De Stefan Dumitrescu
Calul troian al lumii
- America
sau
Luceafărul
1
De n-aş fi fiinţa
pură străină de frumoasă
în lumea asta-n care
nimic nu este viu
şi-ar exista o Lege
ce m-ar iubi nebună
eu aş voi în lume
America să fiu
2
Şi primul gest pe
care l-aş face-n dimineaţa
naşterii mele stranii
ar fi să mă dezbrac
pe scena nesfârşită-a
Oceanului Atlantic
eu aş juca-n picioare
sublimul nostru veac
3
Când aş cădea pe
ţărmuri de-atâta oboseală
aş mai voi în lume
să-mi fie-o sile-adâncă
de cărnurile mele
vărsate peste ţărmuri
la care viermii lumii
se-ndeasă şi mănâncă
4
Şi mi-aş aduce-aminte
apoi într-un târziu
cum că de fapt în
veacuri iluzie eu sânt
metaforă pe cerul
unei specii mioape
fată morgană-n
veacuri străină apărând
5
Născut eu sânt la
poarta bătrânei Europe
un Cal Troian de aur
în sinea lui plângând
astfel cei din cetate
în spasmele lor sumbre
mă zăreau trist pe
zare lucind din când în când
6
Calul Troian al unei
Cetăţi închisă-n sine
duhnind a hoit în
lume şi-n veşnicul noian
cel apărut din mâluri
cel apărut din ceţuri
spre-a se-ntrupa în
forma unui alt Cal Troian
7
Şi se-auzea departe
ca un corn tot mai stins
clinchete de podoabe
şi susur de licori
pe bolta Lumii Troia
răsărea trist şi straniu
ca un apus al lumii
de mii şi mii de ori
8
Şi stârvul Europei
din ce în ce mai tare
ca un vânt care bate
pe-ntindere duhnea
corbii duhnirii iată
din cosmos cum coboară
şi mândră e duhoarea
duhnindu-se pe ea
9
Şi-atunci apare iată
la Porţile Cetăţii
Calul Troian în forma
Americii senine
mai mare decât Tatăl
şi strălucind în Lună
şi nechezând prea
mândru de toate şi de sine
10
Şi parcă s-ar petrece
un fel de somn invers
cine pe cine-n lumea
aceasta se visează
Calul Troian e Tatăl
acestei Troi imense
sau Troia stă pe
ţărmuri înnebunind de groază
Cine pe cine oare
acum se sinucide
ceţoasă este lumea
nedesluşit e totul
se-aude Calul tragic
ca un cocoş din ape
şi iată se zăreşte că
tot el este mortul
11
El nu nechează-n sine
el însuşi este Doamne
Nechezul Europei în
veacu-n care moare
el este durerea
acestui hoit în spasme
durere ce se face pe
sine că se doare
12
Iar când nechează
Calul în adevăr se-aude-n
gâtlejul Europei un
horcăit râzând
şi-atunci Cetatea-ţi
pare creierul de girafă
al acestui Monstru
venind din când în când
13
Iar de departe totul
şi mai fantast se vede
ca sub un clar de
lună de pe altă vecie
parc-ar veni din
neguri un fel de arătare
un călăreţ de calu-i
călărit pe câmpie
14
Şi în lumina lunii
şi-a straniei vedenii
unul un sunet pare
celălalt o stafie
că te întrebi de nu
sânt o fiinţă laolaltă
dintr-o lume mai
moartă ca lumea asta vie
15
Şi când se-arată-n
lume străinul Inorog
dacă nu sfârşitul
acestei lumi l-aduce
el care e călăul îţi
pare-n zarea vremii
că ar fi hoitul lumii
ducându-şi a sa cruce
16
Şi iată-l el nechează
maiestuos la porţi
şi lumea se trezește
din nopţile serbări
din visuri par ca
morţii ieşind din catacombe
pe morţile lor înseşi
ei nechezând călări
17
Şi se deschide poarta
cea Mare a Cetăţii
şi toţi minunea Lumii
s-o pipăie ar vrea
şi-ncearcă în Cetate
ca hoţii s-o momească
şi pe scările-ntinse
se caţără pe ea
18
Şi li se-arată lumea
de pe coamele albe
ale straniei schele
care nechează-n soare
şi-n loc să-nchidă
Calul Cetatea se trezeşte
printr-o pustie-a
lumii dusă de Cal călare
19
Şi totul se petrece
ca într-un vis divin
şi cei care aleargă
să prindă Calu-n vânt
ei se trezesc singuri
iată într-un alt veac se pare
şi într-o altă lume
străină ca şi când
20
Şi Calul care-o dată
le minunase ochii
cum s-a topit ca
visul pe-o stranie pustie
şi ei se trezesc
singuri atât de singuri, Doamne,
că nu mai ştiu în
lume c-ar mai putea să fie
21
Şi iată că trec
veacuri şi că Cetatea-ntinsă
începe iar în lume ca
hoitul să duhnească
se-aud într-însa
viermii hohotindu-i prin găuri
şi cosmosul se umple
de-o substanţă lumească
22
Şi din adâncuri pare
un nechezat că vine
şi ochii ies pe
ziduri privind în zarea-adâncă
însă nimeni nu vede
Calul Troian să vină
adânc se-aud în lume
doar viermii cum mănâncă
23
E-o aşteptare albă ca
şi cum ar ninge
golul ce spre centru-i
viscoleşte urlând
pietrele aşteaptă-n
sine marginile luminii
un Cal Troian visează
în golu-i orice gând
24
America ce fuse Calul
Troian al lumii
Columb şi astăzi pare
ochiul acestui Cal
America ea însăşi îşi
inventează-n sine
în clipa asta Calul
şi scopul lui troian
25
Dar Idealul nu e în
lumea asta tristă
Calul Troian ce vine
în orice fiinţă-n zori
el străluceşte sumbru
şi-l ducem în Cetate
de la-nceputul lumii
de mii si mii de ori
26
Şi iată trec milenii
şi Calul nu mai vine
de acum ştim cu
groază că nevenirea lui
este însăşi moartea
acestei lumi de-a pururi
acestei lumi ce fuse
numai a nimănui
27
Şi porţile Cetăţii se
deschid iar trosnind
şi toţi se-ascund în
lume făcându-se ca morţi
poate că vine Calul
corbul adus de hoitul
însă ei mor cu toţii
şi-o moarte sânt cu toţi
28
Şi de atâtea veacuri
cad porţile-n ruină
şi-atuncea ies din
moarte parcă ar încolţi
cei ce-aşteptară-n
rugă Calul Troian de-acum
înlocuiţi în rugă ei
sânt de ai lor fii
29
Şi-aceştia ies pe
câmpii-n satanicele jocuri
şi ritualuri stranii
pe sub lumina lunii
pe umeri cum le joacă
focurile ca zorii
pe care-i văd în
visuri revenind numai unii
30
Şi Calul nu mai vine
şi noaptea-ncet se lasă
nu într-o Europă
bătrână şi pustie
ci în lumea întreagă
care se subţiază
şi pare-n clarul
lunii o stranie stafie
31
Şi-atunci s-aprinde
focul asemeni unui munte
nu mai aşteaptă Calul
Troian să mai apară
ci singuri inventează
un Cal Troian în forma-i
şi totul se petrece
ca odinioară
32
Şi se-aprind iarăşi
torţe femeile-n lumine
se văd dement pe mese
goale dansând şi stins
de undeva se pare că
tropăit se-nalţă
însă visul rămâne ca
vis al unui vis
33
Şi ei zăresc la
ţărmul bătrânei Europe
osul unei Americi ce
fuse Cal Troian
nu cumva mort e Calul
acolo unde este
Cetatea fiind ea
însăşi mormântul lui de Cal
34
Şi vaiete se-nalţă şi
lumea se scufundă
Cetatea este burta
ce-şi naşte Calul său
şi după ce Calul
cântând o fecundează
ea-i devine mormântul
predestinatul hău
35
Să răscolim cenuşa să
ne-aruncăm într-însa
şi din cer ploi cu
spermă să pogorâm cântând
poate asemeni unei
Păsări Phoenix stranii
se va vedea pe zare
şi Calul apărând
36
Şi vaiete se-naltă şi
lumea se scufundă
până apare Unul în
mână c-o lumină
bomba atomică
răcneşte glasul
acesta-i iată Calul
ce trebuia să vină
37
El iată este fiul
fostului Cal Troian
şi este luat pe braţe
şi purtat prin Cetate
Calul Troian el este
vai dar numai o clipă
după care şi el piere
străin în moarte
38
Şi toţi privesc în
fundul acestei lumi antice
unde numai praful se
vede-n urma lui
poate că praful este
Calul Troian din veacuri
pulberea aceea care
visează din statui
39
Dat totul iată
straniu se-aşează în pustie
şi se gândesc cu
toţii că golul este el
în timp ce golul sapă
în zidurile lumii
în timp ce golul urcă
nemernic prin drapel
40
Şi se gândesc cu
toţii ce ar putea să fie
şi filozofii lumii
se-adună trişti la sfat
America e pusă pe
masa de disecţii
dar ce să afli-n
lumea în care nu-i de-aflat
41
Şi bărbile lor albe
acopăr lumea toată
această lume poate că
nici nu este lume
şi se iveşte-o umbră
pe coasta Europei
şi umbra fără formă
se mişcă-ncet anume
42
Şi toți gândesc în
sine c-America Există
Calul Troian al lumii
se-ntoarce iar acasă
şi se-ntind iarăşi
mese şi trâmbiţe răsună
însă numai o noapte
şi un pustiu se lasă
43
Şi-n noaptea de
groază universală-a lumii
doar minţile-nvăţate
ca nişte lumânări
la capul unei racle a
unui mare rege
mai ard ca nişte
stinse-n pustietăţi chemări
44
Dar dacă-n vecii
stinşii-n întunecimi
Calul Troian al lumii
nici n-ar fi existat
o invenţie pură a
poeţilor sadici
un fel de vis macabru
în sufletul lor beat
45
Şi noi aşteptăm
singuri ca nişte cucuvăi
ceva ce-n vecii lumii
n-ar putea ca să vină
cum ar putea Călăul
ca ceva să se-arate
când acel Ceva-n lume
nu are nici o vină
46
Cum ar putea moartea
să vină într-o ţară
când nimic în ţara
aceea nu e viu
când fiecare lucru şi
ţara aceea nu e
decât imensul,
Doamne, propriul ei sicriu
47
Şi-atunci ei văd cu
groază prin timp Cetatea aceea
ca ceva care-n lume a
venit ca s-aştepte
un fel de buhă-n
somnu-i pe stânca unui munte
un fel de piatră-n
visu-i pe-ntinsul unei stepe
48
Şi sensul lui în lume
ar fi atunci nu Calul
ci însăşi aşteptarea
pân' la sfârşit de veci
şi se aud prin cosmos
atomii cum coboară
şi cum le crapă
smalţul oaselor tot mai reci
49
Şi-un fel de umezeală
de mucegai albit
crescând ca
buruienile ca lichenii pe munţi
creşte în lumea asta
acoperind oraşe
podişurile stinse ale
acestor frunţi
50
Şi dacă din adâncuri
de patimi şi de vremuri
Calul Troian e visul
înalt din viitor
Steaua ce duce lumea
prin noapte luminând-o
Idealul de care în
veci de veci ţi-e dor
51
El numai ni se-arată
în visuri şi credinţe
şi ne lumină paşii şi
calea ne-o arată
în noaptea cugetării
nu de atins el este
şi nici în noaptea
lumii atins va fi vreodată
52
Materia-n Cetate
crapă ca albe ziduri
şi din adâncuri iată
un nechezat că vine
şi Calul iar se vede
mai stins şi fantomatic
înşeuat cum trece
pe-a lumilor coline
53
Mulţimile popoară
aleargă mut pe dealuri
şi iată să-l atingă
să-l pipăie ar vrea
însă el aer este o
lumină stinsă
proiecţie în spaţii a
unei stinse stea
54
Şi în genunchi pe
dealuri în strania lumină
cum se zăresc popoare
proiectate pe cer
şi toţi așteaptă-n
sine ca umbra de jeratec
să fie lumea aceea în
care cad şi pier
55
Şi iată Calul piere
ca-n vecii cei trecuţi
blestemele se-nalţă şi-ntunecă
lumina
Americă de-a pururi
fii blestemată-n lume
şi umbră-a vieţii
tale să-ţi fie-n veacuri vina
56
Iluzie obscenă chip
diavolesc şi sumbru
ai înşelat popoare
şi-n fruntea lor te-ai pus
Calul Troian e capul
cel sfânt al sfintei Troia
Europa este-al
Americii apus
57
Calul Troian el este
moartea ieşind din sine
din chiar codul
genetic al tristei Europe
ce se preface numai
că de departe vine
anunţată de umbra
care-i e propriul cobe
58
Cumplită este drama
Calului Troian
de mii de ori ca
Troia e mai nefericit
căci oare vrea pe
lume din vrerea lui să vină
apus pe bolta lumii
în loc de răsărit
59
Nu cumva e pretextul
de a se sinucide
al unei Europe
mortuară şi tristă
şi inventăm o formă
ca să scuzăm o moarte
o formă fără seamăn
care nici nu există
60
Astfel vedem că toată
istoria nu este
decât magia unei
Americi ce ne pare
cum c-ar fi mii de
forme un fel de auroră
arzând pe cerul
vieţii şi reflectată-n mare
61
Când vai ea nu este
decât umbra lumii
ce vine dinspre
moarte lungindu-se-n apus
de ce-n apusul bietei
şi stinsei Europe
această umbră a
dânsei nechezând s-ar fi dus
62
Dar fie de există fie
de nu în veacuri
acea nenorocire a
Europei fu
când afirmată-n Lume
ea trebuia să fie
el răsări din moarte
ca forma unui nu
63
Când trebuia în lume
un Dumnezeu să vină
iată că el ca diavol
se arătă în ea
şi ca de-o târfă
tristă bătându-şi joc ironic
şi umilind-o mândru
plecă lăsând-o grea
64
El trebuia-n biserici
afurisit şi dus
cât mai departe-n
haos din suflet şi credinţe
o, blestemată fie
America în veacuri
iluzie deşartă care
din veci ne minte
65
Dispară orice urmă a
ei de pe pământ
nu că doar rău aduse
în lumea asta tristă
şi că-i o rătăcire a
minţilor bolnave
când de fapt în lume
din veci ea nu există
66
Dar se-auziră glasuri
izbucnind revoltate
America există şi e
Calul Troian
însă El într-o luptă
fără de seamăn este
şi pierit este-acolo
mai mult din an în an
67
El este-asemeni unui
înfrânt în bătălie
şi-un Cal Troian
aşteaptă să vină să-l ajute
şi el îşi naşte Calul
cum altă dată Troia
cum Troile murinde în
veacurile multe
68
E un pretext că mama
îşi naşte fiul ei
ea nu e decât Troia
care-şi repetă drama
America adusă de-o
Europă-n timp
fu prilejul dramatic
de-a-şi face-n lume seama
69
Chiar Dumnezeul
nostru ce fu dacă nu Calul
ce în serbări înalte
adus fu în Cetate
cu schela lui în Lume
şi-n sufletele noastre
ne inventarăm groaza
şi ne-aduserăm moarte
70
Şi sufletele noastre
ce sânt dacă nu schele
ale-unui suflet
cosmic ce-l închidem în noi
din care ies miasme
şi izvorăsc credinţe
din care curge miere
şi sânge şi puroi
71
Şi pe câmpia Lumii
zăreşti împerecheate
oasele unei Troie
şi-ale unui Cal Troian
din Egipt la Roma
strania formă-n spume
coboară şi nechează
în fiecare an
72
Din Legile antice şi
tainele zidirii
fiecare Imperiu are
la Porţi un Cal
şi pentru orice
fiinţă din viitor tot vine
călare pe lumină un
fel de Ideal
73
Calul Troian există e
undeva departe
ca noi în agonie şi
el un Cal aşteaptă
de-ar putea fi
Cetatea Calul Troian cel care
vine din zări să-l
scape ca singura răsplată
74
Datoare e Cetatea ca
să-şi salveze visul
ea laşă e în neagra a
vremilor tăcere
până în veci se-aude
memoria Cetăţii
cum n-a-ncetat în
sine să creadă şi să spere
75
Judecătorul iată
apare în Cetate
o fantomă străină pe
turle luminând
cine va fi damnatul
Calul Troian sau Troia
dar iată Calul este
Judecătoru-n vânt
76
De sus de pe Cetate
Calul judecă lumea
dar se întâmplă iată
că lumea se revoltă
dacă noi ca popoare
fiinţăm pe-ntinsul humei
tu eşti inexistenţa
răstignită pe boltă
77
Şi-atunci se-aude
Vocea din cosmos bubuind
nu să salvez lumea
sau s-o distrug eu vin
un alt chip al
Conştiinţei oglindă-a voastră sânt
a ce e rău în lume
când cerul e senin
78
Acel urlet de Fiară
din beznele fiinţei
ce instinctul îl
strigă ca presimţind neantul
oglindă-n care
moartea din veci vi se arată
ca şi cum ar fi
moartea ce se petrece-n altul
79
Voi să-nvățați cu
groază-n a istoriei clipă
de hâd eu vin în lume
sufletul vostru sânt
când voi pieri
de-apururi voi înşivă pieri-veţi
când voi veţi fi
cenuşă eu vă voi fi pământ
80
Şi izgonit fu Cobea
de pe Turlele Lumii
şi-atuncea inventară
ce nu e de gândit
nu Calul fără seamăn
ci golul lui aievea
golul urcând pe boltă
în loc de răsărit
81
Golul purtat pe umeri
şi-n lume înălţat
golul din care iată
soldaţi de gol răsar
şi golul bate-n lume
ca un alt vânt sălbatic
amintind stins şi
palid vestitul armăsar
82
Dar iată şi el piere
şi lumea iar rămâne
mai pustie şi stinsă
şi ea ca niciodată
şi dârdâind asemeni
săracilor în geruri
fără speranţă-n sine
şi mai înfricoşată
83
Şi rugile se-nalţă ca
fumurile-n iarnă
ca arbori goi pe
cerul atât de orb şi stins
şi-atunci se naşte-n
lume ce nici n-ai crede-ţi pare
un dor adânc de forma
tristă-a acelui vis
84
De Calul ce din vecii
îndepărtaţi apare
le e un dor ca
moartea cutremurând în ei
cum dor ţi-ar fi de
focul lucind pe orizonturi
cum dor ţi-ar fi de
cerul cel născător de zei
85
Cum ţi-ar fi dor de
mama ce te născu în lume
un dor de care nu
poţi decât să mori cântând
şi cum se sting în
lume popoarele ca facle
de dorul fără seamăn
se trec agonizând
86
Cum creşte dorul,
Doamne, ca un ocean Fiinţă
şi Europa-ncepe în
hohote să plângă
şi urlete se-nalţă în
golul ce se-ntinde
după-acel vis pe care
în veci n-o să-l atingă
87
Si iată nu pe urma
acelui Cal Troian
nu Calul e cel care
spre undeva i-ar duce
ci dorul fără seamăn
durerea ancestrală
după-acea formă pură
a lumilor antice
88
Popoarele-n pustie
pierdute în apusuri
rătăcite în lume şi-n
sine aiurând
după atâtea veacuri
iată-le tot în lume
într-un apus de soare
mai triste ajungând
89
Un fel de isterie urlete
de hiene
se-nalţă-n lumea care
străină le priveşte
durerea fără margini
de-a nu putea fi-n lume
doar urletul din
veacuri al principiului Este
90
Şi ceea ce se-ntâmplă
e straniu şi barbar
popoare ce se schimbă
şi-n cai troieni se fac
sinucigaşi ce-n forma
unor Cai se preumblă
într-o lume atroce
şi-ntr-un haos sărac
91
Şi drama este-n lume
nu a Europei
sau a Calului sumbru
ce trebuia să vină
una pe alta-n lipsă
dramatic se distruge
cosmos în care piere
şi beznă şi lumină
92
Privită de pe altă
planetă totul pare
nu drama unei fiinţe
şi-a unei lumi înfrânte
ci spectacolul cosmic
al unui circ ecvestru
ce vine-n lumea Lumii
regnurile să-ncânte
93
Şi drama fără margini
spectacol comic pare
ce poate fi în lume
mai dureros decât
ce e mai sfânt în
lume să-ţi pară un ridicul
ridiculele toate
să-ţi pară lucru sfânt
94
Calul Troian al Lumii
de-ar putea să-nţeleagă
cumplita dramă care
după ce că există
şi e-o durere-adâncă
iată mai e nemernic
prin ea însăşi
vulgară în forma cea mai tristă
95
De-ar putea să
priceapă Calul Troian de-acolo
el ar veni în spume
Cetăţii să se-nchine
de n-ar putea-o lumea
salva din decădere
cu ea în moarte
simplu s-ar duce pe coline
96
Şi-atunci începu
dorul straniu şi ancestral
după Calul nemernic
care nici nu există
dorinţa fără margini
de-a mă-ntrupa în golul
în arătarea albă în
forma-aceea mixtă
97
Dorul poetului venind
din veacuri
târându-l ca o forţă
pe lume prin pustie
ca un Cal fără seamăn
ce-l duce şi-l tot duce
şi nimeni nu mai este
şi nimeni nu mai ştie
98
De n-aş fi fiinţa
pură străină de frumoasă
în lumea asta-n care
nimic nu este viu
şi-ar exista o lege
ce m-ar iubi nebună
eu aş voi în lume
America să fiu
99
Şi primul gest pe
care l-aş face-n dimineaţa
naşterii mele stranii
ar fi să mă dezbrac
pe scena nesfârşită a
oceanului Atlantic
eu aş juca-n picioare
sublimul nostru veac
100
Când aş cădea pe
ţărmuri de-atâta oboseală
aş mai voi în lume
să-mi fie-o silă-adâncă
de cărnurile mele
vărsate peste ţărmuri
la care viermii Lumii
se-ndeasă şi mănâncă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu