Gheorghe
Buzatu - Inscripție pe osia neamului
Prof.
dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio
09
Iunie 2024
Gheorghe Buzatu s-a născut la data de 6 iunie 1939 în
comuna Sihlea (judeţul Vrancea). După absolvirea şcolii elementare şi a
studiilor liceale la Liceul Regele Ferdinand din oraşul Râmnicu Sărat
(1946-1956), a urmat cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie, Secţia Istorie
de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1956-1961). În anul 1971, a
obţinut titlul ştiinţific de doctor in istorie la aceeaşi facultate. După
absolvirea facultăţii, a lucrat pe postul de cercetător ştiinţific la
Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol” al Filialei Iaşi a Academiei
Române (1961-1992); cercetător ştiinţific principal I al Centrului de Istorie
şi Civilizaţie Europeană al Filialei din Iaşi a Academiei Române (1992-1997) şi
apoi ca profesor universitar de Istorie contemporană şi Relaţii internaţionale
la Universitatea din Craiova (începând din anul 1997). În paralel, a îndeplinit
şi funcţiile de secretar ştiinţific al Institutului „A. D. Xenopol" din
Iaşi (1975-1990), precum şi pe cea de director al Centrului de Istorie şi
Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române (din 1992).
Activitatea ştiinţifică a profesorului Gheorghe Buzatu
s-a caracterizat, până în prezent, printr-o impresionantă listă de titluri: 55
cărţi publicate sub nume propriu; 70 volume coordonate sau în colaborare; autor
a peste 500 de studii şi micromonografii, articole, eseuri, prefaţe, note ş.a.
El coordonează de mai mulţi ani prestigioasa colecţie „Românii în istoria
universală” ce a ajuns la 138 volume.
Profesorul universitar doctor Gheorghe Buzatu, istoric
prin excelenţă cu o deplină maturitate şi înţelepciune a îmbrăcat Istoria
Contemporană, într-o haină curată, strălucitoare, cu o croială fină, adecvată
realităţii, încadrată într-o culoare emblematică.
Intensificat cu un profund examen de conştiinţă,
înrămat într-un caracter boieresc, profesorul universitar doctor Gheorghe
Buzatu a urcat în amvonul Românului, prin complexitatea operei, prin
profunzimea abordării şi prin mesajul realităţii istorice. Este de bun augur şi
o mândrie românească, faptul că astăzi Naţiunea noastră şi alte naţiuni pot
beneficia de amploarea cercetării şi de multitudinea lucrărilor ilustrului
istoric. Generaţiile tinere pot pătrunde mai uşor firul istoriei reale, luând
contact cu o mare parte ex-cenzurată şi necunoscută a istoriei, graţie
Profesorului Gheorghe Buzatu, care a impus necesitatea unor planuri de
referinţă istorică în cadrul naţional şi universal.
Istoricul Gheorghe Buzatu este o mărturie colosală
atât prin domeniul abordării, cât şi prin documentarea masivă realizată.
Dincolo de rolul major şi intransigent al cercetării, istoricul Gheorghe Buzatu
asumă extrordinarul simţ al pătrunderii în viaţa Cetăţii şi a societăţii,
dovedindu-se în egală măsură şi un profund analist al psihologiei umane.
Analizarea sistematică şi academică a istoricului
Gheorghe Buzatu, aduce meritul de a ridica vălul nepăsării sau negura
truncherii realităţii istorice, lăsând izvoarele cercetării să glorifice
autenticitatea momentului sau momentelor derulate. Domnia sa aduce în domeniul
Culturii şi Ştiinţei, deci în memoria Istoriei Contemporane, cu expresivitate,
segmentul Mareşalul Antonescu .
Misiunea istoricului prin excelenţă este aceea de a
aduce o provocare de o amploare şi o forţă a adevărului, nemaipomenită în
context cu factorii politici, culturali şi spirituali interni sau externi. În
apărarea adevărului istoric este relevantă şi raţiunea dincolo de fapte,
coroborată cu logica consecinţelor lor ulterioare, consecinţe pro sau contra
Naţiunii, contra poporului sau a lui Dumnezeu.
Istoricul Gheorghe Buzatu, a abordat în spiritul
vremilor cercetate, în viaţa obştească valorile Cetăţii, adică politica şi
Tradiţia, în centrul căreia trebuie să stea permanent entitatea naţională.
“Sentimentul naţionalist pentru o ţară ca noi, mică, înconjurată de duşmani,
este o obligaţie, o datortie sfântă, sacră, fiindcă ea reprezintă armătura
poporului”, spunea alt mare Erou, Pan Vizirescu.
Ţelul pe care şi-l formulează un istoric este
sinergismul dintre Ortodoxie şi Naţionalism, aflat în pilda Bisericii Străbune.
Conştient de chemarea şi misiunea sa Istoricul Gheorghe Buzatu s-a angajat
plenar în cinstirea şi apărarea etnogenezei daco-române. Spiritul vremii, al
oricărei aşezări cultural-politic-spiritual trebuie să fie, nu al raţiunii, ci
al Naţiunii, cu spiritul etnic, religios şi ortodox al poporului român.
Istoricul, teologul şi filosoful deopotrivă sunt chemaţi şi aleşi în misiunea apărării
şi salvării etnicului, întru apărarea şi mărturisirea credinţei Bisericii
Străbune, punând cultura şi politica în slujba etnicului şi nu invers, făcând
astfel dovada că în planul vieţii cultural-spirituale nu trebuie să se lucreze
decât în sensul promovării noţiunii de Neam, ca entitate divino-umană, din
perspectiva creştinismului ortodox. Adică o comuniune, un consens şi o
reciprocitate sfântă: viaţa Naţiunii în slujba Ortodoxiei şi Ortodoxia în
slujba Naţiunii, având ca temei paradigma: Dumnezeu ne-a dăruit Naţiunea, iar
Naţiunea ni L-a dăruit pe Dumnezeu.
Deschizător de multe drumuri: istoric, politic,
cultural, Profesorul Gheorghe Buzatu a reuşit într-un climat deloc favorabil,
antiromânesc şi antiortodox să înfrângă barierele şi obstacolele epigonice,
revanşarde şi iredentiste scoţând din întunecimea proletară o rază de soare a
conştiinţei naţionale. În conştiinţa sa creştină ca purtător de lumină ortodoxă
a ştiut să ocrotească etnicul faţă de desele şi îndârjitele atacuri sau
falsificări tendenţioase. Istoricul nu trebuie să fie un spirit liberalist şi
iluminist desacralizator, ci o conştiinţă liberă, ortodoxă, luminător al
generaţiei sale şi al celei viitoare.
Profesorul Gheorghe Buzatu s-a angajat necondiţionat
cu toată fiinţa şi persoana sa în Educaţia şcolară, în slujba dăinuirii
Neamului. Dincolo de orice forme, rânduieli şi presiuni ale societăţii civile
sau ale statului, dincolo de interesul diplomatic sau conjunctural, istoricul
trebuie să cinstească şi să mărturisească puterea şi veşnicia Tradiţiei ca
fundament etern al vieţii creştine. Scriitorul Gheorghe Buzatu extrem de
responsabil, mânat de idealuri nobile şi măreţe a adus o sănătate sufletească generaţiei
şi discipolilor săi, lăsând ca o moştenire testamentară duhul
enciclopedismului. Personalitatea sa se conturează într-o identitate naţională
specifică Românului, cu un caracter creştin şi caracteristici distincte,
radiind într-o rază de originalitate a chipului cultural-spiritual autohton.
Conştientizând prin erudiţie şi viziune suferinţa,
înfrângerile sau biruinţa Neamului şi-a cinstit mai presus de toate rădăcinile
şi aprinzându-se de clocotul din venele Străbune, a luptat şi a mărturisit
adânc virtuţiile Naţiunii noastre preaalese, ca un purtător de biruinţă.
Un Om cald, frumos, cinstit, chibzuit, neînfrânt,
zelos şi-a asumat trecutul ca pe un izvor al prezentului si al viitorului, sau
ca pe un tron Voievodal în care Basarabia şi Bucovina să stea sub Sceptrul
dreptăţii, onoarei, credinţei şi al iubirii. Căldura sa emană ca o mireasmă a
statorniciei ce se aprinde în ruga stelară. Frumuseţea sa primeneşte aureola
din juru-i entuziasmându-ne cu un surâs îmbietor şi parfumat. Cinstea sa
transcende din viţa boierească a răzeşilor,
rostuind dreptatea şi bunătatea, din hrisovul demnităţii sale.
Chibzuinţa sa reflectă eleganţa măsurii, de a fi egal în toate: în gând, în
cuvânt, în faptă. Neînfrângerea sa, s-a plămădit din murmurul apelor şi din
zâmbetul de soare, care au înflorit în credinţa străbună. Zelul său se revarsă
din miracolul răbdării carpatine şi cugetul ancestral surprins de biruinţă.
Prin bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu, Istoria,
adică curgerea veacurilor a însemnat în crugul lumii, zborul daco-românilor
prin furtunile şi vâltorile timpului şi spaţiului.
În limba sfântă proto-daca (pelasgă), cuvântul «crug»,
are o semnificaţie complexă şi completă chiar, însemnând: cuvânt, adunare
(sobor), zbor, plutire, cruce şi înălţare. În Tradiţia pelasgă- matca lumii
exista o tradiţie sacră a crugurilor: crugul unui lucru (mişcarea firească a
lui), al unei fiinţe(rostul ei) sau al unei persoane(plinătatea sau împlinirea
ei). Crugul deplin este aşadar timpul
dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului pelasg, sau mai recent al
omului creştin, adică cunoaşterea binelui pentru a rămâne în el.
Totdeauna a fost şi va fi o parte a omenirii care
măsoară timpul cu zvâcniri proletare, cu zvârcoliri marxist-leniniste, cu
agonisiri ana-caiafice, cu robie asupra firii ca Iuda…, şi totodată cealaltă
parte rămasă a omenirii, care a mers şi va merge pe Cale, prin Tradiţie, prin
Lumină, spre Adevăr, spre Iubire. Aceasta este Lumea veşniciei.
Întreaga Istorie este bazată pe interacţiunea dintre
interiorul Creaţiei cu legile ei şi Pronia dumnezeiască. Există un sens
apocaliptic al Istoriei. Tocmai de aceea istoria Naţiunii noastre preaalese
trebuie privită, cercetată şi trăită plenar cu o responsabilitate creştină
absolută. Aşa cum Apele noastre şoptesc tainele Cerului, aşa cum Cerurile cântă
slava lui Dumnezeu, aşa cum Lumina o preaslăveşte pe Fecioara Maria, tot aşa
Codrii şi Carpaţii noştrii prăvălesc în genuni de zări adâncul veşniciei noastre.
Istoria este confruntarea dintre bine şi rău, e o
lucrare permanentă şi universală, care angajează toate aspectele vieţii umane
pe calea mântuirii. Istoricul, teologul şi filosoful trebuie să depisteze
fiecare gând, pus în fiecare amănunt al vieţii. De pildă, fiecare gând, cuvânt
ori faptă poartă în ele duhul aflat în om în acele momente. Este un raport
continuu între manifestările sufleteşti şi fapte pe de o parte şi duhul aflat
în om pe de altă parte. De aceea se cuvine firesc să ne întrebăm: Cui slujim? Răspunsul
este simplu, dar profund: Celui care ne insuflă, Aceluia slujim!
Spiritualitatea în care trăieşte omul este în mod
direct opera duhului şi numai după aceea lucrarea omului. Istoria nu este un
fenomen de sine stătător sau o înşiruire de idei, căci ideile sunt vehiculate
de oameni, iar oamenii sunt vehiculaţi(insuflaţi) de un duh. Toate sensurile
vieţii sunt înscrise ontologic în noi de către Dumnezeu. Cunoscând corect
raportul dintre Hristos şi Istorie, putem articula corect lucrarea mântuitoare
a lui Hristos cu mântuirea lumii. Viaţa şi natura umană trebuiesc permanent înnoite
în Iisul Hristos.
Istoricul, teologul sau filosoful (şi nu numai)
trebuiesc să fie expresia Adevărului, a Dreptăţii, a Binelui, a Dragostei,
concret, imediat, direct, cu trup şi suflet şi în deplină responsabilitate.
Aşadar, trebuiesc să fie expresia lui Hristos.
Cu taina nepătrunsă a dumnezeirii comunică numai
adâncul tainic al creştinului ortodox. Creştinii ortodocşi au răspunderi
depline: gândiind, orientând şi orânduind problemele omenirii.
Istoricul, teologul sau filosoful trebuiesc să
cunoască deopotrivă şi deplin lumea, viaţa şi cu osebire duşmanii. Creştinismul
ortodox trebuie asumat pe sinergismul dintre Ierarhia clericală şi Elita
mireană. Numai împreună vor putea da o expresie creştină şi Statului. Iar pe
osia istoriei romaneşti va fi întotdeauna scris cu litere de aur numele
creştinului istoric Gheorghe Buzatu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu