sâmbătă, 29 iunie 2024

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - Cel mai iubit înțelept - PETRE ȚUȚEA

 



Cel mai iubit înțelept - PETRE ȚUȚEA

 

      „Părinte-mi ești, maestru-mi ești tu mie

      tu singur ești acel ce-a dat viață

      frumosului meu stil ce-mi e mândrie.”

                         (DANTE Alighieri, Cântul I)

 

   Pe admirabilul nostru filosof creștin – Petre Țuțea, l-am admirat ca pe un templu celest privind divina sa înțelepciune ortodoxă din al cărei izvor, omenirea își merită cu prisosință savoarea și splendoarea.

   Cu înțelepciunea lui a atins marginile lumii, iar cu faima demnității și onoarei stelele cerului.

   Pilda lui a înmugurit gândul, a înflorit graiul, a odrăslit rodul faptei frumoase, țîșnind în torentul prezent al desăvârșirii viitoare.

   Adeseori printr-o minune deosebită, Mântuitorul Hristos ori Maica Domnului – Maria, pe care filosoful nostru i-a adorat cel mai mult, datorită jertfei și dragostei marelui nostru gânditor și împotriva oricărei înțelegeri omenești, ne sprijină și ne ocrotește Neamul, întru dăinuirea lui misionară și mesianică.

   Mi-ar fi plăcut să se numească PAVEL, care să fie „cît Mediterana”, așa cum l-a numit el pe cel mai mare Apostol, dar mama, frumoasa, evlavioasa mușceleanca Maria de Argeș, i-a dăruit numele tatălui, vrednicul de pomenire și dăruire, preotul Petre.

   Oricum, înțelepciunea sa și dragostea lui pentru Neam și Dumnezeu îl poate gratula cu cognomenul DURANTE, cuvânt pelasgo-get, din a cărui tulpină a țâșnit pentru Roma, marele dacolatin DANTE Aligheri, iar pentru Națiunea noastră, marele dacoromân Petre Țuțea, ce va DURA, pururea întru veșnicia Seminției noastre primordiale.

   Cromatica, semantica și simfonia numelui pelasg – DURANTE, mai semnifică prin seva lui însăși, izvorul omeniei ce susură prin limpezimea frumoasă a sufletului: har, dor, strălucire, iubire, dăinuire.

   Viața sa cumpătată, sacra suferință, demnitatea credinței, înveșnicirea tradiției, apoteoza Neamului, jertfirea întru Adevăr și Frumos, i-au odrăslit dulci roade bogate în adevăruri istorice, filosofice ori teologice în care a crescut Pomul cunoștiinței lui – „Între Dumnezeu și Neamul meu”.

   Cu mierea Adevărului divin s-a cuminecat ca fiu ales al Națiunii, hărăzite de Dumnezeu întru marile ei înfăptuiri hristico-mesianice, universale.

   Frumusețea lui fizico-moral-spirituală l-a călăuzit spre Filosofie – acel izvor dăruit Neamului nostru pelasgo-get, dintru fașa ontologică și, pentru ca nici o parte a filosofiei să nu-i rămână necunoscută s-a cufundat cu mintea lui ascuțită în adâncurile cele mai tainice ale teologiei ortodoxe.

   Înfăptuirea dorinței nu s-a lăsat prea mult așteptată, căci prin prinosul suferinței jertfelnice din temnițele regimului concentraționar, prin harul Duhului Sfânt a priceput ceea ce puțină minte omenească poate pricepe aici pe pământ, despre esența divină și despre celelelte inteligențe separate – cele nouă ceruri angelice...

   Pe vremea când albastrul Cerului hristic a împodobit verdele Pământului dacic al Fecioarei Maria, cu frumusețea spirituală a geniului argeșean și profet al Neamului – Petre Țuțea, Dacoromânia s-a răsfrânt în Aura Eroismului, reflectat pururea în Icoana Martiriului cu sclipiri valahe Durante...

   Harul, erudiția, jertfa, mărturisirea i-au adus marelui gânditor creștin – PETRE Țuțea, cununa ortodoxă a laurului celest: NEMURIREA spirituală!

   Stațiunea AURORA – Cap, hotel California – Dacoromânia

   Tuturor Românilor iubitori de frumos și înțelepciune!

   29 Iunie 2024

   + Sf. Apostoli PAVEL și Petru

 

   GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

               










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu