Vasilica GRIGORAȘ – Istorie, familie,
tradiție și dăinuire – o carte a marilor idei
Este posibil
ca imaginea să conţină: text care spune „BIBLIOTECAJUDETEANĂ BIBLIOTECA
"NICOLAE MILESCU SPĂTARUL" VASLUI MILESCIANA Nr.8, 2020 Publicație
semestrialá”
A apărut nr.
8, 2020 al revistei „MILESCIANA”. Sincere felicitări întregului Colegiu de
redacție: Voicu Gelu Bichineț (director), Liliana Moga (redactor șef), Alina
Tanasă (secretar general de redacție), Anca-Elena Chelaru, Luciana Macovei,
Mihaela Ochianu, Loredana Savin, Dana-Monica Vîntu (redactori) și tuturor
colaboratorilor.
Deosebit de
onorată pentru publicarea recenziei la cartea „Istorie, familie, tradiție și
dăinuire” a doctorului Valeriu Lupu, intelectual de marcă al județului Vaslui
și al României.
„Acestea
sunt timpuri ce pun la încercare sufletul oamenilor.” (Thomas Paine)
Am primit în
dar de la dr. Valeriu Lupu cartea Istorie, familie, tradiție și dăinuire, care
are ca subtitlu: Opera Omnia, publicistică și eseu contemporan. A apărut la
Editura TipoMoldova din Iași, 2018, și este dedicată Centenarului Marii Uniri.
Cartea se
bucură de o profundă și binemeritată prezentare a profesorului și etnologului
Dan Ravaru.
Un volum
consistent, de aproape 500 de pagini. Din simplă curiozitate, am deschis pentru
început cartea la cuprins, descoperind o tehnică abilă de alcătuire. Este
structurată pe trei mari capitole: I. Istorie; II. Familie; III. Tradiție și
dăinuire. Capitolele sunt împărțite în subcapitole, iar acestea în fragmente și
paragrafe, pe subiecte punctuale. Fiecare subiect este tratat cu solicitudine,
printr-un discurs literar coerent și lipsit de cuvinte inutile. Merge direct la
esență, scriind cu vocația celui căruia îi place să cerceteze și să cunoască
lucruri interesante. La sfârșitul subcapitolelor alocă spațiu unor concluzii
despre subiectul pus în discuție și o bogată bibliografie. De la început se
observă limpede că volumul este un studiu științific care poartă cu demnitate
și bucurie vălul moralei creștine. Unitatea intrinsecă a cărții este o
adevărată ancoră prin care atrage cititorii.
Publicist,
eseist și scriitor, dr. Valeriu Lupu, prin această carte, și nu numai,
dovedește fără tăgadă faptul că are „responsabilitate nesfârșită față de
celălalt” în spiritul lui Emmanuel Lévinas (filosof francez, de origine
lituaniană) care, într-un Occident tot mai secularizat, încearcă să impună prin
sistemul său de gândire conceptul alterității în filosofie, etică și religie,
conform căruia omul trebuie să fie responsabil față de semenii săi, să fie
„Ființă-pentru-celălalt”.
În primul
capitol al cărții doctorului V. Lupu, descoperim o abordare atentă a
evenimentelor și a atmosferei politice, sociale și culturale din secolele al
XIX-lea și al XX-lea. Cu mândrie, autorul constată că în această perioadă apar
personalități marcante, formate și educate în Occidentul european. Datorită
strădaniei și inteligenței lor, acești tineri români au ajuns mari intelectuali
și oameni de stat, cunoscând și înțelegând lucid spiritul istoriei, tendințele
și interesele țărilor europene. Treptat, se înfiripă trezirea, încurajarea și
susținerea ideii de unitate a poporului român, de reîntregire a teritoriului
locuit de români. Unitatea de neam și țară exista „ca o realitate atât de mare
și energică, încât nici ignoranța și nici sila n-o pot tăgădui” (Mihai
Eminescu). Acum prinde consistență conștientizarea reală a idealului unirii și
implicarea în a se găsi soluții pentru împlinirea acestei idei.
Procesul de
formare a tineretului în spiritul patriotismului și a ideii de unire a cunoscut
o evoluție semnificativă în preajma revoluțiilor de la 1848, unirii
Principatelor Române (1859), Războiului de independență (1877), primului război
mondial, continuând cu înfăptuirea Marii Uniri (1918), participarea la cel
de-al doilea război mondial, mișcarea de rezistență împotriva instaurării
comunismului, dar și după 1944, în perioada comunistă. Generații întregi au
contribuit la înfăptuirea statului unitar și indivizibil, România. Comparând
acele generații de tineri cu tineretul de astăzi, autorul sesizează faptul că
se observă o stare de inhibare a acestuia, de marginalizare, demoralizare,
lipsă de speranță și perspectivă. Prin metode de manipulare, de la cele mai
subtile până la cele mai grosolane, sunt promovate libertinajul și
imoralitatea. Dureros de conștient de această situație, autorul îndeamnă
tinerii să citească/recitească articolul lui Eminescu, intitulat În Unire e
tăria, nu în dezbinarea și dihonia promovate azi în fel și chip.
Asemenea lui
Eminescu, autorul cărții aduce ca argumente, cu privire la necesitatea
imperioasă a realizării unirii, asemănările de limbă în teritoriile ocupate de
români, indiferent de vremuri, de ocupații străine, de impunerile
stăpânitorilor vremelnici; aceștia n-au reușit să distrugă populația autohtonă,
iar aceasta, nu numai că nu a dispărut, ci, dimpotrivă, a devenit mai viguroasă
deoarece este „considerată de mai mulți istorici ca fiind cea mai veche
populație a continentului”. Românism înseamnă limbă și cultură, sufletul
românilor trăitori în spațiul ocupat din vremuri străvechi. Ei nu sunt
venetici, ci au trăit dintotdeauna în spațiul care „se întindea din Pocuția
până în munții Pindului din Balcani, din ținuturile transnistrene ale Bugului
până la Tisa, de la Pontul Euxin și litoralul Mării Negre până la Dardania și
dincolo de Câmpia Panoniei”. Autorul precizează că acest perimetru în care
trăiau românii este stabilit pe baza izvoarelor istorice, arheologice și
scrise. În consecință, dorința românilor exprimată prin vocea autentică și
autoritară a lui Garabet Ibrăileanu: „Voim să fim ceea ce suntem! Români.” este
de neclintit.
Ideea de
unitate națională a continuat să existe și să se manifeste și în perioada celor
două conflagrații mondiale. Valeriu Lupu scoate în evidență personalități care
au avut o contribuție esențială în lupta pentru unitatea neamului și țării. De
un spațiu consistent în carte se bucură Ecaterina Teodoroiu pentru eroismul
dovedit în luptele la care a participat și încurajarea plutonului pe care îl
instruia: „Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”. O altă
personalitate marcantă a istoriei românilor este Regina Maria, pe care medicul
Grigore T. Popa o numește „Regina Idealului Național”. În alte documente este
numită „Mama răniților”, „Regina soldat”, Mama Regina”. A treia personalitate a
istoriei pe care o evocă în volumul său dr. Valeriu Lupu este Mareșalul
Averescu, „cel mai mare comandant de oști pe care l-a zămislit acest popor –
strateg de notorietate, erou național al evenimentelor glorioase din vara
anului 1917”, întotdeauna cu mentalitate de învingător, despre care generalul
Constantin Argetoianu spunea: „Originea acestei psihologii trebuie căutată în
faptul, că ori de câte ori se ivise o greutare pe front, generalul Averescu
fusese trimis și izbutise mai întotdeauna să facă față până și situațiilor
disperate”. Este evidentă atitudinea autorului cărții de cinstire a celor trei
personalități printr-o abordare onestă și responsabilă, cu vădită tentă de
altesitate.
O atenție
deosebită acordă autorul cărții implicării în luptă a armatei române,
evidențiind meritele acesteia în condițiile unui sistem sanitar modest; nu sunt
trecute cu vederea „toamna patimilor noastre” și „triunghiul morții” când se
vor pierde 76,3% din teritoriul regatului. La înfrângerile dezastruoase și
imensele pierderi au contribuit și epidemia de tifos exantematic din 1917, alte
boli și foametea. Este remarcată de autor contribuția medicului Grigore T.
Popa, umanist și patriot desăvârșit în primul război mondial, participant ca
medic și jurnalist de război. Un alt scriitor, poetul religios Vasile
Voiculescu, medic militar, a participat la război asemenea multor personalități
și intelectuali români de marcă, luptând și militând pentru împlinirea visului
de întregire a țării și neamului. V. Voiculescu are contribuții literare
importante în poezie, eseu medical, proză, dramă; prin poezia sa patriotică
transmite dorința și speranța de unitate și independență a țării: „O, țara mea,
tu culme-ncremenită/ De-atâta sânge roasă și brăzdată/ Azi din adâncuri, grea
și neclintită/ Te-nalță-n slăvi mai sus ca niciodată.” (Țării mele) Faptele
eroice din istoria neamului nu au fost întotdeauna abordate și prezentate la
justa lor valoare întrucât, pentru unii, „Sinceritatea este sterilă, ipocrizia
fecundă”, consemna Emil Cioran. N-au lipsit nici „politruci” de ocazie precum
Octavian Paler, nici „mitici de conjunctură sau paraziții de serviciu ai
neamului românesc” (Dan Puric). Din punctul de vedere al autorului, scandaloasă
este și atitudinea lui „Horia R. Patapievici – un altoi scorburos și vulgar pe
trunchiul viguros al culturii române”. O critică aspră aduce eseistul unor
intelectuali contemporani cu aere de „conștiință românească”, pretinși mari
filosofi, fără a-și argumenta podiumul pe care și-l arogă în sfera
intelectualității românești: Andrei Pleșu și alții care „și-au făcut un scop
din a dezavua într-o manieră pseudofilosofică tot ceea ce este autentic
românesc”. Nu departe de aceștia, dar nu de neînțeles, fiind prieteni, se
situează Gabriel Liiceanu „care într-o manieră penibilă, dacă nu de-a dreptul
ridicolă și în cel mai autentic stil fanariot, își prezenta țara la Bruxelles.”
Greu de înțeles pentru ei ori nu vor să accepte că „O pildă de noblețe
sufletească” ar fi benefică tinerei generații pentru a purta în inimă și suflet
dragostea de Neam și Țară.
Nu poate fi
negată contribuția tineretului la împlinirea idealului național, ci,
dimpotrivă, afirmă autorul, a fost substanțială și, uneori, decisivă. Din
păcate au existat și disoluții în interiorul mișcărilor și pozițiilor tinerilor
naționaliști, cu repercusiuni frauduloase. Tendințe ostile unității neamului și
patriei au avut diverse focare, „indubitabil regizate și manevrate din afară”,
în funcție de așezarea geografică a centrelor universitare.
Instalarea
comunismului a constituit o trecere „de la idilic la dezastru”; barbarie și
reeducare cu mijloace de teroare, cu nenumărate victime directe și adiacente,
multe atrocități săvârșite într-o lume ce se contura tot mai accentuat ca fiind
una atee și inumană.
O atenție
deosebită acordă autorul Martiriului de la Vaslui, cu generoasa intenție de
blamare a unui fapt abominabil săvârșit în orășelul Vaslui. Aici, 32 de tineri
au fost executați fără a fi judecați, deci, fără sentință judecătorescă, ci
doar din ordinul expres al regelui Carol al II-lea. Această tristă dramă
istorică a fost ignorată de istorici de renume, fie dintr-o lipsă de cercetare
a izvoarelor istorice scrise, fie din neînțelegerea traumei în sine, pentru că
este greu de crezut că ar fi putut fi neglijență crasă ori rea intenție în
abordarea corectă a istoriei neamului. Descrierea momentului masacrului de la
Vaslui de către Nicolae Roșca în Cronica unor violențe politice, publicată
prima dată la Madrid în 1960, este o frescă cutremurătoare a modului în care
s-a acționat și au fost torturați și uciși tinerii nevinovați cu alte opinii și
idealuri decît cele impuse de dictatura momentului. O crimă colectivă, pe data
de 22 septembrie 1939, a cutremurat oamenii locului și din întregul ținut
moldav.
Cu
luciditate și onestitate, doctorul Lupu reliefează pe bună dreptate contribuția
tinerilor „pe drumul greu al modernizării României. Nu au pierdut niciun moment
din vedere faptul că este vorba de patria străbunilor lor, că această patrie
trebuie ridicată în rândul statelor emancipate ale Europei prin muncă și
jertfă, în sfârșit, că generațiile care vin trebuie să preia și să continue
dezvoltarea și înflorirea ei creându-se un statut, un nume și un renume demn în
numele națiunilor lumii.” (Generația tânără în istoria neamului)
Ținând cont
de toate tulburările familiei din ultimul timp, autorul abordează acest subiect
într-un capitol distinct al cărții. Pleacă în demersul domniei sale de la
conceptul de „familie tradițională”, înțelegerea firescului familial și
necesitatea respectării rostului menținerii și dezvoltării acesteia – „tradiția
și cultura populară au ca punct central familia”.
Eseistul
realizează un periplu în istoria conceptului de familie, urmărind cu atenție
evoluția și schimbările unor puncte de vedere cu privire la acest concept.
Întâlnim în carte o tratare clară, echidistantă, fără a se înclina nici spre
feminism, nici spre masculinizarea vieții sociale. Subliniază faptul că în
diferite perioade și contexte sociale și istorice au avut loc mișcări de
emancipare a femeii, lupte pentru drepturi civice, lucru care se răsfrânge și
în relațiile de familie. Autorul amintește cartea scrisă de Simone Beauvoir, Al
doilea val, în care sunt identificate trei tipuri de femeie: agresivă
(revendicativă…), izolată (carieristă…) și dependentă (cenușăreasă…).
Denaturarea
sensului familiei, inocularea tinerilor cu idei preconcepute, rău intenționate
duc la denaturarea omului ca specie superioară, creată de Dumnezeu. Evoluția sa
are loc doar prin respectarea unor condiții existențiale, sentimentale,
educaționale și formarea unor principii morale autentice și a unui comportament
civilizat. Doar în familie se pot realiza educația și formarea copilului pentru
a deveni un adult armonios și responsabil; familiei i se alătură în acest
demers școala și biserica. Acest TRIO responsabil are un rol fundamental în
creșterea și educarea copilului, de la conceperea acestuia până la desăvârșirea
lui ca om matur.
În opinia
doctorului V. Lupu, o etapă importantă din viața omului, căreia trebuie
acordată o atenție deosebită, este adolescența. Acest lucru se explică și prin
schimbările fizilogice care au loc în corpul tânărului. Pregătirea pentru viață
a adolescentului presupune și înțelegerea modului de întemeiere a familiei, a
rolului acesteia în societate. În acest sens, factorul afectiv este punctul
cheie al ecuației, denumită familie. Provocările de astăzi fac mult rău vieții
adolescenților, sunt derutați, deconcertați de la drumul firesc în viață; dacă
baza este eronată, rezultatul este dezastruos, apar vulnerabilități, devieri de
comportament, violență, deraieri sexuale asociate cu boli sexuale și de altă
natură, victime din multe puncte de vedere.
Timpul a
demonstrat că familia are un rol extrem de important, chiar decisiv în
dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor și a societății în general, atât
în prezent, cât și în viitor pentru întreaga specie umană. Medicul pediatru
Valeriu Lupu, prin cercetarea și studiul literaturii de specialitate, trage
câteva concluzii despre rolul și importanța familiei: „Familia rămâne structura
socială fundamentală care garantează perpetuarea vieții, speciei și valorilor
ei.” „Valențele educativ-formatoare ale familiei sunt esențiale pentru
generațiile care se succed.” „Familia rămâne un reper existențial, o valoare
umană și o garanție pentru neam și cultura lui.”
Autorul
începe capitolul „Tradiție și dăinuire” cum nu se poate mai firesc, de la
rădăcinile graiului românesc, deoarece, în opinia sa, „istoria limbii unui
popor este, de fapt, istoria acelui popor”. Limba s-a dezvoltat continuu odată
cu dezvoltarea poporului. Specialiștii spun că „În plan european limba română
este considerată a cincea limbă ca bogăție lingvistică”, după engleză,
franceză, germană și spaniolă. Varietatea formelor de exprimare, expresivitatea
figurilor de stil, bogăția metaforelor… fac din graiul românesc ceea ce spunea
Eminescu – „nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră”.
Dr. V. Lupu
vorbește în lucrarea sa de două teorii în ceea ce privește proveniența limbii
române: din limba arhaică latinizată ori din limbile romanice, din care s-a
desprins și latina. Limba română este produsul latinizării limbii băștinașilor
daco-geți și traco-iliri. De-a lungul istoriei a suferit multe influențe, însă,
treptat, limba s-a modernizat. O contribuție esențială au avut-o cronicarii
moldoveni și munteni și Școala ardeleană, „sufletul emancipării românilor”.
Pentru acuratețea informațiilor din carte, autorul a studiat atât documente ale
românilor, cât și scrieri ale unor istorici din străinătate, imparțiali în
afirmațiile și teoriile susținute cu argumente indubitabile. Autorul detaliază
procesul formării și evoluției limbii române, apelând la studii aprofundate de
lingvistică, prin comparație cu formarea și evoluția celorlalte limbi. Conchide
faptul că, deși în decursul istoriei, atât poporul, cât și limba au rezistat
vremurilor înfruntând numeroase vitregii și, deși a cunoscut influențe nefaste
și asupriri străine îndelungate, românul, întotdeauna în mod conștient, cu
iubire și-a apărat „nevoile și neamul”.
O relație
intrinsecă există între cultura, civilizația și spiritualitatea unui popor.
„Creștinismul ortodox e tradiția eternă a Spiritului care în ordinea omenească
se suprapune spiritului autohton” (Nichifor Crainic). În toate domeniile
culturii și spiritualității, România a dat mari cărturari, filosofi, scriitori,
poeți, muzicieni, artiști plastici, oameni de știință…, iar numele multora
dintre aceștia aureolează cartea doctorului Valeriu Lupu. Așa cum spuneam și
mai sus, este o certitudine că intelectualitatea românească s-a format în
școlile și universitățile europene de prestigiu, nefiind izolați de spiritul și
modernismul european și universal al cunoașterii umane. Inevitabil, au suferit
anumite influențe, însă nu și-au pierdut autenticitatea și specificitatea
românismului. Astfel se explică originalitatea culturii române care asigură
eternitatea limbii și poporului pe acest teritoriu. În acest sens, autorul își
exprimă răspicat dorința ca nici dezechilibrele din lumea de azi care au loc pe
plan mondial să nu destabilizeze coerența și esența românismului. O încercare
de maximă periculozitate este fenomenul globalizării. Globalizarea presupune integrare,
însă nu trebuie îngăduită atitudinea de uniformizare ori, și mai rău, de
includere și subordonare a ceea ce este specific țării și poporului. Acest
lucru ar însemna să acceptăm un atentat cu mijloace obscure la suveranitatea
statală, având implicații majore, de rău augur din punct de vedere demografic
și teritorial. Pilonii identității naționale se vor clătina serios. În acest
context, Valeriu Lupu face referiri și la fenomenul emigrării românilor care a
cunoscut o amploare fără precedent în ultimele decenii și la scăderea drastică
a populației.
Scriitorul
Valeriu Lupu elogiază tot ceea ce este valoros, pozitiv, înălțător în domeniile
propuse spre cercetare, dar critică aspru fărădelegile, ipocrizia, minciuna,
trădarea… Cu siguranță autorul și-a propus să producă o serie de efecte
pozitive și, de ce nu, o schimbare a concepției și atitudinii românilor asupra
istoriei, familiei și tradițiilor românilor. A purces la o reevaluare a
documentelor, o recompunere a ideilor, o reinventare a comportamentului nostru
față de faptele istorice. Acest lucru necesită un efort neîntrerupt, pe care
eseistul îl depune și îl oferă ca dar românilor indiferent de vârstă. Este un
mod lăudabil de a dărui, cu minunata intenție de a ridica moralul tinerilor, de
a-i motiva să depună toate eforturile pentru a duce mai departe destinul țării
și neamului. Multe și adânci sunt denivelările societății actuale, însă nu
totul este pierdut pentru că evoluția societății, a omenirii, depinde de
fiecare în parte și de noi toți. Desigur, nu putem schimba istoria, însă este
musai s-o cunoaștem cu adevărat, nu trunchiată, nu denaturată, nu cosmetizată;
să ne cunoaștem tradițiile, datinile care sunt fundamentul unei vieți
adevărate, care dau farmec și vigoare trăirilor românilor. Autorul precizează
și faptul că toate acestea au la bază buna credință, fără de care rătăcim pe
căi lăturalnice și ne vom trezi pe drumuri fără întoarcere.
Fiecare idee
este tratată prin paragrafe laconice, ceea ce dă scriiturii o alură aerisită și
apetisantă. Este o onoare pentru autor abordarea degajată și echidistantă a
unor subiecte delicate. Acuratețea frazei, fără formulări goale de conținut,
fără exagerări, fără minimalizări, fără un hățiș verbal care să sufoce idei
importante și chiar conținutul cărții.
În concepția
lui Valeriu Lupu, un talentat documentarist, nimic nu este mai important decât
adevărul. Cartea nu este numai o bancă de date, de informații despre istorie,
familie și datini românești, ci este pretextul de a construi asocieri de idei
între fapte, fenomene și procese care au influențat mersul istoriei; este o
invitație la a medita și promova ideile noastre identitare.
Așadar,
cartea are menirea de a trezi conștiința cititorului în tot ceea ce înseamnă și
presupune spiritul civic pentru a respira firesc în arealul vieții pe pământ
românesc. Istorie, familie, tradiție și dăinuire este o carte a marilor idei.
Este un studiu excepțional, o cercetare fundamentală pentru generația de astăzi
și generațiile viitoare care trebuie să cunoască obârșia neamului. Cunoscând-o,
pot iubi, respecta și apăra neamul și țara în ciuda evoluției lumii în direcții
alarmante, în care indecența sfidează bunul-simț atingând paroxismul și
penibilul.
Dincolo de
pericolele care s-au perindat în istoria românilor și României și a marilor
primejdii mondiale actuale, în care oculta mondială, masoneria și cluburile
celor mai bogați oameni ai lumii, Omul de cultură Valeriu Lupu este convins de
„Dăinuirea neamului – prin generațiile care se succed”. Și acest lucru deoarece
„Istoria omenirii este desfășurarea cugetării lui Dumnezeu” (Eminescu). Deci,
să nu ne pierdem încrederea, nădejdea, credința și, mai ales, să nu ne uităm
istoria pentru că „Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete” (George
Santayana).
Vasilica
GRIGORAȘ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu