poemul de mijloc (I)
fratelui meu valerică
~*~
între
sfârșitul lumii viața se trăiește în demnitatea ultimei lumânări
aprinsă de albrecht dṻrer la ora
despre încovoierea cailor de zinc sub povara destinului o descriere în alb
cenușiu a apocalipsei după gravura din mijlocul evului mediu
îl văzusem mergând înaintea mea pe
drumul potrivnicelor
fiind mai puternic decât el trebuie
să spun
nu acceptase niciodată să-l țin în
brațe
visa să moară mergând în picioare
culesese iarba fiarelor și mi-o
lăsase pe o noptieră dintr-o cetate
în care nu mai intrase nimeni
cuvintele fuseseră acoperite de
pământ
devenind ierboase
crescând pe câmpurile nedesțelenite
precum după războaie
mâinile strângeau între degete
adevărul dintre ceea ce se întâmplase
cu adevărat și trădarea aproapelui
cu degetele apăsate în jos numărând
stelele dintr-o altă galaxie
fără nume ca și când ar fi fost de
față
numele urmează să întemeieze
lucrurile și să le pipăie
argonautic
până la ultima suflare
numele
n-am înțeles prea bine aprinzând
lumânarea din urmă
la deslușirea formei vidului
vidul începe în singurătatea eului
sfâșiat
aproape pâlpâind
nu reținusem prea bine cuvintele
fiind darul zeilor nu puteam să -l
trec cu vederea
el niciodată nu m-a trecut cu vederea
urmărindu-l pe acela pe care voiam
mereu să-l ucid
el mă oprise întotdeauna &să nu
apăs pe trăgaci
a supraviețui între big brother și
apocalipsă este o artă
vezi & trăiești printre stele
sângerii
vidul care se întinde între tine
& univers capătă sens legendar
adunând în juru-ți toate animalele
câmpului
îmblânzite cu iarba fiarelor
deși ar fi putut fi ucise dintr-o
dată pe câmpia transumană
răspunsul a fost
nu nu
istoria nu poate fi elucidată
pigmentată ușor cu fascii gamma
iradiind un fel de știință
insuficient cercetată
nedefinită până la apocalipsa de după
durer
împreună învățaseră să escaladeze
gravurile de epocă
& să le sfărâme aruncându-le
înspre soare-apune
începeau marile migrații ale
vertebrelor
mâinile împăraților din vechime
înțepenind în herghelii de sânge
sinele conceptualiza ideile bătând pe
caldarâm ultimul pas de defilare
de dinainte de conjurația universală
a răului să fi fost cu desăvărșire învinsă
în freamătul armurilor din camera
obscură a templierilor
tăcerile deveniseră metalice
declanșând adeseori fenomene cosmice
cutremure de cuvinte auzite & rostite
în alte părți ale lumii
de exemplu dacă se construiau poduri
suspendate până-n văzduh
venea îngerul
& instantaneu totul era
transformat în mușuroi de furnici
la care se închinau savanți din toate
timpurile
fiind vorba de cea mai avansată
civilizație
a descrie felul de a fi și de a
acționa
în timp ce big brother se ospătează
cu animalele de camp
supremul ideal la care nu am fost
părtaș
nu din virtute ori dizidență
o lașitate ancestrală făcându-mă să
ratez
înțelegerea giganticului ochi de
ciclop
care scrutează lumea
efemera clipă care se vrea a fi fost
eternă
or
lașitatea m-a ținut în viață
în timp ce durer mai spărgea câteo
regală gravură în capul evului mediu
pe vița-de-vie a vieții fără de
moarte
dar nu acestea sunt întâmplările
miraculoase
ce mi-au fost încredințate metafizic
mai întâi se urcă în ring
se întind corzile
se rup
se schimbă între ele sufletele de
coardă de oțel ale boxerilor nemorți
la schimb li se cere sufletul
bun de mâncare divină
prin nămeții din copilăria comunistă
a fratelui mijlociu
urci mereu urci până la brîu până nu
te mai vezi de sub nămeții ființei
constați
copilăria comunistă era fericită
era atât de multă zăpadă
peste trecut și peste fiecare
când devine trecut prezent ori
viitorul din trecut
se întinde siberia
plângi alb
ajungi în mijlocul pădurii
în poemul de mijloc al ființei
fragile
în luptă cu fiarele din jungla umană
ai o singură cheie
să nu pierzi drumul
prin nămeți
labirintul e alb precum cosmosul
inobservabil
mormântul e înțesat
de cranii & oase
de zeii geloși
de idoli
durer a sfărâmat și capiștea idolilor
într-un foarte târziu
intri desculț
în poemul mijlociu
după ce ai dat ocol pământului
alături de cei patru cavaleri ai apocalipsei
foarte timid & foarte personal
printre locuțiuni și perifraze din
limbi necunoscute
grijuliu să nu scapi din mâini iarba
fiarelor
singura ta șansă de a te muta din
realitate în metatext
din moarte la ceea ce este mai tare
ca moartea
bagă de seamă & înțelege
big brother nu mai poate declanșa
apocalipsa
frate de cruce cu durer fratele meu
mijlociu
i-a luat-o înainte
mâine va fi o zi liniștită
am certitudinea & liniștea
sufletelor împăcate cu sine însele
nemuritoare printre muribunzi
va ninge puțin
Îngerul a clipit & mi-a făcut
semn
pârtie între mine și ura celor care
nu mă mai pot atinge
pe câmpul de sticlă mată cineva de la
cia
va fi desemnat să mai audă
din când în când
tăcerea mieilor
~*~
CATALIN AFRASINEI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu