Grigore Stamate - Mihai Eminescu la Salonul Internațional de Carte de la București - 2025

 

Mihai Eminescu la Salonul Internațional de Carte de la București - 2025

General-locotenent (r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu

08 Iunie 2025

 

În cea de-a treia zi a Salonului Internațional de Carte de la București (Bookfest 2025), în prezența unei selecte audiențe, prestigioasa Editură „Junimea” a lansat volumul bilingv „Mihai Eminescu, «Poezii / Poesias»”, în traducerea lui Victor Buescu, cu eseu de Mircea Eliade, ediție coordonată de Dinu Flămând. În fapt, o nouă ediţie a volumului tradus de filosoful și poetul Victor Buescu, încă din anul 1950, pe timpul cât acesta era în exil în Portugalia. O superbă colecție, cu doar 47 de poezii ale Luceafărului nostru național. Și care, nu tocmai întâmplător, s-a prevalat de susținerea Portugaliei, la al cărei stand au fost prezentate și alte lucrări românești cu traducere în limba portugheză.

Din explicațiile organizatorilor - personal, nefiind un bun cunoscător al limbii lui Luís Vaz de Camões (autorul Lusiadei) - am înțeles că, în traducerea de înaltă ținută academică, realizată cu atâta măiestrie de către scriitorul Victor Buescu s-a pus accentul îndeosebi pe păstrarea metricii și redarea fidelă a valorilor eminesciene, decât pe păstrarea rimelor, a căror rezonanță în limba română este de o măreție incontestabilă. Tot ce se poate, să fi intervenit și dificultatea corespondenței unor termeni din română în portugheză. Asta, fără să diminueze cu ceva din substanța lirică, dimpotrivă, să-i pună și altfel în evidența compoziția textului și, implicit, erudiția geniului. Iar, pentru a spori prețuirea, amploarea și farmecul expunerii, la dezbateriile de la stand, pe lângă Dinu Flămând - reputat poet, eseist, diplomat, jurnalist francez originar din România, au conferențiat  și Simona Modreanu, Anca Milu-Vaidesegan și Răzvan Voncu.

Întregul eveniment s-a constituit într-un regal de excepție, care – prin anvergura și calitatea disertațiilor -  a capacitat nu numai atenția celor prezenți, dar – pentru o bună bucată de timp - a readus lumina stelei, față de care este o cale atât de lungă, în inimile tuturor participanților.

A fost un moment impresionant, de rară excelență literară. Din nefericire, unul izolat, căci - cu toată curiozitatea de a-l regăsi pe marele demiurg al poeziei universale și la alte standuri din incinta pavilionului expozițional – suntem nevoiți să constatăm, cu amărăciune, că arar mai catadicsește cineva să-i mai acorde atenția cuvenită Luceafărului. Aceluia de la cărui plecare dintre pământeni, în această lună, se împlinesc 139 de ani. O cifră nu tocmai rotundă, ca să fie și aniversară, poate. Dar, ce contează asta, când este vorba de Mihai Eminescu. Și, tocmai de aceea, cu riscul de a fi etichetați ca fiind extrem de exagerați, ne exprimăm opinia, că la un asemenea salon de carte, nu ar fi fost lipsit de interes să se realizeze și un stand special, anume dedicat genialului poet. Să nu lăsăm aceasta doar în sarcina standului portughez. Sau, la fel de interesant ar fi fost ca acest important Salon Internațional de Carte să se fi desfășurat sub egida  „Mihai Eminescu - Bookest 2025. Mai cu seamă că acest an, încă din ianuarie, a fost declarat Anul Eminescu, pentru a celebra 175 de ani de la nașterea sa. Însă, cum și aceasta reprezintă o chestiune de politică - hai, să-i spunem - „scriitoricească”, nu intenționăm să devoltăm în temă. După cum, nu dorim nicicum să aducem învinuiri peste ceea ce se cuvine. Poate, că nu am fost noi suficient de profunzi în observație și nu am reușit să ne documentăm îndeajuns. Ori, cine știe, să se fi găsit vreo editură, care să adauge la expoziție măcar un exemplar din volumele de poezii ale eruditului, într-o altă zi, despre care nu avem cunștință. Așadar, anticipăm scuzele de rigoare și ne-am bucura sincer să fi fost așa. Deși, slabe speranțe, cu deosebire în condițiile în care sunt destui cei ce l-ar scoate pe inegalabilul Eminescu de pe firmamentul liricii naționale și mondiale, să-l treacă la indexul neacceptaților- pe criterii numai de ei știute – ca să facă loc unor parveniți și în acest domeniu.

De aceea, nu ne rămâne decât să-i dăm crezare criticului și istoricului literar Răzvan Vonca, care își exprima speranța că volumul amintit va deschide calea unei noi abordări și că, de-acum încolo, va trebui să-l privim și altfel pe distinsul cugetător. Iar, dacă nu la noi, poate se va găsi cineva din rândul tinerilor scriitori străini (în speță, portughezi) „care să descopere că Eminescu este altceva decât ultimul mare romantic europen”. Dă Doamne!

În ce ne privește, cu netărmurit dor în suflet, ne limităm la a rezuma, spre cinstea românilor de bună credință, versurile puse pe melodia, la fel de nemuritorilor, Doina și Ion Aldea Teodorovici. Melodie care, la timpul său, a revigorat simțirea românească prin acel reverberant și infinit refren: „De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece!”