UN SECOL HIPER-RELIGIOS de Corneliu Vlad
Doctor – in filozofie/istorie si consilier academic pe viata
al Universitatii din Bremen, Viorel Roman este o prezenta activa si
persistenta, incitanta si dezbatuta, dar in primul rand singulara in miscarea
de idei – atata cat e ea si asa cum e ea – a Romaniei post-decembriste (caci in
aceasta copilarie intarziata tot dainuim). Oricum, nu prea inteles, ori gresit
inteles, dar faptul nu pare sa-l deranjeze, dimpotriva, e intotdeauna dispus la
dialog si controverse. Nu e in partidul Romania Mare, chiar daca a fost
publicat in saptamanalul cu acest nume, in vremea canonica a lui Corneliu Vadim
Tudor. Nu e nici PSD-ist, desi este in/cu social-democratia germana. Nu este
catolic, desi pledeaza vibrant si infocat pentru dialogul cu Roma. Si isi
marturiseste public patriotismul, desi arunca vorbe grele despre “lanturile
grele ale duhovniciei si soborniciei Constantinopolului si Moscovei” care ii
incatuseaza pe “moldo-valahi”.
Cine intelege insa cum trebuie inteles rostul unor asemenea fastuoase vesminte sacerdotale care infasoara discursul autorului (multor carti si nenumarate articole Viorel Roman ia cunostinta de un punct de vedere original care, mereu reluat si explicitat, devine o viziune fascinanta si – de ce sa nu o spunem – una altfel asupra problemelor trecutului si intrebarilor asupra viitorului romanilor.
Cartea sa abia aparuta, “Biserica-Statul”, adevereste triumful crezului sau (laic) mereu, metronomic, enuntat: ca lumea, chiar si cea a secolului XXI, nu poate fi inteleasa ( si cu atat mai putin ghidonata sau condusa) daca nu iei in seama religiosul. Malraux poate fi cumva linistit: secolul XXI e religios, chiar prea religios, chiar cum nu ar trebui sa fie ca fapt religios
O mare (dar uneori amara) multumire trebuie sa incerce dr. Viorel Roman cand isi vede confirmate interpretarile in cheie religioasa: “Uniunea Europeana cu trei religii, credinte – catolici, protestanti, ortodocsi – si respectiv cu trei traditii de drept – roman, anglo-saxon si bizantin – este ab ovo o constructie subreda, care nu se mai bucura de credit (…) Liga Crestina, NATO, armata occidentala are si azi o comanda unica, totusi interesele apusenilor sunt diferite (…) Englezii urmaresc tenace asa-zisul echilibru de forte, din care mereu castiga. Nord-americanii, calcand pe urmele lor, sunt mai hotarati sa ia taurul de coarne, atat pe cel islamic, cat si pe cel pravoslavnic (…) Parisul, Berlinul, Viena, se inteleg volens-nolens cu Moscova, care la randul ei le face concesii substantiale (…) Condominiumul ruso-chinez si iranienii vor sa impuna ceva similar anglo-americanilor, sa interzica interventia militara a unei alte puteri in sfera lor de interese euroasiatica”. Si exemplele pot continua. Apoi, concluzii: “In ciuda aparentelor, nu greco-ortodocsii sau refugiatii musulmani si idolatri, veniti la munca de jos in Vest, sunt Calul Troian din UE, ci Axa maritima Washington-Londra-Ierusalim in concurenta cu Axa continentala Paris-Berlin-Moscova”. Sau: “Majoritatea conflictelor actuale sunt legate de Chestiunea Orientala, in aria de conflict dintre ortodocsi, occidentali si islam din fostul Imperiu Roman de Rasarit, Bizantin, Otoman: Libia, Egipt, Yemen, Muntenegru, Serbia, Croatia, Kosovo, Georgia, Ucraina/Crimeea si nu in ultimul rand Romania si Moldova/Transnistria”.
Prea multe citate, in aceasta prezentare de carte? Ar mai fi de dat inca destule, mai cu seama ca nu multi vor putea avea acces la aceste texte. Orice noua carte a lui Viorel Roman ar putea fi in felul ei o mica/mare senzatie, daca faptul (cartea) si fapta (aparitia) ar fi cat de cat imprastiate ca stire publica. Daca nu, nu.
Cine intelege insa cum trebuie inteles rostul unor asemenea fastuoase vesminte sacerdotale care infasoara discursul autorului (multor carti si nenumarate articole Viorel Roman ia cunostinta de un punct de vedere original care, mereu reluat si explicitat, devine o viziune fascinanta si – de ce sa nu o spunem – una altfel asupra problemelor trecutului si intrebarilor asupra viitorului romanilor.
Cartea sa abia aparuta, “Biserica-Statul”, adevereste triumful crezului sau (laic) mereu, metronomic, enuntat: ca lumea, chiar si cea a secolului XXI, nu poate fi inteleasa ( si cu atat mai putin ghidonata sau condusa) daca nu iei in seama religiosul. Malraux poate fi cumva linistit: secolul XXI e religios, chiar prea religios, chiar cum nu ar trebui sa fie ca fapt religios
O mare (dar uneori amara) multumire trebuie sa incerce dr. Viorel Roman cand isi vede confirmate interpretarile in cheie religioasa: “Uniunea Europeana cu trei religii, credinte – catolici, protestanti, ortodocsi – si respectiv cu trei traditii de drept – roman, anglo-saxon si bizantin – este ab ovo o constructie subreda, care nu se mai bucura de credit (…) Liga Crestina, NATO, armata occidentala are si azi o comanda unica, totusi interesele apusenilor sunt diferite (…) Englezii urmaresc tenace asa-zisul echilibru de forte, din care mereu castiga. Nord-americanii, calcand pe urmele lor, sunt mai hotarati sa ia taurul de coarne, atat pe cel islamic, cat si pe cel pravoslavnic (…) Parisul, Berlinul, Viena, se inteleg volens-nolens cu Moscova, care la randul ei le face concesii substantiale (…) Condominiumul ruso-chinez si iranienii vor sa impuna ceva similar anglo-americanilor, sa interzica interventia militara a unei alte puteri in sfera lor de interese euroasiatica”. Si exemplele pot continua. Apoi, concluzii: “In ciuda aparentelor, nu greco-ortodocsii sau refugiatii musulmani si idolatri, veniti la munca de jos in Vest, sunt Calul Troian din UE, ci Axa maritima Washington-Londra-Ierusalim in concurenta cu Axa continentala Paris-Berlin-Moscova”. Sau: “Majoritatea conflictelor actuale sunt legate de Chestiunea Orientala, in aria de conflict dintre ortodocsi, occidentali si islam din fostul Imperiu Roman de Rasarit, Bizantin, Otoman: Libia, Egipt, Yemen, Muntenegru, Serbia, Croatia, Kosovo, Georgia, Ucraina/Crimeea si nu in ultimul rand Romania si Moldova/Transnistria”.
Prea multe citate, in aceasta prezentare de carte? Ar mai fi de dat inca destule, mai cu seama ca nu multi vor putea avea acces la aceste texte. Orice noua carte a lui Viorel Roman ar putea fi in felul ei o mica/mare senzatie, daca faptul (cartea) si fapta (aparitia) ar fi cat de cat imprastiate ca stire publica. Daca nu, nu.
Lumea-i cum este, Duminică, 21 Februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu