E c o u r i
~*~
Înghițit de noapte, în spații ample, timpul se scurge
peste ramurile grele de chiciură,
ca un fluture amețit de lună,
ca un copac uitat de ramurile lui.
Într-o liniște de catifea, pe drumul întoarcerii,
sunetul tainic
umple totul de frumusețe.
Sunt clipele mele,
pânze înghesuite una lângă alta.
Ascult o poveste dorită a fi spusă,
un balansoar se leagănă,
mâinile mele
devin mâinile tale,
brațele mele
devin brațele tale,
gândurile noastre
se întâlnesc
într-o silabă,
într-o lungime de undă,
acolo unde
pașii noștri
se vor suprapune.
Spre infinit,
în spirala urcă
amintiri, plăsmuiri,
lumea noastră,
eu, tu, așa cum voim să fim,
tușe și culori pe-o pânză de vise.
– Pe ce insulă vrei să mergem?
Alege una, iubito! Să înotăm, să pictăm, să râzi, să scrii
poezii,
să stăm la soare și să sorbim cireașa coaptă a buzelor.
Ochii tăi sunt descendenții mării.
În vâlvătaia neliniștii, o scânteie așteaptă
să sară din ordinea curgătoare
a focului.
Vrei să plângi,
dar nu-mi găsești îmbrățișarea.
Privește frunzele solitare care cad,
una din amintirile copacilor!
Vorbesc cu tine când nu vorbesc cu tine.
Te simt când nu mă simți.
Te privesc când nu mă privești.
Când va veni furtuna cine îți va fi busola?
~*~
29 noiembrie 2020
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu