Căutand după mere 17

Căutand după mere 17

Dacă eşti fruntea jocului, fițingău sub grumazul ceterii, că: "- jucăuş îs jucăuş,/ lumea-mi zice pițiguş"..., cum îmi zice, ca unui culegător de folclor Ceteraş Maria, "Băndoaie", din Jurca, zicea ca şi cum l-ar fi cunoscut pe Dragomir fruntea şi inima satului, a lucrului bine făcut, săritor cum rar sunt, săritor în ajutorul aproapelui, îngrijorâdu-se mai mult pentru ceilalți şi arătând o nepăsare, o ignoranță chiar pentru persoana lui, o bună-cuvință față de el, că şide-l durea ceva, îşi zicea împăciuitor: "lasă, că trece cu timpul" (se nesocoteşte pe el, nu şi în a se cunoaşte pe el însuşi) şi acuma-n arie se dovedi omenos, receptiv şi intuitiv la ce-i revine de făcut, chiar dintre fiarele, mațele, batozei, cum s-o scoată pe Eva bădiucului de la Pinteşti, Păcurar, unii în picioarele ceilorlți se împedecau, se încurcau, mai mult obstruau pe cei care ştiau ce  trebuie să facă, că Eva se auzea gemând, scâcindu-se, vaietându'-se, în acel hău absurd. Dragomir ca un profesor restabili ordinea şi disciplina şi cum, cum nu, acționă, cu Vasile Pop a Hopoii şi luând-o-n brațe pe evuşca aiasta zise, că o duce el pe brațe până-n Hida la doctorul Timar, că-n căruța o zdruncină, o scutură, şi-i trezeşte dureri insuportabile şi de unde calmante, ca nu era pe atunci la modă şi nelipsite din casa consătenilor. Dragomir batu toaca şi pentru urechile surzilor, milos, că se vorbea de nu se mai înțelegea om pe om, era gălăgie, ca-n târgul lui Cremene: --------- "Mă, fraților, eu cu brațele mele o duc la Hida, că pe căruță o zgâlțâie hodorogind pe drum, îi face copilei dureri, dar eu cotind-o pe la Podul Hopii la Popa Alb şi sunt una două sunt la dispensarul uman din Hida". Până ce să-şi dea sesma cei cu vorbe de clacă, el, Dragomir, păşea în drum şi pe drum din Râtul lui Călcâi, din arie şi nu peste mult timp trecea Podul Hopoii, ca un vultur golaş cu prada în gheare pierzându-se  din ochii celor, care parcă înlemniseră ori se petrificaseră ca nevasta lui Lot la părăsirea Sodomei ori Gomorei. De la o vreme Eva, codoasa, i se parea povoară, dar gândul că face bine îi dădu forță şi voință şi nu peste mult timp intra în dispensar strigând disperat: --"Domnu, ' domnu' doctor!"

Eu făra atâtea detalii, ca-n proza lui Marin Preda, ca un Panait Istrate, artist desăvârşit, eu şi alți şi alți prunci, deci în arie asitam la treere, îmblătirea, grâului şi altor păioase, la fiecare ce avea, plus noi ca nişte miluşei care zburdau zglobii, ne jucam veseli cum o făceam şi în ocolul, curtea, părintească, nici aici nu ne oprea nimeni având şi aici un larg al nostru, cum au furnicile în furnicar, în muşuroi, că şi noi ne jucam cu ochii în patru atenți, vigilenți, la ce fac cei mari unii  aflați pe batoză, alții dând cu furca snopii de pe clae, stăteau pe batoză, ca pe acoperiş de tren în mişcare cum vedem în anumite filme,Eva (nu Eva din Ciubănuța, Cristea a  lui Tudoru Lichii Peticosu', surda, ci Eva lui Pintescu, cel care merse cu Dragomir la Todoru lui Horlău, s-o pețească pe Veronica, pana pețitorului din cornul cuptorului) şi ea sta deasupra gurii balaurului care înghițea snopii dezlegați cu secera tăindu-se legătorile, spicele, fiind zdrobite cu nişte dinți metalici,ca să fie alunecați de un melc în mătăhala, ca de combină care era pornită de un tractor la care pe o rotă era o curea lată care ducea pe o altă rotă la batoză, şi-n haul deasupra căruia sta Eva, o cododoasă nenuntită şi o altă consortă dând spor la aruncatul snopilor în gura balaurului hămisit, flămând. La un moment dat huruitul puternic al motorului de la tractor ne făcu mai atenți până şi pe noi copiii, că nu preveztea nimic a bun. Uitându-ne am văzut cum se hobăneşte şi combina, batoza şi Eva se dezechilibrează alunecând în gura de balaur a batozei, celaltă femeie căzând de-a buşile pe o lature, dând de pământ, un oarecare țăran care nu se pierduse cu firea strigase la mecanic: "-Opreşte, mă, batoza" Batoza se mai holobănii şi tractorul încetă din huruit şi se aşternu o linişte nebişnuită, ca după o catrastofă şi chiar nici copiii nu se mai jucau, că gură-cască n-aveau la ce se bucura şi ei presimțând o neregulă care răsturnă mersul firesc a lucrurilor.

Dragomir era un zdrahon de om, uneori neânțeles de Veronica, dar nici de oameni pentru bunătatea lui care se exterioriza într-o frumusesețe eminesciană, deşi nu se plimba  pe sub teii înfloriți pe alei şi nici cu barca pe lacul albastru ca zefirul cerului, nu se plimba cu Veronica lui, o altă Veronică decât cea a lui Emin, Eminescu, că nu erau în Sâmpetru alei şi nici lac, iar valea Almaşului nu avea bărci şi nici bacuri, bac fiind pe Someş la Jibou, din Jibou la Rona, unde-şi avea parohie prietenul Pr. Grigore Pugna, cel care mi-a zis drăguțul de el, c-aş fi născut de sâmbăta şi, ca să am succes în lucruri, în ceea ce fac, fiind probalil şi Balanță, eu ca să reuşesc trebuie să fac un lucru de două ori, chiar şi scrisul, în arta scrisului (Vica : "tu ca Balanță cumpăneşti cumpăna, mocoşeşti, te balansezi, te legeni" şi oare mă leagăn în leagănul pe care tu-l împingi, dar dacă în plasa de paianjen sunt lângă mine vorba cântecului, sunt zece elefanți, tu Ben Todică, mai poți face efortul aiesta grozav şi eu având o greutate serioasă cu tot efortul care-l fac şi l-am făcut o viață întreaga suferind de Hipotiroidă internându-mă la Clinica de Endocrinologie Cluj -Napoca la exceptionala, doctor primar Stroie Mariana, o excelență şi dacă nimeni nu i-a dat diplomă de excelență pentru seriozitatea în munca de medic, (dar a mai contribuit si cu alimentația echo-nesănotasă de acasă din cauza sărăciei), a meniului, pe care guvernanții nici nu-şi bat capul să-l corecteze, echilibreze, la populația României (de ce ? goana lor, ca milionari de carton, gona lor după avere, un înteres meschin?) .

În biserică la cununia, de ce se spune: eşti un trup sau vei fi un trup, cu femeia ta şi femeia să se teamă de bărbatul ei (de ce Omul cu femeia nu-s egali în fața lui Dumnezeu? Femeia e sclavă omului, bărbatului sau ce? De ce unul sau altul e hois şi altul cea? De ce să fie sub papuc? Ce-i cu ținutul sub papuc? nu-i ceva reciproc? şi atunci de ce să tragem mâța de coadă dându-i-se papucii? – Intreaba Biserica Pavele de ce scrie in Biblie ca Dumnezeu a facut-o pe Eva din coasta lui Adam? – Atunci cineva trebuie sa descalceasca slova sfanta. Cu toții suntem oameni slabi de îngeri, Doamne ! Ce ne vindecă de rana, plaga, aiasta a răului? De ce nu ne vedem de munca şi viața noastră? De ce se întrce cumpatul, măsura şi apar în unele familii neânțelegerile ajungàndu-se chiar până la divorț ? Nu e vorba de casa, familia, lui Dragomir şi Veronica, nu, c-ar fi la ei ca-n altar, că nu era om fără greşala, însă se mai îngăduia unul după celalalt, după o lege a pământului se mai şi răbda, deşi tineretul de azi nu ştiu de aşa ceva, de respect față de opinia celuilalt, de parcă ar fi puşi pe foc..., că nu mai departe Dragomir a scăpat bidiviu din frâu trecând pe lângă crâşmă, făgădău, bufet, indispus, că se ciondănise ceva cu Veronica, îl certase de oarece (i se păruse ei că-i face ochi dulci unei codoase, care nu se deformase, ca ea care rămase din nou groasă, gravidă şi nu întotdeauna era dispusă pentru tăvăleala lui, că el cât un munte uneori îi părea, c-ar putea birui toată floarea satului, deşi putea fi şi doar o părere a ei, el după câte un chef se mai şi lăuda şi cu ce nu era, ca să-i facă impresie artistică, inimă rea, că vezi Tu, Doamne Sfinte! (glumă proastă, dar uneori ea chiar îl credea). Oprit după o abstinență, c-a fost post şi când voia putea nici să bea, nici să fumeze, că nu mai era fecior holtei şi avea familie: muiere şi prunci de crescut. Oprit în drum se tot opăcea, se întreba molcom: "să facă iară vre-o trasnaie ori să-şi vadă de drum, că era zi lucrătoare şi-l aşteptau multe treburi de rezolvat. Stă ce stă în drum zicându-şi ca-ntr-o carte parcă: "capu-mi porunceşte să nu intru, dar burta chiorăie să intru. Mintea-i mă, Dragomire, mai cuminte, iar burta bat-o vina mai proastă, dar dintotdeauna se ştie, ca să se ferească de sfadă, ceartă, scandal, cel cuminte a lăsat după cel prost (nu-i fi căpiat de vorbeşti de unul singur? Se mai domoli din vorbe şi zicându-şi că n-a fi foc, intră hăbăuc, ca şi cum n-ar avea nici un lucru de făcut în ziua respective (Pe lângă el se furişă şi Carpatinul-mioritic adus de el din Cluj, un noroc orb scoțându-i-l în cale, că el se îmbătase şi-i era rău, îi venea să verse, îi venea să vomeze şi chiar de anume ... mai să-şi dea mațele, intestinele, pe gură afară şi ținându-se de un stâlp, ca de curent electric, după ce-şi mai reveni se uită în jur ruşinat să vadă cine l-o mai văzut dacă l-o văzut şi vâzu ce a împroşcat din el: fel de fel de mâncare: mititei, cărnați, salată italiană, salată... şi văzând câinele lingând, se întrebă: "da pe aiesta unde mama dracului l-am mai mâncat, la ce restaurant din Cluj ? În crâşma din Sâmpetru vâzându-şi câinele lângă el în şagă întreba pe cei prezenți la un pahar de vorbă: "Care face pariu mă, că câinele meu vă spune ce se pune pe cal". Câțiva crezând, că Dragomir e dispus să le dea de beut, intrară-n jocul lui şi să vezi la întrebarea lui Dragomir câinele lătră: "ham"...

Nemulțumiri sunt, asemeni, Doamne, asemeni încercărilor Tale, care sunt cu carul, dar omul trebuie să-şi înfrâneze ispitele, pornirile animalice, ca Iov sau Lazar, pornirile rele, instinctuale, ştiindu-se că răbdarea te trece marea, dar răul nici părăul, că dragostea te ordonează, disciplinează, te pune pe cale pe cărare, deşi nu laşi drumul pentru cărare, că şi de ți se dă bube în cap ori coarne le porți, dacă ți-le dă Dumnezeu să le porți, convins, că Salvatorul te salvează (şi ceea ce îndemni pe alții gândeşti având capul pe umeri, capul şi cerul, c-altfel te stăpâneşte Diavolul şi slugă la doi domni: la Dumnezeu şi la Mamona, nu poți sluji, îmi zice bunicul Viorel, după înțeleptul Solomon, îmi zice ca un cititor al Bibliei, continuând asemeni profesorului-diriginte Borr Iuliu, omul la care am ținut, că şi el îmi arăta prețuire, ca de la profesor-om la elev-om (el a fost acel care m-a sfătuit să nu-mi schimb numele de Ferghete şi eventual să semnez cu Rătundeanu şi l-am ascultat sfătuindu-mă ca un părinte, deşi mătuşa Elvira îmi zise răspicat să mi-l schimb, dar nu ştiu de ce şi pentru ce am ascultat povața acestui om, profesor, deşi problema schimbării numelui o publicasem în Buletinul Oficial cum se cere pentu aşa ceva, dar ținea la mine cum au ținut şi Nemeth Băiaşan Iosif, Oprea Septimiu, Sinoschi Ioan, Dull Francisc şi ...  şi mulți, mulți, alții neştiind ce-au găsit la mine, cum nu ştiu ce-a găsit la mine şi Ben Todică aiesta, un om pe care nu l-am văzut în viața mea, deşi mi-aş fi dorit, dar incredibil, dar adevărat el, Ben Todică este tocmai în Australia, îndatorat vândut la bancă, el şti pe câți ani, pentru'că a venit în România, ca să-şi vadă părinții până mai sunt în viață, că-i destul de urât din partea celor ce-şi uită aceste ființe neprețuite diamante fără de care n-am fi avut nici unii din noi prețul evadării în nemurire-dreptul la înviere (şi mă mir, mira-s-ar lumea de ei, că-s la doi paşi de infinitul şi absolutul lor ca părinți, dar ei: copii lor, nu-i vizitează, cercetează fără pretenții, cu o vorbă bună, că nici nu aşteaptă din partea lor şi dacă-s politicieni, patroni, n-aşteaptă mai mult aceşti îngeri trişti, deşi "îngerul a strigat" (Fănuş Neagu) o strigat după ei cu glasul stins de bătrâni căzuți în vergea, dar năpustiitorii şi mincinoşii aieştea înteresați numai de ei însuşi, de fesul lor şi doar la plăcinte-s înainte, deşi sunt acasă, în țară la doi paşi de ei, nu-şi caută parinții, cu toate, că-s responsabili de ceea ce au ajuns şi sunt aceaste fiare, deşi fii lor, vlagă din harnicia, truda, osteneala, lor, însă de ce vreau să condamn pe neoameni, că nu-şi văd, şi-i neglijează pe părinții uitându-i, chiar în azilul de bătrâni, ca să le mai fure şi ultimul strop de sânge, dar el, Ben, cum vă expilicați, că s-a îndatorat în bancă, cum se îndatorează destui tineri la noi pentru noua casă, un gest rar nu găsiți? nu din partea lui Todică, care se sacrificase trup şi suflet să-şi mai vadă în Oravita, Caras-Severin, pe mama şi tata, pentru'că ei l-au adus pe lume şi fără ei ar fi fost el, ca Nichita Stănescu, ceea ce-i iubire pentru celalalt?! Ben a înțeles cum rar înțeleg unii prunci, că şi plecarea lui în cele străinătăți, înțelege ce-a fost petru părinții lui cuprinşi de focul fără scrum al dragostei şi dorului după cel plecat hai-hui, a înțeles ce sacrificiu şi martiraj a fost pentru părinții lui (ar fi pierit, dar Dumnezeu le-a dat putere şi vedere şi-s încă pe picioarele lor.

O femeie cu suflet bun, ca Veronica, este frumoasă toată viață şi chiar zise Dragomir unui țâfnos: nu ce-ți place ție e frumos, mă, ci ce mi drag mie, să ştii căposule. Lui Dragomir Veronica îi era dragă (gândeşti, că i-o făcut farmece, vrăji, aiasta lui Tudoru lui Horlău lui Dragomir, nepotul dascalui Rătundeanu, se vorbea aprins prin sat). Veronica era un soare, care încă se vedea greu pe cer, avea caracterul ei aparte. Pe încetul vedea şi soacră-sa, că sita nouă nu sta în cui şi, că nici dracu nu-i atât de negru după cum îl fac oamenii şi firesc îi intra în suflet şi chiar de anume îi devenea dragă, că nici bunica nu era mai pomă acră, decât altele (că nu era, ca alte câcăcioase ițoase şi câlțoase cu: "cucoană ştii ceva, nu mai stau la dumneata,/că eu merg acasă, tai cocoşu,/scurur coşu şi fac cafea/ şi sunt domnă-n casa mea//. Şi bunica îşi da seama că vorba bună dezleagă limbi, face prietenii şi prietenia e un lucru bun, este firul de aur care uneşte întreaga lume întru Iisus, întru răsărit de soare alegându-se grâul de neghină şi pleavă şi-n tot e mai cugetă bunica în general dai mâna cu dracul până treci puntea, dar niciodată nu uiți părerea cuiva la nervi, c-atunci, la necaz, părerea lui iese la suprafață şi nu uit, Doamne, oamenii sunt trecători şi trecătorii, Doamne, oameni, filozofa bunica, Nastasia, deşi analfabetă.

Îi scriu mesaj lui Christian W.Schenk, dorind să-mi facă un eseu, o cronică, dar pentru asta trebuia să'l câştig, ca pe Ioan Petru Gârda pentru a avea propria obțiune şi vrere pentru ceeea ce sunt eu ceea ce sunt just, concret, ca om artist, cum zici tu modest, acesta, neamțul de origine română traducând unic pe universalul EMINESCU, CA NIMENI ALTUL PE ACEST FRUMOS AL NOSTRU RAPORTÂNDU-L LA UNIMERSAL MONUMENTAL. Îi voi trimite cartea NĂDEJDEA PHONEXULUI Şi sper, că va scrie acest om de omenie şi de caracter despre carte (dacă i-a plăcut Doină şi lumină dedicată lui Dan Puric, surprizându-l plăcut, voi avea şansa să mi se scrie o cronică scrisă de plauzibilul şi adevăratul: Christian W. Schenk, un om dotat cu luminat şi curat, traducându-l pe Eminescu în germană, o muncă de savant, Eminescu fiind dreptului nostru de a fi iubire care-ți merge la inimă, neam şi țară având în sànge şi'n A.D.N. "-Am vrut să vă dați cu părerea", îi scriu. Citez pe Eminescu: "-Adevărat patriot cel care îşi apără țara împotriva guvernului său. "Domnia sa Christian W. Schenk scrie cu tupeu şi cu-n Dumnezeu:-"Se mai spune, că fiecare popor îşi metită conducătorii aleşi... Nu conducătorii îşi aleg poporul, ci poporul îşi alege conducătorii împotriva cărora, de multe ori din păcate, trebuie să lupte ca să-şi apere țara. "Pur şi simplu, cum s-ar exprima Eminescu, se exprimă splendid Christian W. Schenk, celebru şi de pomină, pentu'că un om generos, cu vederi largi, e om traducător, poet, eseist şi om a cărui mumcă e măsură la lucru bine făcut. Îi spun cinstit, că-n ajun de Dragobete fac Accident vascular: Hemipareză corp stâng ascltându-l pe you tube chiar asemănarea îmbolnăvirii lui Eminescu, cu ceea ce avea să mi se întâmple şi mie, deodată Vica care nu-nțelegea toate cuvintele, ca țărancă şi-mi solicita lămuriri şi deodată contrariată mă întrebă: "Pavele, cum vorbeşti, ca un om beat? "Întoarce-te către mine, că gura şi ochiul stâng nu mi se pare în regulă."

-"Chem pe Marius să te ducă la spital," mai zice. Eu, ca musca-n lapte: "Tu, vrei să scapi de mine", îi zic obosit, neâncrezător. În 24.02.2017 Vasile-Marius Rusu medic neurolog la Clinca de Recuperare Cluj-Napoca, pe strada Viilor nr.43, cartierul Zorilor, care m-asigură, deşi eram ca un pierdut în spațiu: "Pavele, linişteş-te, c-ai să te vindeci".

N-am avut maşină de scris, că sărăcia-i , ca dracu', dar nici dracu' nu-i atât de negru după cum îl fac oamenii, deci n-am dactilografiat niciodată. Mi-am cumpărat un telefon performat, modern şi mi-am scris cartea NĂDEJDEA PHONEXULUI pe telefon şi i-am trimis-o pe mail lui BenTodică şi mi-a publicat-o pe blogul său în Australia, mi-o publică cu o bună-voință rară, cu o sfințenie a bucuriei şi scap de neajunsuri, devin cunoscut, dar să nu mâ îmbăt cu apă rece, deşi eu am fost încântat de faptele lui bune, deşi nici eu nu ştiam cine sunt, dacă-s de valoare, cum susținea admirbil, dar adevărat si eu eram la umbra stejarului din Borzeşti şi sub brazii de pe coastă, din fața casei din Sâmpetru, dar el, Ben Todică e un colac de salvare (în el eu văd un special, iubeşte cultura, valorea, românescul, omenescul, extraordinrul şi monumetalul, de a rămâne până la capăt românul plecat la 25 ani din România, din Iezer, Ciudanovița.

În Recuperare mă pătrunsă frica panica, -c-aş putea deveni legumă, neputincios:să nu mai pot gândi, să nu pot umbla, am scris lui Ben Todică şi l-am întrebat după 2 ani fără să fi borbit în preabil, însine: dacă-mi poate trimite manuscrisul  la editură şi la criticul Lucian Gruia pentru a-mi scrie prefața şi rădpunzându-mi afirmativ: pot de pe calculatorul meu şi astfel Dir. Prof. Aurel Popa la Editura Siteich Craiova a făcut restul demersurilor la curți de dragoste şi dor întru răsărit de soare cu suflu de popor coindu-mi măsura lucrurilor, falnic viitor sub tricolor.

***

Dupa doua luni de spitalizare

Buna dragilor! Ieri am iesit din spital unde am fost o luna de zile internat. La serviciu am ridicat o tona de bare de fier cu o ranga si nu am realizat decat a doua zi ca am zdrobit inelul 5 si 6 din coloana vertebrala si am intrat in dureri groaznice. Acum sunt acasa unde voi continua tratamentul cu medicamente si fizioterapie pentru inca doua luni. Deci sunt legat la pat. Calculatorul nu vrea sa se deschida deci nu pot comunica cu nimeni inca. Probabil ca intepeneste daca nu-l deschizi o perioada mai lunga de o luna. Nu-mi ramane decat sa orbecai prin intuneric pana il repar. Sper ca sunteti cu totii bine. Cu mult drag si dor, Ben

Mulțumesc lui Dumnezeu. Slavă Lui ! Sper să ne-ajute Dumnezeu să ne ducem munca la capăt (eram neliniştit, nu-mi găseam o stare şi o aşezare). Cum vă aflați ? Mă bucur. Am scăpat de un coşmar care-mi părea fără sfârşit, o goangă care mă sâcăia. Mulțumesc, Doamne, c-ai mai dat zile prietenului meu Ben Todică ! DUMNEZEU FIE CU NOI, CA PAZA BUNĂ SĂ TREACĂ DE PIZA CEA REA. (Mă fâstâcesc în vorbe, parcă altele ar fi cuvintele potrivite de bijutier de la Mărțişor, de Tudor Arghezi, un om supărat pe Zdreanță, că fură ouăle din cuibar).

SCRIU ÎN SFINȚENIA BUCURIEI

SCRIU ÎN SFINȚENIA BUCURIEI  PE SUB TEII ÎNFLORIȚI PE ALEI DE ROMÂNIA, SCRIU CU LUMINĂ, CU POAME DE GRĂDINĂ, CU HRAM DE NUME ŞI RENUME  BOTEZAT LUMINAT ŞI CURAT, CUM DUMNEZEU NI L-A DAT: EMINESCU-AUR CENUŞIU STRECURAT.

Nu mă ruşinez, în dreptul de a fi poet,

Nu mă ruşinez, dacă mi se întâmplă să mă repet

ştiind scurt pe doi, că am dreptul la fericire,

să candidez şi: "Repetițio est mater studiorum";

despre Eminescu eu scriu din drag pe cont propriu, scriu cu aură şi lumină din lumină,

lumina să nască lumină pentru fotosinteza din grădină cu stupină

roindă cântec nemurit de baladă

cu hotar preaplin de holdă

cu talant înmilțit în har,

cu holdă de grâu scriu,

cu grâu până-n brâu,

ba până subsuară bunăoară

când pe la noi călărea Herodot odinioară dân dâd sfară despre neam şi țară, că Dumneze i-a rânduit: patrie şi hărnicie, întru răsărit de soare

şi de biecuvântare.

Suntem o țară în care se vorbeşte mult în parlament şi se face puțin, că cine-şi face lui îşi face şi cine-şi dă lui îşi dă, zise careva în Râtu lui Călcâi, în arie, coindu-se pe lângă batoza din care pe Eva oameni inimoşi o scoaseră dintre fiearele ei lacome să o melestească, zdrobească , din om făcând nimurug, neom. După cele întâmplate cu Eva lui Pintescu, oameni nu se liniştiră şi, ca eroi după război, că la plăcinte înainte şi la război înapoi, cum citisem pe undeva, că totul era grăitor, ca la Căuăcia, ferăria, lui Ionucan din Moromeții, la noi în Sâmpetru strânsură făceau la bunicul duminica şi în sărbători, în zile lucrătoare se întâlneau seara pe la crâşmă şi pe la porți să pună țara la cale, să ceră sfaturi şi să-şi verse de suflet năduful, necazul, ofurile-nemulțumirile, să treacă în revistă evenimentele, că nu puteai rămânea indiferent şi nici nu puteai sta cu mâinile-n sân. Eva era sare şi piper, aranjată, drăguță şi Radu o îndrăgi (nu era vorba de Radu mamii de la Crâşma Stanii unde-şi beu voinicii banii şi haiucii gologanii).

Daria îmi sustrage atenția de la scris dornică să vorbescă vrute şi nevrute, în ciuda, că eu scriu îngrijorat şi de accidentul, necazul, de care suferise un prieten dus la Pasvanti peste mări şi țări, tocmai în țara cangurului şi aborigenilor, Australia (pentru el o țară a binelui tras foarte vizibil, bine, tras de păr)

Cuprins de griji îmi pierd cumpătul, pierd firul narațiunii. Nu-mi vine nici să mănânc ştind că cineva drag suferă. Neputința asta mă sâcăie şi-n interiorul meu mă simt diform. În minte aveam toată povestea lui Radu, dar tocmai acuma şi Ben Todică se nenorocise (cum, în ce fel, nu-mi desluşise, eu ca un nenorocit mă înspăiântasem urât de tot, întrebându-mă, ca un nebun: "-Doamne, o să-l pierd ?"). Un circ de pomină în sufletul meu tembel, deşi incredibil, dar nu admiteam o asemenea catrasofă în viața mea. Mi se tăia răsuflarea. ... Şi totuşi trăim de azi pe mâine. ("şi casa părintească nu se vinde, "grozave cuvinte). Totuşi: vorbele imflamate a lui Daria, care zice, ca la televizor: "părinții îi ai, cum ți-i creşti "şi ea sare-n sus nemulțumită, că totul se plăteşte pe lumea asta cu efecte speciale, că Daria mă ofensase, frustase, bulversase, cu neascultarea şi obrăsnicia de a uza de vorbe bolovănoase, necuvincioase, deşi-n toate are o dragoste, cu măsură, cu o grijă peste care mai şi sare (ea simte, că a greşit şi revine cu: "iertați-mă, că v-am vorbit necuvincios peste măsură, e şi smțitoare, cumințenia pământului, dar cu duşi, ieşiri nervoase, că-i om şi gândeşte, ca tot omul şi pozitiv, pentru'că-şi mai depăşeşte limita e altă mâncare de peşte, în dept de a fi, având veşnic o şansă de a promova, deşi năzdrăvănia ei te supără, dar e şi, ca la surprize, surprize, deşi a trecut copilăria lui Ion Creangă, dar faptul că s-a născut şi există e un dar şi un amar, uneori uită de respect, dar nu se lipseşte de energia de a ne prețui bucurându-se de viață). Sunt şi eu, ca O.Z.N.-ul despre care tu povesteşti cu d-taliu şi precizare pe la tine-n Iezer şi Ciudanovița dacă rețin corect, că tu ai şarm şi farmec, în ce povesteşti naiv, dar sincer, cum rar, că tu eşti om între oameni, om de cultură, cu o paletă diversă, largă, ca ce mi mie mai drag în bunătate, care se exteriorizează cu frumusețe şi tandrețe-omenie. (Ştiu, că sar, ca un apucat, dar am să revin la Radu şi la restu tacâmului, poevestei, pățaniei lui, că eu sunt cum sunt mai puțin conformist, deşi nu asta e arta de a scrie...).

Pavel Rătundeanu-Ferghete