com/Tourism-g660089-Kabul_Kabul_Province-Vacations.html
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu