Ioan Miclău-Gepianu - FIICA LUI FARAON

FIICA  LUI  FARAON

(Din manuscriptul nuvelei ”Fiica lui Faraon”

autor: Ioan Miclău-Gepianu)

 ”…Peste câteva zile scribul Vebew avea să ajungă din nou la porțile

Cetății ON și al Universității unde îl așteptau discipolii săi. Dar după cum se știe de când lumea, niciodată studenții nu se prea necăjeau dacă dascălul ar lipsi o zi sau două, ba încă par a se simți usurați, prinzând un moment de libertate, ca să nu îi zicem lenevire.

     Scribul Metchopos avea să țină linia Sudului, iar încă peste un număr bun de zile, respectând sfaturile prietenului sau Vebew, ajunse cu bine la cetatea Teba.

     Favorizat dupa cum știm, de marile festivități ale Tebei, nu i-a fost deloc greu să pătrundă în Cetate. El se alătură unui grup de cheflii așteptând momentul potrivit pentru a se prezenta  împărătesei Hatshepsut.

   Între timp să-l urmărim pe scribul Vebew. Bătrânul scrib ajuns la Universitatea din ON. Nu se întâmplase demult ca el să întârzie, dar și atunci când se întampla, nu mai mult de ‘sfertul academic’. Obosit de nesomn si hurducăturile cămilei, el totuși nu se retrage spre odihna binemeritată, ci se grăbi să-și întâlnească discipolii.

    Complexul universitar își avea clădirile grupate într-un sistem concentric, apoi, alei lungi și îngrijite plecau întocmai razelor de soare, în toate direcțiile, dinspre centru spre exterior. Intreaga arhitectură era o copie a zeului-Ra. La intra-rea centrală, ancorate sus fluturau steagurile albastre și roșii.  Pe ambele părți ale aleii se înșirau statuile Panteonului cosmogonic egiptean. Figurile lor erau severe, amenintatoare chiar. Zeul-Crocodil, zeul-Muscă, zeul-Lacustă, erau de-adreptul amenințători. Zeul-Broasca, zeul-Lup, erau  respectați. Dar cel mai respectat era zeul-Soim, fiind de fapt înălțat deasupra arcadei de la intrare. Arcada zidită numai din marmoră albă susținea deci pe cel ce era considerat stramoșul egipteanului - soimul. Alei/raze făcute din marmoră de Nubia, lucios slefuite, duceau înspre templele de studii. Inconjurate cu flori multicolore se ridicau înalte obeliscuri, statuile sfincșilor sculptați din granite de diferite colorații naturale.  Irigațiile erau suspendate în aer purtând apa limpede în toate direcțiile.

       Dar, minunea ce avea să păstreze curiozitatea tuturor civilizațiilor o constituia ‘Izvorul Sfânt”. Acesta era așezat în centrul curții universitare. Se zicea că însăși zeița Isis, când a adunat oasele soțului ei Osiris, ce erau împrăștiate pe câmp, cu apa acestui izvor la readus la viață. Tot legenda spune că imediat după înviere, Osiris a luat stăpânirea zeilor din adâncuri, de sub delta Nilului de unde se îngrijea să trimită culturi roditoare câmpiilor Egiptului.

       Egiptenii erau atât de convinși în continuitatea vieții încât, în termenii  lor filosofici acceptau idea vieții nemuritoare. Moartea cu viața se confundau, nefiind sigur când suntem vii și când suntem morți. Asemenea zilelor și nopților. La acest izvor sfânt veneau doctorii și magicienii vremii pentru a vindeca bolile nevăzute, care de altfel erau de sorginți sufletești, spiritual-psihologice.

       În momentul în care scribul Vebew intra, grupuri de studenți discutau aprins, unii izbucneau in hohote de râs, iar alții furioși se apucau de gulerele hainelor, probabil pentru ași impune fiecare punctul de vedere în cine știe ce chestiuni.

Pe alte alei/raze fete cu mainile înlănțuite după gâtul colegilor de studenție, râdeau zgomotos, apoi pe soptite își spuneau cine știe ce!

    La apariția Scribului, o liniște desăvârșită acoperi întregul peisaj. La  un singur semn făcut cu mâna de acesta, tinerimea știa ce trebuia urmat; liniștiți și domol se îndreptară spre templele de studii, ca de obicei mai și înghiontindu-se între ei.

Scribul Vebew avea întotdeauna metoda lui  de introducere, metodă pe care studenții o aclamau prin râsetele lor tineresti, dar  și dascălul dorea tocmai această stare de scoatere din somnolență a discipolilor săi. Ca apoi imediat să anunțe deosebit de grav și hotărât tema învățăturii ce urmează a fi audiată de ei. Așadar, de această dată scribul Vebew găsi potrivit a prezenta o anume critică  asupra comportării discipolilor săi, desigur fără a da un nume direct, dar fiind ceva foarte întristător: “Studentul umblă pe străzile orașului mirosind a bere, mai grav, el este atras de fusta femeilor oamenilor, fara a se gândi că in acest fel intră sub dominația întunericului!” Discipolii cei tineri dintr-odată ciuleau urechile, întinzându-și colțurile gurii, semnul izbucnirii într-un râs zgomotos. ”Discipolii mei cresc pentru zeul-Path si zeul-Ra in primul rand, apoi pentru zeul Amun, reveni cu asprime Scribul; continuând:“Să trecem la experiment, și să pregătim de viața veșnică o mumie, pentru a nu se pierde această știință mare venită prin razele zeului-Ra.

Discipolii aduseră repede toate cele trebuincioase, inclusiv  un manechin pe seama caruia să experimenteze lucrarea de mumifiere. Acestea erau studiile vremilor respective și de care încă se minunează lumea de azi!”

Nota Poetul* din Carpati:

“Se-nserează, Nilul doarme și ies stelele din strungă,

Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă,

Cine-a deschis piramida și-năuntru a intrat?

Este regele. In haina de-aur ros și pietre scumpe,

El intra să vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe

A lui suflet când privește peste-al vremurilor vad”.

(Memento mori – Panorama desertaciunilor- M.Eminescu)

      In Cetatea Luxor pregătirile festivităților de primire a zeului-Amun, urmau cu aceeași febrilitate cu care se pregătea și Teba.

Zeița-Mut  patrona cea mai frumoasă cetate egipteană Luxor. Locuitorii locului erau mândri pană la extrem de situatia lor privilegiată. Forfota era mare, steaguri și flori curgeau ca un râu pe străzile cetății.

Nota Poetul din Carpați:

   ”In zidirea cea antică sus in frunte-i turnul maur,

Magul priivea pe ganduri în oglinda lui de aur,

Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun.

El in mic priveste-acolo căile lor tăinuite

Si c-un ac el zugravește cărăruile găsite –

A aflat samburul lumii, tot ce-i drept, frumos si bun”.

(Memento mori - Panorama desertaciunilor – M Eminescu)

          Zeitatea tebană-Amun se apropia de cetatea Luxor înconjurată și purtată de locuitorii Tebei. În întâmpinarea lor ieșea zeița-Mut, înconjurată și purtată de locuitorii din Luxor, înveșmântată în alb părea a fi vie. În fața ei și a mulțimii formară o fațadă minunată oficialitățile ceății, preoții, scribii si prezicătorii vremurilor, îmbrăcați cu toții numai în alb cu brațele încărcate de flori de sicomor. Momentul suprem al festivităților  îl reprezenta tocmai această așezare împreună a celor dou zeități ale panteonului egiptean.

       Luat de pe soclul său de la Karnak, zeitatea-Amun avea să stea 24 de zile lângă zeița-Mut din Luxor, timp în care sărbătoririle erau fără sfârșit.

      Din nou se întâlneau între ele  populațiile hamite in ceremonia și  supravegherea zeiăților lor protectoare. Faraonul Tutmes II și soția sa Hatshepsut intrară cu tot alaiul mulțimilor în cetatea Luxor. Ei erau asemenea zeilor pe care îi reprezenta în fiecare an, și când entuziasmul mulțimilor se manifesta atât pentru  faraon cât si pentru zeiățile lor, bineințeles cât și pentru destindere, satisfacție și relaxare publică. Altele erau însă căile  afacerilor de suveranitate dintre  cetățile celor două Pământuri egiptene, odata cu aparitia Dinastiei a 18-a  și a unificării zeităților Amun-Ra.  Uneori însăși graiul omenesc este folosit ca o forma de afacere a gândirii celei reale! Sau cum are să zică peste vremuri Esop: Limba e și dulce și amară!

    Scribul Metchopos se prezintă Fiicei lui Faraon !

Ioan MICLĂU-Gepianu

2019