REGIMUL TOTALITAR AL
PROTOCOALELOR
(partea a V-a)
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„ <<Never again>> nu este o
expresie care se potriveşte
doar pentru protecţia evreilor de un nou
holocaust. Ea
s-ar potrivi la fel de bine tuturor
situaţiilor în care popoarele
sunt agresate, chiar în numele unei
democraţii care există
mai mult în teorie şi insuficient în
practică.” (CORVIN LUPU)
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat dumnezeieşte pe noi fiii
Săi creştini ortodocşi să avem dragoste întru Dumnezeu, întru noi înşine, întru
aproapele-semenul nostru care face fapte bineplăcute Atotcreatorului şi apoi să
iubim şi vrăjmaşul. Ştiind că acest lucru, cu vrăjmaşul ţine doar de puterea
dumnezeiască, pe care o capătă doar Martirii şi Sfinţii, nouă celorlaţi
nemuritori ne-a înlesnit putinţa prin a nu-l urâ, a nu-i urâ pe vrăjmaşi. Adică
să ne rugăm pentru el, ei, ca întorcându-se la Adevăr, la Frumos, la Libertate,
la Lumină, la Dragoste, la Cer, la Dumnezeu deci, să-L cunoască, să-L iubească,
să se bucure întru El şi întru noi cei care i-am răbdat.
Această împreună lucrare de
fapt se integrează sensului unui tratat autentic despre viaţa reală creştină în
care se răsfrâng comunităţii, comuniunea tuturor criteriilor, factorilor,
ideilor, răspunderilor şi condiţiilor vieţii creştine în arealul ei dacic ortodox.
Sinergia acestor lucruri şi
fenomene cereşti şi pământeşti dă putinţă Omului să scrie ori o Epistolă a
Dragostei dumnezeeşti, ori un Mic tratat de iubire pământeană.
Practic se pun idee peste
idee, rugă peste rugă, raţiune peste raţiune, iertare peste iertare, cruce
peste cruce, bucurie peste bucurie, adevăr peste adevăr, libertate peste
libertate, dreptate peste dreptate, iubire peste iubire, frumos peste frumos, împlinire peste
împlinire, adică piatră pe piatră pentru a se înălţa edificiul Omului în datul
divin al firescului său de purtător al Icoanei Atotcreatorului.
Numai aşa se reface Omul întru
Chipul Creatorului Hristos, pornind cu paşi siguri alături de celălalt pe
drumul Asemănării. Altfel nu se poate!
Nu poate să pună unul ideea şi
celălalt s-o ardă!
Nu poate să pună unul
rugăciunea şi celălalt blestemul!
Nu poate să pună unul raţiunea
şi celălalt demenţa!
Nu poate să pună unul iertarea
şi celălalt acuzarea!
Nu poate să pună unul Crucea
şi celălalt Golgota!
Nu poate să pună unul bucuria
şi celălalt necazul!
Nu poate să pună unul adevărul
şi celălalt minciuna!
Nu poate să pună unul
libertatea şi celălalt sclavia!
Nu poate să pună unul dreptatea
şi celălalt înşelarea!
Nu poate să pună unul iubirea
şi celălalt trădarea!
Nu poate să pună unul
frumuseţea şi celălalt bestia!
Nu poate să pună unul viaţa şi
celălalt moartea!
Puterea absolută a lui
Dumnezeu este egală şi duală: Dragoste şi Adevăr.
Celelalte însuşiri divine se
circumscriu egal celor două autorităţi dumnezeeşti.
Deci, să nu se mai creadă că
doar creştinului ortodox îi este scris să ierte totul!
Cine a scornit această
neghiobie e un mişel, iar cine a acceptat-o e un laş.
Sigur că poţi folosi în
contextul binecuvântării lui Dumnezeu răul prefăcându-l în bine. Dar noi nu
mulţumim vrăjmaşilor pentru acest fapt, pentru răul făcut, ci Lui şi numai lui
Dumnezeu!
Taina Iertării creştine în
practica liturgică a Ortodoxiei se aplică doar răului recunoscut, mărturisit de
cel care l-a înfăptuit. Altfel nu se poate. Concilierea, comuniunea se face doar
între persoanele prezente care consimt la îndreptare.
Nu se cuvine ca victima să-şi
ierte călăul în absenţa acestuia, fiindcă deşi se poate din partea
jertfitorului creştin, vrăjmaşul nu are nici o portiţă de îndreptare.
Vrăjmaşul nu se poate
considera „binefăcătorul” victimei
fiindcă aceasta a ajuns erou, martir ori muceniţă. Este vitală întâlnirea celor
două persoane, cel bun şi cel rău pentru a se întregi ajutorului lui Dumnezeu. „Unde sunt doi adunaţi în numele Meu, sunt
şi Eu în mijlocul lor”, spune Mântuitorul Hristos. Comuniune în Trinitate.
Faptul că Mişcarea Sionistă cu
toate protocoalele ei, cu toate directivele ei, cu toţi profeţii ei atei şi cu
toate sistemele lor totalitare au dat Cerului zeci de milioane de martiri şi
sfinţi, ţine de puterea primă a lui Dumnezeu, Iubirea.
Dar cu puterea cealaltă a
Adevărului cum rămâne?
Cine o scrie? Cine o subscrie?
Cine o transcrie? Cine o prescrie?
Dumnezeu prin Adevăr acordă
Iubirea, dar numai prin Iubire ne acordă Adevărul!
Faptul că zecile de milioane de creştini puşi
de atei în situaţia lepădării de Hristos au ales Crucea, nu înseamnă că le-aţi
facilitat Învierea! Mântuirea!
Dacă pe pământ Răul iudeilor sionişti se
prescrie imediat, în cer niciodată!
Capitolul XIX: <<...Pentru
a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, o vom pune înaintea
judecătorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi orice altă nelegiuire
mârşavă şi josnică...Noi ne-am propus (şi cred că am izbutit) să împiedicăm pe creştini de a lupta în
acest fel împotriva uneltirilor răzvrătitoare. În acest scop, prin presă, în
cuvântările noastre publicate în manuale de istorie bine alcătuite, am făcut
reclamă pentru aşa zisa jertfire de sine făcută de către cei răzvrătiţi în
vederea binelui obştesc.Această reclamă a mărit numărul liberalilor şi a
aruncat mii de creştini în rândurile turmei noastre.>>
Dacă nu se îngăduie un lucru
se încurajează altul. Dacă nu se îngăduie îmbunătăţirea stării poporului se
încurajează obrăznicia demagogică a politicului.
Dacă nu se îngăduie răzvrătiri
se încurajează nemulţumirile. Dacă nu se îngăduie prosperitatea unui popor se
încurajează corupţia. Dacă nu se îngăduie îndreptarea firească a lucrurilor se
încurajează strîmbătăţile dăunătoare. Dacă nu se îngăduie Tradiţia în
conştiinţa creştină se încurajează liberul arbitru: liberalismul, progresismul,
radicalismul, socialismul, comunismul, democraţia, anarhia în sânul ortodoxiei,
iar dincolo în sfera fariseică conservatorismul cel mai riguros.
Nu se poate ecraniza scena
Intrării împărăteşti în Ierusalim a lui Iisus, prin poporul creştin sub
ipostasa asinului docil, util şi cârpit cu toiagul de către iudeu.
Deşi, s-a „premiat” de mult această scenă la toate festivalurile toleranţei
creştine.
Creştinul nu numai că a
renunţat la entitatea de Păstor, dar a căzut şi din treapta de oaie devenind
dobitoc care schelălăie să primească cuvenitul os.
Privită prin binoclul Ocultei
crima politică se pune pe talerul indulgenţei cuvenite, faptul se denaturează,
circumstanţele atenuante iau proporţii covârşitoare prin presa dirijată în
acest sens, astfel că vinovatul ajunge în cele din urmă martir.
Directiva nr.
19
„... Pentru a şterge aura de vitejie a
crimei politice, îi vom pune pe aceştia (pe criminalii politici) la acelaşi nivel cu cei vinovaţi de furt, cu delicvenţii şi
infractorii de drept comun etc. Prin aceste metode, trebuie să-i împiedicăm pe
creştini să se mai ocupe de chestiuni politice. Deocamdată, am popularizat prin
presă şi prin conferinţele ţinute de noi martiriul pe care l-au îndurat rebelii
pentru binele public. Această publicitate a sporit rândurile liberalilor şi a
adus mii de creştini în rândurile turmei noastre.”
Capitolul XX: <<...Crizele
economice ale creştinilor au fost produse de noi, cu singurul scop de a retrage
banii din circulaţie...Vom dovedi necesitatea reformelor noastre prin
încurcătura la care au ajuns creştinii din pricina dezordinelor financiare de
pe vremea lor...Fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea statului şi
neînţelegerea drepturilor sale. Împrumuturile, ca şi spada lui Damocles, atârnă
deasupra capetelor guvernatorilor, care în loc să ia ceea ce trebuie de la
supuşii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană
de la bancherii noştri.>>
Uşurinţa cu care se pot declanşa crizele economice depinde cât de
repede şi cât de mult încap intreprinderile şi bogăţiile naturale, vitale ale
unui stat: industrie, agricultură, mediu, mine de aur, transporturi, bănci,
cărbune, petrol, capitalul autohton în capitalul iudaic şi politica externă în
politica mondială francmasonică.
Îndată ce finanţele statului
respectiv sunt acaparate de cei „aleşi”, ţara
se înjugă de la sine la carul vrăjmaşului. Marionetele politice presupuse a fi
creştine devin „Paieţele” din „Teatrul lui Ţăndărică”, iar sforile
sunt trase cu măiestrie artistică din Lojele somptuoase de către cei care deja
conduc lumea ce s-a predat nevoită.
Criza economică majoră este
declanşată prin speculă, iar mijlocul cel mai eficient al speculei este Bursa
care este controlată în totalitate de aceeaşi bancheri ai lumii. Prin Bursă se
hotărăşte viaţa economică a unui stat şi apoi a celorlalte instituţii
fundamentale ale Naţiei creştine: Familia, Şcoala, Sănătatea, Biserica, Armata etc.
Directiva nr.
20
„...Am mai provocat şi vom mai provoca şi
în viitor crize economice în scopul de a acapara de pe piaţă aurul aflat în
circulaţie...Orice credit (datorie) făcut de stat demonstrează slăbiciunea
statului respectiv şi o neînţelegere a drepturilor pe care acesta le are.
Creditele atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra capetelor guvenanţilor
care, în loc să obţină ce este necesar pentru depăşirea crizei prin impozite
temporare de la cetăţenii lor, vin cu mâinile întinse să cerşească de la
bancherii noştri.”
Capitolul XXI: <<...Când
ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învârteli financiare vor fi
desfiinţate fără a lăsa vreo urmă, deoarece ele corespund intereselor noastre;
vom desfiinţa de asemenea toate bursele de efecte publice, deoarece noi nu vom
îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin variaţia preţurilor
valorilor... Vom înlocui bursele prin nişte mari aşezăminte de credit special, a
căror menire va fi de a taxa valorile industriale după vederile guvernului. Aceste
aşezăminte vor fi în stare să arunce zilnic pe piaţă valori de câte cinci sute
de milioane. În acest fel toate întreprinderile industriale vor depinde de noi.
Vă puteţi închipui ce putere câştigăm prin aceasta?>>
Un sprijin destul de
considerabil Bursei îl aduc agenţiile de informaţii internaţionale care sunt în
mâna lungă tot a celor „aleşi”. Dirijarea
dispoziţiilor pe piaţa efectelor este doar o chestiune de bună dispoziţie.Tehnica
ultramodernă cu viteza fulgerului propagă conjuncturile economice în seifurile
bancherilor castei şi dinastiei Rothschild.
Bursa este adevărata Fabrică
de făcut bani, nu Monetăria. Monetăria emite moneda, dar Bursa o evaluează.
Adică, la cei pe care i-a sărăcit totdeauna o scade. Scenariul se repetă cu
conştinciozitate de vreun secol şi ceva în orice epocă.
Iată un exemplu din anul 1923,
de parcă este de astăzi:
„Moneda română a încetat momentan de, a mai
fi expresia situaţiei economice şi generale a României, din cauza campaniei
întreprinsă în unele capitale occidentale, de a o face să scadă cât mai jos
posibil pe pieţele străine. Unele speculaţii de bursă au făcut să scadă moneda
mai mult decât evenimentele de ordin general.” ( „Le Temp”
din 3 Februarie 1923)
Când va fi „ungerea” de jos a mondialismului Republicii universale, toate iţele
financiare se vor stoca într-un memorial al uitării, fiindcă ţesătura ar arăta
cele două feţe măiestrit îmbinate: una de culori şterse, reflectând agonia
distructivă a creştinilor, cealaltă în fir de aur şi argint asemănător cu
Acoperământul de mormânt al Domniţei Maria de Mangup, ce conturează extazul constructiv
pentru iudeo-sionişti.
Directiva nr.
21
„... Când noi evreii vom ocupa tronul lumii,
vor fi eliminate toate procedeele economice care nu coincid cu interesele
noastre. Bursele vor fi închise definitiv... Vom impune embargoul legal al
monedei, pentru a-i regla circulaţia... Vom înlocui bursele cu instituţii
finaciare ale statului, a căror sarcină va consta în fixarea valorii titlurilor
oficiale potrivit indicaţiilor guvernului. Aceste instituţii vor fi puse la
punct în aşa fel încât într-o singură zi să poată cumpăra sau vinde 500 de
milioane de acţiuni industriale. În felul acesta, toate întreprinderile
industriale vor depinde de noi.”
Un moment de suferinţă şi fraternitate
ecumenistă.
Într-o celulă brumată de
umezeală a sinistrei temniţe Jilava se dezlănţuia după iarna venită mai devreme
a anului 1950, demenţa călăului maior Ene prin trăznetele de cisme şi pumni
asupra lui Dumitru Neagu, Ilie Popa, Titi Stoica, Bardac, Costică Lupoaie,
Virgil Maxim şi Aurel Obreja. Aruncaţi mai întâi într-o cameră plină de beznă,
apoi scoşi la încălzire prin zăpada până la genunchi din curtea reduitului.
Fiecare zdreanţă ce mai rămăsese din fostul om era asistat de 3-4 miliţeni ce
cădeau asupră-i ca grindina cu cisme, bâte, gârbace, provocând mai întâi
durere, usturime, sângerare, apoi fierbinţeală şi leşin... „Când trupul nu se mai zvârcolea sau pieptul nu mai sufla, iar zăpada
se năclăia cu sânge, bucata de om era apucată cu smucitură de fiară, târâtă şi
aruncată într-o cameră plină peste glezne cu... Între noi era şi un evreu
tânăr, Rubin Scheinhorn, adus la Jilava de conaţionalii lui, fraţi israeliţi,
pentru că nu a vrut să colaboreze cu stăpânirea la actul de bolşevizare a ţării
româneşti, fiind bănuit că s-ar fi botezat creştin. Avea în jur de 30 de ani, o
vorbă calmă, dar hotărâtă, era modest şi familist... Dezorientaţi în
întunericul camerei, după câteva mişcări prin mocirla infectă, căutam pereţii
să ne sprijinim, dar pe pereţii uzi alunecam şi ne prăbuşeam iarăşi. Se auzeau
doar gemete şi bălăceală în mizerie. Organismul se congestiona şi umflăturile sângerânde
dădeau dureri acute până la os. Corpul ardea în flăcări, dar simţeam
temperatura de gheaţă a camerei. Evreul şi-a revenit primul. Cu voinţa
extraordinară, cu vorba şi ajutorul direct, ne-a pus pe picioare pe toţi. Lui
Costică Lupoaie, Dumnezeu i-a trimis o idee salvatoare:
-Ne vom aşeza în cerc, a zis cu gura plină
de sânge căci era bolnav şi de plămâni, unul în spatele celuilalt,
îmbrăţişându-ne ca în jocul copiilor de-a mama gaia, încheind cercul ne vom
proteja plămânii şi vom reuşi să stăm în picioare.” (Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Ed.
Antim-2002, p. 248-249)
Să luăm aminte!
+ Sf. Treime, Cuv. Nichita
Mărturisitorul, Sf. Andrei cel Nebun pt. Hristos, Sf.Eutihie
* Fond de carte, bibliofil Dumitru
Ionescu-Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu