Pentru
cine bat clopotele, române?
Col.
(r) Marin Neacsu
23
Iunie 2024
Au trecut și alegerile. Este adevărat, la noi
alegerile s-au desfășurat în vechiul
stil românesc, cu hegemonia S.T.S. în
ceea ce privește numărarea/stabilirea voturilor, și existența statelor paralele, pentru că noi nu avem doar un stat paralel,
avem mai multe, conduse și dirijate din mai multe puncte ale lumii, în funcție
de „secțiile” din serviciile secrete. Eu nu știu ce ne mai tot dăm după cireș,
hai domnule să recunoaștem că statul român tradițional, ăla despre care vorbesc
cărțile de istorie care au mai rămas cu adevărata istorie și nu o propăvăduiesc
pe a popoarelor „alese” la butoane, nu mai există, cineva spunea, nu
întâmplător ci prevestitor și dirijat, că avem un stat eșuat, căci în
interiorul de ieri și de azi al României, nu știu dacă și al celui de mâine,
există mai multe state paralele, congruente, intersectate, îmbârligate
șerpește după cum lucrează și reușesc să
se impună serviciile secrete străine.
Dar nu, nouă ne place să ne învârtim, să ne dăm
rotunzi, la noi orice s-ar întâmpla, nu o să recunoaștem noi că am dat-o în
bară, nici picați cu ceară. Numai la noi creșterile sunt negative, „eșecele”
devin „succesuri” și ca în bancul cu țiganul căzut de pe acoperiș, când cădem,
noi spunem că pe acolo am vrut noi să coborâm, „casa mea, cobor pe unde vreau”.
Cam așa s-a întâmplat și acuma cu alegerile și deși abia se „numără”
voturile, și astea tot în paralel, mai trebuie „centralizate” iar aici treburile
deja intră în malaxorul STS, totul va fi „a la carte” meniul va fi după dorința
„clientului.” După prezidențialele din 2014 în care un candidat a reușit să
„recupereze” 20% din voturile românilor, cu un program și o campanie pe
„mute”în doar două săptămâni, nimic nu ne mai poate surprinde.
Pe mine personal ar fi putut să mă mire cum a putut un individ care a ținut
patru ierni bucureștenii fără căldură și apă caldă, să câștige alegerile la
primărie, dar nu mă miră, ăștia suntem noi românii, popor de slugi și iobagi
care nu se simt bine dacă nu sunt ținuți cu nasul în fum de ardei iute. Foarte
distractivă declarația perdantei Firea care consideră că a pierdut pentru că a
făcut o campanie cinstită, curată, lipsită de agresivitate, nu și-a mai ridicat
fustele în cap ca pe vremuri, și din cauza asta a pierdut. Eu mă îndoiesc că
dacă îi vedeau budigăii bucureștenii ar fi votat-o, dar poate știe ea ceva ce
eu nu știu legat de gusturile Capitalei.
Ar fi putut să mă mire cum de la sectorul 1 de
exemplu, Clotilde se bate cap la cap cu reprezentantul PNL după ce 4 ani i-a
umplut pe cetățeni de gunoaie și șobolani. Peneliștii zic că că ar fi câștigat
candidatul lor, Tuță, dar eu zic să nu se grăbească, Armande trebuie să mai
aibă ceva saci puși deoparte de la alegerile precedente, nu cred eu că nu a
oprit ceva. Dacă aceasta va câștiga, se va putea spune că șobolanii și-au ales
regina.
Timișoara a redevenit oraș martir, căci timișorenii au
fost nevoiți să aleagă între Robu și Fritz. De ce nu a candidat sîrbul Nole, că
tot a făcut legendă prin zonă neamul novăceștilor? Nu știu, probabil cineva i-a
blestemat să nu mai aibă de unde să aleagă după ce l-au ales pe Tokeș.
Prin Sușiava și
Prahova alegătorii joacă berbunca cu aleșii coaliției făcând rocada, deși nu e
nicio diferență între ei, dar uite așa să mai întărâte spiritele și să îi
determine să se lase de declarații de dragoste mimate.
La Craiova, Olguța a câștigat pe toate planurile și
era normal, la câte porecle are, dacă dăm câte zece procente fiecărei porecle,
facem suma. Ea nici nu a trebuit să facă eforturi de campanie, deși și-a
manifestat intențiile de viitor împărțind pliante alături de viitorul primar al
deceniilor 4-5, că altfel nu înțeleg ce căuta tânărul Vasilescu/Manda alături
de oamenii mari.
La Târgu Mureș pe tvr 1, știrile dimineții au început
cu „gluma zilei” dacă nu cumva a alegerilor, căci reporterul dimineții a spus:
„la Târgu Mureș bat clopotele, speram să bată pentru unul de-al nostru,
dar a ieșit unul de-al lor”. Pentru cine
voia reporterul respectiv să bată clopotele nu știu, dar cu așa comentarii pe
post, cred că e cazul să se angajeze clopotar. Că tot suntem în zonă, trebuie
să spun că sunt două lucruri care mă intrigă peste măsură în ceea ce privește
votul cetățenilor de etnie maghiară:
Cum se face că în Ungaria, maghiarii votează pentru
„independența țării”, pentru naționalism, pentru pace, împotriva politicii
globaliste și a amestecului U.E. în treburile interne ale națiunii, împotriva
cotelor de imigranți, iar în România exact invers? Nu înțeleg, nu sunt tot
maghiari ? Ce e bine pentru maghiarii din Ungaria nu e bine pentru maghiarii
din România? Nu înțeleg de ce U.D.M.R. votează în România împotriva politicii
maghiarilor din propria țară? Să fie atât de multă ură între ei ?
Cum se face că de 23 de ani U.D.M.R., indiferent de
câți români ies la vot, indiferent împotriva cui, obțin constant 5% din voturi,
adică pragul de intrare în Parlament? Nu înțeleg și pace, de unde știu
udemeriștii de fiecare dată câți să iasă la vot încât să obțină cei 5%, pentru
că și atunci când au fost 12 milioane la vot și când au fost 7 și acuma cu 9
milioane, udemeriștii au scos mereu procentul necesar intrării în parlament.
Bine acuma nu e cazul, dar se pregătește terenul nu ? De unde știu ăștia frate, câți români vor
ieși la vot ca să iasă și ei să facă pragul, când nimeni nu poate spune
dinainte, nici Dîncu, nici Palada nici
chiar S.T.S.-ul? Aici e ceva minune Dumnezeiască, că tot am votat în Duminia
Orbului.
Unii ar spune că răspunsul la această nedumerire se
găsește în începutul articolului dar nu cred, aia a fost o alegorie, nu ceva
real.
Una peste alta, se cunoaște că au fost alegerile
„orbeților”, căci toată lumea e mulțumită. Mare inspirație pe Cio-Ciu să
candideze cuplați, că așa fiecare se poate declara învingător și mulțumit cu
scorul de peste 50%, fiecare considerând că datorită lui a reușit coaliția o
victorie ”zdrobitoare,” care nu mai e la fel de zdrobitoare dacă îi iei
separat. Până și învinșii A.U.R. et co. se declară mulțumiți pentru că au fost
învinși de „coaliție”, altfeeeel praf îi făceau.
U.S.R.-ul este marele perdant, căci cu toți aliații
lor abia au reușit un 12%. Acesta este votul dat de români Bruxellului. Culmea
este că parrtidele aflate la guvernare apreciază ca un lucru pozitiv pentru
ele, prezența la vot, că cică au mobilizat ei oamenii. Da, i-au determinat să
iasă la vot... ca să voteze împotriva lor. Asta da motiv de mândrie.
Despre alegerile din Europa, ce ar fi de spus? Se fac
și pe acolo eforturi de menținere a unor procente „decente” pentru P.P.E. și
învingătorii tradiționali dar se pare că prin unele părți U.E. a pierdut
nepermis de mult. Macron a suspendat Adunarea Națională pentru că partidul său
a căzut pe locul 2 la alegerile Europarlamentare, fiind întrecut de Le Pen și
astfel guvernul nu mai reprezintă realitatea câmpului de luptă. S-ar spune că e
o măsură de bun simț, dar nu e așa. Macron nu vrea să lase impresia că la ora
asta Franța este orientată spre stânga/dreapta naționalistă și ordonă alegeri
anticipate sperând ca pe de o parte „ai lui”să iasă la vot și să restabilească
hegemonia partidului său, cu sau fără „ajutor”. Le sugerez softul folosit de
S.T.S. Einfailibil.
Nici nemții nu stau pe roze, dar rezistă.
Cam atât la prima mână, așa pe ne... număratelea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu