Pamfil Şeicaru - un model pentru jurnalismul românesc
Art-emis
16 Mai 2026
Pamfil Şeicaru, un reper al
jurnalismului românesc, politolog, istoric, sociolog, memorialist şi pamfletar
a fost cel care, în 1928, a înfiinţat „Curentul”, considerat cel mai combativ
ziar din România perioadei interbelice, pe care l-a condus până la plecarea din
ţară, în anul 1944.
Pamfil Popescu, pe numele avut la
naştere, a venit pe lume la 6/18 aprilie 1894, Tăbărăşti, Buzău, unde bunicul
său, Constantin Şeicaru, a fost preot timp de 40 de ani. Părinţii săi au fost
Ana şi Haralambie. A urmat cursurile gimnaziale la Tecuci şi cursul superior la
Liceul Gh. Roşca Codreanu din Bârlad, absolvit în 1914.
Pamfil Şeicaru a debutat în 1911
în revista „Freamătul” din Tecuci cu o încercare dramatică intitulată „Pe
nemâncate”. Om de o vastă cultură, Şeicaru va deveni şi un autor apreciat al
cronicilor şi recenziilor literare, în publicaţii precum „Răsăritul”, „Junimea
literară”, „Văpaia”, „Ramuri”, „Doina”, „Lumina”, „Steagul”, „România viitoare”
sau „Lumea”.
A fost admis la Facultatea de
Drept a Universităţii din Bucureşti, în 1916 a fost nevoit să le întrerupă pe
durata războiului, dar apoi le-a încheiat la Iaşi în 1918. S-a dovedit un
talent înnăscut pentru litere, însă a dat dovadă şi de un curaj pe care nu
mulţi l-au demonstrat. El a fost decorat chiar când se afla pe front, în timpul
Primului Război Mondial, cu Ordinul Mihai Viteazul în rang de Cavaler, iar
guvernul francez îi va acorda „Croix de Guerre”. După război, îşi alege
pseudonimul de Pamfil Şeicaru, sub care va publica tot restul vieții.
În anul 1919 a scos la Bucureşti,
apoi la Cernăuţi, împreună cu Cezar Petrescu, revista „Hiena” (1919-1924), iar
din anul 1921, a fost director al cotidianului „Ora” din Bucureşti.
În 1923 a fost angajat la ziarul
„Cuvântul”, ca șef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici, iar în anul
1924 a fost ales președinte al Sindicatului ziariștilor.
După ce va vinde o parte din
averea sa şi a soţiei, Constanţa Pătraşcu, la 11 ianuarie 1928, a înfiinţat
ziarului „Curentul”, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele
două războaie mondiale, Şeicaru fiind ziarist şi director. „Curentul” şi
publicaţiile sale au impus în jurnalistica românească interbelică o ţinută
înaltă, rivalizând cu cele mai importante jurnale europene.
Tot în acea perioadă, se va
implica şi în viaţa politică, în anii 1928, 1931 şi 1933, fiind ales ca deputat
independent.
Este ctitor al Mănăstirii „Sf.
Ana” din Orşova, construită între anii 1936-1939 în memoria tuturor eroilor
care au căzut pentru o Românie Mare. Înălţarea mănăstirii constituie o
mulţumire a cunoscutului ziarist adusă lui Dumnezeu, pentru că l-a ocrotit pe
durata primului război mondial, de la Orşova la Mărăşeşti. Se cunoaşte că,
fiind într-un tranşeu pe coama dealului unde a înălţat mănăstirea, care are
drept hram numele mamei sale, a fost îngropat de explozia unui obuz.
De numele lui Pamfil Şeicaru este
legat şi „Drumul Eroilor” care urca din centrul Orşovei până aproape de cer,
unde s-a zidit sfânta mănăstire şi care a fost, pe parcursul a 1.500 de metri,
străjuit de şapte troiţe, câte una pentru fiecare regiment care a luptat, în
1916, la Alion, Orşova şi Cerna, împotriva nemţilor. Mănăstirea, care trebuia
să poarte hramul Sfânta Ana (după numele mamei lui Șeicaru), nu a fost sfințită
imediat după încheierea lucrărilor de construcție.
În 1939 a fost singurul ziarist
român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie
și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic. În fața
pericolului nazist, „Anglia trebuie să se pregătească pentru propria apărare și
abia după asta să garanteze și frontierele altor țări”, spunea el. Într-un
articol publicat la 15 aprilie 1939 a intuit inevitabila sacrificare de către
marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp. În anii
războiului, au rămas celebre polemicile lui cu comentatorul politic britanic
Wickham Steed de la postul de radio BBC. În anii interbelici, Pamfil Şeicaru a
suţinut numeroase conferinţe la Radio România. Printre acestea se află „Charles
Maurras” - 15 iulie 1938, „Cultul eroilor” – 18 mai 1939, „Gazetarul Eminescu”
- 18 iunie 1939, „Nicolae Iorga - comemorare” - 15 octombrie 1942 sau
„Deschizători de drumuri în cultura românească modernă”. Pamfil Şeicaru a fost
şi membru al Consiliului de Administraţie al Radio România (1935-1938).
În anul 1941, tirajul
„Curentului” depășea 200.000 de exemplare, iar duminica depăşea cifra de
300.000, pentru că apăreau suplimentele: „Curentul familiei” și „Curentul
pentru copii”. Din 1939, editura înființată care purta numele ziarului publica
„Evenimentul” și „Rapid”. Creșterea tirajului însemna venituri uriașe, iar până
la dispariția ziarului, au semnat articolele nume ilustre precum Cezar
Petrescu, Nichifor Crainic, Ion Vinea, Romulus Dianu și alții. Pe lângă reușita
socială, ziarul a însemnat și prosperitate pentru directorul lui: un conac și o
fermă la Ciorogârla, anexă la casa din București, trust cu palat și tipografie
proprie. Presimţind probabil vremurile ce aveau să vină, Pamfil Şeicaru decide
să părăsească România în 1944, anul în care Armata Roşie a ocupat România.
Ocuparea de către sovietici, la 20 septembrie 1944, a imprimeriei ziarului şi
editarea de către aceştia în acel spaţiu tipografic a „Buletinului Armatei
Roşii“ au dus la încetarea apariţiei gazetei „Curentul“, a cărui existenţă de 17
ani fusese dominată de personalitatea lui Pamfil Şeicaru. Primul pas concret în
procesul de excludere a sa din breasla ziariştilor profesionişti s-a înfăptuit
pe 16 octombrie 1944, când a fost dată publicităţii prima listă de ziarişti
cărora li s-a ridicat dreptul de a publica, între gazetarii respectivi fiind
menţionat şi numele lui Pamfil Şeicaru.
Monitorul Oficial nr. 119, 29 mai
1945 - trimterea în judecată a lui Pamfil Şeicaru
După anul 1945, odată cu
instalarea noului regim pro-sovietic, Mănăstirea „Sf. Ana” din Orşova a fost
transformată în restaurant. În 1945 Pamfil Șeicaru s-a stabilit în Spania, ţară
în care a locuit până în 1974 (mai întâi la Palma de Mallorca, apoi la Madrid)
, iar din 1974 s-a mutat în Germania, unde a şi murit. După plecarea din ţară,
a avut ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susţină cauza României
după încetarea războiului. A fost judecat în procesul ziariştilor „criminali de
război vinovaţi de dezastrul ţării” (22 mai - 4 iunie 1945) şi condamnat „la
pedeapsa capitală şi degradare civică pe timp de 10 ani, urmând a executa
pedeapsa cea mai gravă”. Încadrarea de „criminal de război” şi
condamnarea la moarte s-ar fi făcut pe baza activităţii sale de gazetar în
timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi a unor chitanţe de încasare
descoperite de Aliaţi în arhivele Ministerului de Externe de la Berlin şi
predate guvernului român. Proprietatea sa de la Ciorogârla, primită în calitate
de purtător al ordinului „Mihai Viteazul”, a fost pusă temporar la dispoziţia
lui Mihail Sadoveanu (până în 1949), iar clădirea ziarului „Curentul” a fost
iniţial preluată de trupele sovietice, care au editat aici „Buletinul Armatei
Roşii” şi transformată ulterior în sediu al Securităţii din RPR. În mod
aproape firesc, la 31 august 1946, Pamfil Șeicaru a fost inclus pe listele
negre ale Siguranţei statului. În exil, a colaborat cu mai multe ziare şi
reviste spaniole şi germane. A scris şi lucrări de istorie, precum „Istoria
partidelor politice în România” (1958) sau „Istoria partidelor Naţional,
Ţărănist şi Naţional-Ţărănist” (I-II, 1963). Tot în exil a publicat volumele
„Pax Americana o Pax Sovietica”, 1947, „La Roumanie dans la Grande Guerre”,
1968, „Karl Marx – Însemnări despre România”, 1968, „Die Donau-Fluss der Fünf
Meere. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen
Kontroversen”, („Dunărea - fluviu a cinci mări. O problemă europeană în lumina
controverselor româno-sovietice”), 1975 şi „Adevăruri care trebuie amintite”,
1980.
În 1966, Ceauşescu l-a graţiat în
urma unei ample acţiuni a Securităţii, după care, se spune, a fost ajutat
financiar să publice articole şi cărţi favorabile politicii de independenţă a
lui Ceauşescu faţă de Moscova. Aceastea, ca şi colaborarea sa ulterioară cu
Securitatea sunt, însă, aspecte încă neelucidate pe deplin. Ca şi o altă
informaţie: celebrul gazetar vine incognito, însoţit de ofiţeri DIE, în
perioada 20-28 august 1977 la Bucureşti, unde va participa la parada de la 23
august…
Ultimii ani de viaţă şi i-a
petrecut la Műnchen (1975-1977) şi Dachau (1977-1980), o localitate în
apropiere de Műnchen, intrată în istorie prin lagărul de exterminare înfiinţat
aici de nazişti, unul dintre multele simboluri ale ororilor din cel de-Al Doilea
Război Mondial. La 24 martie 1975, Mănăstirea „Sfânta Ana”, ctitoria sa, a fost
donată, printr-un act notarial redactat la München, Patriarhiei Române din
Bucureşti, iar în anul 1990, a fost preluată de Mitropolia Olteniei și la 2
decembrie 1990 a fost sființită de episcopul Damaschin Coravu, vicar al
Mitropoliei Olteniei.
În ianuarie 1978, la Műnchen, a
contribuit la apariţia unei noi serii a ziarului „Curentul”.
Pamfil Şeicaru a murit la Dachau,
în Germania, la 21 octombrie 1980. La moartea sa, Primul Ministru al Bavariei,
Franz Josef Strauß, l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot
român şi eminent ziarist”. În 17 februarie 1991, rămăşiţele sale pământeşti
sunt aduse în ţară şi reînhumate în Cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti,
unde sunt înmormântaţi părinţii lui. La 20 octombrie 2005, osemintele lui
Pamfil Şeicaru au fost strămutate la Mănăstirea cu hramul „Adormirea Sfintei
Ana” de pe Dealul Moşului, Orşova, pe care a ctitorit-o în perioada
interbelică.
Biblioteca Judeţeană „V.
Voiculescu” Buzău, în parteneriat cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din
România (UZPR) - Filiala Buzău, a organizat marţi, 24 octombrie 2023,
manifestarea dedicată evocării lui Pamfil Şeicaru: „De la presa scrisă la presa
on-line, perspective”. Programul evenimentului a inclus premierea celor mai
bune reviste şcolare, susţinerea conferinţei „De la presa scrisă la presa
on-line, perspective”, de către Ovidiu Zanfir, fost secretar UZPR, susţinerea
conferinţei: „Repere istorice în presa buzoiană”, de către Stan Brebenel,
preşedinte Filiala UZPR Buzău, susţinerea conferinţei: „Exilul lui Pamfil
Şeicaru”, colonel în rezervă şi profesor asociat Mihai Goia. La manifestare au
participat elevi din redacţiile revistelor şcolare, profesori, scriitori,
jurnalişti, membri UZPR.
Spre a-i cinsti amintirea, într-o
anexă a mănăstirii „Sf. Ana” din Orşova s-a amenajat un muzeu Pamfil Şeicaru şi
o bibliotecă unde, anual, la 15 ianuarie, Fundaţia Lumina din Drobeta Turnu
Severin organizează un festival de literatură dedicat poetului nepereche al
limbii române Mihai Eminescu, în cadrul căruia sunt decernate şi premiile
pentru publicistică „Pamfil Şeicaru” unor condeieri de seamă.
---------------------------------------
sursa - https://www.rador.ro/2024/04/06/portret-pamfil-seicaru-un-model-pentru-jurnalismul-romanesc/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu