vineri, 7 februarie 2020

Vasilica Grigoraș – SUFERINŢA ŞI BUCURIA




Vasilica Grigoraș – SUFERINŢA ŞI BUCURIA
SUFERINŢA ŞI BUCURIA
Vasilica Grigoraș

De când lumea și pământul, oamenii au trăit și suferințe și bucurii. Dalai Lama considera că „cele mai multe necazuri ale noastre sunt cauzate de dorințele noastre pasionale și de atașamentele noastre față de lucrurile, pe care greșit le înțelegem ca fiind entități durabile”, iar părintele Paisie Aghioritul spunea că „bucuriile lumești sunt bucuriile materiale… bucuria adevărată, curată se poate găsi numai lângă Hristos”. În opinia lui Epictet „Nu evenimentele ne influenţează, ci modul în care le interpretăm“. Ne naştem cu un scop, avem un drum de parcurs, obligatoriu, însă opţional şi la îndemâna noastră este modalitatea de a-l parcurge, alegând suferinţa sau alegând bucuria în fiecare moment al vieţii noastre pentru că „Durerea este inevitabilă, însă suferinţa este opţională“, ne spune M. Katleen Casey.
Dacă stau bine şi reflectez, nu este prima oară când mă gândesc la simțirea și trăirea suferinței și a bucuriei. De multe ori am stat de vorbă cu mine despre aceste lucruri. Le-am pus adesea față în față și le-am oglindit în sufletul meu cu întregul arsenal de împrejurări în care s-au manifestat. Am descoperit reacții disproporționate și neadecvate situațiilor respective. Mă refer la momente din trecut în care îmi era cel mai greu, când aveam impresia că totul este insuportabil, când totul părea că se năruie, când nu mai vedeam nicio portiţă de a ieşi din starea respectivă pentru a merge înainte. Mai mult decât atât, încercând să proiectez viitorul, fără un suport real îmi imaginam scenarii sumbre.
Conștietizând aceste lucruri, încet, încet am început să mă analizez mai bine, să-mi monitorizez felul de a reacționa în varii situații. Am început să citesc cărți de dezvoltare personală, cărţi duhovniceşti și să mă rog mai mult. Răspunsul a venit neașteptat de repede. Gândul cel bun a venit de SUS. Am înţeles că Tu, Doamne erai deja la uşa mea și abia aşteptai să o deschid și să-ți vorbesc, rugându-Te să-mi călăuzești pașii pe calea cea bună. Am ajuns să nu mă mai doară trecutul şi să nu mă mai sperie viitorul. Am înţeles că trecutul cu bune şi rele a fost şcoala Ta, Doamne, prin care m-ai învăţat să iubesc, să iert, să visez, să fac alegeri, să mulțumesc pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac.
Cât trăim, viața ne oferă experiențe de toate felurile în care ne punem nenumărate întrebări: De ce este obligatoriu să trăim lucruri mai puțin plăcute şi nu putem să le alegem doar pe cele mai bune? Cum am putea să ne ferim de cele care aduc suferință? Dacă avem un destin dinainte pecetluit, căruia trebuie să i ne supunem, atunci în ce mai constă așa zisul liber arbitru? Răspunsurile la aceste întrebări sunt particulare, variind de la persoană la persoană, însă dacă nu putem alege experiențele pe care le trăim, cert este că putem decide ce să simţim atunci când trăim o experienţă oarecare. Și aici se naște o altă întrebare: Cum putem alege liniştea, seninătatea sau bucuria în momentele dureroase? Nimeni nu neagă faptul că este greu acest lucru, dar trebuie să înțelegem inutilitatea suferinţei, sub orice formă s-ar manifesta în noi.
Căutăm plăcerea şi evităm durerea exact ca animalele. Spre deosebire de ele, mintea noastră poate să gândească în trecut și în viitor. Iar de aici vin multe din suferinţele noastre. Regretăm anumite decizii din trecut, deşi de fiecare dată decizia luată ni se părea că este cea mai bună, conform circumstanţelor de atunci. Dacă ne raportăm la viitor, manifestăm nesiguranţă sau teamă. Înţelept este să trăim în prezent. Acum și aici, omul îşi poate manifesta capacitatea maximă de a reacționa și decide cum poate evita suferința și transforma experiențele dureroase în bucurii.
Osho spunea: „starea naturală a omului este bucuria”. Aşadar, suferinţa pe care fiecare dintre noi o simte de-a lungul vieţii este de fapt o alterare a stării noastre naturale. Suntem „bolnavi “ ori de câte ori simţim durere. Şi atunci ce-i de făcut? Cum am putea să trăim în bucurie din ce în ce mai des? Cum am putea să trăim în bucurie tot timpul? Cred că e nevoie de o viziune mai largă asupra lucrurilor. Perspectiva faptului că fiecare dintre noi acceptă să schimbe ceva la nivelul gândirii atunci când simte suferinţa este punctul de pornire. Emoţiile se schimbă atunci când se schimbă circumstanţele! Ar putea fi oare şi invers? Cât de dependenţi suntem de emoţiile noastre în modul în care percepem realitatea? Dacă ajungem să înțelegem și să credem că ne putem schimba emoţiile, atunci am putea aprecia că suferința este doar o alegere. Nefericită preferință, ce-i drept, dar o opțiune, nu o obligativitate!
Pentru a opta pentru ceva, învăţătura este foarte importantă, însă „cunoașterea care nu este însoțită de luminarea dumnezeiască este o catastrofă”. Putem învăţa de la lucrurile simple până la cele mai complexe, însă pentru a ne înnoi sufletul este nevoie de o „ploaie cu aghiasmă”; doar astfel ne vom bucura de roadele minunate ale înduhovnicirii. Putem ajunge să ne schimbăm pe noi şi mai apoi şi lumea înconjurătoare, putem să învățăm cum să ne rugăm, cum să medităm, cum să relaționăm. Un pas important ar fi să înţelegem că depindem de ceilalți: unii ne oferă locuri de muncă, alții produc ceea ce mâncăm, ceea ce îmbrăcăm, ceilalți ne asigură transportul ș.a.m.d. Ar fi minunat să ajungem să dezvoltăm un sentiment de gratitudine față de fiecare ființă în parte. Mai întâi datorită faptului că avem de ce să le fim recunoscători, așa cum am arătat mai sus și mai apoi, pentru că am putea să avem în minte și-n inimă ideea că fiecare dintre noi ar trebui să aibă doar două dorințe primordiale pentru această viață: să trăiască şi să fie fericit. Experimentând aceste lucruri ajungem să purtăm în noi bucuria şi ne-am putea reduce de fiecare dată suferinţa, chiar şi atunci când celălalt ne răneşte extrem de tare. În fapt, el vrea doar să fie fericit fără a fi conștient că fericirea lui produce durere celorlalţi. Extinzând atitudinea pozitivă şi dezvoltând-o în noi am putea simţi recunoştinţa pentru tot ceea ce ne înconjoară. Și acesta este un pas important şi valoros în a opta pentru a ne trăi viaţa în bucurie.


Se spune că modul în care noi vedem lumea are o foarte mică legătură cu ceea ce este ea de fapt. Acest lucru a fost dovedit şi ştiinţific. Dacă lumea este altceva decât ceea ce vedem, percepem, simţim şi integrăm noi, care şi unde este adevărul? Cu siguranţă în noi, pentru că acel „Cunoaşte-te pe tine însuţi!“, spus sub diverse forme de-a lungul timpului şi de toate religiile, este universal și ar trebui să fie adevărat. Lumea, realitatea ar trebui să înceapă în spatele pleoapelor noastre închise. Întorcându-ne către noi, începem să cunoaştem cu adevărat lumea. Acceptându-ne așa cum suntem, începem să înțelegem că avem câte ceva de schimbat, iar schimbându-ne începem să trăim în bucurie. O întoarcere foarte bună către noi înşine este rugăciunea, adresarea și comunicarea cu Dumnezeul din noi.
S-a dovedit că rugăciunea făcută în mod regulat, cu atenţie sporită, în trezvie şi smerenie măreşte rezistenţa la stres şi descreşte anxietatea şi depresia. Dacă adăugăm şi meditaţia care ajută la micşorarea producţiei de materie cenuşie în amigdală, acea parte a creierului asociată cu anxietatea şi stresul, facem alţi paşi importanţi în a avea o viaţă liniştită şi armonioasă. Rugăciunea şi meditatia stimulează circulaţia sângelui şi echilibrează ritmul bătăilor inimii, ne adună gândurile, ne centrează și ne concentrează asupra noastră. Şi, ar fi bine să ne amintim ce am simţit în timpul și după rugăciune și meditație, astfel încât să folosim gândurile, senzațiile și sentimentele respective în viața de toate zilele. Astfel, bucuria trăită din opțională, devine o constantă a vieții noastre, o putem induce și integra felului nostru de a trăi și simți.
Suferinţa vine câteodată fără a fi avertizați în vreun fel şi, în ciuda tuturor eforturilor ne este greu să alegem bucuria. Spuneam mai devreme că mintea noastră poate să gândească în trecut şi în viitor şi că de aici ne vin şi suferinţele. Putem alege câteodată să ne schimbăm gândurile şi buna dispoziţia, însă ni se poate întâmpla prea rar şi pentru prea puţin timp. Atunci este necesar să ne întoarcem un pic cu gândul în trecut cu scopul nobil de a ne elibera de el. Ira Byock spune că avem patru metode la îndemână pentru a ne rupe de trecutul dureros, astfel încât prezentul trăit în bucurie să fie la îndemâna oricui: „Să îi iertăm pe cei care ne-au greșit, iar dacă se poate chiar să le spunem acest lucru. În acest caz cuvântul cheie este te iert! Să recunoaștem greșelile pe care le-am făcut; dacă se poate să ne cerem iertare de la persoanele pe care le-am rănit. S-ar putea ca unele persoane să evite să ne acorde iertarea lor, însă noi am făcut tot ce ne-a stat în putință. Cuvîntul cheie aici este: iartă-mă! Să fim recunoscători celor care ne-au oferit suport de-a lungul timpului și, dacă se poate, să le mulțumim. Cuvântul cheie este mulțumesc! Să îi iubim pe cei care contează în viața noastră, inclusiv pe noi, și chiar să le-o spunem. Cuvântul cheie este te iubesc!”
Revenind iarăşi la „adevărurile universale“ ale lui „Cunoaşte-te pe tine însuţi!“, prin metoda lui Byock putem lucra doar cu noi înșine, eliberându-ne de trecut, ştergând amintirile dureroase din subconștient doar prin simpla repetare a cuvintelor: „te iubesc, îmi pare rău, te rog să mă ierți, mulțumesc!” Astfel îi binecuvântăm pe ceilalți și pe noi înșine. Doar astfel facem binele și numai așa simțim bucuria.
Un astfel de proces este lung, anevoios, dar transformator şi face ca viaţa noastră până în momentul prezent să se schimbe, ceea ce a fost dureros să se ducă o dată cu timpul, iar noi să optăm doar pentru bucurie. Totul este bucurie când îl simţim pe Iisus aproape. Până şi suferinţa se scaldă în lumină. Domnul este blând, curat cu inima, prigonit şi răstignit pentru dreptate şi ştie ce este durerea. A purtat crucea suferinţei pentru a ne ridica păcatele și pentru ca noi să fim fericiţi, să ne umple bucuria a tot ceea ce este frumos şi curat în această lume. Creaţia este un dar. Ceea ce ni s-a cerut în schimb este să iubim semenii și să ne bucurăm împreună. Asta pentru că „avem de Tată pe Dumnezeu, mamă pe Maica Domnuluii și frați pe Sfinți și îngeri care ne păzesc” (Cuviosul Paisie Aghioritul).

Fie ca bucuria să ne fie aproape și mereu la îndemână!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu