Sfinții Împărați Constantin cel Mare, Elena Mama Sa
și Mlădițele lor românești
„Sfântul
Constantin cel Mare a fost recunoscut ca sfânt,
a scris istorie,
și a fost întemeietorul Imperiului Bizantin
milenar...” (KOSTAS V. KARASTATHIS)
CONSTANTIN Cel Mare hărăzit de Mântuitorul
Hristos și de divina Lui Mamă – Fecioara
Maria este primul împărat creștin care destramă întunericul scoțând la
lumină Biserica din catacombe devenind astfel Cel mai mare dintre toți monarhii creștini ai lumii, după Hristos, fiindcă a schimbat ireversibil chipul istoriei umanității, prin Sinodul I
Ecumenic convocat la dorința sa expresă, devenit
expresia supremă a conștiinței planetare a Bisericii la nivel mondial.
Conștiința unității nu este altceva decât
conștiința fidelității față de Tradiția Bisericii lui Hristos! Inițiativa Lui
imperială a devenit imperioasă prin lumina, frumusețea și căldura sufletului
său răsfrânte în eleganța exprimării epistolare adresate Părinților Bisericii
să întrunească Sinodul:
„Bucurați-vă, iubiți frați. Am primit de la
pronia divină harul desăvârșit, așa încât, după ce ne eliberăm de orice fel de înșelătorie,
trebuie să cunoaștem unica și singura credință... În acest fel, neînțelegerile,
schismele, tulburările și primejdia morții datorită diferitelor păreri au fost
biruite în întregime de strălucirea adevărului, fiincă așa a poruncit Dumnezeu.
Deci, Unul este Dumnezeu, iar numele Lui cu
toții I ne închinăm și un singur Dumnezeu credem că există. Ca să se întâmple
acest lucru, prin pronia lui Dumnezeu, i-am chemat la Niceea pe cei mai mulți dintre
cei care am dorit să participe la Sinod, și eu considerându-mă unul dintre voi,
cu multă bucurie slujind alături de voi și acceptând responsabilitatea
cercetării adevărului.” (Epistola
Împăratului Constantin către Biserica Alexandriei, c.f. Atanasie cel Mare, Istorico-dogmatice, vol.II, P.B.G. 8,
38)
Împărăteasa
ELENA, fiica unei familii trace din
Drepanum-ul Bythiniei, de condiție modestă, onestă, cinstită și omenoasă, s-a
născut în anul 249 d.Hr. Grație
simplității angelice, frumuseții fizice, morale și spirituale soarta i l-a
hărăzit pe ofițerul Constanțiu, poreclit Chlorus cu care s-a căsătorit, iar
Destinul i l-a dăruit întâi pe fiul ei Constantin, care a ridicat-o la rangul
de Împărăteasă, apoi pe Mântuitorul Hristos care i-a încununat pe amândoi Întocmai
cu Apostolii.
Viața pe care i-a dăruit-o Bunul Dumnezeu a
înflorit-o în virtuțiile creștine, educându-și Odorul în credința și
înțelepciunea ortodoxă, ctitorind o Corolă de lăcașuri sfinte, restaurând alte multe
și minunate capodopere, ajutând poporul, pe cei aflați în nevoi, boli, temnițe
ori strâmtorări.
Fiu și Mamă au fost aleși de Împăratul
VIEȚII – HRISTOS cu privilegiul divin de cinstire a Sfintei CRUCI. Împăratului
Constantin i s-a arătat în vedenie Chipul Crucii și îndemnul Mântuitorului: „Prin
acest semn vei învinge!” (Cuvântări din vremea lui Constantin cel
Mare,P.G. 97), iar împărăteasa ELENA a fost încredințată în vis că va găsi
lemnul Sfintei Cruci, care va fi cel mai sfânt simbol al creștinilor,
mărturisind fiului prin cuvânt prorocesc:„Închina-ne-vom
locului unde au șezut picioarele Lui.” (Socrate, Istoria bisericească,
cartea 1, cap. 17)
„Împăratul a trimis-o pe vrednica de laudă și iubitoarea
de Dumnezeu, pe mama sa, Elena, cu epistole și bani foarte mulți, la Macarie al
Ierusalimului, ca să caute lemnul cel dătător de viață și să ridice lăcașuri de
cult la Locurile Sfinte. Acest lucru a fost cerut de însăși împărăteasa, zicând
că a avut vedenie dumnezeiască, care a îndemnat-o să meargă la Ierusalim și să
scoată la lumină Sfintele Locuri, care fuseseră acoperite cu pământ de către
nelegiuiți, lăsându-le acolo ascunse timp de secole.” (Alexandru monahul, Găsirea Sfintei Cruci. Index of/ P
G_Migne/ Alexander Monachus_PG 87 c.)
Oare întâmplător Împăratul Vieții – Iisus Hristos, și Mama Sa – Fecioara Maria din
stirpea regală geto-dacă și-au ales pe cei mai vrednici împărați creștini Constantin și Elena, Mama sa, tot din
stirpea geto-dacă să le descopere și să cinstească CRUCEA DĂTĂTOARE DE VIAȚĂ?!
ELENA,
Doamna lui Petru Rareș (1490-1553), de
neam crăiesc din despoții valahi ai Serbiei, fiica lui Iovan Brankovici și sora
doamnei Milița-Despina, soția lui
Neagoe Basarab, pe care marele cărturar-scriitor Arhiepiscopul Argeșului Calinic Argatul, l-a „nășit” întru
Voievozii cerești ai daco-românilor. De o frumusețe princiară, hotărâre, voință
și caracter de cremene, după 8 ani de domnie și după pribegia lui Petru Rareș a
luat destinul Moldovei și soarta sa în propriile mâini, dovedindu-se demnă de
marii Voievozi ai Moldovei și ai Țării Românești, prin diplomația în politica
externă mai ales cu învingătorul acelui timp, sultanul Soliman Magnificul, cu
care a negociat la sânge destinul țării și soarta soțului ei privind reîntorcerea
pe tronul moldav.
CONSTANTIN
Brâncoveanu – Domnitorul care a adus
atâta faimă dacoromânilor prin arta conducerii, bogata sa cultură și tipăritură
de carte, mulțimea ctitoriilor sale, Arta stilului său brâncovenesc, dar mai
presus de toate prin credința și jertfa sa de sânge și a vlăstarilor lui regali
întru Crucea Domnului Hristos cea dătătoare de viață, a fost și un apărător
zelos al Ortodoxiei. Semnificativă este scrisoarea lui Brâncoveanu din 5 Iulie
1701, prin care le amintește brașovenilor calitatea lui de ctitor - patron al
bisericii lor, îmbărbătându-i să rămână în dreapta credință strămoșească,
știind de fapt că unitatea tuturor dacoromânilor este ORTODOXIA.
„Molitvelor
voastre preoților de la Brașov și altor bătrâni din Șcheai sănătate vă poftim,
cartea cea ț-am trimis ne-au venit și toate câte ne scrieț am înțeles. Cât
pentru dumnealui episcopul de acii din Ardeal (n.n., Atanasie Anghel), în ce feliu s-au purtat și ce au făcut, am
cunoscut din scrisoare-vă, de care bună nădejde am avut și încredințat săntem,
că Dumnezeu unora ca acestora, carii ocărăscu și nu cinstescu legea întru care
s-au pomenit și înaintea lui Dumnezeu s-au făgăduit, cu degrab le va răsplăti,
că de multe ori aceasta am văzut, că cel ce-ș lasă legea sa și poftește alta, iau
plată de la direptul judecător Dumnezeu, iar molitva voastră și dumneavoastră
alți pravoslavnici, cum că nimic nu v-ați lunecat, nici aț umblat după aceia,
ce aț păzit curata lege cea pravoslavnică, care de la părinții și moșii voștri
o aveț, de aceasta foarte ne-am părut bine și ne-am bucurat, căci cunoaștem că
aț făcut lucru cinstit și cuvios, plăcut lui Dumnezeu și oamenilor celor
înțelepți, de la care Dumnezeu rugăm să vă întărească și să vă păzească tot în
cea strămoșească pravoslavnică lege, să o puteț ține și păzi curată și
nezmintită.” (Cserei Mihaly Histoiaja,
1661-1771, Pest, 1852, p. 290)
CONSTANTIN
Prezan (1861-1943) s-a născut la
Sterianul de Mijloc în comuna Butimanu, plasa Snagov-Dâmbovița în 27 Ianuarie.
A fost ofițer de carieră, provenit din arma geniu, cu specialități în școli
militare de prestigiu precum Școala Specială Militară de la Saint-Cyr,
prestigioasa creație din 1802 a Împăratului Napoleon Bonaparte. Încununat de alese virtuți: „Vorba calmă, blândă, calculată, demnă și
autoritară a generalului Prezan lăsa, de fiecare dată, să se întrevadă
siguranța, stăpânirea de sine, competența, profesionalismul. Și, ca urmare,
fermitatea, hotărârea, decizia. Toate în deplină cunoștință de cauză. Prin
asumare și răspundere.” (Grigore Stamate, „Bătăliile Mareșalului Prezan
între autoritate și modestie, Ed. Axioma Print, București-2016)
A
urcat la mari demnități: Șeful Statului Major General al Armatei Române și
Mareșal, primind Ordinul național „Steaua României”, Ordinul „Vulturul Alb”,
Ordinul „Sfânta Ana” . Marele Erou al
Războiului de Reîntregire a României este cunoscut cititorilor de cultură și
expresie istorică în mod expres și prin voința și elocința scriitorului de
valoare General-locotenet (r) dr. Grigore Stamate prin Trilogia închinată
Mareșalului Constantin Prezan.
ELENA – Olga Prezan (1877-1943), fiica
Sofiei și a lui Iancu Eliad s-a născut la Filipești-Târg,
lângă Ploiești pe 4 August 1877. A fost tinerețea, sufletul și bastonul de
mareșal al marelui Ostaș-Prezan care a frapat prin tot ce ființa ea și mai
mult. Trăsăturile fizice și de comportament ale marei Doamne Mareșal Prezan
erau, într-adevăr de invidiat: tânără, frumoasă, inteligentă, elegantă, atrăgătoare,
credincioasă și comunicativă. Vorbea fluent: germana, franceza, italiana. „Frumoasă, bună, delicată, bine crescută,
inteligentă. Doamnă de onoare a Reginei Maria, trăind în cercul lumii înalte.
Mărirea în care a trăit nu a coborât-o. A fost deasupra acestei măriri. A rămas
aceeași în port și vorbă, simplă, bună, îndatoritoare, fericită să ajute, să
aline.” Așa o aprecia Timoleon Pisani citat de Grigore Stamate/ Mihai
Hodorogea, „Viața Mareșalului Prezan –
Profesia de a fi român. Ed. Axioma Print, București-2015)
CONSTANTIN
Gane (1885-1962), s-a născut în Botoșani în 27 Martie, Cucon descendent din
vechea familie de boieri a Găneștilor, licențiat în studii de drept în
Germania. A fost un eminent prozator, un ilustru memorialist, un remarcabil
ambasador și o pildă de demnitate în sistemul concentraționar socialist
sfârșind ca martir în penitenciarul Aiud sub aura de scriitor al demnității
creștin-ortodoxe. A rămas în nemurirea valahă prin parfumul răsfirat al
epocilor trecute, prin atmosfera și farmecul lor, înmiresmându-ne Vatra cu celebrul roman istoric „Trecute vieți de doamne și domnițe”; continuat de: „Alexandrina Ghica și Contele d*Antraigues”;
Amărâte și vesele vieți de jupânese și
cucoane: boieroaice din Moldova și Țara Românească în veacurile XVI-XIX; Pe
aripa vremii; Viața lui Despot-Vodă; Prin viroage și coclauri.
CONSTANTIN Rădulescu-Motru (1868-1957),
născut în Mehedinți, nepotul teologului-cărturar, arhimandritul Eufrosin Poteca, pedagog, psiholog,
filosof, om politic, dramaturg, director de teatru, academician, președinte al
Academiei 1938-1941. Cărți: Psihologia poporului român, Mărturisiri,
Personalismul energetic, Românismul: catehismul unei noi spiritualități,
Sufletul neamului nostru: Calități bune și defecte, Timp și destin, Vocația:
factor hotărâtor în cultura popoarelor, Etnicul românesc: comunitate de
origine, limbă și destin. Rămâne un nume-renume de referință în Panoplia
spirituală a Neamului.
CONSTANTIN Noica
(1909-1987), s-a născut în Vitănești-Teleorman, la 12/25
Iulie. În Pantheonul spiritualității dacice strălucește ca filosof, poet,
eseist, publicist, scriitor, membru al Academiei Române, prin cei 2 copii: Rafail
cel ales(ieroschimonah) și Alexander, dar și prin cărțile sale: Concepte
deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz și Kant. De caelo. Viața
și filosofia lui Rene Descartes, Devenirea întru ființă, Am inventat
Păltinișul!, scrisori, amintiri, evocări, Mathesis sau Bucuriile simple,
Sentimentul românesc al ființei, Rugați-vă pentru fratele Alexandru, Jurnal
filosofic, Carte de înțelepciune, Eminescu
sau Gânduri despre omul deplin al culturii românești, Pagini despre
sufletul românesc.
Aurora lui a strălucit boreal prin amiciția
cu marele Vlădică, scriitor de prestigiu și un grande cărturar Antonie Plămădeală, dar și prin
persecuția și prigoana la care a fost supus de regimul roșu instaurat cu
mărinimia regală a gângavului Mihai I de Hohenzollern: domiciliu forțat la
Câmpulung-Muscel (1949-1958) și întemnițat religios între (1958-1964)
CONSTANTIN
Virgil Gheorghiu (1916-1992), născut
la Războieni, a onorat cu cinste vocațiile de: romancier, poet, preot, filosof,
jurnalist, diplomat. Romanul „Ora 25”,
i-a adus faimă mondială. Celelalte opere au dat strălucire Cetății Petrodava,
iar lui aurora nemuririi. Precum
toate geniile și toți profeții Pantheonului traco-geto-daco-român a fost un
îndrăgostit de Cerul nesfârșit al Sfinților și de Pământul sacru al
Strămoșilor. „Prezența poporului meu este
pentru mine o problemă vitală precum aurul, pâinea, apa și somnul... Tot ceea
ce compune viața poporului meu face parte din viața mea. Tot ceea ce face parte
din istoria dacilor este parte integrantă din persoana mea... De aceea eu caut
patria mea cu aceeași insistență precum lumina, apa și aerul.” (Constantin
Virgil Gheorghiu, Poporul nemuritorilor, trad. din lb. franceză de Gheorghiță
Ciocioi, Ed. Sophia, București – 2014)
CONSTANTIN Galeriu (1918-2003), s-a născut în satul Răzeși-Răcătău-Bacău, din
Neculai și Elisabeta Galeri în Ziua marianică a Intrării în biserică a Maicii
Domnului – 21 Noiembrie. Marele Român a încununat cu demnitate și onoare
profesiile și vocațiile sacre de: preot, profesor, duhovnic, predicator,
catehet, pedagog, teolog, scriitor, publicist, încununate în Corola de ctitor
al tineretului ortodox universitar, președinte de onoare al Ligii Culturale a
Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO și în Consiliul
Național UNICEF, președinte al Editurii Harisma, membru fondator și președinte
de onoare al Asociației Filantropice Medicale „Christiana”, președinte al
Fundației „Elena Doamna”, președinte al Așezământului „Sf. Stelian”, membru
fondator și președinte de onoare al Asociației „Delphi”, membru de onoare al
Fundației „Memoria”, președinte executiv al Frăției Ortodoxe Române și unul
dintre cei mai mari inimoși ai Neamului, Patriei, Cerului, Maicii Domnului și ai lui Bădița Eminescu.
CONSTANTIN-Aurel
Dragodan (1919-2000), s-a născut în
Alexandria-Teleorman la 5 Octombrie în Ziua Sf.Cuv. Daniil și Misail de la
Mănăstirea Turnu. A trecut ca pildă de demnitate pentru întemnițații religioși
fiind student la Drept, prin caruselul fioroaselor temnițe: Jilava, Văcărești,
Aiud, Alba-Iulia, Pitești, Târgu-Ocna, Caransebeș. După 22 de ani de Calvar
concentrațional, la marea eliberare din 1964 și-a luat Licența în Filologie,
funcționând ca profesor de engleză și franceză în orașul Videle. A rămas în
memoria neamului ca Poet al Crucii, denunțând prin poemele epice, respectiv „Itinerare în Lanțuri”, mărturii ale
atrocităților comuniste în penitenciarele și lagărele de exterminare, din
Republica Penitenciară Română.
CONSTANTIN
Oprișan (1921-1958) s-a născut în comuna Oncești-Tecuci. Se
părea că steaua lui îi hărăzea destinul unei străluciri de Luceafăr în
labirintul creștin al Filosofiei. După ce a terminat cu brio cursurile liceale
din Bacău, „s-a întâmplat să-i fie
discipol lui Martin Heidegger în aceeași perioadă când Alexandru Dragomir și
Octavian Vuia își pregăteau la Freiburg im Bresgau, cu filosoful german, tezele
de doctorat...” (Constantin Oprișan, Cărțile Spiritului și Alte Poezii, Ed.
Christiana-București 2009).
S-a înscris apoi la Universitatea din Cluj
impresionându-și cu talentul său filosofic pe marii dascăli: D.D. Roșca, Lucian
Blaga, Ștefan Bezdechi. Soarta însă i-a curmat destinul neputând să-și
valorifice remarcabila sa pregătire filosofică decât sub formă versificată a
meditațiilor sale metafizice, fiind arestat la jumătatea lunii Mai 1948 și
sfârșind într-o corabie a morții din penitenciarul Târgu-Ocna, un deceniu mai
târziu sub durerea sfâșietoare a confratelui Gheorghe Calciu Dumitreasa care
și-a donat o gamelă de sânge pentru a-l mai putea menține în viață.
CONSTANTIN
Olariu-Arimin s-a născut pe 22 Octombrie 1927, în Zăbala-Covasna și vine
din stirpea aleasă, ancestrală a pelasgilor, a ariminilor, a dacologilor, fiind
un demn urmaș al marelui istoric Nicolae Densușianu. După misiunea poetică și
cea de traducător al palmaresului de peste 40 de volume literare, poezie,
proză, teatru, a adus la Lumina Adevărului Istoriei neamului nostru ancestral „Adevăruri ascunse, Istoria secretă a
neamului românesc” în 2 volume și un bonus de mare preț „Dicționarul nemuririi limbii strămoșești.”
CONSTANTIN Voicescu – Părintele martir s-a născut în 28 Iulie 1924 în Capitală. La 7 ani își
pierde tatăl, iar la 11 ani mama. Crescut de niște unchi și în orfelinate, Tică
a strălucit în școală și în societate prin rarele sale calități: mereu premiat,
iubit și respectat deopotrivă de colegi și profesori. Eminent elev la Școala
Normală din Buzău e arestat între 1942-1944. Între 1946-1948 a urmat anii I și
II ai Facultății de Geografie și Istorie, dar e din nou arestat trecând prin
torturile de la Jilava, Pitești, Târgu-Ocna. La Târgu-Ocna în 1950 a găsit
printre cârpele de șmotru un patrafir pe care l-a cusut în căptușala
paltonului. A fost un semn de Sus, care-i prevestea că-i va sluji Domnului
Hristos ca preot. În 1958 e din nou arestat și eliberat abia în 1964. Reușește
să devină licențiat în Teologie. E hirotonit preot în 1973 perseverând în
cateheză și ctitorii. Pe 8 Septembrie 1997, deloc întâmplător este lovit mortal
de o mașină care nu oprește. A fost un apropiat
al marei eseiste mistice și camaradă de suferință Aspazia Oțel Petrescu.
CONSTANTIN
Moșincat, Colonel emerit de infanterie și istoric militar este fiul părinților
Vasile și Ana, Fiul Cetății milenare ORADEA – Perla Crișanei – o Metropolă a
culturii românești care, au dat României
un alt Fiu adorat – IOSIF Vulcan cu
„Familia” sa regală, înfiindu-l pe Mihail Eminescu, pe marele general Traian Moșoiu, pe Mecena al Ardealului
Baronul Emanuil Gojdu și multe
personalități ce s-au ridicat înălțător peste vremuri.
Colonelul
Dr. Constantin Moșincat – Cavaler al INELULUI cu monograma „MC”, Blazon de familie, este un înalt Ostaș, ce veghează permanent la hotarele Patriei dragi pentru
neștirbirea Vetrei străbune prin pana sa istorică, mereu proaspătă, ascuțită, de
mare calibru privind zecile de lucrări științifice și de adâncă finețe
literară.
Este fondatorul Asociației CAVALERILOR de CLIO, un grande CAVALER
și sacerdot spiritual al faimoasei reviste CETATEA
CAVALERILOR, ce-l reflectă ca pe un cucernic creștin ortodox, un mare
patriot exaltat din fire pentru Tricolor, Istoria adevărată și permanent
îndrăgostit de marea Glie zamolxiană pelasgo-traco-geto-daco-română sub flamura
iluștilor Stămoși.
„Din
negura vremurilor, STRĂMOȘII au ridicat stâlpii pământului și au pus rânduială
ca în cer și în viețuirea lor, prin Legile Belangine – legi nescrise,
nesfărâmate -, date de Zei și păstrate de oamenii pământului cel negru. Din
aceștia s-au născut geții, neam viteaz și dârz, care l-a avut pe Zalmoxis drept
părinte de credință și faptă.” (Cetatea Cavalerilor Anul 7 Nr.2 (66)
Februarie 2026 Fondator: Colonel Dr. CONSTANTIN Moșincat)
ELENA Cuza (1825-1909), născută Rosetti, fiica postelnicului Iordache Rosetti și a
Ecaterinei, fata logofătului Dumitrache, iar după căsătoria cu domnitorul
Alexandru Ioan Cuza, devine Elena Doamna. O persoană blândă de o mare finețe
sufletească – simbolul carității românilor. A crescut cu demnitate de adevărată
mamă bastarzii lui Cuza, dar viciile lor le-a pus capul. A patronat Azilul
Elena Doamna, o baie publică la Piatra Neamț. În ultimii 5 ani a locuit într-o casă
închiriată din Petrodava-Piatra Neamț, continuând să se dedice dăruirii de aur
a filantropiei.
ELENA Văcărescu (1864-1947), născută în București, nepoata iluștrilor
poeți Văcărești, domnișoară de onoare a Reginei Elisabeta – Poeta Carmen Silva,
logodnica Principelui Ferdinand. Poetă, prozatoare, memorialistă, nevoită după
idila cu principele Ferdinand să se refugieze în Franța. A fost prima femeie
primită în Academia Română ce strălucește în Pantheonul dacic.
ILEANA –
Principesa – Maica Alexandra
(1909-1991), fiica cea mică a reginei Maria și a Prințului Barbu Știrbey, s-a
născut în ajunul Bobotezii, pe 5 Ianuarie, fiind înrudită prin familiile
domnitoare din Rusia și Marea Britanie. A avut mare evlavie pentru Avva Arsenie
Boca și naționalismul românesc. S-a căsătorit cu Arhiducele Anton de Habsburg,
Prinț de Toscana în 1931, iar 1954 a divorțat și s-a recăsătorit cu Ștefan
Issarescu. Din cele două mariaje a avut 6 copii, iar după divorțul și de acesta în 1965 a ales
calea monahismului, fiind călugărită în Franța sub numele de Maica Alexandra.
Este autoare de carte și fondatoarea primei mănăstiri ortodoxe de maici de
limbă engleză „Schimbarea la Față” din Elwood City, Pennsylvania-America de
Nord, sfințită în 28 Septembrie 1968, când i s-a conferit cârja și misiunea de
Stareță.
ILEANA Vulpescu (1932-2021), s-a născut
în Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena mama sa, în localitatea
Bratovoești-Dolj. A fost o renumită filoloagă, prozatoare, romancieră,
lexicografă, membră a Uniunii Scriitorilor. „Arta conversației”, ne surprinde prin candoarea, și maniera
eleganței ce se revarsă susurând în apele sufletului oglindite serafic în apele
cerului.
ELENA (Lenuța) Faina – „Crăiasa munților”a fost una dintre marile Eroine ale Rezistenței
Anticomuniste. Zelul ei creștin ortodox a urcat-o pe piscurile semețe ale
luptei creștine în care se manifestă neprețuita aureolă a Gliei străbune.
Credința, dragostea de neam, iubirea de cer și jertfa eroismului ei a
conturat-o peste timp ca pe o Icoană a demnității daco-române.
ELENA
Lucia Locușteanu, s-a născut la 19 Noiembrie
1939, în Dorohoi. Și-a exercitat cu onoare vocația de profesor de limba și
literatura română promovând o cultură aleasă în diverse domenii creative:
poezie, proză, istorie, cinematografie, ca membră a Ligii Scriitorilor Români.
Între desele sale manifestări de referință au urcat pe podium la locul ce li se
cuvin de slăvire: „Eminescu este geniul
trimis de Dumnezeu”; „Mihai Eminescu
– Imaginea cosmogonică”, „Și-au
purtat cu demnitate crucea”; „Trăiri
îmbrăcare-n cuvinte”. Pentru cine nu a reușit să o cunoască pe scriitoarea
de prestigiu Elena Lucia Locușteanu
e și rău, dar e și bine. Rău, fiindcă nu a avut parte să
vadă o Femeie înzestrată doldora spiritual. Bine, deoarece nu se simte atât de
strivit de soclul celebrității ei și nu-l apasă astfel prea des părerile de
rău...
Distinsei Doamne Elena Lucia Locușteanu i se potrivește ca o medalie de merit expresia
de aur a celui mai mare predicator român Avva
Constantin Galeriu: „Femeia în destinația ei e IUBIRE și
SMERENIE care deschide, primește și crește cu grijă darul primit.” (Părintele Galeriu, Jertfă și
Răscumpărare, Harisma, București-1991)
Despre
Mlădițele românești Constantin și Elena, de ieri și de azi cel mai bine știu
veacurile...
ȘTIU
VEACURILE
„Știu veacurile cum să cumpănească/ Când ne
vor pune anii în talere,/ C-am rupt din munți și-am dus pe mâini galere/ Pentru
credința noastră-mpărătească/ Și pentru dreptul nostru la-Nviere.// Știu
veacurile și vor pune-n Carte,/ Ca să rămâie mărturie dreaptă,/ Că n-am
îngenunchiat pe nici-o treaptă/ Și, de-am murit, ne-am ridicat din moarte/
Și-am răsplătit cu fapta orice faptă.// Și dacă ne-am bătut cu fața suptă/ Și
fruntea de durere-ncrâncenată,/ Vor trece-n Carte fapta minunată:/ Că am luptat
și, de n-am căzut în luptă,/ În moarte-am fost mai tari ca niciodată.” Bicaz,1953 (Mihai Buracu, Eu Sunt Scribul...
Amintiri și Poezii din Închisoare Ed. Filos – 2012)
+ Înălțarea Domnului + Ziua Eroilor + Sfinții Mari Împărați și
întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena
Tuturor purtătorilor sfintelor Nume întru
mulți ani binecuvântați!
GHEORGHE CONSTANTIN
NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu