luni, 14 decembrie 2020

IRINA LUCIA MIHALCA - E c o u r i

 



E c o u r i

 

 

 

 

~*~

 

 

Înghițit de noapte, în spații ample, timpul se scurge

peste ramurile grele de chiciură,

ca un fluture amețit de lună,

ca un copac uitat de ramurile lui.

Într-o liniște de catifea, pe drumul întoarcerii,

sunetul tainic

umple totul de frumusețe.

Sunt clipele mele,

pânze înghesuite una lângă alta.

 

Ascult o poveste dorită a fi spusă,

un balansoar se leagănă,

mâinile mele

devin mâinile tale,

brațele mele

devin brațele tale,

gândurile noastre

se întâlnesc

într-o silabă,

într-o lungime de undă,

acolo unde

pașii noștri

se vor suprapune.

Spre infinit,

în spirala urcă

amintiri, plăsmuiri,

lumea noastră,

eu, tu, așa cum voim să fim,

tușe și culori pe-o pânză de vise.

 

– Pe ce insulă vrei să mergem?

Alege una, iubito! Să înotăm, să pictăm, să râzi, să scrii poezii,

să stăm la soare și să sorbim cireașa coaptă a buzelor.

Ochii tăi sunt descendenții mării.

În vâlvătaia neliniștii, o scânteie așteaptă

să sară din ordinea curgătoare

a focului.

Vrei să plângi,

dar nu-mi găsești îmbrățișarea.

 

Privește frunzele solitare care cad,

una din amintirile copacilor!

Vorbesc cu tine când nu vorbesc cu tine.

Te simt când nu mă simți.

Te privesc când nu mă privești.

Când va veni furtuna cine îți va fi busola?

 

 

~*~

29 noiembrie 2020

IRINA LUCIA MIHALCA















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu