Întâlnirea cu liceenii
~*~
Sunt numeroși anii, dar amintirea
adolescenței e nestearsă.
îmi amintesc cum pășeam timidă în
curtea unui liceu obișnuit,
cu elevi din cartier, din familii cu
posibilități modeste ,
muncind din greu pentru a asigura un
viitor copiilor lor.
Iubeam școala, apreciam dascălii buni
ce îi aveam,
a nu învăța socoteam că e o ofensă
adusă lor,
mai ales că ne dăruiau mereu prin
predare,
mai mult decât școala cerea de la
elevii acelor timpuri.
Au plămădit din adolescenții ce
trebuiau să-i instruiască,
oameni în adevăratul sens, pregătiti
pentru a înfrunta,
ale vieții valuri, nu mereu ușoare,
oricând în pericol de
a fi scufundați de vâltoarea acestora
ori săltați într-un viitor nesigur.
Maturizați, am pășit apoi ,fiecare,
pe un drum anume,
hărăzit de soartă sau îndrumați
uneori de cei din jur,
dar pentru anii minunați, de
maturizare, de formare a personalității,
nicicând nu putem recunoștință
deplină aduce profesorilor dragi.
Am avut revederi numeroase cu liceenii, la început mai rare,
dar când în clepsidra vieții nisipul
se tot consumă,
simțim mai des nevoia să retrăim,
prin amintiri,
anii tinereții , când visele toate le
plimbam prin curcubee.
Destul de mulți nostalgici ne adunăm,
retrăim clipa,
ne gândim la dăscălii și colegii deja
la CER plecați,
la frumoasele amiciții create atunci,
la ceea ce viața
a adus fiecăruia, copii, nepoți,
singurătate poate.
Cele câteva ore de revedere ne găsesc
mereu sufletește mai tineri,
deși știm că vârsta își spune la
mulți cuvântul prin suferințe ,
reușim să lăsăm doar voia bună,
zâmbetul și iubirea să ne inunde,
gustând la maximum clipa și apoi
planificând viitoare revederi.
Fiecare coleg omagiază școala,
dăscălii, anii adolescenței,
toate contribuind la formarea
unor caractere cinstite, drepte,
care i-au ajutat în viața privată in
educarea mai departe,
a altor generații, fiind pedagogi,
sau simplu părinți ori bunici.
~*~
popa genoveva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu