Constituție și Guvernanță
(16 februarie 2013)
Este într-adevăr un prilej
agreabuil să mă alătur dumneavoastră pentru prima prelegere memorială dedicată
regretatului N.K.P. Salve, care a fost o personalitate multilaterală. O să
vorbesc pe problema Constituție și Guvernare.
Trăsătura definitorie a oricărei
democrații este aceea că ea înlocuiește guvernanța oamenilor cu guvernarea
legii și dobândește aceasta creând instituții de guvernanță și procese pentru
funcționarea lor. Provocările guvernanței sunt totdeauna enorme. Cu atât mai
mult într-o țară care are 17,5 la sută din populația lumii dar numai 2,4 la
sută din resursele de teren și o societate care este multi-culturală, multi-lingvistică
și multi-religioasă. Provocările se compun din probleme ale dezvoltării care se
confruntă cu în jur de 355 de milioane de oameni trăind în sărăcie absolută.
Pentru a întâmpina aceste
provocări, insituțiile trebuie să se redefinească ele însele din timp în timp.
Ele trebuie să adapteze și să adopte noi strategii. Există de altfel o nevoie
de discuție și dezbatere despre funcționarea instituțiilor noastre
constituționale spre a le evalua performanța în vederea întăririi lor.
Prin Constituția noastră, am
hotărât să ne dăm nouă înșine o Republică. Constituția noastră a creat trei
aripi ale statului: Legislatura spre a face legi și a trage la răspundere
Executivul; Executivul, spre a guverna această vastă națiune; și Judiciarul spre
a asigura că toate instituțiile au stat întru competența lor constituțională și
să asigure că nici una nu încalcă drepturile constituționale garantate ale
oamenilor. Ea recunoaște drepturile individuale și drepturile comunității și le
dă întâietate numindu-le drepturi fundamentale, făcându-le executorii și dând
putere curților noastre să acționeze ca un bastion împotriva oricărui atentat
de a le restricta sau curba.
Părinții noștri fondatori nu erau
necunoscători ai potențialului conflict între Judiciar și Executiv ori
Legislatură, dar ei aveau credință în puterea opiniei publice – ultimul simbol
al suveranității politice. Ei știau că diferitele aripi ale guvernului vor
învăța să coexiste și să lucreze împreună pentru beneficiul națiunii și al
poporului ei. Constituția noastră pronunță aspirațiile părinților fondatori.
Relația dintre aceste principii ale politicii Statului și drepturile
fundamentale ale cetățenilor a fost fasonată într-un articol de credință de
către părinții fondatori – că și cele mai dezirabile scopuri trebuie să fie
atinse numai prin mijloace permisibile.
Un instrument scris, chiar atât
de elaborat și lung precum Constituția indiană, nu este niciodată exhaustiv. O
constituție este o cartă pentru guvernanța unei națiuni și jurusprudența ei
este dinamică și constant evolutivă. Noțiunea a ceea ce este bună guvernanță
trebuie definită prin nevoile timpurilor și îmbogățită de experiența
deceniilor. Totuși, ea păstrează cu evlavie valori nepieritoare care nu pot fi
niciodată compromise. Este datoria noastră să identificăm aceste valori și să
ne măsurăm performanța cu pietrele prețioase ale acestor valori.
Preambulul Constituției
consemnează hotărârea poporului Indiei să fie secular. Consemnează hotărârea de
a asigura tuturor cetățenilor justiție, libertate, egalitate și fraternitate.
Până unde am realizat acestea și care ne este sarcina următoare?
S-ar putea spune cu oarecare simț
al satisfacției că, în pofida provocărilor cu care ne-am confruntat, India
continuă să rămână ferm înrădăcinată în secularism. Este dezbătută ideea a ceea
ce sunt contururile secularismului până la marginile sale – așa cum trebuie să
fie în orice societate vibrantă –, dar principiile de bază ale egalității
tuturor religiilor, dreptul la libertatea de gândire și conștiință și dreptul
de a practica și profesa religia și de a stabili instituții la alegere au fost
statornic urmate în această țară.
Au fost aberații, și fiecare
conflict comunal, indiferent de mărime, stigmatizează conștiința națiunii
noastre. Problema este acum exacerbată de terorismul care profesează temeiurile
religioase. Provocarea oricărei democrații este să adere la valorile de bază
ale comportamentului civilizat și să respecte drepturile omului și libertățile
civile în fața provocării. Justiția – socială, economică și politică – este mai
mult o călătorie decât o destinație în viața fiecărei națiuni. Au fost luate
măsuri de a promova justiția socială, care, peste decenii, au dat, încet dar
sigur, rezultate. Abolirea untouchability (de-neatingerea) este o astfel de
măsură. Totuși, este mult de făcut pentru a îmbunătăți justiția socială, în
special egalitatea de gen. Realizarea justiției sociale cere nu numai
guvernanță, dar transformarea etosului social, o retopire a mentalităților, și
acesta nu este jobul Legislaturii, Executivului ori al curților, ci al
fiecăruia dintre noi. Justiția politică este unul din fronturile la care putem
privi în urmă cu un grad de satisfacție. Continua împuternicire a secțiunilor
marginalizate ale societății este o mărturie a manierei în care justiția
politică a realizat-o cu succes.
Ultimul țel al oricărei
democrații este împuternicirea individului indiferent de poziția economică,
religioasă ori socială. Acesta poate părea un vis utopic pentru mulți, dar
puterea unui sistem stă în capacitatea lui de a munci neîncetat pentru acea
împlinire. Ne datorăm nouă înșine un sistem în care accesul la politică să nu
fie limitat la puțini privilegiați, ci fiecare indian să se simtă împuternicit
îndeajuns pentru a participa și contribui. Am realizat aceasta în oarecare
măsură. Unele din cele mai fine figuri politice ale noastre au avut începuturi
umile și au demonstrat cum perseverența și determinarea triumfă asupra
adveristății.
Dezvoltarea economică este vitală
pentru buna guvernanță. Noi nu putem distribui bunăstarea, pe care nu o
posedăm, și de aceea crearea bunăstării trebuie să fie necesarmente unul din
obiectivele primordiale ale politicii de Stat. Totuși, iarăși, acesta trebuie
să fie îmbibat cu principiul egalității cu care nu se poate face compromis. O
societate egalitariană poate fi creată numai când creșterea este inclusivă.
Este important să se asigure justiție și egalitate a oportunității și Statul să
nu creeze condiții în care puțini privilegiați să câștige pe spezele mulțimilor
care se confruntă cu sărăcia endemică. O societate sustenabilă se poate baza
numai pe principiile egalitarismului.
Înțelepciunea părinților
fondatori în crearea unei quasi-federale structuri trebuie recunoscută, în
pofida furnizării formei Westminster a democrației. Noi am realizat un grad
semnificativ de federalism. Via probă a acelui succes este realitatea politică
a aspirațiilor partidelor regionale de a găsi un loc în formarea guvernului la
Centru.
Mașinăria constituțională a
rezoluției prin dispută este o măsură a ultimului resort. Rezoluția
adjudecativă asupra complexelor probleme federale nu este niciodată
satisfăcătoare. Nu există substitut pentru statalitate și bun-simț. Problemele
de guvernanță reflectate în dispute trebuie rezolvate prin ridicarea deasupra
intereselor politice partizane, într-un spirit al naționalismului și în
adevărată aderență la principiile democrației, fiind vorba de partajare și
deopotrivă partajare.
India nu este sus în indexul
guvernanței mondiale. Deși India este astăzi a treia mare economie în termenii
Purchasing Power Parity (PPP / Paritatea puterii de cumpărare), aceasta este
clasată foarte scăzut la indicii de calitate de reglementare și controlul
corupției. Aceasta este necesar să se schimbe. Nu putem realiza progres
adevărat fără a îmunătăți guvernanța. Nicio secțiune nu este responsabilă
pentru bolile sistemului nostru. Societatea ca un întreg trebuie să-și reseteze
busola morală.
Printre insituțiile care ocupă un
loc de mândrie în percepția publică este Judiciarul. Adeverind visele
părinților fondatori, Judiciarul este cu înverșunare independent și a acționat
întotdeauna ca o verificare a oricărei aberații constituționale. De curând,
Judiciarul a fost perceput a-și fi asumat un rol mai extins. O parte din aceasta
este consecința inevitabilă a interpretării inovative a drepturilor, civile și
politice, consacrate în Constituție. Câteodată, Curțile sunt percepute ca a se
fi abătut în zone care ar fi cel mai bine să fie lăsate guvernului Executiv sau
politicienilor din Legislatură. Separarea puterilor este o trăsătură a
Constituției, asupra căreia nu a existat niciodată vreun dubiu și trebuie
respectată tot timpul.
Democrația este o neîncetată
întâlnire. Arta guvernanței stă în folosirea resurselor ei limitate, în oferirea
de ajutor, speranță și oportunități sutelor de milioane chinuite de sărăcie și
lipsă. Așa cum a declarat Baba Saheb Bhimrao Ambedkar: „Pentru ce avem această
libertate? Avem această libertate pentru a reforma sistemul nostru social, care
este plin de inegalitate, discriminare și alte lucruri, în conflict cu
drepturile noastre fundamentale.”
Buna guvernanță este arta de a
exhilibra diferite religii, diferite limbi și diferite etnicități într-o
maniera în care niciun grup sau subgrup să nu se simtă lăsat de-o parte în
procesul construirii națiunii. Este arta echilibrării drepturilor individuale
și a așteptatelor drepturi și cereri ale comunității. În cele din urmă pentru
noi, măsura bunei guvernanțe este în succesul ori eșecul ei împotriva piatrei
de încercare de a fi îndeplinit sau de a fi în conformitate cu valorile perene
consacrate în Constituția noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu