luni, 21 mai 2018

ÎN ROMÂNEȘTE DE GEORGE ANCA





ÎN ROMÂNEȘTE DE GEORGE ANCA

Catedrala Drăgășani - Bogdan Petriceicu Hasdeu – Folclor - Mariana Gurza - Kim Sowol - Si Mohand - Hayyim Nahman Bialik  -  Sandor Petofi - Khushal Khattak - Du Fu - Karol Wojtyla - Khalil Gibran - Jorge Luis Borges - Dylan Thomas - Peter Rosegger - Rainer Maria Rilke -Edgar Allan Poe - Rabindranath Tagore - Walt Whitman - Dante Alighieri - Joost van den Vondel - William Shakespeare -  Luis de Camoens - Miguel de Cervantes – Mirabai - Thomas Moore -Friedrich Hölderlin - Friedrich Schiller - Johann Wolfgang Goethe - George Byron - Dionysios Solomos - Blazon alchimic - Victor Hugo - Alexandr Pușkin - Giacomo Leopardi - Emily Bronte - Emily Dickinson






CATEDRALA  DRĂGĂȘANI

Biserica Târgului / Catedrala Drăgăşani, Foto: circuitinvalcea


În anii '30 ai secolului XX România a fost înţesată de taberele de muncă ale legionarilor. La Vâlcea şi-au lăsat amprentele în trei locuri, cele mai cunoscute fiind Arnota şi Drăgăşani.
Între anii 1935 - 1937 în toată ţara au existat tabere de muncă ale legionarilor, create şi promovate de partidul „Totul pentru ţară”, condus oficial de Zizi Cantacuzino - Grănicerul şi, din umbră, de Corneliu Zelea Codreanu.
Legionarii reparau biserici, drumuri, poduri, săpau fântâni şi construiau stăvilare.
Ideea taberelor de muncă era "importată" din Italia, unde fusese aplicată de Mussolini, şi din Germania nazistă. În România, se urmărea transformarea acestei mişcări într-o şcoală de formare a tineretului legionar, recompensat cu diplome în care, pe lângă locul şi timpul de muncă, erau menţionate şi aptitudinile. Diplomele ajutau la accederea pe scara partidului.

Vâlcea a fost unul din judeţele unde legionarii au avut astfel de tabere. Trei dintre taberele de muncă la nivel naţional s-au înfiinţat în acest judeţ. La Drăgăşani, legionarii muncit pentru finalizarea construcţiei Catedralei, au construit drumul care face legătura între Mănăstirea Arnota şi Mănăstirea Bistriţa şi digurile de protecţie ale Mănăstirii Mamu, împotriva revărsării Oltului.

Timp de două luni, în 1935, în jur de 100 de muncitori au fabricat 100.000 de cărămizi pentru biserica din Drăgăşani, în perioada 13 iunie - 14 august.

Fundaţia bisericii era deja construită de cinci ani. Lucrările au fost supervizate de conducătorul oficial al partidului „Totul pentru ţară” - generalul Zizi Cantacuzino - Grănicerul care, potrivit documentelor, ar fi lucrat cot la cot cu salahorii.

Prima biserică – Biserica Târgului, cum era numită la început Catedrala din Drăgăşani, a fost construită între 1793 - 1798 şi refăcută în 1870. În Primul Război Mondial a fost distrusă, iar pe locul ei a fost construită actuala Catedrală, între 1930 - 1936.

Construcţia a avut la bază proiectul arhitectului Jean Văleanu. Actuala pictura datează din perioada 1946 - 1947, opera unui artist plastic din Târgu-Jiu  - Iosif Keber. Alte surse îl dau drept arhitect pe profesorul Alfred Mihăescu din Bucureşti. Enoriaşii au contribuit în mare măsură la repararea bisericii vechi şi la construirea celei noi.

Ruinele Bisericii Târgului se mai păstrează şi astăzi.

Este cunoscut faptul că în jurul ei s-au dat luptele dintre panduri şi turci în anul 1821.

Doi ani mai târziu, în 1937, partidul "Totul pentru ţară" a obţinut la alegeri cele mai multe voturi exact în regiunea Drăgăşani.

Câteva luni mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române avea să interzică munca legionarilor la repararea sau construirea de biserici. În plus, Guvernul Tătărescu a emis un decret - lege prin care se interzicea taberele de muncă ale legionarilor.

Voluntariatul se făcea doar cu consimţământul administraţiilor episcopale şi implicit al avizului Ministerului Cultelor de la acea vreme. Interdicţia a durat un an, iar patriarhul Miron Cristea a fost făcut răspunzător pentru „acţiuni anti-legionare.

Catedrala din Drăgăşani nu este singura biserică refăcută de legionari. La fel au procedat cu Mănăstirea Izbuc - Ponoarele din judeţul Bihor, Buga din Lăpuşna, Aciliu din Sibiu, Baciu din Braşov, Mamu şi Arnota din Vâlcea.

În Vâlcea, popularitatea acţiunilor legionare crescuse atât de mult încât chiar într-un ziar liberal al vremii apărea un articol sub titlul „Cărămizile de la Drăgăşani”, în care era elogiată munca celor implicaţi: „Sub comanda hotărâtă şi perseverentă a tinerilor - preot G. Necşulescu şi avocat Victor Bărbulescu, o armată întreagă de tineri, de copii şi de flăcăi, muncesc de luni de zile, în pielea goală şi în arşiţa soarelui de vară, pentru ca să fabrice cărămidă şi să înalţe astfel Catedrala oraşului Drăgăşani rămasă de atâta vreme în stare de proiect uitat şi părăsit de către drept credincioşii creştini şi români de acolo... Tineretul care credea odinioară că rezolvă totul prin violenţă şi distrugere, prin persecuţie şi prigoană, prin exclusivism şi toleranţă, s-a putut convinge că mult mai utilă, mai atrăgătoare şi mai eficace este lupta şi munca pozitivă şi extrem de utilă intereselor generale.”




Bogdan Petriceicu Hasdeu
Mater Dolorosa

Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?
Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!
Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.
Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut...


Folclor

Colo sus în vremea ceia
Colo sus în vremea ceia [bis]
În frumoasa Galileea,
O fecioară vieţuia
Ce Maria se numea.
Nazaret era oraşul
Unde ea-şi avea sălaşul.
Într-o zi Maria sta
Singură şi se ruga
Îngerul Gavril intrase
La Sfânta fecioara-n casă
Şi din zbor cum se opriră
"Bucură-te" îi grăiră.
Şi deodată ce văzură:
Casa toată-i se umplură
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare


Mariana Gurza

October 17, 2013
At anniversary hour
(Dedicated to Gabriela Victoria Mnerie)

At mystery hour
Lingering I think
To my godchild
Today celebrating...

Years smoothly flow
Loaded by  buds ...
But you diligently
Fulfill your dreams ...

Love triumphs
Where your steps direct you
For him, the same nymph
As times of yore ...

God, shyly please
Multiply his LOVE
To have emolument
By feeling your stroking.

God, shyly please
Multiply his LOVE
To have emolument
By feeling your stroking.

And Mother Most Pure
Be always her  covering!
As a mother, devoted wife,
Guided by the Holy Spirit.

Blessed wishes
At  anniversary hour...
Stray thoughts as a present;
Happy Birthday, Shining days!



Kim Sowol

A z a l e e

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce
Fără o vorbă,  m-aș resemna și eu
Cu drag la îndreptățita-ți plecare.

Voi smulge un braț de azalee Yaksan,
la Yong-Byun, le voi aduce
Să le presar pe drumul tău de ducă.

Pas după pas în calea ta
Pășește blând și gingaș
pe risipitele flori.

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce,
Nicicând vre-o lacrimă nu-mi pice
Nici întru palida-mi moarte.




Si Mohand

W a l l a h

O să compun un poem
Doamne te rog să fie frumos
Peste tot să ajungă.

Cine-l va auzi îl va scrie,
Nu și-l va face parte
Iar înțelepții îl vor înțelege:

Domnul să le dea duhul milei
Numai el ne poate ține
Femeile să ne ierte nu mai avem bani.


Hayyim Nahman Bialik
Regina Sabbathului

Soarele s-a petrecut de-acum după vârful copacilor,
Veniți să întâmpinăm Regina Shabbathului,
Ea tocmai pogoară printre noi, sfântă și binecuvântată,
Îngeri, în ceată, o însoțesc cu pace și liniște,
Vino, O, Regină,
Vino, O, Regină,
Pace vouă, O, Îngeri ai Păcii!

Am întâmpinat Shabbatul în cântare și rugăciune,
Ne întoarcem acasă cu inimile pline de bucurie.
Acolo e pusă masă, luminile-s aprinse,
În fiecare colț al casei strălucește o scânteie divină.
Shabbat bun și binecuvântat.
Shabbat bun și binecuvântat.
Veniți în Pace, O Îngeri ai Păcii!

Stai printre noi, curată Regină a Shabbatului, iluminează-ne cu spledoarea-ți.
La noapte și mâine – apoi te vei petrece.
La rândul nostru te vom cinsti purtând haine frumoase,
Cântând zemirot, rugându-ne și mâncând trei feluri.
Și cu odihnă deplină
Și cu odihnă plăcută.
Binecuvânați-mă cu pace, O, Îngeri ai Păcii.

Soarele s-a petrecut de-acum după vârful copacilor,
Veniți să petrecem  Regina Sabbathului la plecare,
Mergi în pace, sfântă și binecuvântată.
Șase zile, știi, îți vom aștepta întoarcerea.
Da, până la noul Shabbat.
Da, până la noul Shabbat.
Mergeți în pace, O, Îngeri ai Păcii.




Sandor Petofi

Copac voi fi

Copac voi fi, tu să fii floare.
Soare voi fi tu să fii rouă,
Rouă voi fi tu să fii soare ori...
Nicicând ființă ruptă-n două.

Iubito, dacă ești în ceruri:
Atunci și steau mea m-a rechemat.
Iubito, dacă ești în iad: (ca
Să ne unim) sunt blestemat.



Khushal Khattak

Da Afghan

Da Afghan pa nang me otharhala thoora
Nangyaale da zamane Khushal Khattak yam

دَ افغان په ننګ مِ اُتړﻻ تورا
ننګيالې دَ زمانې خوشحال خټک يم

am ridicat sabia în numele onoarei afgane
sunt cel mai mândru din lume eu Khushal Khatak

*

da zra ghla, pa zrah khe ghum dah
la pa therah da sardar

har sardar che pa zrah ghal shee
zaan roswa kah, khalaq khwaar

o inimă falsă e distrugătoare
mai ales inima de sardar

atunci sardarul se defaimă
iar țara și-o distruge

*

khwra khorawa da akhpalo laicho
ghazanfar sha na royah

vânează și mănâncă din mâna ta
fii ca un leu nu ca o vulpe

*

zaa hagha shahbaaz sha, che ye zaaye pa ghar wee
na lakah da kalee da kargha garzah, ghum da nus krah

fii ca vulturul trăind pe vârful munților
nu cioara satului cutreierând de foame

*

ishq, aashiq lara paida day
kufar deen ye sa pakaar day

ishq nadaan watha aasaan day
wartha graan day che hokhyaar day

iubirea-ishk e-a celui ce iubește
n-are a face crede nu crede

nebunul cade de la sine
mai greu cumintele



Du Fu

scenă de primăvară

Țara-i ruină, mai rămân munți, rîuri,
Primăvara în oraș învie arbori și iarbă.
De spaimă, floarea izbucnește în lacrimi,
La despărțire, pasărea-și frânge inima.
De trei luni ard focuri de alarmă,
Scrisori acasă costă zece mii în aur.
Duc mâna-n părul alb, aproape dus,
abia de-ar mai ține un ac de păr.



Khalil Gibran

Nebunul – parabolele și poemele sale

Mă întrebi cum am devenit nebun. Sa întâmplat astfel: Într-o zi, mult
înainte ca numeroși zei să se fi născut,  m-am trezit dintr-un somn adânc
și am văzut că toate măștile îmi fuseseră furate – cele șapte măști
pe care le-am purtat în șapte vieți, -  am alergat fără mască   pe străzile
aglomerate, strigând: "Hoții, hoții, hoții blestemați."

Bărbați și femei au râs de mine și unii au fugit la casele lor
de frica mea.

Și când am ajuns la locul pieței, un tânăr stând în picioare pe terasa unei case
a strigat: „Acesta este un nebun”.   M-am uitat în sus să-l văd; Soarele mi-a sărutat fața
goală pentru prima oară. Pentru prima oară soarele mi-a sărutat fața goală
și sufletul mi s-a inflamat cu iubire de soare, și nu mi-am mai vrut măștile.
Și parcă în transă am strigat: „Binecuvântați, binecuvântați sunt hoții ce mi-au furat
măștile.”

Astfel am devenit nebun.

Și am găsit și libertatea de singurătate și securitatea de
a nu fi înțeles, pentru că acei ce ne înțeleg înrobesc ceva
în noi.

Dar dați-mi voie să nu fiu prea mândru de securitatea mea. Chiar și un Hoț într-o pușcărie
este în securitate față de alt hoț.



Karol Wojtyla

Basilicata

Noi te invocăm credincioși, Maria,
pentru popoarele opresate
și pentru victimele injustiției umane;
pentru muritorul de foame
și pentru cel privat de libertate,
sau împiedicat să-și practice propria credință,
Te invocăm pentru pace în lume.
Te invocăm pentru acest oraș
și pentru Lucania
ce-a cunoscut dintotdeauna
oboseala și durerea,
dar crezând în Dumnezeu
nu a pierdut niciodată curajul și speranța.
Maria, ucenica Fiului tău Iisus,
învață-ne să ducem Crucea,
învță-ne să iubim Crucea aceea
ce carnea și lumea
o pun  pe umerii
celui ce caută pace și justiție.
Maria, Regină și Mamă a Milei,
deschide celor ce simt slăbindu-le forțele
sub greutatea crucii
orizontul pascalei Aleluia.



Jorge Luis Borges
Un trandafir și Milton

Din generațiile de trandafiri
în hăul timpului de s-au pierdut
unul a se salva d'uitare-am vrut,
neînsemnat între alcătuiri

ce fură. Soarta că îmi și ora
darul de a numi întia  oară
tăcutul trandafir iar să răsară
și Milton fața a-și apropia

făr' o-a vedea. O, stacojiu or auriu,
alb trandafir dintr-o grădină rupt,
lasă-ți în vrajă imemorial trecut

a străluci în versul ce îl scriu,
aur, ivoriu sânge  întunericir'
ca în mâna lui nevăzutul trandafir.






Dylan Thomas
Iar moartea să nu aibă dominion

Iar moartea să nu aibă dominion.
Mortul nud să fie unul
Cu viul prin vânt și west-lună;
Când oasele li se curăță și oasele curate plecară,
Ei să poarte stele la cot și la picior;
Și de înnebunnesc să fie sănătoși,
Și de se scufundă-n mare să reurce;
Iubiții de se pierd nu și iubirea;
Iar moartea să nu aibă dominion.

Iar moartea să nu aibă dominion.
Sub șerpuirile marine
Ei lung zăcând nu moară șerpuind;
Suciți în plase când îi lasă mușchii,
Pe roată trași, să nu se frângă,
Prin răul inorog străpungă;
Spărgând cărări n-au cum să piară;
Iar moartea să nu aibă dominion.

Iar moartea să nu aibă dominion.
Nu le mai strige pescărușii în auz
Ori valuri să izbească huind țărmii;
Unde țâșnea o floare nemaifloare,
Capul sus la răpăiala ploii;
Nebuni și morți be mad and dead ca melcii,
Capetele personajelor bat calea margaretelor;
Iar moartea să nu aibă dominion.



Peter Rosegger
Cântec popular

Din râu un pește sare,
De aur, cald iubirii,
Și oglindește-n sore
Viața omenirii.

Eternă lamă-ntinde
Lui Dumnezeu în cer,
Cel mai înalt să cânte
Cel mai adânc mister.

Nici vulturul n-ajunge
Cortul albastru ci
În leagăn strigă sânge
Cu pofta de-a trăi.

Atâta oboseală
La ultim val de ger e
Că somnul ni-l răscoală
Cântece de durere.




Rainer Maria Rilke

Verger (VII)

Livadă fericită, ținându-se cum cresc
Perfecte fructele pe multe fețe,
Bine știind instinctul bătrânesc
A și-l plia o clipă tinerețe.

Frumoasă treabă, ordine avans!
Atât  insistă  ramurile toarse,
de propria putere încântate doar se
destind într-un aerian balans.

Primejiile tale, ale mele
Nu sunt frățești, ô verger, ô mon frère ?
Același vânt venind din stele
Ne forțează-a fi fragili, austeri.



Edgar Allan Poe
Sancta Maria

Sancta Maria! Ochii pleacă -
La focul jertfei, rugă sacră,
Iubind, smerind păcat răpus -
Din tronul tău prea sfânt de sus.

În zori – la prânz –   crepuscul sur -
Maria! mi-auzi imnul pur!
În chiu și vai, în rău și rai,
Stai, Maica Domnului, mai stai!

Când Orele zburară vii
Și nor nu-ți coperă tării,
Sufletul leneș a nu-mi fi,
În harul tău mă ții-mă-nfii;

Acum când soarta-mi potopi
Prezentul și Trecutu-n vrii,
Lucească-mi Viitorul, vii
Speranțe-n tine-mi ții și-nfii.



Rabindranath Tagore

Jana Mana Gana

Jana-gana-mana domn minții tuturor,
Al Indiei-Bharat de soartă dătător.
La numele-ți bat inimi în Punjab, Sindh,
Gujarat, Maratha,
Drāviḍa, Utkala, Baṅga.
ecou îți dau munții Vindhya, Himācala,
muzică revarsă apele Yamunā, Gaṅgā,
te cântă valurile Oceanului Indian.
Toți cer binecuvântare
și-ți înalță laudă.
Mântuirea oamenilor e în mâna ta,
Al Indiei-Bharat de soartă dătător.
Slavă, slavă, slavă Ție.
Jaya he, jaya he, jaya he
Jaya jaya jaya, jaya he.


Walt Whitman

O, Căpitane! Căpitanul meu!

O, Căpitane! Căpitanul meu! Sfârșită ni-i călătoria înfricată;
Nava și-a aerat fiece colț, premiul râvnit l-am câștigat;
Portu-i aproape, aud clopote, lumea exultă,
Urmând cu ochii prora stabilă, vasul sumbru și îndrăzneț:
Dar, O, inimă! inimă! inimă!
O, sângerânde picuri de roșu,
Când pe punte îmi zace Căpitanul,
Rece și mort prăbușit.

O, Căpitane! Căpitanul meu! Ridică-te, ascultă clopotele;
Ridică-te – pentru tine s-a desfășurat steagul – pentru tine răsună goarna;
Pentru tine buchete și cordelate coronițe – pentru tine țărmul-o-îmbulzeală;
Pe tine te cheamă unduitoarea massă, fețe dornice întorcând;
Aici, Căpitane, tată drag!
Brațul acesta sub capul tău;
Vreun vis o fi cel de pe punte,
Te-ai prăbușit rece și mort.

Căpitanul meu nu răspunde, buzele-i sunt palide și mute;
Tatăl meu nu-mi simte brațul, n-are puls nici voință;
Nava e ancorată în siguranță, voiaju-i închis și făcut;
Din drum de spaimă, brava navă se întoarce cu ținta atinsă;
Exultați, O, țărmuri, sunați, O, clopote!
Dar eu,   cu pas  de doliu,
Calc puntea, Căpitanu-mi zace,
Prăbușit rece și mort.



Dante Alighieri

Într-o zi veni la mine Melancolia

Într-o zi veni la mine Melancolia
și zise: „Vreau să stăm de vorbă puțin”;
ci-mi păru că adusese  la cin
Durerea și Ura să-i țină compania.

Și eu îi zisei: „Pleacă, va via”;
și ea îmi răspunse grecin:
eu, gândind într-o doară latin,
mă uitai și văzui Amorul che venia

în haină nouă din pânză tare,
de pe cap o capelă scoate;
e cert, cu adevărată lăcrimare.

Îi spusei: „Ce ai, răutate ?”
îmi răspunse: „Necaz, când îmi pare
că domana noastră muri, dulce frate”.


Joost van den Vondel

Lăcrimările poeților

Ce prăpăd, ce năpastă peste părul meu sur!
Ce ocară și eu vai-eilacy! încă îndur!
Ce durere, ce dor, suferire, tot alean,
În toiul iernii de-n curând fi-va dantan!
Când mi-aduc aminte cum eram înainte
Iară acuma esență de grele cuvinte;
Mă uit în oglindă nevoindu-mă altul,
Prea-prea suferință, și mai și păcatul.
Ci dacă-indien suferit-am curenții
Atâtor suferințe providenții,
Le sufăr iar de la capăt, nu-mi pierd paciența,
Adaug, după un timp, cum urlă accidența.
Daar tu, Mary! și tu, O, cor murmurat de virgine!
Atât, viață și bunuri, și rugăciune,
Ai, primește-mi cu blândețe respectul ardent,
Aibi milă de soarta-mi ce mi-e accident!
Ai, ție ți-am încredințat toate zilele,
După ce s-a aprins iubirea cu milele;
Devoțiunii Tale ofrandă să fiu
Ai, iar (pentru că poți) cu Tine veșnic viu!




William Shakespeare

Toată  lumea-i o scenă

Toată lumea-i o scenă,
Și toți bărbații și femeile jucători;
Își au exituri și intrări,
Și un om în viață joacă multe roluri.
Actele sale fiind șapte vârste. Întâi, infantul,
Scâncind și vărsând în brațele doicii,
Apoi școlarul smiorcăit cu traista lui
Și față strălucind dimineața, târâindu-se melc
Nedornic de școală. Apoi îndrăgostitul,
suspinător cuptor, cu jalnică baladă
Întru sprânceana dragei lui. Apoi soldat,
Jurând stranii sudalme, bărbos precum un pard,
Gelos onoarei, grabnic și iute la gâlceavă,
Căutând bășica reputației
Până și-n gura tunului. Apoi judecătorul,
Rotund la foale  bine căptușite cu clapon-capon,
Cu ochi severi și barbă formal tunsă,
Plin de-nțelepte ziceri și pilduiri moderne;
Și-așa își joacă rolul. A șasea vârstă se shimbă
Într-un sfrijit, papuci, un panataloon,
Cu ochelari pe nas și punga pe o parte;
Ciorapu-i tineresc, bine ținut, prea largă-i lumea
pentru țurloi împuținat,  iar vocea mare de bărbat,
Întoarsă iar sopran copilăriei, în sunet
De fluiere, șuiere. Ultima scenă din toate,
Ce-ncheie strania istorie d'evenimente,
E a doua copilărire, numai uitare,
Făr' dinți, făr' ochi, făr' gust făr' orișice.



Luis de Camoens

Rime / Sonete

CXCIV.

Aici e Babilonul unde în chip de mană
Materia creează atâta rău în lume;
Aici unde Amorul nimica nu înseamnă;
O mamă profanându-i pe toți cu alte nume;

Aici e răutatea afină de pomană,
Poate că tirania mai onorată cum e;
Aici e monarhia greșită și corbană
Pe dumnezeu luându-l în râs deșertăciune;

Aici e Labirintul unde nobiliarii
Valoarea și Știința le văd abia capcane
Spre porți de Lăcomie și Lașitate varii;

Aici e negrul e haos, confuzele eoane
Prin curgerea naturii, cuprinsele fruntarii,
Ci vezi-mă uitării de-o să te dau, Sioane.




Miguel de Cervantes

Dansează gitanele

Dansează gitanele,
privește regele;
regina, geloasă,
trimite să le prindă..

De Paștele regal
făcură regelui
un dans gitan
Belica și Ines.
Belica, tulburată,
căzu lângă rege,
regele o ridică
din pură curtoazie,
regina, geloasă,
trimite să le prindă.



Mirabai
Cel Oacheș e Krișna

Norii de sus
ai musonului
desfată inima fierbinte.
Anotimpul ploii
în nestrunite șoapte -
Oacheșul se întoarce!
O, inimă umflată,
O, cer de umezeală -
limbi fulgerate întîi,
apoi tunet,
convulsiile ploii,
apoi vânt hăituind căldura verii.

Mira spune: Oacheșule,
Te-am așteptat -
e timpul să-mi iei cântecele
în stradă.



Thomas Moore
La ceasul miezului de noapte

La ceasul miezului de noapte, când stele plâng, zburai
În valea unde ne-am iubit, și viii ochi lucind ți-i deschideai;
Și mă întreb dacă din aer spiritele spații ar putea fura,
A retrăi scene de fericire, acolo tu m-ai vizita,
Spunând că dragostea ni-i pomenită și în rai.

Atunci sălbatic urlu atât de draga melodie veche!
Când vocile-mpletite ne respirau, ca una, în ureche;
Ecou departe-n vale rotește rugăciunii pasul,
Cred, o, iubirea-mi! că din Cer de Suflete ți-e glasul
Stins încă răspunzând notelor odinioară-ne pereche.




Friedrich Hölderlin

Cîntec de soartă al lui Hyperion

Sus în lumină călcați
Pe sol blând, genii binecuvântate!
Din cer  Dumnezeu
Vă  pogoară lin,
Cu degete de artist,
Pe sfinte strune.

Fără soartă, ca somnul
Cereștilor, respiră pruncul;
Păstrându-se curat
În fașa săracă,
Pe totdeauna cast
Spiritul său.
Și ochii binecuvântați
privesc  în liniște
eterna claritate.

Ci ne-a fost dat
neunde a  ne odihni
scăzând, căzând
lume în suferință
orbind de la
o oră la alta
ca apa din stâncă
în stâncă prăbușindu-se,
în lungul anului necunoscut.



Friedrich Schiller

N ä n i e

Însăși frumusețea va să se stingă! Robit-a oameni și zei,
N-atinse însă pieptul de aramă al stygianului Zeus.
O singură dată iubirea îmblânzi zeul umbrelor,
Dar, netrecut pragul, hotărât, își retrase darul.
Nici Afrodita nu poate alina rana băiatului,
Gingaș trup în care se prefcu fiorosul mistreț.
Nici sacrul erou nu-și salvează mama eternă,
Când prăvălit în fața porții soarta își împlinește.
Dar ea se înalță din mare cu toate fetele lui Nereus
Și pornește un bocet pentru slăvitu-i fecior.
Uite! Plâng zeii și plâng și zeițele toate,
Ce e frumos veștejește, cel desăvârșit  va să moară.
Asemenea plâns lied pe buze pentru iubire  glorifică,
Pe când cei de rând neștiuți se coboară  la Orcus.



Johann Wolfgang Goethe

Mulțumita unui paria

Brahma! Azi te recunosc,
Ziditor al lumilor!
Dumnezeu îți spun pios,
C-ai făcut potriva lor.

Și  închei ultim tărâm
Mia de urechi tot mut;
În adânc ne coborâm
Toți ce-avem un nou născut.

Vezi femeile acestea,
Suferința-i zeitate!
Rogu-te primește vestea
Singur actului ce fapt e.



George Byron

E l e g i e

OH smulsă-n floarea vieții vii!
Asupră-ți n-o păsa mormânt;
ci trandafirii și-or ivi
frunzele-n an mai timpurii
Sub chiparosul unduind.

Și-ades prin nalt curent țâșnind
Își pleacă suferința glas
Cu multe vise gând hrănind
Și leneș zăbovind un pas:
Fiara! Cum moarta-ar fi trezind!

Piei! Știm de lacrimi în zadar,
Că moartea nu ia-n seamă dor:
Ea ne dezvață de plânsori?
Ori seacă bocitoarei har?
Și tu de-mi spui să uit ce-auzi
Pari pal și ohii îți sunt uzi.



Dionysios Solomos

Imn Libertății

Te cunosc după agerimea
spathei cu spaimă într-aceea,
îți recunosc iuțimea
crudei ochiri către Geea.

Din sfinte oseminte rodind
elenilor sanctuaria,
tărie andriomeni fiind,
slavă, o, slavă Eleftheria!



Roșu De Gueles
Blazon alchimic

Din cald și din frig
S-or naște doi Rigi,
Unul gheață, altul foc.
Sarea-i va uni la loc,
Bucurie și noroc.

Un boiangiu, altul zidar
Regenerați din baia sării
Fi-vor termen de Speranță,
Fiecare-n soarta sa.
Incandescent, Flamă primera
Ca un copil leit tatăl său.

Materie abjectă, de nulă valoare,
Ieșită din foc, admic și fal,
Darull Soarelui, înscris în GRAAL,
vas sacru, obiect căutat îndelung,
culegând sângele divin al lui Crist.

E balaur veninos, roșu și puternic,
Demn a intra în palatul Regelui,
Însoțit de-un cavaler înarmat și
De o zeiță, adevărată frumusețe...



Victor Hugo
Clar de lună

Luna era senină jucându-se pe unde. -
Fereastra liberată de briză s-a crăpat.
Sultana-afar'  privește cum valurile bat,
Maree argintie brodând insule-afunde.

Din degete vibrândă îi lunecă ghitară.
Ascultă... Surdul bufnet surzind ecouri jos.
O fi grea navă turcă din ape dinspre Cos
Lovind  arhipelagul grec rama sa tătară?

Să fie cormoranii plonjând unul dup-alt,
Apa tăind-o roată de perle pe aripă?
O fi un djinn acolo ce fluieră și țipă
Rostogolind în mare creneluri din înalt?

Tulbură cine hula seraiului aproape?  -
Nici cormoranul negru, pe val legănator,
Nici pietrele din ziduri, ori ritmicul sonor
Al grelei nave trase de vâsle peste ape.

Saci plini plutesc încoace în hohote profunde,
Se vor vedea, sondând-o marea ce-i are normă,
mișcându-se pe flancuri ca o umană formă.
Luna era senină jucându-se pe unde.



Alexandr Pușkin

Talisman

Unde marea-n veci dansează
Peste stâncile pustii,
Unde luna-n caldă rază
Înserarea îndulci,
Unde ziua își petrece
În harem un musulman,

Mângâind-o o conjură:
„Poartă al meu talisman:
Plin e de putere dură!
Dar iubirii tale dan.
De boală și umflătură,
În furtuni și uragan,
Capul tău, iubită pură,
Nu-mi salvează talisman.

Bogății din răsărit
Ție nu se dăruie,
La efori de proorocit
Grația nu-ți stăruie;
Și tu cazi la sân de rasă
Dintr-o tristă țară-stran,
De la nord la sud acasă,
Fără de-al meu talisman.

Dar când ochi lunecători
Te încântă dintr-odată,
Noaptea pe la cântători
Făr' iubire sărutată -
Drag complice! la păcate,
la răni inimii noian,
la trădările uitate,
ține al meu talisman!”



Giacomo Leopardi

I n f i n i t u l

Mereu mi-a fost drag acest deal pustiu,
gardul viu ce o bună parte
din ultim orizont ascunde privirii.
Dar stând în contemplare, nesfârșite
spații de dincolo de el, tăceri
supraomenești, cea mai adâncă pace
îmi vin în minte; cât pe ce
să se sperie inima. Și cum aud
vântul foșnind prin tulpini, infinita
liniște cu această voce o compar:
și-mi amintesc eternitatea
și duse anotimpuri și prezentul
viu și sunetu-i. Atfel în această
imensitate gândirea-mi se îneacă:
mi-e dulce  naufragiul în marea aceasta.


Adam Mickiewikz
Coasta Iuda

Drag îmi e să contemplu de pe-a lui Iuda coastă
Cum valurile-n spumă se bat înversunate,
Apoi spre  largul mării când blânde se adastă
Le văd cu strălucire sub curcubeu chemate.

În apă mică iarăși se sparg precum o vastă
armată de balene a cuceri estate,
Gonesc la țărm talazuri albite până-n creastă
Și, stinse, lasă perle, corali și scoici  în spate.

Tot astfel inima ți-i, o, tinere poet!
Furtuni pătimitoare îți văluresc în piept,
Lăuta ți-o înalță! Alungă-le  încet,
Uitării din adâncuri, în locul lor coral

De cânt încoroneze toți anii pân' la mal,
însuflețire castă, imaculat final.



Taras Șevcenko
Testament
Când mor, mă îngropați
Într-un mormânt,
În stepa largă
Din țara dragă,
Lanuri întinse,
Nipru și stânci,
Să văd, să aud
Strigăt-strigi.

Când s-o revărsa din Ucraina
În marea albastră
Sângele dușman... atunci oi lăsa
Lanurile și munții -
Tot pokinu și polinu
lui  Dumnezeu
Rugându-ne...până atunci
Eu nu cunosc pe Dumnezeu.

Îngropați-mă și ridicați-vă,
Rupeți lanțurile,
Spulberați sângele
Cotropitorilor.
Și în marea mea familie
În familia liberă, novă,
Amintirea pomeniți-mi
nezlim șoptită slovă.


Emily Bronte
Ultimele rânduri

N-am suflet temător,
Nu tremur sferei lumi înfurtunată,
Văd glorii în Rai lucitor,
Egal lucind credința, fricii-armată.

O, Doamne,în pieptul meu,
Atotputernic, mereu prezent, Divine!
Ce viață duc din greu
Puterea nemuririi are-n Tine.

În van mia de crezuri
Ce mișcă inimile: în zadar;
Cât veștede nutrețuri,
Ori goala spumă-n val fără hotar,

A trezi dubii undei
Atât de strânsă ție-ifinirii:
Cea ancorată unde-i
stânca statornică a nemuririi.

Îmbrățișând  nespus
Duhu-ți însuflețește eonii blând,
Întins puiește sus,
Schimbând, ținând, topind, creând, înălțând.

Pământ și om duși chiar,
Sori și-universuri nondiferență,
Rămas Tu singur ar
Exista-n Tine orice existență.

Pentru Moarte nu-i rând,
Niciun atom să-și dea-n gol putere:
TU ești Fiind, Suflând,
Ce ești Tu niciodată nu piere.



Emily Dickinson
De-ar fi să mor

De-ar fi să mor,
Tu să trăiești,
Timpul tot gâlgâind,
Zorii lucind,
Amiaza arzând,
Ca totdeauna;
Păsări ca ieri clădind,
Albine-n roi jucând -
Ar trebui să plecăm de voie
Din antrepriză mai jos!
Dulce-i a ști că lumea va dura
Când pe noi margarete ne cos,
Comerțul va continua,
mărfuri vioi or zbura.
Fac liniștită plecarea,
păstrează sufletul senin
Sprintenii domni
Conducând scena amin.


https://georgeanca.blogspot.com.au/2018/05/in-romaneste-de-george-anca.html








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu