Primele scrieri în Alfabetul Valah
Istorie
Răzvan Negrea
23 Mai 2026
Istoricul de la Cristian,
Ştefan Stăreţu, a descoperit primele scrieri în Alfabetul Valah
Dr. în istorie Ştefan Stareţu a
descoperit un documentul din jurul anului 1600 care conţine singura
nominalizare cunoscută până în prezent a Alfabetului Valah. Dl. Acad. Ioan
Aurel Pop a subliniat că documentul este unic. Pe lângă literele Alfabetului Valah,
derivate din cele ale Alfabetului Chirilic, există și semne corespunzătoare
unor sunete specifice limbii române. Mai mult, înşiruirea de litere este urmată
de exemple de cuvinte care încep cu aceste litere, în mod surprinzător, scrise
de mână în alfabetul latin, cuvinte care aparţîn atât limbii române: zi, ochi
cât şi limbi sârbe: glaglulie, dobro. Această ultima parte plasează acest
document între primele documente care conțîn scrieri de mână în alfabetul latin
ale limbii române, în categoria documentelor unanim cunoscute: Tatăl Nostru al
boierului Luca Stroici, din 1593, scris însă în gramatică poloneză şi italiană
și Fragmentul Todorescu, datat la 1573, care este însă tipărit şi scris în
gramatică maghiară.
Documentul (a fost identificat în
lucrarea: Iştvan Vasary, A Szekely Iras Emlekei - Corpus Monumentorum Alphabeto
Siculico Exaratorum (CMASE), Bolcseszettudomanyi Kutatokozpont, Budapest, 2021,
p. 502) face parte din florilegiul de tinerețe, care a aparținut Ducelui
August al II-lea de Brunswick-Wolfenbuttel (1579-1666), redactat începând din
1592 până în jur de 1612, maxim poate 1616. Manuscrisul de 584 pagini, care
acum se găseste în Biblioteca din Wolfenbuttel, are la pag. 438 documentul în
discuţie. În lucrările maghiare documentul a fost analizat exclusiv pentru
partea a două care conţine un text în alfabetul secuiesc, considerat şi această
foarte importanat, prima analiză din perspectiva limbii române aparținând lui
Ștefan Starețu, analiză care este și în curs de cercetare, proces va mai dura.
Revenim, până la descoperirea
istoricului Ştefan Stăreţu existau daor bănuieli rezonabile, precum cele ce
urmează. O enigmă a poporului român: a existat vreodată vreun alfabet valah
prin care scriau înaintaşii noştri? A existat vreodată în istoria poporului
vreun „alfabet valah”, diferit de clasicul alfabet slavon sau latin? Se pare că
da. Asupra scrierii practicate de strămoşii noştri încă pluteşte o mare enigmă
care cu greu va putea fi vreodată elucidată.
Academicianul Gh. Balş consemna
prin anul 1933: „Turnul de intrare al Mănăstirii Voroneţ a fost
prefăcut, dar unele părţi ale sale sunt cu mult mai vechi, fără a se putea
preciza dată lor… Piatră din afară a acestei porţi este din piatră de talie,
foarte veche după cât se pare. Aici se află numeroase semne lapidare, dar care
nu mai sunt cele ce le găsim pe monumentele lui Ştefan cel Mare şi nici în
veacul al XVI-lea - în orice caz, nu sunt simple scrijelituri făcute fără
sens…”
Asemenea semne lapidare -
consemnate de Gh. Balş la Voroneţ, Dragomirna sau Cetatea Sucevei - par să fie
oarecum similare. Din cauză că ele apar cu precădere pe zidurile exterioare, şi
că pentru motivul că au fost întotdeauna considerate aparţînând unei scrieri
foarte vechi, a cărei semnificaţie s-a pierdut, dar au fost repetate prin
mimetism de breaslă, unii s-au grăbit să le considere simple însemne ale
breslaşilor constructori, în timp ce alţii le consideră semne cabalistice
utilizate pentru a păzi intrarea în lăcăş a duhurile răuvoitoare. Ceea ce
îngreunează descifrarea respectivelor semne lapidare e faptul că acestea pot fi
uneori simple, elementare, dar pot totodată să formeze prin anumite poziţionări
şi unele compoziţii întregi. „Pot reprezenta o scriere atribuită unui
străvechi alfabet”, susţinea încă de prin anul 1880 Teodor Burada (unul
dintre descoperitorii celebrei culturi Cucuteni). Printre cei care au încercat
descifrarea sistematică a scrierii la care facem referire au fost P.P.
Panaitescu şi Silvia Păun, însă fară succes.
Prezenţa unor astfel de semne
grafice, întinse constant peste milenii şi păstrate cu fidelitate pe răbojuri,
reluate la troiţe, pietre funerare, porţi, frontoane, mobilier, unelte, peceţi,
cusături (atenţie mai ales la cele de pe glugile oierilor), i-au făcut pe alţi
istorici, etnografi, lingvişti şi folclorişti să cerceteze originea şi aria lor
de utilizare. Rezultatele de până acum, nu sunt însă pe măsura aşteptărilor. Că
a existat, totuşi, o „scriere valahă” este indubitabil. Prin anul 1000, regele
Ştefan al Ungariei a dat, la cererea papei Silvestru, un decret pentru
înlocuirea vechiului sistem ideografic de notare, ce era foarte răspândit în
Transilvania, cu scrierea latină. Despre „scrierea valahă” ne dă relaţii şi
B.P. Haşdeu care, citând dintr-un manuscris latin din secolul al XV-lea al
maghiarului Simon Kazei, arată că „la aşezarea secuilor în
Transilvania… aceştia erau învecinaţi cu vlahii (Blachis), de unde se vede că
ar fi adoptat şi literele vlahice”. În secolul al XVIII-lea, un alt
maghiar, Turatz, preciza că „acele litere nu se scriau, ci se crestau”.
Aranjament grafic - I.M.
---------------------------------------------------
sursa - https://www.argumentul.ro/single.php?id=1394#
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu