La sfârşitul anului trecut, am primit, cu bucurie, volumul de
versuri intitulat „Ochiul curat“, apărut la Editura Pim, Iaşi, 2015, sub
semnătura poetei Dorina Stoica, despre a cărei activitate literară
cunosc puţine detalii. Am reţinut, de pe ultima copertă a acestei cărţi, că,
începând din anul 2008 şi până în 2014, Dorina Stoica a publicat alte şapte
volume.
Am lecturat cu plăcere poeziile grupate în acest nou volum care
impresionează şi prin grafica semnată de Mihai Cătrună.
„Ce vină au florile că m-am născut în zodia risipitorilor / de
Lumină“, se întreabă poeta într-o frumoasă poezie
„aşezată“, nu întâmplător, pe una dintre primele pagini ale cărţii a cărei
copertă are culoarea cerului senin. Aproape în toate poeziile sale Dorina
Stoica face risipă de „lumină“: „Spânzurate de aripi, / nişte păsări alunecă
lin spre zarea albastră. //...// De prea multă lumină / trandafirii se-ntrec /
în culori parfumate.“ (Dimineaţă - pag.112) sau: „O linişte
parfumată vesteşte răsăritul de soare...Îmi cresc rădăcini cu viteza luminii.“
(Caniculă - pag.129). Stăpânind
bine arta poetică, înzestrată cu o sensibilitate cum rar mi-a fost dat să
descopăr la un poet al zilelor noastre, Dorina Stoica este o îndrăgostită care
nu ezită să-şi exprime iubirea, sinceră şi nedisimulată: „Ne vom găsi în
zări, sau mai departe / Pe-acest pământ, sau cine ştie unde, / Şi nimeni nu
putea-va-ne desparte, / Vom dispărea în lume, ne-om ascunde.//...// Vom umple
casa ţărănească de copii, / Iubindu-ne pe fânu-abia cosit, / Şoptindu-mi, tu, o
poezie ce n-o scrii, / Iar eu cu grija de-a fi fericit.“ (În altă viaţă
- pag.78)
În versurile sale, autoarea acestui volum încearcă, şi reuşeşte să
ne demonstreze că „munţii desenaţi pe zare / au vârfurile golaşe văruite cu
ninsoare“ (pag.121) iar „oamenii care scriu poezii / sunt atinşi
de aripi de îngeri.“ (pag.117).
Dorina Stoica se exprimă la fel de bine în prozodia versului clasic,
respectând ritmul şi rima, dar şi în versul liber care „curge“ precum lava
incandescentă a unui vulcan nestins: „Versul meu să fie apă cristalină, /
Zâmbetul deschis, privirea senină, / Fapta înţeleaptă, trupul potolit / Şi
câţiva duşmani să-i am de iubit.“ (Ochiul curat - pag.127) sau: „Nu
mi-ai cules florile albe, / ca nopţile insomniace / în care ţi-am scris poezii
de dragoste, / pe care nu le vei citi niciodată.“ (pag.40). Am
remarcat claritatea şi sinceritatea discursului liric al poetei care priveşte
lumea din jurul său cu „ochiul curat“. Impresionează în versurile sale
sensibilitatea metaforelor, afectivitatea şi optimismul care lasă să
„transpire“ un zbucium ascuns într-un discurs captivant, mai ales în poeziile
de dragoste: „Fără tine sunt un copac fără frunze, / o zi mohorâtă de
decembrie, / o fântână fără apă / un fluture fără aripă, / un înger fără
Dumnezeu, / o privighetoare răguşită, / un peşte ce se zbate / pe nisipul
fierbinte.“ (pag.38)
Dorina Stoica ştie să-şi cucerească cititorii prin muzicalitatea,
candoarea şi nostalgia universului său liric: „Fă-ţi jucării din soare,
nori, vânt, / Bucură-te de fiecare cuvânt. / Umple-ţi acum inima de lumină /
Zbori ca pasărea, spre zarea senină.“ (Să fii simplu - pag.133) sau:
„În schitul de lemn de la marginea zării / Nişte călugări deapănă rugăciunile
serii.“ (Noapte de vară la munte - pag.121).
Aş putea spune, fără teamă că greşesc, după lecturarea acestui
volum, că Dorina Stoica este o poetă romantică, versurile sale fiind
caligrafiate cu o peniţă de aur, care vibrează la fiecare tresărire a inimii:
„de fericire / respir iubire / cu mireasmă / de petunie / şi de busuioc
înflorit //...// sufletul e ud de lacrimi / îl pun la uscat / pe curcubeu“ (Plouă
- pag.22).
Dorina Stoica ne dovedeşte că poezia este singurul ei mod de a
supravieţui, de a respira, de a iubi, de a visa. Versurile sale curg, în
cascade, precum apele repezi şi cristaline ale unui pârâiaş de munte, grăbite
să ostoiască setea câmpiilor înflorite şi răsfăţate de soare. Recunosc sincer,
că arareori mi-a fost dat, în ultimii ani, să trăiesc o bucurie atât de
profundă, pricinuită de Poezie. Pe iubitorii de poezie adevărată îi invit să
pătrundă în catedrala pe care o înalţă, prin cărţile sale, Dorina Stoica. Vor
trăi o minunată sărbătoare şi nu vor dori să o părăsească în grabă.
Ioan Vasiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu