vineri, 25 decembrie 2020

Stefan Dumitrescu - GLORIA ŞI MĂREŢIA MARTIRULUI ILIE ILAŞCU SAU VINO BASARABIE ACASĂ

 



GLORIA ŞI MĂREŢIA MARTIRULUI

ILIE ILAŞCU

SAU

VINO BASARABIE ACASĂ

(VOLUM DE POEZIE

dedicat patrioţilor români din Închisoarea de la Tiraspol,

tuturor patrioților români)

 

Editura Harvia 1995

 

 

 

RECUNOȘTINŢĂ ŞI GLORIE MARTIRILOR NEAMULUI ROMÂNESC

 

     Există pe lumea aceasta popoare care sunt manipulate ca nişte turme de oi. Popoare victime, popoare victimizate. Şi există pe lumea aceasta popoare, mari popoare, care se poartă ca nişte tâlhari, ca nişte jefuitori, cu atât mai ticăloase cu cât aceste popoare se folosesc de metode subtile de a manipula, încăiera între ele popoarele mici şi de a le jefui. S-ar putea spune că şi aceste mari popoare sunt manipulate de guvernele lor, tot ca nişte turme, si că n-ar fi deci vinovate cu nimic că istoria umanității este o imensă tragedie! O tragedie ruşinoasă, după atâtea milenii de cultură si civilizaţie. Noi credem că marile popoare sunt foarte vinovate, în primul rând de faptul că se lasă manipulate cu atâta uşurinţă de guvernele lor şi de Forţele Oculte care conduc lumea. Noi, românii, am fost dintotdeauna un popor victimă. Nu suntem noi născuţi dintr-o mare tragedie, tragedia înfrângerii şi a distrugerii poporului dac de către Statul şi Imperiul roman? Nu a fost toată istoria noastră istoria unui popor călcat în picioare, a unui popor victimă? Nu suntem noi, şi acum, după două mii de ani de existenţă în acest Spaţiu Carpato-Istro-Pontic un popor victimă? Şi, din păcate, suntem în primul rând victima noastră Înşine.

     Cu o durere imensă spun : ferice de acele popoare victime, cărora Dumnezeu le dăruieşte martiri! Martirii sunt acele daruri, mari daruri , făcute de Dumnezeu neamurilor prădate şi batjocorite, care adună în ele chintesenţa tragediei şi a ruşinii acelor popoare. Ei sunt cei care, asemenea unor Cristoşi, iau asupra lor suferinţa, păcatul, greşelile şi ruşinea neamurilor umilite şi jefuite să le ducă în moarte, ca pe nişte fluvii purtate pe umeri. De aceea ei ajung să devină simboluri ale neamurilor lor. Cristoşi ai neamurilor lor. Cel care simbolizează acum neamul românesc, atât de batjocorit şi de asasinat, în primul rând de politicienii lui, adunând în fiinţa lui Chintesenţa destinului românesc, este românul Ilie Ilaşcu, condamnatul la moarte, de la Tiraspol. Români, nu Ilie Ilaşcu zace de ani de zile condamnat la moarte în puşcăria de la Tiraspol, de către Asasinii neamului românesc, ci dumneata, popor român. Dumneata eşti acum, de ani de zile, pus în cuşcă şi condamnat la moarte, zăcând în nesimţire, în închisoarea oribilă de la Tiraspol şi în cea a ruşinii, din ţară, pe care o trăim zi de zi! Fie ca noi, românii, să ieşim cât mai repede din condiţia de popor condamnat la moarte, din condiţia ruşinoasă de popor care nu se poate ridica de la pământ! Asociaţia Pro Basarabia si Bucovina, filiala ei din Tulcea, al cărei preşedinte sunt, şi eu, scriitorul Stefan Dumitrescu, de asemenea şi Biroul de Viitorologie de la București, al cărui purtător de cuvânt sunt, îl propunem pe marele bărbat al neamului românesc, Ilie Ilaşcu, şi pe tovarăşii lui de temniţă şi de martiriu românesc, la Premiul Nobel pentru Pace! Dumnezeu să ne ajute! Dumnezeu să fie tot timpul cu martirii poporului român, cu acest neam, atât de chinuit!

1994  Ştefan Dumitrescu

 

 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE AUTOR ŞI OPERĂ

 

O  ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ cântător şi orbit de lumină proslăveşte în versurile sale recente Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare din poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat .

Ana Blandiana, Amfiteatrul, nr I2, 1971.

 

Ştefan Dumitrescu este la ora actuală unul dintre scriitorii români cu cea mai vastă şi profundă operă. Tipul scriitorului total, şi al omului total, Stefan Dumitrescu a dat romane care vor avea celebritatea romanelor lui Marquez, piese de teatru care ne vor cutremura conştiinţa veacuri de aici înainte, eseuri cu un orizont al sintezei impresionant, o “Istorie a dramaturgiei românești” dar şi poezii pentru copii de o gingăşie infinită. În volumul de faţă, un volum de poezie impresionant, ţipându-şi dragostea lui pentru Basarabia, dar si conştiinţa de “RANĂ” adâncă a fiinţei naţionale, Ştefan Dumitrescu ne aduce în modul cel mai dureros aminte că suntem români, că suntem o FIINŢĂ cu Simţirea şi Conştiinţa îndoliată !

FRANCESCA PINI, lector universitar , 1994

 

 

 

ŞTEFAN DUMITRESCU

UNUL DIN MARII SCRIITORI EUROPENI

SCRIITOR PROPUS PENTRU PREMIUL NOBEL.

 

 

Voi încerca în prezentarea de mai jos să redau o viziune de ansamblu cât mai veridică atât asupra operei  scriitorului Ştefan Dumitrescu, astăzi la cei 62 de ani ai săi, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai mari scriitori europeni, având o operă literară publicată, dar şi nepublicată, impresionantă…Prin Ştefan Dumitrescu România ar avea într-adevăr în anii aceştia şansa de a lua Primul Premiu Nobel românesc, dacă scriitorul nu ar fi atât de invidiat şi de marginalizat în ţara lui…Boală tipic românească, odată ce românii sunt singurul  popor care are proverbul „Să moara capra vecinului”. Toţi scriitorii importanţi de astăzi ai  României ştiu că Ştefan Dumitrescu este scriitorul cu cea mai importantă şi bogată operă literară, dar nu suflă unul o vorbă despre lucrul acesta…În schimb scriitorul  este de mulţi ani propus la Premiul Nobel de Fundaţii culturale, de  Societăţi ale scriitorilor, de Personalităţi culturale…

Când i-am citit primele cărţi şi primele manuscrise am fost, ca şi Ana Blandiana, profund impresionată de talentul „cutremurător” al tânărului scriitor, de profunzimea  şi originalitate ideilor lui puse în scrierile sale,  de setea lui  cunoaştere, de obsesia de a pătrunde cât mai adânc în  „abisalitatea Fenomenului uman”, (din acest punct de vedere Ştefan Dumitrescu duce mai departe demersul dostoievskian, de a cunoaşte cât mai profund sufletul omenesc, şi „sufletul românesc”. A se vedea romanul lui, „F. M. Dostoievski s-a sinucis la Bucureşti”, care apare acum lansat pe piaţa de carte internaţională  de o editură americană). Primele  cărţi şi  manuscrise care mi-au parvenit  pe căi lăturalnice în anii 80, ale tânărului scriitor de atunci, îmi vorbeau despre un autor care avea nu numai o imaginaţie debordantă,  cu un stil profund şi cald, dar care venea în literatură cu un suflu şi cu un spirit nou, ale cărui inovaţii literare, al cărui demers se situa în afara  graniţelor literare.

Din acest punct de vedere poeta Ana Blandiana, care l-a lansat şi l-a publicat mult pe Ştefan Dumitrescu în anii 1970,  a avut  dreptate să vorbească despre un autor care venea cu „sufletul lansat riscant” în spaţiul literaturii („Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă”). Ana Blandiana este scriitoarea care în anul 1971, în revista  „Amfiteatru” a avut curajul să-l impună pe Ştefan Dumitrescu în literatura română, prezentându-l publicului într-un mod fulminant:

„O  ţară în văile cosmice ale căreia înfloresc păsări, al cărui cer este susţinut de corul fecioarelor, ale cărei steaguri sunt sufletele strămoşilor plecaţi la luptă, o ţară halucinantă, un pământ cântător şi orbit de lumină proslăveşte în versurile sale recente Ştefan Dumitrescu, poet straniu, cu sufletul lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo. Spun că această lansare este curajoasă şi riscantă pentru că ea se produce în afara drumurilor bătătorite ale poeziei, pentru că Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare din poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din fluiere. Talent în afara oricărei îndoieli, spirit neliniştit şi în continuă ardere, autor de eseuri reinterpretând miturile şi de poeme reclădind universul, Ştefan Dumitrescu este un poet mai dur, mai abrupt, mai supus suferinţei şi neliniştii, decât limpedele Dan Verona, dar la fel de cert, la fel de Adevărat” (Ana Blandiana, Amfiteatrul, nr I2, 1971)

Poetul  Ştefan Dumitrescu a debutat fiind descoperit de Miron Radu Paraschivescu, cel care l-a publicat în  anul 1967 în revista „Ramuri”, sub pseudonim, pe când Ştefan Dumitrescu avea numai 17 ani. Într-o scrisoare caldă şi încurajatoare,  M. R Paraschivescu îi spunea „ Dacă vei merge pe drumul acesta, dragul meu, vei ajunge departe.” Îndemnul poetului Miron Radu Paraschivescu se vede astăzi, la aproape o jumătate de veac, a fi fost o profeţie, o revelaţie! Ana Blandiana este însă  cea care l-a descoperit şi l-a lansat ca scriitor de anvergură pe cel care peste 40 de ani avea să dea literaturii române şi literaturii europene o operă impresionantă.

Peste numai  doi ani, în toamna anul 1973, pentru că Ştefan Dumitrescu era o speranţă a literaturii române, Adrian Păunescu ţine morţiş să-şi deschidă celebrul şi criticatul Cenaclu Flacăra cu poetul Ştefan Dumitrescu. Tânărul poet a citit la prima şedinţă a Cenaclului Flacăra un volum întreg de poezie, intitulat „NICOLAE LABIŞ-PORTRET COSMOGONIC”, volum care a impresionat puternic  asistenţa. Cu acest prilej Adrian Păunescu a afirmat despre Ştefan Dumitrescu: „Ştefan Dumitrescu este o şansă a literaturii române. Ştefan Dumitrescu este o mare şansă a literaturii române!”

Şi criticul literar Şerban Cioculescu, participant la deschiderea cenaclului Flacăra, a fost impresionat de poezia lui Ştefan Dumitrescu, afirmând  despre el: „Ştefan Dumitrescu este un poet foarte interesant şi îl voi urmări cu toată atenţia” (Şerban Cioculescu, Flacăra, 1973)

 Şi scriitorul şi omul de ştiinţă Ioan Crişan a văzut în Ştefan Dumitrescu un mare scriitor încă din anul 1973. „Ştefan Dumitrescu este un scriitor profund şi serios. Este din acei scriitori care dau conţinut unei epoci întregi.” (Ion Crişan, scriitor, om de ştiinţă, 1973)

Multe din manuscrisele lui Ştefan Dumitrescu,  pentru că nu aveau nici o şansă să treacă de cenzură, au circulat în anii comunismului „pe sub mână”. De aceea cărţile scriitorului nu au putut să fie publicate în perioada comunistă. După 1990  cărţile lui aveau să vadă lumina tiparului una după alata. Mai ales că scriitorul făcea parte din Grupul Renaşterea, care-l cooptase încă din anul 1976 în rândurile sale, Grup care  îi ajuta pe tinerii creatori foarte dotaţi să realizeze descoperiri, să creeze teorii şi opere literare şi ştiinţifice, care aveau mai târziu dă declanşeze în România un fel de Renaştere culturală, Renaştere care să tragă după ea întreaga societate românească…Din păcate Intelectualitatea românească şi poporul român, societatea românească sunt prea bolnave, prea lipsite de energie,  sunt suicidale ca să  fie capabile să declanşeze o Renaştere. Noi, românii, suntem buni numai să ne asasinăm valorile, să ne promovăm lichele, nulităţile şi hoţii,  şi  să aruncăm cu lături unii în alţii. Acesta este modul foarte eficient prin care ne sinucidem.

Aşa cum spuneam, încă de la primele lucrări ale lui Ştefan Dumitrescu mi-am dat seama că mă aflu în faţa unui scriitor aparte, nu numai foarte talentat, care arde ca o flacără, care  vine în literatură cu o forţă teribilă, dar care are o altă „mărime”, altă dimensiune, alt calibru, se află pe un nivel european, este scriitor de talie europeană, sau mondială, ca Thomas Mann,  ca Albert Camus, ca Garcia Marquez. Cum este în muzică George Enescu, de pildă, în comparaţie cu ceilalţi compozitori români. Creaţia lui literară, fie că era vorba despre volumele de poezie, de  proză, de romane, de teatru „suna” altfel,  nu suna deloc localist, avea un timbru european, avea o dimensiune europeană. De altfel în prezentarea lui Ştefan Dumitrescu Ana Blandiana sesizase, intuise  adevărul acesta, când scriitorul avea doar 21 de ani, când afirmase că : „Ştefan Dumitrescu nu versifică frumos şi cu talent în cadrele unui lirism ştiut sau bănuit numai, ci îşi creează propriile sale cadre, propriile sale sisteme de referinţă. Fiecare din poeziile sale este o deschidere către o lume creată de el, o lume în care păsările umblă înarmate şi se cântă din ruine ca din fluiere” şi „suflet lansat riscant, punte peste prăpastia lirică, căreia nu i se cunoaşte ţărmul de dincolo”.

Ştefan Dumitrescu este într-adevăr „punte” între clasic şi modern, punte între spirtul naţional şi cel universal, punte între real şi transcendent. Credem că l-am definit foarte bine într-o Cronică literară, scrisă în anul 1993, un fragment din această Cronică fiind pus pe coperta a patra a cărţii de proză  „Matca Ancestrală”, 1993.  Iată o „fotografie” cât se poate de reală a scriitorului, aşa cum l-am văzut atunci în 1993 : „Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte, cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă, că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi” (Francesca Pini, critic literar, coperta a IV-a a cărţii  “Matca ancestrală”, 1993)

Tot în acelaşi an scriitorul Ion Zubaşcu, observa şi el că scriitorul Ştefan Dumitrescu face parte din acea tipologia foarte rară a „scriitorilor totali”, a creatorilor care se manifestă pe un spaţiu larg de creaţie, care deschid noi „căi” în cultură şi care întemeiază „Şcoli” în timpul vieţii lor. Iată ce scria dl Ion Zubaşcu în revista „Magazin”, la care era redactor, tot în acelaşi an, 1993, când scriitorul avea 43 de ani : „Ştefan Dumitrescu:  În tot ceea ce faceţi şi gândiţi aveţi mai degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte şi interesate pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca Humanitas, care ar putea fi interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră. (Ion Zubaşcu, scriitor, Revista Expres-Magazin, nr. 4, 1993)  

Foarte talentat, aşa cum îl prezenta Ana Blandiana (Şt D. a scris întâi poezie), cum a scris despre el cronicarul literar de la Revista Realitatea, Dumi Nedelcu  („Dacă citind versurile lui Ştefan Dumitrescu rămânem undeva între real şi ideal, lecturând romanul său “Delirul”, continuarea capodoperei lui M. Preda, suntem stupefiaţi de talentul şi originalitatea sa. Romanul va fi în curând tipărit şi îl recomandăm tuturor iubitorilor de literatură adevărată” Dumi Nedelcu, revista “Realitatea”, Galaţi, iunie 2000) şi aşa cum avea  să-i scrie  într-un  text emoţionant scriitorul Doru Moţoc, Ştefan Dumitrescu este mai întâi de toate un mare poet : „Ai scris o carte de poezie de dragoste absolut excepţională („MUNTELE ÎNCĂRCAT DE DRAGOSTE”. Editura Marea Neagră”). E tot ce am citit mai frumos si mai nobil în ultimii ani, când poezia noastră a fost sufocată de un val de lături şi pornografie abjectă. Faptul ca tu mai ţii încă steagul sus îmi dă curaj. Dar încă o odată şi încă o dată  îmi dau seama câtă dreptate ai avut când ai pus acel fantastic diagnostic ca suntem un popor axiofag. Aşa e! Nu ne preţuim valorile autentice, nu le cultivam, nu ştim sa le impunem atenţiei lumii. Ce păcat!” (29.05. 2008  Doru Moţoc)

Dar Ştefan Dumitrescu  este şi un romancier cu o forţă teribilă,  care investighează continentul interior al Fenomenului uman, pătrunzând în profunzimea lui, descriindu-i pliurile „fundului oceanului” uman cu o acurateţe şi cu un umanism care te impresionează. De aceea îl comparam eu în textul de mai sus cu Thomas Mann, cu Albert Camus.

Iată cum îl vedea scriitorul Alexandru Magereanu pe Ştefan Dumitrescu în urma lecturii romanului său „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul, vol I, de Marin Preda, aşa cum l-ar fi scris aceasta (romanul „Delirul, vol II, credem sincer că a fost inspirat din cealaltă dimensiune de spiritul lui Marin Preda, caz foarte rar în literatura universală n.n): „ Dragă Ştefane! Ţi-am citit pe nerăsuflate romanul lui Moromete („Delirul, vol II”, continuare la „Delirul, vol I”, de Marin Preda)  şi mi-a plăcut foarte mult cum l-ai scris. Eu îţi spun, lasă la o parte orice alte preocupări şi treci şi scrie romane! Ai talent cu carul, nu-l irosi. Profită de el şi dă-i Ţării şi literaturii noastre opere nepieritoare! Profită de vârsta ce o ai şi de viaţă care îţi oferă atâtea posibilităţi şi vei rămâne de neuitat pentru cititori, pentru ţară. Ai o putere de „magnet” în  fiecare cuvânt scris ! Ai o putere deosebită de a prinde şi cuprinde viaţa! Ai deja o experienţă valoroasă în ale scrisului! Nu-ţi va fi greu să reuşeşti. Deci, scrie, dragă Ştefane !” (Alexandru Magereanu, poet, Oradea, 80 de ani)

Dar Ştefan Dumitrescu este şi un dramaturg foarte talentat. Este cu siguranţă unul dintre marii dramaturgi ai lumii, dând piese de teatru mai valoroase decât ale lui Camus şi Sartre, ale lui Tennesse Williams, sau Muller. Iată ce  impresia le-au făcut piesele lui Dumitrescu unor oameni de teatru, care au vrut realmente să-l ajute să-i fie  jucate piesele : Liviu Ciulei, marele regizor, îi spunea într-o scrisoare autorului „Râsului” : „“Înţeleg de ce acum treizeci de ani Teatrul Mic a pus piesa (piesa de teatru  “Râsul” n.n) la sertar. Desigur i-a speriat – pe atunci, stilul modern al piesei – şi îşi făceau gânduri despre posibilele aluzii şi comparaţii cu prezentul. Să sperăm că Dumnezeu îmi va da putere s-o vedem montată pe scena teatrului Bulandra.” (Liviu Ciulei). Actorul român, Celestin Duca, stabilit la Paris dorea să-l ajute pe Ştefan Dumitrescu să-i fie montată la Paris piesa de teatru „Râsul” : „Am citit piesa d-vs de teatru “Râsul, (despre care criticul  de teatru Valentin Silvestru îi spunea autorului că „este una dintre cele mai mari piese de teatru ale dramaturgiei europene”n. n) şi am găsit-o originală, interesantă şi amuzantă ! Sunt alături de dumneavoastră. Vă voi ajuta să spargeţi crusta indiferenţei. Intenţionez s-o dau la Theatre de Poche, înfiinţat de Eugen Ionesco, unde şi-a jucat piesele lui de teatru şi în virtutea cărora a ajuns membru al Academiei Franceze. De-asemenea, mă gândesc s-o dau unui actor, foarte cunoscut în Franţa, care stăpâneşte în mod desăvârşit arta de a râde.” (Celestin Duca. 16 iulie 2000, Paris)

Şi profesorul universitar de teatralogie, academicianul Ion Toboşaru vorbea admirativ despre talentul şi despre vocaţia teatrului,  la Ştefan Dumitrescu: „Vocaţia pentru scrisul consacrat teatrului prinde culorile certitudinii. “Râsul” lui Ştefan Dumitrescu  se constituie ca un “op” solid sub raportul construcţiei, al problematicii ce stimulează interes şi al expresiei literare expresive. Talentul este vizibil, ca şi experienţa dramaturgică. Inventiv, inteligent, profund, aluziv - document şi ficţiune, artă a portretului moral şi a intensităţii conflictuale – omul şi drama alcătuiesc o structură pe care breasla se cere a depune efort spre justiţiară proiecţie şi proiectare“. Profesor universitar, doctor, academician, Ion Toboşaru, estetician. Text apărut pe coperta a IV-a a cărţii “ Dicţionarul complet al dramaturgiei lui I. L Caragiale.”  Scriitoarea  argentiniană de origine română Alina Diaconu, care i-a tradus poeme şi povestiri publicându-le în Argentina, a văzut  şi domnia sa că se află în faţa unui mare scriitor  „Va felicit, sunteţi un mare scriitor, îmi pare nespus de bine să fi luat aşa contact cu Dv.” (28 iulie  2007, Alina Diaconu, Scriitoare româno-argentiniană, stabilită în Argentina)

Sunt foarte fericită ca la cei peste 70 de ani ai mei am văzut cu mult timp înaintea altora în mai tânărul meu confrate, dl Ştefan Dumitrescu,  un scriitor de anvergură europeană, un scriitor la fel de mare, dacă nu mai mare ca mulţi  Scriitori care au luat premiul Nobel. Rămân ca şi în 1994 la convingerea că nu sunt mulţi scriitori în plan mondial care să fie „scriitori totali”,  care să dea opere de valoare europeană în toate genurile literaturii, şi care mai sunt, ca scriitorul român, celebru, Mircea  Eliade, şi oameni de ştiinţă. Iată ce scriam despre Ştefan Dumitrescu în 1994, sunt de acum aproape 20 de ani: „Ştefan Dumitrescu este la ora actuală unul dintre scriitorii români cu cea mai vastă şi profundă operă. Tipul scriitorului total, şi al omului total, Stefan Dumitrescu a dat romane care vor avea celebritatea romanelor lui Marquez, piese de teatru care ne vor cutremura conştiinţa veacuri de aici înainte, eseuri cu un orizont al sintezei impresionant, o “Istorie a dramaturgiei româneşti”, dar şi poezii pentru copii de o gingăşie infinită. În volumul de faţă, un volum de poezie impresionant, ţipându-şi dragostea lui pentru Basarabia, dar si conştiinţa de “RANĂ” adâncă a fiinţei naţionale, Ştefan Dumitrescu ne aduce în modul cel mai dureros aminte că suntem români, că suntem o FIINŢĂ cu Simţirea şi Conştiinţa îndoliată!” (Francesca Pini, lector universitar,  1994).

Puţin ştiu că Ştefan Dumitrescu, unul dintre membrii importanţi ai Biroului de Viitorologie de la Bucureşti, este cel care a descoperit al Treilea mare Tip de Inteligenţă (scriitorul este Licenţiat al Facultăţii de Filozofie, Bucureşti, 1973, domeniile lui fiind Psihologia, Pedagogia, Sociologia, Economia, Viitorologia, domenii în care  a dat lucrări de valoare) pe care l-a denumit „Inteligenţa pozitivă şi Inteligenţa negativă”. Că este autorul unei lucruri de importanţă capitală, care revoluţionează Ştiinţa economică, lucrare intitulată „NOUA ŞTIINŢĂ ECONOMICĂ A SECOLULUI XXI SAU PSIHO-ECONOMIA”, în care este descrisă descoperirea Sistemului economic al viitorului, denumit de autor „SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC DE EVOLUŢIE”, Sistem economic care nu cunoaşte fenomenul şomajului şi al crizelor economice, şi care probabil va salva Civilizaţia umană din această criză teribilă,  artificială dar şi naturală, pe care o parcurgem.

Că Ştefan Dumitrescu  este cel care a descoperit „METODA PRIN CARE ŢĂRILE POT SĂ IASĂ DIN CRIZA ECONOMICĂ ACTUALĂ FOARTE UŞOR, ÎNTR-O PERIOADĂ SCURTĂ DE TIMP, FĂRĂ SĂ FIE MICŞORATE SALARIILE ŞI PENSIILE, FĂRĂ SĂ FIE MĂRITE IMPOZITELE ŞI TAXELE ŞI FĂRĂ SĂ FIE DAŢI OAMENII AFARĂ DIN SLUJBE” (Lucrare publicată în serial în revista „Destine”, a Societăţii Scriitorilor români din Canada)

Aceste descoperiri ale lui Dumitrescu ar putea salva de la suferinţă, de la stres şi de la umilinţă miliarde de oameni…Poate aude cine trebuie… Alte lucrări ştiinţifice ale autorului, care ar putea deveni best-seller mondial, şi ar face foarte mult bine oamenilor, sunt lucrările „Teoria Revoluţiei Binelui” şi „ Psihoterapia şi Educaţia  prin Bine!”

Ştefan Dumitrescu se aseamănă cu Mircea Eliade, cum spuneam, adică este autorul unei opere literare  de valoare, foarte complexă , abordând un mare număr de teme, de idei, de mituri, pe care le interpretează într-o viziune unitară, originală, dar este şi creatorul unei opere ştiinţifice, în domeniul Ştiinţelor sociale, extraordinară, o operă de pionierat, prin care deschide noi orizonturi în cunoaşterea umană. Ştefan Dumitrescu este prin excelenţă o mite de sinteză,  de anvergură, de aceea vom constata că opera literară şi opera ştiinţifică se întrepătrund, se îmbogăţesc una pe alta.  Prin întreaga sa operă Ştefan Dumitrescu se adaugă în plan universal triadei Mircea Eliade, Eugen Ionescu (fiind autorul unei opere dramaturgice originale, de mare valoare) şi Emil Cioran, Dumitrescu, fiind un eseist de substanţă,  cu o putere de analiză şi de re-interpretare uimitoare Nu ne îndoim că începând să fie publicat de Marile Edituri occidentale Ştefan Dumitrescu va impresiona  cititorul şi îl va câştiga.

Spuneam că Ştefan Dumitrescu este propus de mulţi ani la Premiul Nobel de Fundaţii culturale, cum ar fi Fundaţia Culturală  Ajutorul românesc, Fundaţia Ţara,  de Societăţi ale scriitorilor, cum ar fi Societatea scriitorilor români din Basarabia, de mai multe personalităţi culturale, Edituri, Reviste de cultură.  Redăm mai jos propunerea pentru Premiul Nobel transmisă Comitetului pentru decernarea Premiului Nobel de la Stockholm de Societatea Scriitorilor români din Moldava, care ne-a impresionat prin esenţialitatea şi obiectivitatea sa.

NOBEL

Det Norske Nobelinstitutt

Henrik Ibsens gate 51,

N-0255 OSLO 

 +47 22 12 93 10    FAX

 

SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN BASARABIA

 

PROPUNEREA PENTRU DECERNAREA  PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ SCRIITORULUI ROMÂN, ŞTEFAN DUMITRESCU, ADRESATĂ COMITETULUI  PENTRU DECERNAREA  PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ DE LA STOCKHOLM

Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, ce are drept scop dezvoltarea procesului literar, consolidarea şi renaşterea spiritualităţii româneşti în Moldova, educaţia patriotică în baza tradiţiilor istorice naţionale, educaţia lingvistică a tuturor generaţiilor, cultivarea în rândurile membrilor asociaţiei a eului şi tradiţiilor strămoşeşti, îl propune pe Scriitorul Ştefan Dumitrescu atenţiei Comitetului pentru Acordarea  premiului Nobel, de la Stockholm.

Motivaţia propunerii noastre: în timpul de faţă scriitorul Ştefan Dumitrescu este un scriitor cu o vastă şi profundă operă literară. Impresionează foarte mult profunzimea gândurilor sale referitor la destinul fiinţei umane, dragostea lui neţărmurită faţă de Măria sa, Omul.

Scriitor total şi om total, Domnia sa a marcat literatura noastră contemporană, creând opere nepieritoare, ce au o valoare universală.

Îi urăm mari succese  în drumul  lui nobil către obţinerea premiului Nobel pentru literatură.

Dumnezeu să-l binecuvânteze!

 

MIHAI CIUBOTARU

PREŞEDINTE AL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂN   DIN BASARABIA 

20 septembrie 2010

str. Albisoara 84/5 ap. 13

 MD-2005, mun. Chişinău, R. Moldova

 

 

ROMANIAN WRITERS SOCIETY FROM BASARABIA

 

PROPOSAL FOR AWARDING THE NOBEL PRIZE FOR LITERATURE TO THE ROMANIAN WRITER STEFAN DUMITRESCU SENT TO THE COMMITTEE FOR  AWARDING THE NOBEL PRIZE FOR LITERATURE

The Romanian Writers Society from The Republic of Basarabia, whose target is to promote and develop the literary process, consolidation and rebirth of the Romanian spirituality in Moldova, the  patriotic education on the basis of the national historical traditions, linguistic education of all the generations, to cultivate among the members of this association the particular Romanian  nature and the ancient traditions, proposes the writer Stefan Dumitrescu to the Committee for Awarding the Nobel Prize fot Literature from Stockholm.

The reason of our proposal : nowadays the writer Stefan Dumitrescu is a writer with a vast and deep literary work. We are very much impressed by the depth of his thoughts about the destiny of hunam beings, his  infinite  love for His Majesty... The  Man.

 A total writer and a total man, he is a remarkable personality in our contemporary literature, creating immortal universal value works.

We wish him good luck and great success in his nobel way to be awarded the Nobel Prize for Literature! 

May God bless him!!! 

MIHAI CIUBOTARU

PRESIDENT OF THE ROMANIAN WRITERS FROM  BASARABIA

20th of September 2 010                   

str. Albisoara 84/5 ap. 13

MD-2005, Chişinău, Republic of. Moldova

 

Cred sincer că aceste cuvinte îl prind şi îl cuprind, şi îl redau cel mai bine pe Ştefan Dumitrescu: „Ştefan Dumitrescu este dintre acei scriitori care vin într-o literatură cu o forţă teribilă. Cărţile pe care l-a scris acesta, fie că sunt romane, cărţi de povestiri, eseuri, piese de teatru sau volume de poezii sunt cele mai multe cutremurătoare, impresionante, dezvăluind dramatismul, durerea, adâncimea abisală a psihologiei umane, absurdul şi paradoxul condiţiei şi al naturii umane. Dar toate aceste lucrări au în adâncul lor un fior de o gingăşie, de o delicateţe, de o frumuseţe strălucitoare, aş spune. Această dimensiune a creaţiei lui se vede mai ales în literatura pentru copii, foarte bogată, pe care ne-a dat-o acest autor. Fie că este vorba despre basmele, povestirile şi volumele de poezii pentru copii!” (Francesca Pini, critic literar, 1995. -text aflat pe coperta a patra a romanului „ŞI TU VEI FI VĂZDUH”, apărut la Edtura   Anamarol,  Bucureşti, 2007)

FRANCESCA PINI, PROF. UNIV. DR, CRITIC LITERAR







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu