Christian W. Schenk - În slava mediocrității

 

În slava mediocrității

Dr. Christian W. Schenk

08 Iunie 2025

 

O analiză critică, documentată și deloc lipsită de ironie

 

Horia Gârbea (n. 1962, București) este una dintre acele siluete hiperactive ale peisajului cultural românesc, a cărei notorietate se explică mai puțin prin excelență literară și mai mult printr-un număr impresionant de funcții și prezențe instituționale. Poet, prozator, dramaturg, eseist, traducător, profesor universitar, funcționar cultural - Gârbea este omniprezent. Însă, în spatele acestei polivalențe se ascunde un fenomen des întâlnit în literatura română contemporană: confuzia între activitate și substanță. Gârbea stăpânește multiple tehnici, registre și rețele - dar prea puține dintre acestea se remarcă prin profunzime sau necesitate literară autentică. În loc de forță expresivă, avem o corectitudine stilistică dusă până la sterilitate; în loc de revelație poetică, o rutină impecabil controlată, dar lipsită de incandescență.

 

Volumele de poezie ale lui Horia Gârbea - „Cafeaua domnului ministru”, „Proba cu martori” sau „Ceasornicarul - 10 ani de poezie” - denotă o siguranță meșteșugărească, versuri bine articulate, presărate cu ironie și simț ritmic. Dar toate acestea par exerciții de atelier literar - bine executate, dar lipsite de acea scânteie poetică autentică. Textele par decupate dintr-un manual de poezie postmodernă: plăcute vizual, dar sterilizate intelectual.

 

În antologia „Poezia română actuală. Generația ’80-’90” (ed. Marin Mincu), Gârbea este menționat, însă într-un ton evident rezervat. Se remarcă stilul „didactico-ironic”, dar fără vreun entuziasm real. Mai semnificativ este faptul că în monumentala lucrare a lui Paul Cernat despre literatura anilor ’80, Gârbea lipsește aproape complet - o absență grăitoare într-un tablou altminteri meticulos al generației.

 

Piesele sale, precum „Doamna Bovary sînt ceilalți” sau „Cine l-a ucis pe Marx?”, încearcă să jongleze cu referințe literare - de la Molière la Ionesco, de la Shakespeare la televiziunea românească, sunt farse provinciale cu ambalaj livresc. Însă rezultatul e previzibil: construcții artificiale, moraliste, plate scenic. Personajele nu au voce proprie, ci vorbesc ca autorul însuși - ceea ce le golește de orice adâncime psihologică.

 

Spectacolele sunt montate aproape exclusiv în spații mici, cu ecou limitat. Publicul larg și critica teatrală națională le-au ignorat constant. În afara țării, Gârbea este practic inexistent. Cât despre cenzură - n-a fost nevoie. În vremuri autoritare, asta poate liniști. Într-o democrație, e adesea semnul unei literaturi inofensive.

 

Adevărata carieră a lui Gârbea pare să fie cea instituțională, nu literară. A fost președintele filialei de dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, membru în nenumărate jurii, redactor, coordonator de almanahuri, moderator, director de teatru - un profesionist al mecanismelor culturale. Membru al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor din 2005. Președinte al Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din 2015, ales în 2018 - nici nu se putea altfel atunci - pentru încă un mandat de 5 ani. Energia sa organizatorică e de necontestat. Dar în această hiperactivitate se află și răspunsul la mediocritatea operei: funcționarul sugrumă poetul. O glumă amară circulă prin cercurile literare: „În România, cine n-are operă, are funcție.” Deci putem vorbi, și asta cu mare indulgență, de funcționarul din umbra scriitorului. Patru puncte din zece, și nu pe nedrept. Evaluarea sumară a producției literare a lui Gârbea ar suna astfel: Lipsă de voce autentică: între ironie, parodie și didacticism, stilul se dizolvă în conformism. „Prea multe pălării”: hiperactivitatea instituțională subminează concentrarea artistică. Frică de risc: textele sunt „plăcute” – și tocmai asta e problema lor. Până și criticii binevoitori, precum Alex. Ștefănescu sau Cristea-Enache, păstrează distanța – fără entuziasm, fără canon. Bianca Burţa-Cernat îl numește un „autor puțin semnificativ” al generației sale și denunță „siguranța de sine neverosimilă” și tendința de a compensa lipsa de valoare prin vizibilitate instituțională.

 

Octavian Soviany vede în teatrul lui Gârbea o „parodie programatică” lipsită de coloană vertebrală dramaturgică. Deși a fost director al Teatrului Dramaturgilor Români, amintirea sa în funcție e mai degrabă birocratică decât artistică.

 

Lista criticilor ironici e lungă: În Observator Cultural nr. 348/2006, Burţa-Cernat publică textul „Să râdem cu Horia Gârbea?!”, unde demască multipla reciclare a aceluiași stil pseudo-sclipitor. Dan C. Mihăilescu, în „Idei în Dialog” (1/2009), acuză pe bună dreptate preferința lui Nicolae Manolescu pentru „vasalii” săi, cum ar fi Gârbea, în detrimentul unor autori real valoroși ca Gib Mihăescu. Gârbea? Mai mult decât un vasal - o periuță. Bogdan Crețu scrie în „Cuvântul” nr. 383 articolul „Eșecul lui Nicolae Manolescu”, unde observă cum Gârbea e supraevaluat constant, în timp ce Matei Vișniec e minimalizat. Cosmin Ciotloș, recenzând romanul „Crime la Elsinore”, afirmă că textul e amuzant, dar complet deconectat de la realitate - o joacă solipsistă fără aderență socială. Andrei Terian îl critică pentru „Fratele mai deștept al lui Kalașnikov”, în special povestirea „Articolul 96”, unde personajele sunt umilite înainte de a le cunoaște - ceea ce distruge orice empatie.

 

Horia Gârbea nu este un scriitor prost. E un scriitor mediocru cu vizibilitate mare. Cărțile sale nu sunt nici scandaloase, nici remarcabile. Sunt corecte, academice, uneori hazlii, adesea redundante, mereu calculate, rareori trăite. Va rămâne - ca nume în protocoale, ca notă de subsol în sinteze literare, ca martor al unei generații care a înțeles perfect cum se face networking. Dar nu va aprinde nicio sete de limbaj, nicio nevoie de cutremur interior, nicio revelație estetică, pentru că literatura nu e o funcție, e un act de depășire a limitelor, și de asta, la Gârbea, avem prea puțin.

 

Notă - Fragment din volumul în lucru, „Interpretarea critică a generației mele” (generația 89 de la început și până la sfârșit).