Creierul omului bătrân – studiile doctorului
american nu pot să nu ne şocheze!
Am ştiut-o! Am simţit-o, dar nu știam s-o spun.
Iată o mângâiere pentru toţi cei ce au migdalii înfloriţi.
+++
+++
Pe baza ultimelor cercetări în domeniul neurologiei,
gerontologul american Gene Cohen, directorul Centrului de cercetări în domeniul
Îmbătrînirii şi Sănătăţii din cadrul Universităţii George Washington, susţine
că creierul unei persoane în etate este mult mai elastic decât se consideră a
fi.
Pe parcursul întregii vieţi creierul nostru codează
gândurile şi amintirile, formând astfel noi legături neuronale. Mai mult ca
atât, interacțiunea dintre emisfera dreaptă şi stângă ale creierului
devine mai integrată, ceea ce duce la îmbunătățirea posibilităților noastre
creative.
Creierul unei persoane sănătoase înaintate în vârstă
nu mai este atât de rapid ca în tinereţe, dar în schimb este foarte
elastic. S-ar putea ca aceasta să fie una din cauzele pentru care la bătrâneţe
oamenii trag concluzii mai precise şi iau decizii înţelepte. În afară de
aceasta s-a dovedit că odată cu înaintarea în vârstă creierul reacţionează mai
calm la emoţiile negative. De fapt el începe să funcţioneze la capacitate
maximă la vârsta de 60-80 de ani. Apogeul activităţii intelectuale a omului are
loc în jurul vârstei de 70 de ani. Cu timpul în creierul uman creşte cantitatea
de mielină – substanţă datorită căreia semnalul neuronal se transmite mai
rapid. Din această cauză capacitatea intelectuală generală a creierului creşte
cu până la 3000% în comparaţie cu valoarea medie în categoriile de vârstă
inferioare. Apogeul producţiei de mielină are loc în acelaşi interval de
vârstă: 60-80 de ani.
Dacă până la 60 de ani între cele două emisfere
cerebrale există o separare strictă a funcţiilor, după această vârstă omul
poate folosi ambele emisfere concomitent, reglând activarea lor prin înclinări
uşoare ale capului într-o parte sau alta. În acest fel se pot rezolva probleme
mult mai complexe.
Cercetătorii au selectat voluntari din diferite
categorii de vârstă şi i-au rugat să răspundă la un şir de teste de diferite
grade de dificultate. S-a dovedit că oamenii din categoria de vârstă 60-75 de
ani rezolvă mult mai simplu şi mai rapid cele mai dificile probleme.
Participanţii mai tineri în situaţii critice, când aveau de rezolvat probleme
dificile, mergeau pe calea calculului tuturor variantelor posibile, ceea ce,
într-un final, crea o mare confuzie. Întretimp oamenii trecuţi de 60 de ani
alegeau cu o exactitate uimitoare 2-3 variante alternative, cu ajutorul cărora
găseau uşor soluţia corectă.
Profesorul Monchi Oury din Universitatea din
Montreal afirmă: “Creierul unui om în etate alege calea cea mai ergonomică,
excluzând variantele inutile şi luând în calcul doar variantele corecte ale
rezolvării problemei”. În afară de aceasta îşi spune cuvântul şi experienţa de
viaţă pe care au acumulat-o oamenii în vârstă de-a lungul anilor. Ei sunt
expuşi într-o măsură mult mai mică decât tinerii la confuzii şi tulburări
datorate unor informaţii cu încărcătură emoţională.
Profesorul Dilip Jeste de la Universitatea din
California afirmă: “Creierul uman, în spatele căruia se află zeci de ani de
viaţă, este mult mai puţin impulsiv şi mult mai raţional”. Anume asta numim noi
“înţelepciune”: un amestec de cunoştinţe şi de experienţă, care permit luarea
rapidă a unor decizii corecte.
CONCLUZII
Particularităţile
funcţionării creierului la 60-70 de ani
· Neuronii cerebrali nu mor, ci pot dispărea
conexiunile dintre ei atunci când omul nu practică o muncă intelectuală serioasă.
· Odată cu înaintarea în vârstă creşte cantitatea de
mielină în creier, apogeul acestei creşteri fiind după 60 de ani. În acest fel
are loc accelerarea trecerii semnalelor de la un neuron la altul, iar
capacitatea intelectuală creşte de 30 de ori.
· Lipsa de concentrare şi memoria slabă sunt
datorate excesului de informaţie în “memoria operativă”.
· La această vârstă omul devine mult mai rezistent la
stres şi poate lucra mult mai eficient în condiţii de solicitare emoţională.
· Începând cu vârsta de 60 de ani omul începe să
utilizeze concomitent ambele emisfere cerebrale.
· În această perioadă a vieţii creşte considerabil
ceea ce numim noi “intuiţie”.
· Apogeul funcţiilor cognitive are loc în intervalul
de vârstă 60-70 de ani.
· Dacă se respectă un mod de viaţă sănătos,
capacitatea intelectuală nu numai că nu scade odată cu vârsta, ci, dimpotrivă,
chiar este în creştere şi poate atinge apogeul la 80 sau chiar la 90 de ani.
Dr. Gene Cohen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu